Azi nu coasem, doar povestim, e zi de sezatoare cu povesti.
Ma intorceam sambata de la tara pe la amurg, eram in masina, ascultam muzica si derulam filmul zilei. Aveam ochii umezi si senzatia aceea de piele de gaina. Fusesem prin sat. De cate ori ma duc la tara chiar si mersul de la casa parinteasca pana la magazin dupa o paine ma binedispune, ma incarca cu energii pozitive. Imposibil sa nu ma intalnesc cu cineva pe drum, sa ma intrebe ce mai fac, pe unde mai stau, ce fac copiii, si apoi sa-mi povesteasca de copiii lui/ei, ce mai fac, daca sunt plecati prin ce tara mai sunt, cat de des/rar vin acasa. Unii ma inveselesc cu povestile lor, altii ma intristeaza, dar una peste alta, ma intorc acasa cu alt tonus, stiu ca mai fac inca parte dintr-o comunitate, nu sunt invizibila cand ies pe strada. Chiar si simplul fapt ca ma saluta toti prichindeii pe care-i intalnesc, iar eu salut pe oricine ar trece pe langa mine, ma face sa ma simt "cineva", sau mai degraba "a cuiva". Pentru ca niciodata n-am fost intrebata cine sunt, toti batranii cu care intru in vorba si nu ma mai recunosc ma intreaba: "tu a cui esti?" a lui tata era. Asta cred ca este cel mai eficient mod de a identifica pe cineva. Afli cine-i sunt parintii si stii "de unde sa-l iei". Asa e la tara.
Si apoi casa lu' mamaie... Stateam in masina si ma gandeam la ce am vazut cotrobaind prin ea. Cand s-a stins mamaia eram convinsi, si eu si frate-meu, ca o sa transformam casuta in casuta de vara. Dar cu trecerea timpului si studiind solutiile practice, am abandonat ideea.
Mi-a povestit tata ca nu a fost construita pe locul unde se afla acum, a fost mutata zeci de metri, pe busteni. Mie asta mi se pare de neinchipuit, dar daca zice tata...
N-am intrat cu anii in casuta asta, dar cu doua sambete in urma m-a apucat un chef de scotocit. Recunosc, speram sa gasesc ceva cusut, ceva vechi, din care sa ma inspir. Am gasit in sifonier, calcate, o fata de masa si un stergar. Sunt foarte deteriorate, dar inclin sa cred ca sunt foarte vechi, nu sunt cusaturile pe care le-am prins eu a fi cusute prin sat in copilaria mea.
Sambata asta iar m-a apucat dorul de explorat. De data asta am luat si aparatul cu mine. Astea-s poze din casa buna cum ar veni, camera unde nu intra nimeni, unde totul era apretat si ordonat.
Carpetica din perete e facuta de mama.
Valiza asta era incuiata si foarte usoara, se simtea la mana ca e goala, dar trebuia sa vad interiorul! Noroc ca mai aveam in buzunar foarfeca cu care adunasem urzici, ca asa am reusit s-o deschid. Si ce am aflat?
Am aflat cand a murit Iosip Broz Tito, 6 mai 1980. La capitolul cunostinte generale stau un pic mai bine acum, deci a meritat efortul... :)
Aici suntem in cea de-a doua camera, unde statea mamaia efectiv.
Cand au vazut ca nu mai ies, inii s-au cam speriat si au venit sa ma caute. (Ei, erau si ei curiosi...:))
Stergarul asta l-am pozat special pentru buna mea prietena (se stie ea) care vrea sa coasa ceva similar pentru sotul ei. Poftim model, draga mea!
Da, cam asta rememoram eu in masina in drumul spre casa. Asta si vizitele pe la femeile din sat care stiam eu ca inca mai cos (asta-i poveste pentru alta sezatoare).
Nu stiu daca intelege cineva de ce-mi simteam eu ochii aburiti...
La urmatoarea sezatoare nu mai stam de povesti ca avem o ie de terminat!
Spor in toate!
