Ieri dimineață a venit curierul cu colețelul și, deși eram foarte curioasă, parcă nu-mi venea să-l deschiz :). Zic las' că-l desfac cu fetele să ne bucurăm împreună, și l-am pus pe masa încărcată de multe alte nimicuri, că așa e mereu uneori la noi. Dar intră Ioana, scanează rapid camera și zice:
- Ce faci, fată, ai tabletă?
- Da, fată, am tabletă. O și văzuși?
- Da, fată, am tabletă. O și văzuși?
De fiecare dată mă uimește când face asta, nu-i scapă niciun obiect nou apărut în vreo cameră, indiferent cât de înțesată e camera respectivă. Cum apare un flecușteț nou, ei îi pâlpâie o lampă, i se activează o sirenă, o trage careva de mâneca, nu știu, îi șoptește Jiminy în ureche: atențiune, etențiune, obiect suspect la ora 12.
Deci da, sunt foarte-foarte încântată că am înlocuit tableta veche decedată acum mult timp când am călcat eu pe ea (ceeee? era întuneric!), cu această nouă tablețică (iertată-mi fie siropoșenia, nu mă pot abține). E exact așa cum mi-am dorit, nici mare să n-o pot băga în poșetă și s-o car după mine peste tot, nici mică să mă chiombesc la ea, are cameră, ceea ce e esențial pentru mine, are și tastatură dacă-mi doresc, dacă nu, pot să o scot din husă și folosesc touch-ul...ce să mai, tableta vieții! Nu mă întrebați detalii tehnice, nu le știu, nu mă interesează! Căutarea și stocarea acestor informații intră exclusiv în sarcina colegului de camerăm, că d-aia primește mâncare caldă, nu?
Ah, și un lucru foarte important pentru mine, husa e mov.

În sfârșit am și eu ceva colorat! Nu mai vreau negru, nu mai vreau alb, nu mai vreau gri, vreau culoare, vreau veselie.
Veselia poa' să însemne chiar și... sclipici. Waaaw, aoleu, ce se întâmplă, mă transform într-o piți?