Cel mai traseu spectaculos ever!

Uite că am încheiat vacanța în Spania și nu am reușit să termin măcar povestea primei zile de hoinărit. Norocul meu că am învățat ceva de la Ioana.  Am avut cu mine un carnețel în care am așternut "la clad" impresii  pe unde am fost, și cu ajutorul pozelor pot să rememorez ușor "faptele".

Deci, în prima zi a fost vorba de Ronda de Setenil, Setenil de las Bodegas și cel mai spectaculos traseu pe care l-am făcut eu în viața mea... El Caminito del Rey, adica Mica poteca a Regelui. Este un traseu spectaculos construit în 1901 printre munți, scopul lui inițial fiind acela de a facilita accesul muncitorilor la două centrale hidroelectrice. Numele de El Caminito del Rey l-a primit abia în 1921, când regele Alfonso al XIII-lea a participat la deschiderea barajului Conde del Guadalhorce.

Până la intrarea efectivă pe traseu am parcurs o mică distanță pe un drum care nu prevestea nimic din ce urma să vină. 

Am văzut și, în sfârșit, luminița de la capătulul tunelului :)

Traseul acesta minunat de spectaculos nu poate fi făcut decât prin rezervarea biletului din timp. Asta m-a impresionat foarte tare, organizarea exemplară. Noi ne-am prezentat la ora stabilită, cu biletul cumpărat pe net și scos la imprimantă. A fost scanat codul de bare și așa am primit echipamentul de protecție și intrucțiunile de "călătorie".

Indicatorul

Și traseul. Pe care am exclamat de nenumărate ori: nu pot să cred, așa ceva nu există!!!

 Chestiile alea mici cu căști albe suntem noi, turiștii.

  

Dacă mi-ar fi zis cineva cu două săptămâni înainte, când mă țineam de toți pereții prin spital, că o să ajung în curând să mă țin de astfel de pereți, l-aș fi trimis la plimbare. Dar uite, am ajuns eu la plimbare. Și ce plimbare!!!

S-a întâmplat și o chestie amuzantă. Traseul ăsta este destul de întortochiat. Eu făcând poze am rămas oarecum în urmă. Și cum mergeam eu în pas vioi (cât de vioi permitea poteca), am dat de Dana pe care o poza Cosmin de pe partea cealalta a muntelui. O distanță considerabilă, cam ca în poza de mai jos. Cosmin îi facea cu mâna Danei, cu aparatul la ochi, Dana îi făcea cu mâna lui Cosmin. Și apar și eu, mă așez lângă Dana, îi fac cu mâna lui Cosmin și-i zic veselă Danei: Ete, mă bag și eu în poza voastră, na! După care îmi continui pasul săltat fără să aștept reacția Danei.

După vreo sută de metri dau de Dana și de Cosmin. Ups, dacă ei sunt în fața mea, atunci în spate cine e? Mă întorc și văd o persoană necunoscută. Deci, da, am stricat poza cuiva, nu erau prietenii mei. Sper că atunci când au văzut poza s-au întrebat cine era persoana aia preietenoasă și nicidecum cine e nebuna care le-a stricat poza :)

Am citi despre acest faimos Drum al Regelui că în timp s-a degradat foarte tare și a devenit foarte periculos, astfel că în 2001 a fost închis pentru reabilitare. Abia în 2015 a fost redeschis și  acum plimbarea pe podețele la 100 m înălțime deasupra râului putându-se face în deplină siguranță. Pe unele porțiuni au rămas și podețele vechi, nepracticabile, le-am vazut și noi  se pot vedea și în poza de mai jos.

Un alt lucru spectaculos, dacă mai era nevoie, a fost "balconașul" din sticlă pe care m-am așezat împreună cu jumătatea. Aș putea să mă dau rotundă și să zic că a fost floare la ureche să privesc cum mi se întinde prăpastia la picioare, că aveam încredere că e totul safe, dar... nu, n-am privit nici măcar o secundă în jos. Am privit prin geam doar înainte și după ce am părasit "balconașul". Sunt o vitează, ce să mai ...

Un alt punct care îți putea da frisoane, dar mie nu, că v-am zis, sunt o curajoasă, a fost podețul ce unea cei doi versanți.

Eu am făcut o greșeală. Pe traseu am vrut să fac o poză ca o divă, deci mi-am scos casca de protecție și când am pus-o la loc nu am mai fixat-o bine. 

Atunci când am început să traversez podul, bătea vântul destul de tare și eu eram procupată nu numai să mă țin bine de marginile podețului ci și să-mi păstrez casca pe cap. Așa că a fost un pic creepy să mă balansez pe podețul ăla cu o mână pe cap și cu una pe podeț. Și cu ochii bineînțeles doar înainte, ca o fată curajoasă ce sunt.

 

La ieșirea de pe traseu, după un mic drumușor parcurs, am dat de autobuzul care ne-a dus la locul unde parcasem masina.  (V-am zis, organizare exemplară!)

După o așa primă zi de Spania, ne-am întors la Malaga, obosiți, înfometați dar uimiți de tot ce am vazut. Și după ce au trecut aceste câteva zile, tot zic că El Camini del Rey este cel mai traseu spectaculos ever! :)