26 iulie 2011

Tu vrei sa ajuti oamenii cu forta?

Duminica dimineata, toropeala, ce sa facem ce sa facem? Mergem cu rolele in parc. Bun! Ies afara sa-mi admir nanogradina si patratelul, care acum sunt verzi-verzi, pline de plante sanatoase si mustoase. Aud apa curgand la baie, zic tati face dus, deci am timp sa intru sa mai smulg ceva buruiana, nu ca ar fi prea multa ca am un ochi de vultur... Smulg buruiana, apa se aude in continuare curgand. Bai, dar cat timp poate sta un om la dus? Ah, stai, ca o fi intrat vreuna din fete acuma. Ce le-o fi apucat, ca ele fac dus numai seara? Deci mai am timp sa ud gradina. Ud gradina, apa la dus se aude in continuare. Vaaaai, bleaga de mine, nu e apa de la dusul nostru ca de unde stau eu acuma n-as avea cum sa aud apa curgand in baia noastra. O fi de la vecinul. Si cum stam asa pe vine mi-arunc ochii spre geamlacul de la baia vecinului. Inchis! Deci nu-i de-acolo. Atunci de unde mama zmeului? Ma ridic in picioare, fac ochii roata si vad grozavia. La vecina din spatele casei curge apa... din cer... sau asa ceva...
Doamna C. este o femeie in varsta, cu ceva probleme de sanatate, n-o prea mai vad pe afara. Vad insa pe geamul dormitorului meu, de la etaj, gradina doamnei C., mare si frumoasa, bine ingrijita, plina de flori, legume si pomi fructiferi. De gradina se ocupa copiii doamnei C. si nepotul, oameni foarte gospodari. Pentru udatul gradinii au un butoi imens catarat pe o schela metalica, pe care-l umplu cu un furtun cu apa de la pompa si de acolo uda gradina, nu ma intrebati cum si in ce fel ca nu ma pricep. Eu atata stiu, cand auzeam dusul curgand, nu era niciun dus, era apa care se scurgea din butoiul doamnei C. Probabil au dat drumul la apa sa umple butoiul si au uita s-o mai inchida. Partea proasta era ca butoiul se afla deasupra unei magazii deci curgea si pe magazia aia si nu se vedea nici tipenie de om prin curte de unde am dedus ca acasa era numai doamna C. batrana si bolnava, nu mai poate merge, deci ce e de facut? Eu sar gardul, zic in gandul meu, vad eu acolo ce e de facut. Fix cand eram cu un picior pe gard si unul pe pamant, oarecum speriata de ce urma fiindca am fost eu campioana la sarit garduri dar mai in copilarie, nu acuma, o vad pe soacra-mea la poarta. Asta-i acuma, cum ar fi sa-i povestesc din varful gardului ce vreau eu sa fac? Aveam eu si asa destule emotii cu saritul gardului, nu-mi mai trebuiau si martori la bajbaiala mea. Ma trag repede de langa gard, la fix, n-a bagat soacra de seama ca voiam sa fac, dar ii spun dintr-o suflare ce grozavie se intampla la vecina. Se uita si ea, vede acoperisul magaziei ud, balta care deja se formase langa casa si e de acord cu mine ca tre' sa facem ceva. Cauta ea o agenda, gaseste numarul de tel. al doamnei C. si ne rugam sa nu si-l fi schimbat, ca nu cred s-o mai fi sunat soacra-mea in ultimii 12 ani. Numarul e bun, raspunde un glas stins, gafait,o umbra a glasului puternic pe care-l stiam a fi al doamnei C. (Multe vreme doamna C. a fost ceasul meu desteptator. Avea o voce extraordinar de puternica, ce sa va zic, vara, cand dormeam si eu cu geamul deschis, pe la 5 dimineata isi chema pisicile: piiiiiss, pis, pis, pis... piiiis, pis, pis, pis, si se ducea naibii somnul meu. Nu mai zic ca daca voiam si eu sa atipesc dupa-amiaza, trebuia sa inchid intai geamul pentru ca daca iesea prin curte si statea de vorba cu sotul ei, cu siguranta nu mai aveam eu parte de somn. Si ca sa intelegeti ca nu exagerez, doamna C. asa un glas puternic avea ca intotdeauna auzeam si intelegeam tot ce spunea ea, iar raspunsul sotului ajungea pana la mine doar ca un mormait, niciodata inteligibil. Si sa fie clar, omul vorbea normal! Ah, o intamplare si mai amuzanta... Am adormit eu intr-o zi uitandu-ma la televizor, cu geamul deschis si telecomanda in mana. M-am trezit la un moment dat apasant insistent pe o tasta a telecomenzii. Voiam sa dau televizorul mai incet, dar ce credeti? De fapt pe doamna C. voiam sa o dau mai incet, doar vocea ei ma deranja. (asta nu e o gluma, sa faceti bine sa ma credeti ca altfel nu va mai povestesc nimic!))
Asa, sa revenim la telefon. Imi raspunde doamna C. E foarte uimita ca o sun, eu fata politicoasa o intreb intai de sanatate, imi spune ca nu sta prea grozav, n-o las sa intre in prea multe amanunte ca apa aia curge ca la balamuc. Ii spun de apa, nu pare a intelege, "lasa, copiii i-au dat drumul, ei s-o opreasca". Si cand vin copiii? Diseara! Aoleu, nu e bine, ii explic ca apa aia curge pe magazie, ca deja e o balta mare in curte. "Nuuu, lasa, ca stiu ei ce fac, pe urma ma cearta pe mine". Zic, dar un numar de telefon al copiiilor aveti? Am. Si-mi dicteaza un numar kilometric. Nu-i bine, sunt prea multe cifre, inca o data. Acuma pare a fi in regula. E un numar de fix, sun, si sun si iarasi sun, nu raspunde nimeni. Sun iar la doamna C., o intreb daca are si un numar de mobil. Stai sa caut. Si stau si stau si stau, si apa aia curge ca la balamuc. Se intoarce si-mi dicteaza acelasi numar de fix. Of! Ii mai explic o data cum sta situatia si o intreb daca-mi da voie sa sar gardul sa opresc eu apa. "Nuuuu, lasa ca stiu ei ce fac, pe urma ma cearta pe mine. Da' tu stii ca a murit Nelu (sotul)"? Da, stiu (de vreo doi ani), imi pare rau!
Familionul meu e gatit de plecare, numai eu in trening, dau din colt in colt, cum sa facem cu inundatia de la vecina? In loc de raspuns primesc tot o intrebare, de la jumatatea mea mai mare: "Da' tu vrei sa ajuti oamenii cu forta? Daca nu te lasa sa sari gardul..." Ia mai taci tu, ca si tie, daca ar fi inundatie aci la noi, ti-ar placea sa te ajute cineva. Eu ma duc sa sar gardul!
Si plec eu hotarata, iau un scaun din ala mai "obosit" ca sa fiu sigura ca escaladez cu succes gardul, si exact in momentul in care eram cu un picior pe scaun si unul pe gard, adica ce moment mai delicat putea sa gaseasca? o aud pe doamna C. tipand din toti plamanii aia ai ei de altadata. Asa doamna C. abia acuma va recunosc, asta-i glasul pe care stingeam eu cu telecomanda. Reusise, cum necum, ajutata de baston sa iasa in usa casei. Cand a realizat grozavia m-a strigat pe mine sa o salvez. Eu din cativa pasi am ajuns langa furtunul ala care iesea oarecum din pamant, am gasit si robinetul, am rasucit si GATAAAA!
Am mai schimbat doua vorbe cu doamna C., dar nu prea mult ca familionul meu era deja in freamat, si am plecat de acolo foarte multumita de mine, facusem si eu o fapta buna. Na, c-am zis-o! Am plecat cum am venit, adica tot sarind gardul, jumatatea mea mi-a trecut scaunul peste gard ca sa trec mai usor. Scaunul a ramas acolo, urmand sa-l recuperez cand s-ar fi intors copiii doamnei C. (Ca sa intelegeti de ce n-am intrat pe poarta, curtile noastre sunt asezate spate in spate, deci portile sunt pe strazi paralele)
Asa, plecam noi in parc, ne dam pe role, cine are si stie, ne intoarcem acasa, la vecini tot nu era nicio miscare. Inspre seara apar copiii si nepotul, eu imi fac de lucru prin curte, poate m-o vedea cineva, sa-mi recuperez scaunul, dar nimic. Hello, fiu-fiu, ma vede si pe mine cineva? Se pare ca nu, de cand sar garduri oi fi devenit invizibila. Il vad pe nepotu' ca se apropie de gard, il strig, ii zic ca am si eu un scaun la ei in curte.

- Da, am auzit intamplarea, multumim!
- Am vazut curgand apa aia mai bine de o juma'de ora, m-am gandit ca ceva nu e in regula...
- Era programat sa se opreasca atunci cand se umple butoiul dar... si aici a urmat o explicatie pe care n-am inteles-o, deci n-am retinut-o ca eu nu-mi incarc memoria cu lucruri care nu sunt logice.
- Se facuse balta mare in curte...
- Ei, apa se scurge in pamant.
- Da, dar la cata apa se pierduse...si doamna C. a zis ca o sa va intoarceti abia acuma pe seara (ceea ce s-a si intamplat)
- Ah, nuuu, ca apa o scoatem direct din pamant cu o pompa, deci nu o platim.
(Dar curentul?)
- Da, dar curgea pe magazie...
- Ei, n-avem nimic important in magazia aia.
(Mda, vaz, doar mobila, ca ati scos-o la uscat!)
- Ia stai bre, ce fac eu aici, ma scuz ca v-am ajutat? Ia arunca scaunul ala peste gard... si mai repede ca m-am enervat. Si auzi NEPOATE, cand mai "programezi" o inundatie, pe mine sa ma scoti din ecuatie ca nu mai sar gardul nici sa ma platesti. Haidi PA!
Si am intrat in casa trantind (imaginar) o usa, asa cum imaginar a fost si o bucatica din dialogul de mai sus, ca eu sunt o dulce (acrisoaro-acidulata) si nu-mi permit sa fiu nepoliticoasa. Dar pe gandurile mele sunt stapana si pot sa gandesc CE VREAU EU.
In casa nu am povestit nimanui dialogul cu nepotu' pentru ca imi ramasese lipita de urechi intrebarea: tu vrei sa ajuti oamenii cu forta?
Se pare ca eu vreau. Uneori. Dar voi?

12 comentarii:

  1. Uau, ce oameni nerecunoscatori!!! Inteleg ca nu le pasa ca se uda magazia, ca se face risipa de apa (chiar daca nu dadeau bani pe ea), dar poti sa zici un "multumesc" sau sa te prefaci ca esti recunoscator din bun simt!
    Se vede ca sunt ruda cu tine, si eu vreau mereu sa ajut oamenii fara ca ei sa imi ceara ajutorul si ma trezesc in situatii de genul asta, ca tine.
    Am persoane in jurul meu care uneori imi spun sa imi vad de treaba mea, ca se descurca respectivul/respectiva si singur, dar parca ma macina ceva stiind ca as putea sa ajut, dar totusi nu o fac.
    Cred ca ma pun prea des in locul celuilalt si ma gandesc: eu daca eram in situatia aia mi-ar fi placut sa ma ajute careva...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-am amintit acum o situatie haioasa: eram in metrou, era foarte cald si un nenea fara par (ca sa fiu delicata)avea o bucata mare de servetel alb lipita de cap (probabil s-a sters omul si i-a ramas acolo o bucata din servetel). Toata lumea se uita la el si zambea, dar nu ii spunea nimeni nimic. Era haios omul, nu am ce zice, dar eu daca pateam ceva de genul asta, as fi vrut sa imi spuna careva. Ei bine, nu am mai rezistat si inainte sa cobor i-am zis omului discret ca are o mega bucata de servetel lipita de cap! Mi-a multumit omul, s-o fi simtit putin jenat, dar asta e...

    RăspundețiȘtergere
  3. Oh... lectia asta cu ajutatul cu forta m-a bulversat si pe mine odata. Cu o prietena mergeam acasa la bolnavi de scleroza, le mai duceam una alta. La o familie de batranei era dezastru. O patura veche si rupta, perdele murdare etc. Tanti era bolnava. Noi vroiam sa le dam oamenilor o patura noua si pufoasa si prietena mea zicea sa bagam perdelele la spalat. Nenea n-a vrut sa ia patura de pe tanti, s-a codit el cumva si noi ne-am prins. De atunci ma tot intreb cat trebuie sa ne bagam si cat nu in viata celor care aparent au nevoie de ajutorul pe care vrem noi sa-l oferim si apoi sa ne simtim mai fericiti pentru o clipa ca am facut o fapta buna? Uneori e asa de greu sa te abtii de la a face un bine, mult mai greu decat sa-l faci.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu una m-am lecuit de facut fapte bune cu ...forta. Foarte spumos povestesti ca de obicei. Este o adevarata placere sa te citesc.Ma bucur ca ai revenit!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Adi, foarte haioasa intamplarea cu servetelul domnului. Mi-a amintit, cam fara legatura, de o calatorie cu autobuzul pe care am facut-o cu o gasca de muntzomani, in copilaria mea (ca daca zic tinerete o sa creada lumea ca-s vreo baba:)) Eram destul de multi, 10-12, si cand oprea autobuzul in vreo statie unul dintre noi se uita la oamenii care urcau in autobuz si hotara: fata cu bluza rosie! Asta insemna ca stateam toti cu ochii atintiti pe fata cu bluza rosie, nu ne luam ochii de la ea pana nu se facea in obraji precum bluza. Dupa ce cobora, ne uitam pe geam dupa ea. Niste draci impielitati, ce mai...

    RăspundețiȘtergere
  6. Anca, acuma tre' sa recunosc ca si eu ma mai atasez nepermis de tare de cate un lucrusor. Numai ca din cand in cand ma mai apuca si mania sortatului si aruncatului de vechituri. Chiar azi!

    RăspundețiȘtergere
  7. Catrinel, si eu ma bucur ca am revenit... si mai ales ca mi s-a simtit lipsa :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Mda, uneori ajungi sa te intrebi daca nu e mai bine sa-ti vezi de treaba ta si sa ramai indiferent la ce se intampla in jur. Mi s-a intamplat si mie de multe ori sa ajut pe cate cineva care nu vrea asta, si continuasa mi se intample, caut o cale sa ma lecuiesc, dar probabil ca nici asa n-ar fi bine...
    Singura solutie tot hazul de necaz ramane.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ina,ce ma distrezi :)
    desi daca eram in locul tau ma enervam.
    Si cred ca nu,in general nu ajut oamenii cu forta.Depinde de caz,ma gandesc.

    RăspundețiȘtergere
  10. Da Dana, hazul de necaz e o mare "inventie", nu?

    RăspundețiȘtergere
  11. Irina, bravo tie, asa sa faci, sa nu ajuti oamenii cu forta. Incerc si eu sa ma lecuiesc, sunt sub "tratament"

    RăspundețiȘtergere
  12. Ina, am uitat sa-ti spun ca te-am pus in lista mea,ca doar te citesc,nu? :)

    RăspundețiȘtergere