11 august 2009

Despre... nimic

Inca nu m-am lamurit la ce-mi trebe mie blog... Cand o sa gasesc raspuns la intrebarea asta, ori o sa transform blogul asta intr-un "boboc" de blog (de sa-mi fie si mie drag de el), ori o sa-l inchid.
Oau, deci e posibil sa raman fara blog... Pai atunci sa ma grabesc sa mai povestesc niste flecustete, cat mai am timp...
Am facut o descoperire! E mai mult o teorie. Teoria conform careia orice casa are obiectele ei cu personalitate proprie. Asa cum orice supermarket are carucioarele lui cu personalitate proprie, ca degeaba impingi tu spre stanga ca el tot in fata se duce, sau invers..., asa si casele, fiecare casa are obiectele ei cu personalitate proprie. La mine in casa, obiectele astea se cheama SHOSETE. De ce au ele propria lor personalitate? Nu stiu, poate pentru a ma scoate pe mine din minti. Cred totusi ca e o moda printre sosete sa divorteze. Niciun mariaj nu mai tine decat pana la prima spalare. Nu stiu ce conflicte interne se isca si pe ce motive, cert e ca dupa prima spalare, maxim a doua, cineva isi ia lumea in cap si paraseste domiciliul conjugal. Uneori chiar si inainte de spalare. Zilele trecute strangeam cu infrigurare sosetele, de pe unde le gaseam si eu si cu un zambet larg de fericire, ca erau numar cu sot, adica familii intregi, sot si sotie, ma indreptam spre masina de spalat. Numai ca pe traseu am mai gasit si niste tricouri si niste blugi care urmau acelasi traseu, asa ca m-am oprit sa-i culeg. Buuun, ajung la masina de spalat si inainte sa arunc toate inauntru mai arunc o privire sa fiu sigura ca nu s-a sustras nimeni. Simt ca-mi ies din pepeni, de ce am in mana doar o soseta roz? (Asa e cand ai fete, ai sosete de toate culorile) Adineauri erau doua, sot si sotie, de ce am ramas numai cu una? Sincer, cand mi se intampla asta imi vine sa plang. Pentru ca dintre toate sosetele de pe lume, eu le gasesc pe alea cu personalitate proprie, care nu vor sa stea niciodata acolo unde le pun eu.
Asaaa... si pentru ca fetele mele sa nu se plictiseasca prea rau, le-am pus sa sorteze sosete, adica am varsat in mijlocul patului ditamai sacosa plina cu sosete desperecheate, sa incerce ele, poate au mai mult noroc, sa le imperecheze. Cand m-am intors peste un sfert de ora, am gasit usa dormitorului inchisa, cu un afis lipit pe ea:

ACEASTA CAMERA ESTE INCHISA !
(BATAIE CU SOSETE)

INCEPE LA ORA 15.00
PANA LA 15.15

Evident ca ele n-au avut mai mult noroc ca mine la imperecheat sosete, dar au avut parte de muuult mai multa distractie.
Afisul este si acum pe usa, fiindca e simpatic si ma face sa zambesc de cate ori intru in dormitor...

5 comentarii:

  1. daca inchideti blogurile eu si prietena mea vom fi niste tristi, si ne vom intreba mereu ce s-a mai petrecut pe tarimul HandMADEina :(

    RăspundețiȘtergere
  2. Oau, asta da surpriza! Multumesc pentru gandul frumos. Dar chiar vorbeam serios, de cate ori ma apuc de scris p-aici prin zona, imi rasuna in urechi intrebarea: "pen'ce-mi trebe mie blog?" (Asa cum vorbeam cu copiii pe strada, cand eram mica si ne prosteam prescurtand tot ce se putea prescurta) Si inca n-am gasit un raspuns multumitor...

    RăspundețiȘtergere
  3. poate cu adevarat nimeni nu are nevoie de blog, poate e doar o insiruire de cuvinte, de ginduri aruncate alandala si atit, dar ele pot fi viata cuiva traita, simtita, zile si nopti de bucurie de tristete, blogul poate fi un jurnal scris pentru ceilalti, poate fara sa realizam el poate fi un jurnal pentru urmasi, sa ne cunoasca sa stie despre gindurile si trairile noastre.
    Ati primit distinctia Blog de Oro pentru minunatul d-voastra blog, ea va asteapta cuminte pe blogul meu sa o ridicati.

    RăspundețiȘtergere
  4. La ce trebuie? pai nu trebuie dar e frumos... e frumos ca mai aduci un zambet altora... ca mai dai de gandit... ca mai aduci aminte cuiva de lucrurile simple... e frumos cand mai vedem ceva frumos...

    RăspundețiȘtergere
  5. Oh, e foarte frumos ce spuneti voi, Ninulescu si Angel, sunt chiar emotionata. Si nu glumesc... Multumesc ca va pierdeti timpul citind zapacelilele mele. Sa va fac o destainuire, de cate ori ma apuc de scris ma gandesc sa fie cat mai scurt, sa nu pateasca si altii cum patesc eu, adica ma asez cu cafeau in fata calculatorului, promitandu-mi sa stau doar cat mai am cafea in ceasca, si peste doua ore ma uit la ceas, eu sunt tot la calculator, ceasca e de mult goala, si eu am capul mare de la atata tradus, fiindca nu stiu cum am ajuns pe blogul unei irlandeze, care-si cauta si servici si casa si eu nu inteleg decat 80% din ce spune ea, ca nici eu nu stiu engleza la perfectie, si nici ea nu o scrie pe aia pe care o inteleg eu...
    Deci, cu aceasta ocazie, imi cer scuze fata de toti cei care-si pierd vremea in fata calculatorul din cauza mea, in loc sa se ocupe de ceva mult mai folositor.

    RăspundețiȘtergere