Nu, Zaietz, Pagadi

Va mai amintiti lupul acela din desene animate care striga "Nu Zaietz Pagadi" ? (Las' ca o sa vezi tu.)

Daaaa, sunt sigura ca in ultima drumetie ne-a urmarit. Nu, nu l-am vazut, ca nu e fraier si e expert in a se ascunde dupa copaci, dar poftim dovada, ne-a fotografiat...

Miercurea fara cuvinte pornita de la Carmen

E vremea cand se inrosesc sosetele

Asta ce-o mai fi-nsemnand?

Raspunsul e pe undeva prin postarile mai vechi, aici sau poate aici. Daca nu, sigur aici.

Am sters-o, ca-mi pleaca bocancii fara mine, cu sosete cu tot :))

Duminica minunata!

Gradina de oras

Dacă e adevărat că omul învață din greșeli sau din experiențele proprii, se pare că eu nu am facut prea multe greșeli la viața mea și nici experiente prea multe nu avui fiindca, din cate vad eu, de invatat n-am invatat nimic.

De vreo trei ani încoace  când dă primăvară ma apucă  așa  un soi de nebuneală, că pe cine naibii păcălesc eu cu doi metri pătrați de grădină (un pic exagerez), ce, asta e grădină care să merite să te ocupi de ea? Mie nu-mi place traiul la oras, vreau si eu un loc liniștit la țară, cu grădină, cu pomi fructiferi, cu găini... Da, e clar, n-are rost să sap și să pun vreo amărâtă de verdeață în piticania asta de curte, că oricum pământul e îngrozitor și nu se face nimic și chiar de aș reuși să-mi amenajez curticica mea de vis, cu flori, cu alea-alea, tot degeaba. Nu se poate sta in curte pe bancuta din cauza zgomotului, a maidanezilor care au rupt gardul de la curtea gradina vecina (gradina oarecum parasita) si-si fac veacul acolo scotocind prin sacii de gunoaie aruncate de tigani si din multe alte motive... bla, bla, si bla, bla.

Numai ca timpul trece, nu ma asteapta pe mine sa ma scutur, sa vad ca nu e vina nimanui ca nu-mi place mie locul, vecinii si vecinatatile, daca vreau sa se schimbe ceva n-o sa se schimbe asa de la sine, trebuie sa incep Eu cu ceva. Ei, la concluzia asta am ajuns in fiecare din ultimii trei ani, d-aia zic ca n-am invatat nimic. Si pun pariu ca si primavara viitoare am sa incep tot cu o greva, dupa care o sa ma enervez din nou, o sa sar iarasi gardul in gradina parasita (pentru ca daca e parasita, logic, si portile sunt incuiate) o sa umplu iar, ingretosata, patru saci de gunoaie pe care o sa-i pun langa ghena mea, pentru ca o sa fiu fata desteapta si o sa fac operatiunea asta exact in ziua in care vine masina de gunoi, o sa repar gaurile din gardul de la strada cu ce o sa am la indemana si cum o sa ma pricep mai bine, dar la anul voi fi un pic mai priceputa ca am experienta anului asta, si dupa ce o sa privesc in curtea vecina si o sa vad ca nu mai exista, cel putin momentan, riscul ca gunoaiele si cainii sa-mi afecteze vreunul dintre simturi, o sa privesc cu alti ochi peticul meu de gradina si o sa ma intreb, ca si anul acesta: oare unde o fi sapaliga aia?

Si daca or sa se stranga iar vreo 8 caini maidanezi care sa strice "carpiturile" mele din gardul ce nu-mi apartine dar pe care l-am infiat de nevoie, si daca mai vad vreunul sarind la copiii ce vin la scoala, promit ca o sa pun mana iar pe telefon si o sa sun unde trebuie.

Nu stiu de ce am scris toate astea, eu intrasem sa va spun doar atât: Tocmai am udat gradina! 

Mazare in prim plan 

(cu dedicatie pentru Ioana, care aduna mazarea si o mananca cruda, ca pe chipsuri.)

Actuale capsunele dormind cuminti pe fostul gazon

(ca sa nu sara pe ele stropi de apa cu pamant cand ploua).

Baby- capsunele

Baby-rosioare (sase fire cu totul)  

Castraveciori,  patru bucati plantate azi.

cateva fire de ceapa in planul doi

Levantica cu ceapa :)

Asa ca si experiment fiecare ghiveci a luat in gazda un arbagic. Levantica asta va scapa de chirias la prima omleta. Sunt o ciudata, ce mai, dar mi-a zis cineva odata: "lasa, asta e farmecul tau". Si de ce as renunta eu la farmecele mele!?

Hortensia asta o am de cateva zile dar ma topesc dupa ea, o mangai de cate ori trec pe langa ea. Cum ar fi sa simta ca o iubesc si sa gandeasca si ea frumos despre mine? Eh, ar fi ceva...

Asa, incolonate, ma asteptau toate sa le ud.

(Aici e o parte din "armata" de ghivece cu care am gandit eu sa-mi prelungesc gradina.)

Hai, weekend placut!

Mesaje de dragoste sau ce?

- Vezi ca azi nu m-ai intrebat cum mi-a fost ziua...

Eu  fac ochii cat cepele și zic:

- Paaaai... trebuia?

- Tu in fiecare zi ma intrebi "cum ti-a fost ziua la scoala?". Azi nu m-ai intrebat!

- Nu vreau sa devina ceva plictisitor, aceeasi si aceeasi intrebare... Si oricum tu imi raspunzi invariabil "lunga si plictisitoare".

- N-are nimic, pe mine nu ma deranjează. Tu intreaba-ma in fiecare zi, ca mi se pare ciudat sa nu ma intrebi...

- Mami, o prietena de-a mea vrea sa te cunoasca!

- Da!? De ce?

- Pai i-am zis eu ca noi ne imbratisam de cel putin patru ori pe zi si ea a zis: "Aaaaa, ce dragut, vreau si eu s-o cunosc pe mama ta!

Aceste sunt niste mesaje banale la prima vedere, dar pe care eu le-am perceput incarcate, asa cum e albinuta incarcata de polen, cu multa dragoste. Si daca polenul de pe piciorusele albinei se transforma incet, incet, in mierea cea minunata, de aici ce-o mai iesi, ha? ☺

(Si pentru ca unii sunt mofluzi si nu vor sa scriu despre ei, nu dau nume, o sa scriu doar ca mesajele de mai sus vin de la copii mei, desi nu stiu, domnule, cat o sa mai rezist cu cenzura asta :))

Miercurea fara cuvinte

Pamantul e rotund. Si nu numai... 

Miercurea fara cuvinte

Tu cum ai trecut de gard?

Sambata seara au plecat ambele-mi fete la plimbare. Au ajuns la stadiul cand ies impreuna si eu tare ma mai bucur pentru ele.  Au luat aparatul foto cu ele, desi nu stiau daca au voie sa fotografieze prin interiorul muzeelor pe unde voiau sa ajunga, l-au luat sa fie, la urma urmelor subiecte de pozat gasesti destule, numai ochii "deschisi" sa-i ai.

Si au adus multe poze, dintre care unele mi-au placut in mod deosebit, spre exemplu aceasta (facuta de Ioana):

Eu mi-am si imaginat urmatoul dialog ce ar fi fost posibil intre floarea rebela, iesita prin gard, si suratele ramase sechestrate:

- Tu cum ai trecut de gard?

- Care gard?

Experiment salatesc

Eu am ajuns la concluzia (care va parea bizara unora) ca si lenea e buna la ceva.

Sa va povestesc... Mi se intampla frecvent ca atunci cand ne asezam cu totii la masa, rupti de foame, eu sau alt membru al familiei sa spuna: "la mancarea asta mergea si o salata." Pai acuma spui? Pana scot punga din frigider, pana scot salata din punga, pana spal frunzele, le rup, le asezoneeez... of, mai bine lasa, altadata, ca acum mi-e prea foame (sau lene :))

Ok, dar ce facem totusi cu salata, ca doar n-am cumparat-o doar ca sa vedem cum si cat rezista ea in frigider pana ia drumul cosului de gunoi? Eu una mi-am descoperit raspunsul anti-lene si vi-l spun, poate mai ajuta pe careva. Cand vin de la piata, nu mai astept nimic, rup frunzele salatei, le spal frumusel una cate una, le scurg si le asez intr-o cutie de plastic cu capac. Pe fundul cutiei asez mai intai un servetel, dupa care pun cam jumatate din frunze si mai asez un servetel, deasupra inca unul si apoi ii pun capacul. Cutia o pun la frigider si frunzele rezista, frumoase si crocante, chiar mai mult de o saptamana, salata mea putand fi servita la orice ora din zi si din noapte cu minim de efort. Ba chiar dimineata folosesc frunzele gata spalate la sandvisurile copiilor, sandvisuri ce sunt savurate mai cu placere daca pe langa cascaval,  branza, si ce mai pun eu acolo, prezinta si ceva "mustati" de salata (ca doar seamana cu cele de la Subway, v-ati prins).

Introducerea asta am facut-o nu ca sa vedeti ce gospodina faina sunt eu, ca daca ati retinut doar partea aia cu "mi-e lene sa fac salata" oricum ati ramas cu impresia ca sunt naspa, ci ca sa va arat ce experiment interesant am incercat eu saptamana trecuta. Cu o salata, bineinteles.

Am vazut pe net un filmulet in care cineva pusese intr-un pahar cu apa o tulpina, sau nu stiu cum sa zic la ce ramane din salta dupa ce-i tai frunzele. Ei, din chestia aia rasarisera frunzilite de salata, care cresteau si cresteau, practic rezultand o a doua salatica. Eu, Toma necredinciosul, am cam strambat din nas: "mda, ce sa zic, creste salata aia din nimic asa, doar cu apa..." Numai ca saptamana trecuta, dupa ce am pregatit o noua rezerva de salata la cutiuta, am descoperit ca tija/tulpina pe care urma sa o arunc, avea cateva mustati. Zic, ia s-o pun eu intr-un paharel cu apa sa vedem ce s-o-ntampla...

Si iata ce s-a intamplat:

Cand a vazut Ioana cele doua frunze mari si cinci mici, a exclamat: 

Hiii, ce dragut, mama, tata, si cinci copii!

Povestile Firicelului -03

In ultima seara petrecuta la Saint Malo ne-am strans toti elevii, profesorii si gazdele la o mica petrecere de ramas-bun unde s-au facut poze, s-au schimbat adrese de e-mail, iar profesorul nostru a tinut un mic discurs. Ne-a spus cat este de mandru de cum ne-am descurcat noi si ca spera ca oamenii pe care i-am cunoscut sa-si fi schimbat, cu ajutorul nostru, parerea despre romani asa in general.

Pentru a completa experienta de la Saint Malo, doamna Colette m-a luat la cursul ei de dansuri traditionale. Am descoperit ca acolo oamenii mai in varsta sunt foarte activi, au tot felul de hobby-uri. Ies la alergat, danseaza, canta… Si majoritatea se cunosc intre ei, e o comunitate foarte inchegata. M-am distrat de minune (desi sa stiti ca e mai greu decat va imaginati, dansurile lor sunt un fel de hore foarte obositoare la care oamenii se tin de degetele mici si isi rotesc mainile pana le pica; sau, ma rog, aproape…) si, dupa cum v-a informat si mami, m-am laudat cu iia mea neagra (fiindca cea alba era inca uda si sifonata din ziua precedenta). 

Mi-a parut rau sa plec din Saint-Malo tocmai cand incepusem sa invat cat de cat orasul, sa ma obisnuiesc cu limba si sa ma atasez de "parintii" care m-au facut sa le promit ca daca mai vin vreodata in Saint Malo o sa stau tot la ei. Una peste alta, am stiut din secunda in care am plecat ca imi va fi imediat dor de acest orasel care mi-a lasat o impresie mai placuta chiar decat Parisul.

La Paris totul era complet diferit. Cladiri imense, strazi imense, monumente imense. Totul in Paris avea o dimensiune coplesitoare, dar, sincera sa fiu, nu m-a impresionat prea tare. 

Pe langa orasul primitor si pitoresc din care tocmai plecasem, unde totul era mititel, aranjat si cochet, Parisul mi s-a parut rece si murdar. Poate si din cauza ploii (care nu s-a oprit decat cand am plecat noi); intr-adevar, orice oras pare rece si monoton cand ploua cu galeata, dar aveam asteptari mai mari. Impresia cu care am ramas a fost ca Parisul e un Bucuresti mai mare, in unele zone mai luxuriant (inspre kitsch), in unele mai inspaimantator, dandu-ti senzatia ca poti sa te pierzi oricand. 
Masa mare de turisti, anunturile din difuzoarele din metrou care te atentioneaza sa ai grija la hoti si cartierele marginase cu aspect de ghetou mi-au dat un sentiment de neliniste. Nu am putut sa nu remarc si multimea de tigani de acolo. Fusesem avertizata dinainte, dar m-a socat sa vad cat de vizibili erau: in mall-uri, pe strazile mari, la toate monumentele. Ni s-a intamplat chiar sa trecem pe langa o masina din care se auzeau manele chiar intr-o intersectie, nu departe de Champs Elysee. Din instinct, am inceput sa mergem mai repede si sa vorbim in franceza, ca sa nu fim asociati in vreun fel cu ei. Atunci am inteles regula stricta a profului, "Tot ce va iese pe gura la Paris sa fie in franceza". Dar aveau si francezii  "insistentii" lor, care se tineau dupa tine cu jocuri de genul alba-neagra sau brelocuri cu turnul Eiffel, majoritatea negri. Si as adauga ca nu erau cu nimic mai breji decat tiganii nostri; intr-o scurta vizita la biserica Sacre Couer, m-am trezit apucata de mana de ditamai omul care voia sa faca nu stiu ce scamatorie si sa ma lege de deget cu ata (nu stiu cum functioneaza treaba si nici nu am stat sa aflu), in timp ce alti 5-6 au aparut de nicaieri si m-au inconjurat. Deci faptul ca a trebuit sa fim mereu cu ochii in 4 a cam stricat din frumusetea momentului, mai ales dupa libertatea pe care o avusesem zilele trecute pe stradutele din Saint Malo.

Trei zile inseamna, totusi, un timp prea scurt pentru a cunoaste un asemenea oras, deci e posibil sa nu il judec corect, mai ales ca am vazut mai mult metroul parizian decat Parisul. Mi-ar fi placut sa ma intorc cu impresii spectaculoase de acolo, ma asteptam sa fie cireasa de pe tort a excursiei in Franta. Nu spun acum ca nu e un oras frumos (ca doar trebuie sa fie un motiv pentru care toata lumea e asa innebunita dupa el!), dar din pacate eu nu am avut ocazia sa vad prea mult din frumusetea lui. Astea sunt impresiile cu care m-am intors si, cu riscul de a fi considerata fitoasa, nu o sa le indulcesc doar de dragul povestii.

Ce am vazut totusi spectaculos a fost Turnul Eiffel (luminat chiar, ca sa am si eu cu ce sa ma laud)

 Si se putea Turnul Eiffel fara selfie -uri?

In ziua vizitei la turnul Eiffel am avut o sarbatorita, asa ca i-am cantat "La multi ani", dar nu oricum, ci in stilul caracteristic profului de franceza. El ne-a invatat ca atunci cand canti, nu canti ca lesinatul, canti sa te auda lumea! O alta traditie de sarbatoare de-a lui este "tunelul": ne aliniem toti in 2 siruri fata in fata, iar sarbatoritul trebuie sa treaca prin mijloc, in timp ce noi ii dam palme la fund. Cine il rateaza, trece si el prin tunel. Trebuie sa fi fost un spectactol interesant pentru turistii care asteptau sa faca si ei poze cu turnul :)).

Dar ce a salvat cu adevarat experienta de la Paris a fost Disneyland-ul. Nu-mi imaginez nicio persoana, oricat de matura sau serioasa, care sa intre in Disneyland si sa nu se entuziasmeze ca un copil.

Scene din toate filmele si desenele animate cu care am crescut, recreate in cel mai mic detaliu si atat de realist incat uiti ca esti intr-un parc de distractii, montagne-rousse-uri din care se aud de la mare distanta tipetele oamenilor si cea mai frumoasa atmosfera din lume. As fi stat acolo toata ziua. Am cumparat cateva suveniruri, printre care si niste urechiuse Minnie pentru sora mea (stiu ca si le dorea de mult), ca sa nu mai zic ca mai aveam putin si imi cumparam o diadema de printesa si un pistol de Jack Sparrow. Dar m-am oprit la timp, ca doar na, nu degeaba mi se spune mie inteleapta familiei...

Spre seara,  dupa o zi de dat in cotomedii si colindat printre castelele printeselor, proful ne-a lasat pe cei carora ne era foame sa mergem la un restaurant micut de langa hotel sa mancam. Si asa am ajuns vreo 6 dintre noi sa stam pana la miezul noptii acolo si sa facem concurs de cantat melodii vechi in restaurant.

Pana la urma, momente de genul asta au contat mai mult decat toate obiectivele turistice si toate suvenirurile. Oamenii pe care i-am cunoscut, aventurile pe care le-am trait si distractia de care am avut parte au facut calatoria asta un succes si o amintire de neuitat. Si mai mult decat atat, au facut o poveste care, zic eu, merita scrisa.

Miercurea fara cuvinte

Orice castel are trubadurii lui.

Miercurea fara cuvinte a pornit de la Carmen.

(P.S. Povestile Firicelului, mai pe seara, pe motiv de teste si teze :))

Povestile Firicelului - 02

(Pentru cine a ajuns mai tarziu  pe aici, urmeaza episodul doi al intamplarilor traite de Maria in Franta. Am predat stafeta cum s-ar zice. )

Intr-una dintre dupa-amiezi am plecat cu autocarul nostru intr-o excursie la o manastire. Pe drum am fotografiat cateva locuri care mi-au parut mai interesante.

Manastirea Mont Saint Michel este construita pe o  mica peninsula care, in timpul fluxului, devine o insula complet izolata in mijlocul marii. Noi am prins refluxul.

Ce e interesant e ca pe delusorul asta exista chiar un orasel, iar intre biserica si zecile de magazine si restaurante sunt locuinte ale oamenilor.

 Vizita a fost frumoasa, dar nimic nu se compara cu peripetiile prin care am trecut dupa ce a inceput sa ploua. Ce parea la inceput o ploaie enervanta s-a transformat intr-o furtuna care ne-a rupt umbrelele si mai avea putin si ne lua si pe noi pe sus. A fost si mai si cand a trebuit sa asteptam jumatate de ora un autobuz care sa ne duca la locul unde ne astepta autocarul. Intr-un grup imens de turisti nervosi, uzi pana la piele si degerati, erau vreo 30 de copii romani care tipau si radeau ca prostii din absolut orice. Doua fete au alunecat pe jos si nu s-au mai putut ridica singure de ras. Aveam toti hainele si parul fleasca, ne plesnea ploaia din toate directiile si  incepusem sa stranutam, dar noi radeam. “O sa MURIIIIIIM”, “Nu stiu daca asta e doar ploaie sau lacrimile meleee”. In fine, toti oamenii de acolo au parut molipsiti de veselia noastra tampita si s-au amuzat si ei, desi nu stiau de ce :)).

Pe drumul de intoarcere am avut cea mai mare bucurie posibila: am descoperit in autocar paturile pe care le folosiseram la plecarea din tara, asa ca ne-am infofolit toti cum am putut. Ne-am trezit totusi ca am ajuns inapoi in Saint Malo prea devreme, "parintii" urmau sa vina dupa noi la scoala abia peste o ora. Din cauza vremii nu se mai punea problema sa facem vreo plimbare, asa ca a ramas sa se descurce fiuecare cum poate. Salvarea mea a fost o prietena care era cazata aproape de scoala si care s-a oferit sa ma duca si pe mine la "parintii" ei, sa-mi dea niste haine uscate si un uscator de par. De cum am intrat insa in casa, mi-a facut semn sa vorbesc incet. N-am inteles de ce pana nu am vazut gazda, care m-a intampinat cu o grimasa. Cand am intrebat-o daca e in regula sa raman la ea o ora fiindca aveam hainele ude si nu aveam numarul de telefon al gazdelor mele, s-a strambat si mai rau si a zis un "da" cu jumatate de gura. Ne-am retras cat de repede am putut in camera Ioanei si mi-a spus sa vorbesc in soapta ca sa nu deranjam gazda. Pana la urma s-a razgandit si in legatura cu uscatorul, fiindca parea un deranj prea mare pentru frantuzoaica. In cele din urma, am iesit prudente din camera si ne-am dus sa vorbim cu ea, fiindca nu voiam sa dau impresia ca sunt nepoliticoasa. Pe parcurs, a devenit mai prietenoasa, probabil pentru ca si-a dat seama ca nu am venit cu intentii rele. Si-a cerut (intr-un fel) scuze pentru primirea ostila, explicandu-mi ca a avut experiente neplacute datile trecute cand elevii straini pe care i-a primit si-au adus prietenii. Cand am plecat, s-a si oferit sa imi imprumute o umbrela, nu inainte sa se asigure de 5 ori ca o sa i-o inapoiez prin Ioana a doua zi.

 Intalnirea neplacuta m-a facut sa realizez nu numai ca eu am avut mare noroc cu familia pe care am primit-o, dar si ca trebuia sa inving o groaza de prejudecati cand vorbeam cu oamenii de acolo. Am descoperit in continuare ca ei au o imagine foarte limitata despre tara noastra. Spre surprinderea mea, m-am trezit intrebata chestii de genul "Voi aveti Facebook?" sau "La voi femeile au voie sa voteze?". Ca sa nu mai zic ca majoritatea francezilor sunt surprinsi ca noi am iesit din comunism (desi se pare ca stiu destule despre Ceausescu, fiind aproape la fel de cunoscut ca si Dracula) si ca nu suntem toti tigani. Totusi, sunt mandra ca pot sa spun ca atunci cand am plecat, i-am lasat pe oamenii pe care i-am cunoscut cu o idee complet diferita. In primul rand, au fost impresionati de cat de bine vorbesc franceza (desi mie mi se parea ca nu ma descurc si stateam mereu stresata sa nu uit vreo conjugare). Atunci cand le-am spus ca majoritatea romanilor cunosc engleza, multi chiar mai multe limbi straine, au recunoscut ca aici le dam clasa. Cred si eu, avand in vedere ca toate filmele lor sunt dublate (am vazut Grey's Anatomy in franceza, am ramas traumatizata). Daca ar fi crescut si ei cu Cartoon Network in engleza, ar fi stiut si ei! Sau daca nu s-ar mai crede buricul Pamantului... Am avut chiar o discutie interesanta cu domnul Daniel intr-una din seri, cand ma simteam eu increzatoare pe vocabularul meu si mi-am dat drumul la limba mai mult. I-am explicat cum noi, mai ales generatiile tinere, suntem incurajati sa invatam limbi straine ca sa ne descurcam in afara, grija pe care ei nu o au. I-am mai spus si ca e pacat ca strainii cunosc doar o parte atat de mica din ce inseamna Romania, ca nu toti romanii sunt tigani si ca nu toti tiganii sunt cersatori si hoti; ca in Romania sunt multi oameni inteligenti, muncitori si talentati de care nu se aude cine stie ce, dar care trebuie sa munceasca mai mult decat ceilalti ca sa treaca de parerile preconcepute. A cam strambat din nas cand am zis "mai mult decat ceilalti", dar asta e, am zis-o! A fost totusi de acord cu mine si mi-a spus ca e impresionat de mine si de grupul nostru. Si profesoarele ne-au spus ca suntem foarte politicosi, desi mie nu mi s-a parut ca am facut ceva deosebit. 

(Va urma! Sper :))