Azi-noapte, când am ajuns cam pe la jumătatea scării de lemn pe care o urcam cu lanterna în mâna, m-a lovit gândul ăl înțelept: frate, dacă se rupe cu mine rablagita asta de scară, sau dacă îmi fug picioarele din adidașii ăștia 44 ai bărbatului, cad naibii peste fierătaniile astea depozitate în spatele casei, nu știe nimeni unde sunt și abia mâine dimineță o să constate omu' că lipsesc. Prea târziu atunci! Deja îmi clănțăne dinții în gură de frig, așa că e musai să schimb tactica.
Am coborat deci, cât am putut eu de repede. Treptele aveau țurțuri de gheață, adidașii îmi flencăneau în picioare, că de la 37 la 44 e cale lungă, am reușit să intru în casă cu toate degetele de la mâni intacte (nu băgasem de seamă cât de frig poate fi noaptea afară), am pus treningul peste pijama și încă trei cojoace, și-l trezesc pe omu' cât pot eu de delicat. Era miezul nopții.
Inițial s-a speriat când m-a vazut așa încotoșmănată, a trebuit să-i explic de două ori ce vreau eu de la el. Uite, am zis, am dat un pic pisica afară, așa cât să pun și eu liniștită sendvisuri pentru mâine, să nu se mai bage în sufletul meu, da am uitat s-o mai bag în casă. Când mi-am adus aminte de ea am fugit cu lanterna s-o caut. Pisica se suise pe scara aia de lemn rezemată de casă și de acolo a sărit (în sus!!!) pe acoperișul vecinilor. Nu mai poate să și coboare, că ar trebui să se arunce în gol ca să ajungă la scară. Stă acolo și miaună. "Și tu ce vrei să faci acuma?" Păi începusem să mă sui pe scară să încerc s-o recuperez, dar îmi alunecau picioarele, scara pare șubredă și mi-a fost frica să nu cad, singură p-acolo, așa că am intrat să îți spun, ca să știi...
"Stai să mă îmbrac și mergem amândoi"
(Știam eu...)
Deci, ce să mai zic? Ne-am pus mintea la contribuție, sfârâia, în căutarea unei soluții. Scara de lemn s-a rupt într-adevar, cu omu', dar omu' e omu' păianjen, s-a sprijint doar cu un picior de scară, cu celălat de magazie, cu o mână agățatat de cărămizile casei vecine, cealalta mănă, întinsă, o îmbia pe pisică să se lase prinsă. Ți-ai găsit. Îi intrase frica în sân pisicii, ar fi trebuit să sară puțin ca să ajunga la mâna salvatoare, evident asta nu s-a întamplat.
După aia a scos jumătatea mea o scară metalică, a lungit-o la maxim, a suit-o pe magazia noastra și a sprijinit-o pe casa vecină. Lungimea era bună, ajungea la pisică, dar așa o poziție contorsionată mai avea și scara aia că și mie mi-era frică să se suie pisica pe ea. Deci nici asta n-a fost soluția salvatoare.
A treia oară când am ieșit din casă, am făcut loc unei mese și pe masă am suit scara aia de lemn care tocmai se rupsese. Acum ajungea până sus la acoperiș. Îi lipsea ei o treaptă, dar tot era mai bună decât nimic. Și fiind de lemn ar fi trebuit să îi fie mai de folos decat scara metalică, măcar în asta își putea înfige ghearele.
Numai că după cazna asta a noastră pisica nu s-a mai arătat. Am tot strigat-o si-am tot pis-pis-it-o, probabil s-a ghemuit undeva și a adormit. Am lăsat scara așa cu speranța că o să se întoarcă la un moment dat și nu-i va fi frică să coboare.
Ne-am dus și noi la culcare, deși ne cam sărise somul. Asta era după ora 3. Am mai stat cu ochii pe geam o vreme, pe urmă am încercat să ne uităm la televizor. Eu aveam o durere de cap cumplită. Nici nu voiam să mă gandesc că pisoicul ar fi putut ajunge în stradă, unde circulă mașini, sau prin curțile mai îndepărtate, de unde n-ar fi știut sa vină acasă. Și ar fi fost numai vina mea, că am dat-o afară când nu era absolut necesar, și nici nu voiam să mă gândesc ce m-ar mai fi boscorodit copii... În cele din urmă a venit și la noi Ene pe la gene.
Pe la 5 m-am trezit, am coborât la parter să văd de e vreo urmă de pisică prin curte, am deschis geamul la bucătărie și pisica țuști, în casă. Aaaa, ce m-am mai bucurat! I-am dat să mănănce și apoi a dormit aproape toată ziua.
Am coborat deci, cât am putut eu de repede. Treptele aveau țurțuri de gheață, adidașii îmi flencăneau în picioare, că de la 37 la 44 e cale lungă, am reușit să intru în casă cu toate degetele de la mâni intacte (nu băgasem de seamă cât de frig poate fi noaptea afară), am pus treningul peste pijama și încă trei cojoace, și-l trezesc pe omu' cât pot eu de delicat. Era miezul nopții.
Inițial s-a speriat când m-a vazut așa încotoșmănată, a trebuit să-i explic de două ori ce vreau eu de la el. Uite, am zis, am dat un pic pisica afară, așa cât să pun și eu liniștită sendvisuri pentru mâine, să nu se mai bage în sufletul meu, da am uitat s-o mai bag în casă. Când mi-am adus aminte de ea am fugit cu lanterna s-o caut. Pisica se suise pe scara aia de lemn rezemată de casă și de acolo a sărit (în sus!!!) pe acoperișul vecinilor. Nu mai poate să și coboare, că ar trebui să se arunce în gol ca să ajungă la scară. Stă acolo și miaună. "Și tu ce vrei să faci acuma?" Păi începusem să mă sui pe scară să încerc s-o recuperez, dar îmi alunecau picioarele, scara pare șubredă și mi-a fost frica să nu cad, singură p-acolo, așa că am intrat să îți spun, ca să știi...
"Stai să mă îmbrac și mergem amândoi"
(Știam eu...)
Deci, ce să mai zic? Ne-am pus mintea la contribuție, sfârâia, în căutarea unei soluții. Scara de lemn s-a rupt într-adevar, cu omu', dar omu' e omu' păianjen, s-a sprijint doar cu un picior de scară, cu celălat de magazie, cu o mână agățatat de cărămizile casei vecine, cealalta mănă, întinsă, o îmbia pe pisică să se lase prinsă. Ți-ai găsit. Îi intrase frica în sân pisicii, ar fi trebuit să sară puțin ca să ajunga la mâna salvatoare, evident asta nu s-a întamplat.
După aia a scos jumătatea mea o scară metalică, a lungit-o la maxim, a suit-o pe magazia noastra și a sprijinit-o pe casa vecină. Lungimea era bună, ajungea la pisică, dar așa o poziție contorsionată mai avea și scara aia că și mie mi-era frică să se suie pisica pe ea. Deci nici asta n-a fost soluția salvatoare.
A treia oară când am ieșit din casă, am făcut loc unei mese și pe masă am suit scara aia de lemn care tocmai se rupsese. Acum ajungea până sus la acoperiș. Îi lipsea ei o treaptă, dar tot era mai bună decât nimic. Și fiind de lemn ar fi trebuit să îi fie mai de folos decat scara metalică, măcar în asta își putea înfige ghearele.
Numai că după cazna asta a noastră pisica nu s-a mai arătat. Am tot strigat-o si-am tot pis-pis-it-o, probabil s-a ghemuit undeva și a adormit. Am lăsat scara așa cu speranța că o să se întoarcă la un moment dat și nu-i va fi frică să coboare.
Ne-am dus și noi la culcare, deși ne cam sărise somul. Asta era după ora 3. Am mai stat cu ochii pe geam o vreme, pe urmă am încercat să ne uităm la televizor. Eu aveam o durere de cap cumplită. Nici nu voiam să mă gandesc că pisoicul ar fi putut ajunge în stradă, unde circulă mașini, sau prin curțile mai îndepărtate, de unde n-ar fi știut sa vină acasă. Și ar fi fost numai vina mea, că am dat-o afară când nu era absolut necesar, și nici nu voiam să mă gândesc ce m-ar mai fi boscorodit copii... În cele din urmă a venit și la noi Ene pe la gene.
Pe la 5 m-am trezit, am coborât la parter să văd de e vreo urmă de pisică prin curte, am deschis geamul la bucătărie și pisica țuști, în casă. Aaaa, ce m-am mai bucurat! I-am dat să mănănce și apoi a dormit aproape toată ziua.
Parte proastă e că n-a mai vrut sub nicio formă să stea pe afară, e marcată rău.
Ar fi păcat să nu îi treacă, pentru că are un prieten prin vecini care seamănă perfect cu ea. I-ar frânge inima să nu mai iasă la întâlnire :))
Pisicile astea... Fac nazdravanii ca si copilasii!
RăspundețiȘtergereDa, si se incumeta la lucruri care le dapasesc. Dar se face ea mare... :)
ȘtergereStiam eu ca oadata facut primul pas va veti indragosti cu totiii! Stiam eu! Ce frumosi sunt in a doua poza! Nici cu prima nu imi e rusine... Pupici!
RăspundețiȘtergereStii cum incerca omu' sa o faca sa se dea jos: "Hai iubita, vino". Deciii, e grav! :)
Ștergere:))))
ȘtergerePisicile au talentul de a invarti oamenii pe degete cu o dexteritate uimitoare ... erata: de fapt ii invart pe labute.
E destul sa-si arate mutrita pisiceasca, sa toarca putin, sa se culcuseasca langa tine si ... gata :)) esti pierdut.
Da, trebuie sa recunosc ca asa e. Acum cateva luni asa fi pufnit in ras si as fi zis: ceeeee, pe mine sa ma invarta o pisica pe degete? Niciodata!
ȘtergereDar cum niciodata sa nu zici niciodata...
Ha deci iubita:)), nici mie nu mi plac matele deloc, chiar am un sentiment de greata uneori cand le vad cum se unduiesc de picioarele oamenilor (ale mele nu fac asta), dar imi plac matele mele si inca mult...asa ca te inteleg perfect:)
ȘtergereIubita, da. A recunoscut si omu' ca pisica face parte din familie acum. (Ce ne mai enerva expresia asta pe vremuri :)))
ȘtergereNici a noastra nu se freaca de picioarele noastre, are alta tactica. Se lungeste "lesinata" pe jos, asteapta sa o mangai.
Ce mare a crescut pisicuta voastra! Am citit cu inima cat un purice intamplarile relatate pana am ajuns la deznodamant si am rasuflat usurata. Ce mai, e acum un membru al familiei cu drpeturi depline.
RăspundețiȘtergereDa, avem un copil in plus acuma. Ce copil? De-a dreptu' bebelus. De mult nu am mai strans asa toate obiectele de pe masa, televizor soba, geam, masina de spalat, orice loc la care ar putea ajunge pisica. Tineam doua brichete pe pervazul de la geam, sa fie aproape de candela. Ei, cand se suie pisica pe pervaz, una din brichete o arunca jos. Dar doar una, cealalta ramane. E enervanta. :)
ȘtergereNu te plictisesti nicio clipa, draga mea! palpitanta viata mai aveti acolo :)
RăspundețiȘtergereNota 10 (20, hai fie de la mine) pentru omul tau iubitor care nu te+a lasat la greu.
Imbratisari!
Pai da, ce plictiseala!? Cu asa pisic zgubilitic... Si da, omul e iubitor, si de pisic (mai nou) si de copii si de mine. Eu mereu ii zic, mai in gluma mai in serios: Ce baaaaiaaaaat!!!
ȘtergereCe inseamna dragostea de animalute...se vede ca pisicuta este ca un membru al familiei...atat de tare ati trudit pentru "salvarea ei"...
RăspundețiȘtergereBine ca totul s-a terminat cu bine.
Cred eu ca ar face puiuti frumosi amandoi..apropo :)
O zi frumoasa si nopti fara aventuri :)
Pai sigur ca e membru al familiei. Cat despre pui... aoleu, nu vreau sa ma gandesc. Ca n-am ajuns la vet., ne tot pasam unii altora problema.
ȘtergereMultam de urari!Numai bine si tie Ghemuletule! :)
Ce aventura! :D Si eu am 2 pisicute de 7 luni. Stam la casa dar pisicutele sunt de interior, iar ele sunt perfect de acord cu asta. E prea mare agitatie pe-afara desi stam intr-un cartier linistit. Insa motivul meu principal este ca absolut toate pisicile mele de pana acum mi-au fost furate sau au patit ceva si nu s-au mai intors. Sfatul meu este sa duci neaparat pisica la sterilizat. Daca e fetita risti sa vina cu pui, iar daca este baiat, vei contribui la populatia de pisici fara stapan, pentru ca majoritatea nu se ocupa de pisici si astfel se inmultesc, saracele.
RăspundețiȘtergereGata, am scapat de o grija, acum doua saptamana am dus pisicul la sterilizat, e ok. Sta si in casa, dar si pe afara, dar si eu imi fac griji cand o las afara, ca dispare prin vecini, se mai suie prin pomi de unde aterizeaza uneori fortat... Ooooof, nu credeam sa imi fac vreodata griji pentru altcineva decat copiii mei. :
Ștergeremai, mi-a stat inima in loc la aventura dupa pisica! Saraca, cred si eu ca i-a inghetat coada in noaptea aia!
RăspundețiȘtergereCe mai, inca un copil :)
Lasa ca pana la primavara ii trece frica, va iesi cum da soarele.
Da, chiar le ziceam fetelor azi ca pisicuta e echivalentul unui bebelus de 2 ani. Ba chiar mai rau. Ca bebelusul nu se baga in chiuveta si nici pe sifonier nu se suie.
Ștergere