Gradina de oras - 2016

E cam mult sa spun ca anul acesta am avut o gradina de oras. Pentru ca in primavara curtea mea era un mare santier, nu am avut cum sa ma ocup de gradinarit, practic nici nu prea aveam unde, decat pe triunghiuletul (infim) din spatele casei unde anii trecuti am mai plantat una-alta.

Pe patratelul din fata casei, exclus, pe motiv de gramada mare de pamant rezultata din sapaturi pentru schimbat canalizare. Numai ca la o margine a gramezii, fix sub banca mutata temporar de la locul ei, a iesit singura, neplantata-nechemata, o plantuta de rosioara. Eu am udat-o, i-am pus si ceva compost la radacina, si zat de cafea si coji de oua pisate si mai ales, cand a fost sa dam banca la locul ei, am avut grija sa o ridicam astfel incat sa nu deranjam rosioara. Si ea cum m-a rasplatit? Iaca-șa, cu niste rosii gustoase si parfumate. Din poza lipsesc doua rosii frumusele care au ajuns in burtici multumite ca au gustat rosii adevarate.  Cand le-am asezat cu mare mandrie pe masa am anuntat familionul ca avem rosii care s-au  plantat singure, asa... din dragoste pentru noi.

Tot din dragoste pentru noi, ca altfel nu-mi explic (bine, e posibil sa fi aruncat eu fara intentie ceva seminte pe acolo :)) a iesit si acest dovleac. Are o imensitate de lujer, cu palalai de frunze care ar fi ocupat toata gradinita daca nu le-as mai fi retezat eu din elan, a avut multe flori, multi dovlecei care promiteau a deveni mari si frumosi, dar doar cel din imagine si-a tinut promisiunea. E foarte frumos insa pentru pisicul nou intrat in familie, pleaca el in inspectie asa, se ascunde pe sub frunze, ne urmareste ca un animal de prada, se taraste pe burta sa nu-l vedem si apoi... ne ataca.

(Ah, da, avem pisic. O sa povestesc si despre el mai incolo...)

Langa dovlecel se mai vad niste rosioare cherry pe care le-am plantat, cinci bucati, n-au mai iesit ele asa din dragoste, sau poate, daca ne gandim ca rasadurile mi-au fost daruite de o buna prietena... :) 

Pe langa gard, ca sa pastram traditia impusa de copilu' mic am sadit cele trei fire de castraveti. In anii trecuti de la trei fire aveam castraveti mai multi decat puteam manca, anul acesta insa doar un lujer a ramas pe baricade, celorlalti doi nu stiu ce nu le-a convenit. Si nici acela singur nu s-a simtit prea bine, ne-a amagit cu zeci de flori si castraveciori mititei, dar la maturitate au ajuns doar cativa. Sa mai zic cat de savurati au fost?

Cum spuneam, gradinita mea e departe de a fi fost ingrijita cum trebuie, nici conditiile n-au permis-o, dar ma bucur ca am reusit si anul acesta sa gustam o rosioara nestropita, netratata cu nimic, un castravecior, acolo doua fire de ceapa verde, un busuioc, o frunza de izma pentru ceai sau limonada, un leustean si-un patrunjel, chestii din astea marunte care te bucura ca le ai la indemana. 

Daca om fi sanatosi, la anul poate o sa facem mai mult si mai bine, sau poate ne reprofilam si plantam trandafiri, desi, ciudata cum ma stiu, o sa aleg castravetii care umplu gardul de verde si copilu' mic de bucurie, in defavoarea trandafirilor :)

(P.S. Avem si trandafiri, dar la gradina din fata, mai la strada:))

Hai, toamna frumoasa sa avem, pe gustul si dorinta fiecaruia! 

Va imbratisez!