Din gradina de oras
Liliac bulversat
"Ce, ce, ce anotimp e acuma?"
Floare singuratica
"Unde-or fi suratele mele, s-or fi dus pe la vecini?"
Căpşunică-ntârziată.
"Hmmmm, cine-i mai aromată decât mine?"
MFC este gazduita de Carmen
18 noiembrie 2015
17 noiembrie 2015
Draga padure
Cum vine toamna mi se face dor de padure. De fapt nu, mie tot timpul mi-e dor de padure, dar toamna mai abitir. Asa ca nu astept sa fiu intrebata de doua ori "mergem la munte sa vedem culorile?", sar in bocanci inainte ca frazei sa-i fie pus semnul intrebarii :)
Anul asta nu stiu ce a fost in capul nostru, am crezut ca daca vremea e atat de frumoasa, padurea o sa ne astepte pe noi imbracata de gala, eventual pana prin martie asa (glumesc!). De fapt nici nu ne-am pus problema ca la ora asta padurea nu ar fi rosie-galben-verde. Si nu prea mai e. In cea mai mare parte foioasele si-au pierdut hainele frumos colorate, dar padurea e padure, drumetia e drumetie, si o iesire in natura nu se compara cu nimic altceva. Am zis!
Draga padure, scuza-ma de intarziere, iti multumesc ca mi-ai pastrat, cat ai putut, din culorile tale, stii tu bine ca nu-mi place sa treaca anul si eu sa nu vad acolo o frunzulita rosie, una verde, una galbena sau ce culori mai ai tu in paleta...
Promit ca la anul o sa fiu mai punctuala!
Toamna lunga si colorata sa avem si cand n-o mai fi atat de colorata, sa ne-o coloram singuri, cum si cu ce ne-om pricepe.
(Spre exemplu eu acum vreau sa o coloraz cu o iesire in oras cu copilu' mic, la un junk-food, daca n-o fi copilu' mai sanatos la cap decat mine si sa ma refuze. Au mai fost cazuri:))
12 noiembrie 2015
Pere fara politică
Mi-au bătut obrazul două pere. La propriu. Dar nu m-am supărat, decât de ochii lumii :) Culegeam pere la ţară din părul cocoşat, ăla de lângă fântână. După perele astea plânge tata cel mai tare când le vine vremea de cules, că nu prea mai are cine să le culeagă, noi copiii ne-am găsit să plecăm la oraş şi treburile astea gospodăreşti au si ele vremea lor şi e destul de greu să ne sincronizăm cu ele. Uite de-aia m-am hotărât eu să mă sui în autobuz, de fapt in două, să nu mai aştept weekendul, şi să merg să culeg perele astea verzi şi tari şi urâte dar care iarna devin moi, galbene şi dulci şi zemoase de "le mananci cu gingiile", cum zice tata.
Am folosit un instrument foarte interesant, o prăjina lungă ce are în capăt un fel de "mână" din plastic. In "podul palmei" prinzi para, o răsuceşti un pic, para pică în "mâna" asta de plastic şi aşa o aduci jos şi o aşezi fain-frumos în târnică fără a-i produce vreun deranj. Instrumentul ăsta la noi se cheamă... ştiu eu câţiva care or să se prăpădească de râs, mereu o fac atunci când aud denumirea, dar asta e, i se spune hopârţac.
Uneori se intamplă ca atunci când ai prins un fruct în hopârţac, cel de lângă, abia atins, să intre în panică şi să se arunce de la înălţime înainte de a-l putea tu ajuta sa aterizeze lin.
Aşa s-a întamplat în timp ce culegeam pere şi şi stăteam de vorbă cu tata, una din perele astea panicate a căzut şi mi-a şters razant obrazul drept. N-am facut mare caz, deşi mă durea, am continuat discuţia fără a zice ceva. Dar dupa vreun sfert de oră, când a doua pară mi-a şters acelasi obraz, m-am dat lovită rău, mai ales că aparuse un vecin care incerca să ne provoace pe mine şi pe tata la discuţii politice. Era înfierbântat rău de tot, il enervau tinerii ăia care demonstrau la Bucuresti şi voiau să schimbe intreaga clasa politică, dar pe mine mă enerva el!!! Aşa că atunci când a doua pară sinucigaşă m-a lovit, eu am acaparat discuţia, m-am văitat de mama focului: "aoleeeu, ce-or fi având perele astea cu mine de mi-au bătut obrazul?" Si tata a zis ca oi fi făcut eu ceva, si am continuat pe acelasi ton glumeţ de s-a prins si vecinul că n-are domnule cu cine discuta, p-ăştia doi nu ii interesează soarta ţării.
04 noiembrie 2015
Abonați-vă la:
Postări (Atom)