O oaie... două oi...

"Ai face bine să scrii tu asta pe blog, că eu oricum o să povestesc mâine la toată lumea", îmi zice jumătatea mea râzând cu gura până la urechi... 

Da' de ce să scriu? Să râdă lumea de mine că nu pot să număr oi?

Vă explic imediat...  Duminică, după masa de prânz, Pufoasa care se juca cu o jucărie foarte haioasă, un lup căruia dacă-i tragi gluga se transformă în oaie, mă întreabă:

- Mami, ți-e somn?

- Da, mi-e somn... (ce mă citește copilul ăsta... e ceva de speriat! )

- Bine, atunci numără oi! Și începe să-mi "onduleze" oița-lup prin fața ochilor într-o mișcare ce imita săritul peste un obstacol. 

Ne-a umflat râsul pe toți, nu ne așteptam la replica și gestul ăsta.

Stai un pic, că eu nu pot să număr oi. Încerc și eu ca tot omul când am parte de insomnii să număr oi.   Când stau pe spate e perfect, îmi imaginez un gârduleț, un pârleaz, un... ceva, văzut așa din profil, o oiță care vine din stânga sare gardul după care apare o altă oiță care sare gardul și dispare undeva în dreapta. Așadar pot să număr oi, da, dar numai când stau pe spate, ceea ce este foarte nasol pentru că eu nu pot să dorm pe spate, doar pe-o parte, deci numărătoarea mea de oi nu-și poate atinge scopul, acela de a mă adormi. Dacă mă întorc pe dreapta, se intoarce și gărduțul, pârleazul, ceva-ul și când vine oița din stânga, sare și picâ în bot. Am încercat să schimb tactica, aduc oița din dreapta dar acum nici nu mai poate să ajungă la gărduț pentru că, nu-i așa, este o oaie, nu poate să zboare să ajungă la gărduț și să și treacă peste el. Dacă mă întorc pe stânga totul se întâmplă viceversa. Așa că, oricum aș sta, nu fac decât să mă chinui, și pe mine și pe bietele oițe, nici urmă de somn!

Jumătatea, după ce a auzit această destăinuire pe care am regretat-o intantaneu, îmi zice, într-o scurtă pauză de râs:Ți-am zis eu că ești prea inginer...