Eu sunt o ciudată din aia care nu face mare tam-tam de ziua ei, dimpotrivă, ar vrea să nu știe nimeni, să trecă neobservată exact în ziua asta. Așa sunt eu...
M-am mai liniștit când am aflat că toate cunoștințele mele născute sub aceeași zodie sunt exact la fel, deci nu sunt chiar așa dusă cu pluta, sau cel puțin nu sunt singura, fac parte dintr-o mare "familie" :)

Dar uite, tocmai pentru că nu e mare brânză... vă spun că azi e ziua mea. Am petrecut-o la piscină cu o gașcă de copii, abia am intrat în casă. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să scot tortul pe scară și să-l pozez acum cât e întreg, acesta este:
Tortul ăsta o să mi-l amintesc cu mare drag pentru că e făcut de fetele mele, este primul lor tort și e făcut pentru mine. După cum vedeți există și o oiță pe acolo, nu știu dacă e o aluzie la faptul că eu nu reușesc să număr oi când am insomnii, mă fac că nu observ!
M-a anunțat frate-miu că trece pe la mine, așa că între două vorbe scrise pe aici am aprins focul la grătar, din trei în trei silabe mă mai ridic de pe scaun să văd dacă mașina ce-a oprit în fața porții e a lui.
Focul e nesupravegheat așa că o să o șterg de aici.
Focul e nesupravegheat așa că o să o șterg de aici.
Vă pup și vă zic la mulți ani! Și vouă și mie!