Și vouă și mie!

Eu sunt o ciudată din aia care nu face mare tam-tam de ziua ei, dimpotrivă, ar vrea să nu știe nimeni, să trecă neobservată exact în ziua asta. Așa sunt eu... 
M-am mai liniștit când am aflat că toate cunoștințele mele născute sub aceeași zodie sunt exact la fel, deci nu sunt chiar așa dusă cu pluta, sau cel puțin nu sunt singura, fac parte dintr-o mare "familie" :)

Dar uite, tocmai pentru că nu e mare brânză... vă spun că azi e ziua mea. Am petrecut-o la piscină cu o gașcă de copii, abia am intrat în casă. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să scot tortul pe scară și să-l pozez acum cât e întreg, acesta este:

Tortul ăsta o să mi-l amintesc cu mare drag pentru că e făcut de fetele mele, este primul lor tort și e făcut pentru mine.  După cum vedeți există și o oiță pe acolo, nu știu dacă e o aluzie la faptul că eu nu reușesc să număr oi când am insomnii, mă fac că nu observ!

M-a anunțat frate-miu că trece pe la mine, așa că între două vorbe scrise pe aici am aprins focul la grătar, din trei în trei silabe mă mai ridic de pe scaun să văd dacă mașina ce-a oprit în fața porții e a lui.
Focul e nesupravegheat așa că o să o șterg de aici.

Vă pup și vă zic la mulți ani! Și vouă și mie!

Zgornită din bucătărie

Chiar în acest moment se petrece un fapt de mare importanță, nu pentru țară, ci pentru familia mea. Firicica și Pufoasa, ciripesc și se ciondănesc la bucătărie, cu ușile închise, n-are nimeni voie să calce pe acolo! Știu eu ce se petrece dar abia mâine voi vedea rezultatul. Sunt convinsă că, indiferent cum o să arate, va fi cel mai minunat tort care se există, pentru simplul motiv că l-au făcut cu mânuțele lor și l-au făcut pentru mine.

Cred că l-au terminat, aud cum se hlizesc lângă frigider, probabil că se chinuie să-l îndese acolo. Dacă o să fiu iute de picior/aparat, mâine o să-i fac poze.

Cam atât pentru seara asta... Încă nu mi-a revenit pofta de scris...

Ce văd eu...

... când îmi beau cafeaua pe băncuță

Miercurea fara cuvinte

- Ia uite mami, cum mi-ar sta creață?

O oaie... două oi...

"Ai face bine să scrii tu asta pe blog, că eu oricum o să povestesc mâine la toată lumea", îmi zice jumătatea mea râzând cu gura până la urechi... 

Da' de ce să scriu? Să râdă lumea de mine că nu pot să număr oi?

Vă explic imediat...  Duminică, după masa de prânz, Pufoasa care se juca cu o jucărie foarte haioasă, un lup căruia dacă-i tragi gluga se transformă în oaie, mă întreabă:

- Mami, ți-e somn?

- Da, mi-e somn... (ce mă citește copilul ăsta... e ceva de speriat! )

- Bine, atunci numără oi! Și începe să-mi "onduleze" oița-lup prin fața ochilor într-o mișcare ce imita săritul peste un obstacol. 

Ne-a umflat râsul pe toți, nu ne așteptam la replica și gestul ăsta.

Stai un pic, că eu nu pot să număr oi. Încerc și eu ca tot omul când am parte de insomnii să număr oi.   Când stau pe spate e perfect, îmi imaginez un gârduleț, un pârleaz, un... ceva, văzut așa din profil, o oiță care vine din stânga sare gardul după care apare o altă oiță care sare gardul și dispare undeva în dreapta. Așadar pot să număr oi, da, dar numai când stau pe spate, ceea ce este foarte nasol pentru că eu nu pot să dorm pe spate, doar pe-o parte, deci numărătoarea mea de oi nu-și poate atinge scopul, acela de a mă adormi. Dacă mă întorc pe dreapta, se intoarce și gărduțul, pârleazul, ceva-ul și când vine oița din stânga, sare și picâ în bot. Am încercat să schimb tactica, aduc oița din dreapta dar acum nici nu mai poate să ajungă la gărduț pentru că, nu-i așa, este o oaie, nu poate să zboare să ajungă la gărduț și să și treacă peste el. Dacă mă întorc pe stânga totul se întâmplă viceversa. Așa că, oricum aș sta, nu fac decât să mă chinui, și pe mine și pe bietele oițe, nici urmă de somn!

Jumătatea, după ce a auzit această destăinuire pe care am regretat-o intantaneu, îmi zice, într-o scurtă pauză de râs:Ți-am zis eu că ești prea inginer...