Ziua Pufoasei

Sâmbătă a fost ziua Ioane, cu invitați, cu tot tacâmul... Poze am făcut și n-am făcut, adică am făcut foarte puține, ocupată fiind cu așezat masa, distrat copii...  și din acelea încă și mai puține sunt  bune de arătat.

După Paște, ce zic eu, ia să încerc să păstrez cât mai mult curățenia asta obținută în două săptămâni de șmotruială, să nu mai fie nevoie de ziua Pufoasei (peste o săptămână) s-o iau de la început. Zis și făcut, în fiecare zi șters praf, aspirator, scuturat pleduri, haine, etc. Așa, și? În fiecare zi era praf, de fiecare dată scuturam sacul aspiratorului, de unde frate atâta praf?

Vineri seara, înainte să mă bag în pat, îi zic Ioanei să ia o foaie și un creion și să facă o listă cu ce mai aveam de făcut a doua zi înainte de venirea copiilor. Ioana când aude de liste e cea mai fericită, a sărit în sus de bucurie: "iuhuuu, iubesc listele!". Și e atât de meticuloasă, face liste pentru orice și apoi are grijă să taie sau bifeze ce a dus la bun sfârșit. Am făcut lista și m-am culcat.

Sâmbătă m-am trezit pe la 7.30 dar nu știu de ce mă simțeam de parcă atunci ar fi trebuit să mă culc, nicidecum că abia m-am trezit. Am luat  poziția gânditorului de la Hamangia și am făcut o recapitulare finală a listei "to do", am pus deoparte ce putea face jumătatea sau copii și am tras concluzia că-mi pot permite să mai stau un sfert de oră în pat. Sfertul s-a transformat în jumătate dar tot cam fără folos, mă simțeam ca după maraton, obosită frântă! O fi ceva în aer îmi zic, mă târăsc pănă la bucătărie, mănânc ceva, beau o cafea cu cofeină (de obicei beau fără), o trezesc și pe Ioana. Îmi pusese în vedere de cu seară s-o trezesc pe la 6 să-i zic la mulți ani. Îi zic la mulți ani, o mângâi, o mumulesc cum fac eu în fiecare dimineată, era așa călduță și pufoasă... numai că nu voia să se trezească. Dacă vii la mine în cameră o să primești cadoul. S-a trezit instantaneu, abia am putut să mă țin după ea pe scări. Îl scol și pe tati, pupăm copil, vine și Ma cu cadoul ei, o urmărim pe Pufoasa cum desface cadourile, încercăm să sesizăm din mimica feței dacă-i sunt pe plac sau nu. Eu tot cu ochii pe ceas, încerc să mobilizez tot familionul că doar aveam o listă de lucruri de făcut până în ora 13. Jumătatea zice: eu nuș' ce am, mă simt fără vlagă. Aoleu, și tu, o fi ceva în aer... După micul dejun vine rândul Mariei să ne zică: eu m-aș mai băga în pat, mă simt cam moale așa... Caut vitaminele, calciul, le înghițim, doar doar ne-om veni în fire să ne apucăm de treabă. Vitaminele, cafeaua, placebo-ul, nu știu care și-a făcut efectul că am reușit să ne mobilizăm în cele din urmă.

În sfârșit... am reușit să bifăm cam tot ce aveam trecut pe listă, mai puțin spălatul aragazului, dar el a fost cea mai mare parte din timp acoperit cu tăvi de prăjituri sau alte ustensile. Și apoi ce copil sesizează la o petrecere că aragazul din bucătărie e nespălat?

O mică eroare s-a strecurat când am calculat cam cât mi-ar lua mie să fac platourile cu aperitive. Am crezut că o oră și un sfert ar fi de ajuns. N-a fost! Când au început să vină copiii eu încă mai lucram la șoricei  și ciupercuțe și angry birds. N-a fost chiar așa o problemă, că s-au mai jucat puțin până am teminat eu, numai că n-am apucat să pozez nimic. Cel mai mare succes au avut angry birs. După ce am așezat pe masă platoul mi-am amintit că era bine să-l și pozez. Cand m-am întors mi s-a întins platoul, GOL, și mi s-a spus MAI VREM!!! Pentru că nu am făcut propriile poze, o să vă arăt de unde m-am inspirat. Îmi pare rău că nu știu sursa fotografiilor, le-am salvat cu multă vreme în urmă, sper să nu se. supere nimeni.

În afară de mâncare cel mai tare eram preocupată de următoarea întrebare: cum distrez eu copiii? Se pare că și ei erau preocupați de același lucru, încă de la aperitiv am fost întrebată: și după ce mâncăm ce facem? Acum e-acum, mi-am zis... Le-am spus ce aveam noi în plan, când au auzit de pictat borcane au ciulit urechile și s-au declarat încântate, ar fi vrut să lase mâncarea baltă și să trecem la masa de pictură.

Am reușit să fotografiez o parte din borcănele. La sfârșit eu le-am uscat cu uscătorul de păr :) și le-am lăcuit pentru a putea fi spălate fără grijă, am pus dulciuri în ele și fiecare fetiță a fost încântată să prezinte părinților ei, la plecare, opera de artă pe care o realizase.

Au mai fost și desene pe asfalt (în curte proprie) și alte jocuri sub directa îndrumare și supraveghere a Mariei. 

Eu zic că a ieșit bine, copiii au părut a fi destul de încântați, am auzit o fetiță spunând: ziua asta aș vrea s-o iau de la început. O alta i-a răspuns: și eu, dar numai de la ora unu.