25 martie 2013

De sambata

Sambata am facut un drum pana la tarisoara mea. La satucul meu natal vreau sa zic. Cu riscul de a se face glume pe seama mea, din alea "da' Broscuta de ce n-ai luat-o?",  am pus in masina si manual masinutei de cusut, just in case...


Si bine am facut, ca am citit tot drumul si am descoperit lucruri care nu necesitau neaparat si o experimentare practica. Sunt din ce in ce mai incantata de Broscuta mea!  Pana acum am invatat sa sulfilez,  sa schimb acul si piciorul presor,  am cusut cu doua ace simultan, respectiv cu doua fire de culori diferite, e super, ce mai... Sunt sigura ca o sa fiu si mai entuziasmata cand voi fi parcurs tot manualul.
La tara am lasat cartea in masina ( normaaaal!) si mi-am facut rondul de bun venit, pe la gainute (nu facusera niciun ou, lenesele!) pe la catel (era disperat, stia ca-si primeste portia de ceva bun si era in stare sa ne darame pe toti), sa vad daca au rasarit urzici (le-am adunat la plecare). Abia dupa aceea am intrat in casa. Tata dormea, l-am lasat in pace si noi ne-am apucat de treaba prin curte. Era soare, senin, dar batea un vaaaant...



Dupa ce am inghetat binisor, treaba fiind pe jumata gatata dar vremea nemaitinand cu noi, am plecat la prietenii nostri sa ne incalzim cu o cafea fierbinte si doua vorbe de duh.
De acolo am plecat tot dupa ce am facut rondul binecunoscut, solar, iepuri, gaini si ce se mai exista prin ograda. Eu trebuie sa vad tot, sa ma incarc pozitiv, sa-mi ajunga pana data viitoare!
Ceea ce va doresc si voua :)







23 martie 2013

Telepatia exista!

Telepatia exista, am dovada!
In postarea de ieri spuneam ca mi-am consultat tot familionul atunci cand am stabilit ce nume sa-i punem masinuchii de cusut. Dupa ce am plecat de la calculator, cam la vreo juma' de ora sa zicem, in timp ce imi cautam telefonul care nu stiu pe unde mama zmeului disparuse, ca asa face el tot timpul,  ma intrebam daca nu cumva am gresit cand am spus ca m-am consultat cu intreg familionul. Am dat  filmul inapoi in incercarea de a-mi aminti daca era  si jumatatea  mea mai mare de fata cand am purtat aceaste discutii, ca au fost mai multe. Cu fetele sigur discutasem dar nu-mi aduceam aminte nici sa ma pici cu ceara daca si sotul fusese de fata. Zic, sa vezi ca daca n-a participat o sa ma taxeze. Exact cand gandeam lucrul asta gasesc telefonul, bag de seama ca am un mesaj, deschid si citesc atat: "Eu n-am fost consultat..." Cine credeti ca era?

P.S. Sa nu credeti ca s-a suparat, voia doar sa fie respectat adevarul istoric. Acum e OK, mai ales ca-mi cer scuze in scris :)

22 martie 2013

Broscuta mea

Oameni buni, de ieri am mașină!!! De cusut, bineînțeles. E mișto beleaua! 
Ieri n-am avut vreme să citesc prea mult din cartea care-o însoțea pentru că eram prinsă cu alte treburi (vă zic eu), dar am băgat la cap tot ce am citit și cam după o oră știam să înfilez ața (eh, ăsta e un cuvânt nou pentru mine), să bag pe ac (de fapt mașina bagă singură pe ac dar eu trebuie să fac niște pași ca s-o ajut) să trag la mașină pe rotund, cu floricele, cu inimioare, cu frunzulite și alte feluri de cusături. Astăzi o să continui studiul din două motive; pentru că sunt ffff curioasă dar și fiindcă mi-a zis Ioana: vezi că te ascult!!!  (Ioana stie tot atat cat stiu si eu, a facut ieri o demonstratie in fata Mariei si a lui tati). Aseară mi-am dat seama că dacă nu citesc conștiincios cartea sunt mâncată! La mașina asta nu se poate învăța doar butonând, sau se poate dar într-un timp mult mai îndelungat iar eu nu am timp de pierdut, așa că mă voi așeza cu burta pe carte. 
Acum cateva zile mi-am avertizat familionul că trebuie să mănânce bine înainte de venirea mașinii pentru că nu mai garantez că vor mai vedea vreo mâncare caldă până nu învăț să folosesc mașina. Parcă am cobit! Ce făceam eu ieri când m-a sunat șoferul că e cu mașina la poartă? Tăiam o ceapă. Toate ochiurile aragazului erau ocupate, făceam mâncare de zor. Ei, am lasat masina pe un hol si mi-am vazut de mancarea mea, zic, las' sa termin mancarea si dupa aia scot si masina. Gresit! Trebuia sa-mi fac damblau atunci pe moment, pentru ca si asa nu mi-a mai stat mintea la mancare, am compromis cam jumatate din ce-am facut, felul principal ajungand compost. (Mai pe romaneste, l-am ingropat urmand sa devina ingrasamant). 
Pai cam atat pentru azi, ma duc sa fac niste sandwich-uri. Va tin la curent!

P.S. Intr-o seara cand nu puteam sa dorm m-am gandit ca trebuie sa-i pun un nume acestui viitor membru al familiei si dupa indelungi meditatii si consultand intreg familionul ne-am hotarat sa-i spunem Broscuta. 

15 martie 2013

Buna, oamenilor!

Buna, oamenilor! Asa ne saluta mai nou Ioana cand e in toane bune, asa va salut si eu. Deci v-ati prins, sunt in toane bune. Daca se  intreba cineva: da' ce, tu esti vreodata in toane proaste? Aoleeeeu... Sa trecem la altceva...


Ieri si alaltaieri mi-am facut drum prin magazinele de panzeturi prin care nu am mai trecut cred... de ani buni, fiindca nu m-a interesat sa-mi cumpar metraje, hainele mi le iau de-a gata. Asa ca am avut un mic soc. Unu: nu am gasit mai nimic care sa nu fie din plastic (sintetic, stiti voi), doi: ce era din bumbac sau in sau asa ceva era la niste pretuuuuri... Nu vreau sa dau exemple pentru ca e posibil sa fie niste preturi normale pentru vremile astea, dar eu nemaifiind la curent de aia oi fi fost asa de bulversata. Asa ca nu vreau sa ma fac de ras. Ieri n-am plecat totusi cu mana goala dintr-un magazin de metraje la kg. De ce o fi avut bannerul ala cu "metraje la kg" daca tot ce era  mai deosebit se vindea la metru liniar, n-am inteles. Am luat doua cuponele din bumbac (doc) mai gros, unul crem cu dungi, unul verde inchis care, sper eu, se vor transforma in ceva util. (Vedeti ce circumspecta sunt? Si carpa de praf e un lucru util...:))

Oamenilor, sa aveti o zi faina!

14 martie 2013

O sa am doi frati!

Aș fi vrut să încep cu "eu nu sunt superstițioasă", dar nu se făcea să încep cu un așa neadevăr, am și eu superstițiile mele (stiu, e o prostie, dar ce sa fac?). Spre exemplu eu nu programez lucruri importante și nu  plec cu mașina nicăieri pe 13 iunie. Chestia asta mi se trage din facultate. În cinci ani de zile am avut doua restanțe (n-am fost vreo tocilară dar nu-mi plăcea să-mi pierd verile învățând) și ambele examene au fost pe 13 iunie. 

Alta superstitie ar fi ca nu-mi place sa vorbesc despre ce vreau sa intreprind pana nu sunt sigura ca se va si finaliza, ca daca se intampla ceva si nu mai reusesc sa duc la bun sfarsit? In categoria asta intra si masinuta mea de cusut electrica, se da un adevarat razboi in mintea mea, sa va spun, sa nu va spun... 

De la ultima postare in care va intrebam ce parere aveti despe intentia mea de a achizitiona o masina de cusut electrica, postare in care multe ati sarit in ajutorul meu cu incurajari si sfaturi (pentru care va multumesc!), n-am stat degeaba, am cautat pe net, am vorbit cu prietenele posesoare de astfel de minunatii, am dat telefoane si am hotarat: gata, imi iau masina! Una care sa faca asta, asta si asta si sa se incadreze in banii astia. Apoi pune-te pe cautat. Am gasit masina care sa faca ce vreau eu numai ca a trebuit sa dublez suma maxima.  Pe urma am vrut sa vad ce mai pot face si alte masini si am decis ca daca tot fac un efort acuma macar sa-mi iau o masina ceva mai completa, sa mai faca si aia si aialalta (spre exemplu sa bage singura ata pe ac, sîc!). Dupa ce am stabilit care-i masina vietii mele, am sunat la reprezentanta, m-am consultat cu o doamna/domnisoara simpatica care dupa ce i-am zis ce doresc eu de la  masinuta  mi-a zis ca e buna alegerea mea dar ca si mai potrivita ar fi  masina aflata cu  o treapt mai sus in ierarhie. Aoleu, zic eu, daca-i cu o treapta mai sus sigur e si mai scumpa. Si apoi îi  povestesc eu de la ce suma maxima am plecat si cum s-a triplat ea pe parcurs, zic, nu pot sa mai plusez, divorteaza sotul de mine! (Asta a fost o minciuno-glumita, eu as fi divortat de mine, sotul mi-a lasat mana libera, ce alegi tu aia luam!) La faza asta doamna /domnisoara s-a amuzat tare si mi-a zis ca nu e cazul, masina cu o treapta mai sus era inca in promotie si era fix la acelasi pret cu masina pe care o alesesem eu. Problema era ca nu se stia cat mai tine promotia. Eu, entuziasmata, zic ooooh, pai e perfect asa, stati sa ma consult si eu cu seful de trib (ca mai ramanea si problema finantarii, noi cu lichidele stand prost, banii lichizi adicatelea.) Vorbesc eu cu jumatatea mea mai mare si hotaram sa sunam a doua zi (ca era seara si n-aveam cu cine vorbi atunci) sa mai aflam una alta si amanunte despre modalitatile de plata. Zis si facut, a doua zi de dimineata deschid calculatorul sa mai citesc despre masina vietii mele si, surpriza, nu mai era in promotie. De fapt era, dar intr-un alt fel de promotie, un pret mai mare care includea un set de accesorii gratuit. Gata, m-am dezumflat! Eram hotarata sa nu mai plusez nici un leut. O sun totusi pe doamna/domnisoara si-mi confirma ca s-a schimbat promotia, dar ca accesoriile ce vin gratuit sunt de mare folos. (Ulterior le-am studiat si avea dreptate) I-am amintit ca am o suma maxima peste care nu pot sa trec,  zice stiu, divorteaza sotul :) (Cred ca s-a prins si ea ca a dat peste una glumeata) Apoi vine partea care mi-a placut mie mult de tot. Fiindca discutasem cu o zi inainte si pentru ca promotia era inca in pregatire (nu se afisasera inca dispozitivele ce veneau gratis), daca eram hotarata sa iau masina aceea si faceam comanda imediat puteam sa o comand la pretul zilei precedente dar fara a primi accesoriile cadou. Pot sa comand  accesoriile acelea mai tarziu, la un pret mai mare e adevarat, daca o sa constat ca nu mai pot trai fara ele. Am intrebat daca masina face tot ce scrie in prospect cu accesoriile incluse in pret, raspunsul a fost da, asa ca.... am dat comanda!

Saptamana viitoare, daca nu se intampla nimic neprevazut, si ma rog din sufletelul meu mic sa sa nu se intample, o sa am un Brother Innovis al meu! (bineinteles fratelo, tu o sa ramai fratele meu preferat!)

12 martie 2013

Luna lui mărțișor

Luna martie nu s-a încheiat, ce zic eu aici, nu a ajuns nici la jumătate... Poate vă amintiți de hotărârea mea de a nu mai face decât puține mărțișoare și acelea destinate celor care sunt dornice să le poarte. Puține anul acesta a însemnat cam 100. Le-am   dăruit în totalitate, eu, fetele sau soțul. Eu nu am dăruit personal decât soacrei mele, restul le-am trimis prin poștă, chiar și prietenelor care stau la două stații de autobuz depărtare. Ideea mi-a venit când am citit la Carmen despre un obicei pe cale de a se pierde, acela de a trimite felicitări scrise de mână. Ar fi păcat să se piardă, e un obicei frumos, aducător de bucurie.
Eu, nu chiar de Crăciun dar pe la sfârșitul lui ianuarie, m-am apucat de confecționat felicitări. Vă spun cu toată sinceritatea, activitatea asta și faptul că am primit nenumărate mesaje care-mi  descriau bucuria primirii prin metoda clasică, ca să zic așa, a micului mărțișor, mi-a umplut sufletul de mare bucurie. Am mai spus, am simțit o mare de îmbrățișări și asta e  minunat!
Din păcate au fost și mici incidente. Două plicuri, cred că două, nu au ajuns la destinație. Unul din vina mea, celălalt... poate a ajuns totuși dar destinatara nu a avut timp să confirme primirea. Elly, dacă citești, dă un semn, sper că și mărțișorul tău a ajuns în cele din urmă la tine. Celălalt plic era adresat unei prietene, oarecum vecine :), dar am trecut din greșeală 51 în loc de 53 la adresă, așa că mărțișorul a ajuns (sau nu) la o firmă care culmea, nu are nici cutie poștală. Mi-am întrebat discret prietena dacă a primit ceva prin poștă. Nu primise și a făcut o față bosumflată când a aflat că trebuia să primească un mărțișor. Am mai așteptat două zile în speranța că poștașul o să se ia după numele destinatarului și nu după numărul casei, că doar poștașii vechi își cunosc bine oamenii de pe "traseu". Când am văzut că nu se întâmplă nimic mi-am trimis jumătatea să pună direct la cutia poștală a prietenei încă un plic. Era seară când a făcut asta și ne-am înțeles să-mi dea un bip după ce pleacă de lângă cutia poștală. După aceea mi-am sunat prietena s-o întreb dacă a primit în cele din urmă felicitarea. "Nuuu, n-am primit, am întrebat și la vecini, nici la ei nu a ajuns." Zic, ia trimite-l tu pe bărbatu' matale la cutia poștală că io am un presimț... Fata așa a făcut, soțul a intrat cu plicul în casă și ea nu contenea să mă întrebe: cum ai știut, cine l-a pus? Și eu ziceam: da' ce mă-ntrebi pe mine, de unde să știu eu, ce eu lucrez la poștă? Deci încurcătura asta am reușit s-o dreg, oarecum rezonabil zic eu.
Acum trebuie să vorbesc și despre felicitările pe care le-am primit eu. Nici eu nu prea am primit mărțișoare prin poștă în ultimii ani așa că m-am bucurat foarte mult când am primit brățărica de la Rux, lalelele de la Fotodeinginerghiocelul de la FoamBubbles floarea croșetată  de la Catrinel Frumos ar fi fost din partea mea să adaug și niște poze, dar până acum nu m-am învrednicit să fac iar în momentul acesta e o vreme mohorâtă... 
Fetelor, vă mulțumesc mult! Să fiți iubite!


11 martie 2013

O fugă la țară

Sâmbătă am dat o fugă până acasă. La casa unde m-am născut. Adică nu m-am născut acasă... la maternitate, în sfârșit, ați înțeles... la casa părintească am mers.
Pe drum mă întreabă jumătatea ce-o fi cu atâta fum ce se ridică de pe dealul vecin. Ei, or fi făcând oamenii curățenie prin grădini și or fi dat foc la frunze. Habar n-aveam că asta ne aștepta și pe noi. 
Primul lucru pe care-l  fac eu când ajung acasă, merg în inspecție. Văd ce mai face Miuța (cățeaua), ce floricele au mai scos nasul la lumină, dacă e vreun ou în cotețul găinilor... Plăcerea asta a luatului oului din cuibar s-a transmis din mamă în fiică, suntem în stare să ne zicem una alteia: nu pune mâna, lasă că iau eu oul, dacă e vreunul...
Am fost cu toții uimiți de ghioceii care au răsărit în vârful unei grămezi de pământ. Tata a săpat ca să ajungă la o conductă și pământul rezultat a acoperit zona cu ghiocei, numai că în vârful grămezii de pământ au răsărit totuși niște ghiocei. Tata zice că aceeași ghiocei sunt, dar mie mi-e greu să cred că au străbătut atâta drum. Da' ce mai contează, ia uite ce frumoși sunt:


M-a rugat tata să  greblez frunzele din zmeură. După aceea am strâns toate frunzele de sub cireș, de sub nuc și vișin. Am făcut grămadă mare de frunze și l-am întrebat, deși știam răspunsul, dacă pot să le dau foc în altă parte decât la groapă. Cuuuum, să le dai foc p-aci prin curte? Naaa, păi tu nu știi unde dăm noi foc? La groapa de gunoi. Ba știam dar am încercat și eu... E haioasă faza asta cu groapa de gunoi, așa îi spunem de când mă știu, dar de fapt nu e o groapă  este o îngrăditură din tablă unde se strâng frunze și crengi, tot ce arde dar nu merge băgat în sobă.


Fetele au greblat și ele un picușor, fiecare cu grebluța ei, dar au abandonat repede. Erau prea multe de studiat, de fotografiat, cățelul trebuia și el băgat în seamă, le-a venit și o prietenă în vizită...

Jumătatea mea a luat  și anul acest lecții de altoit pomi fructiferi, sub directa observare și îndrumare a tatălui meu. Acum așteaptăm să vină vara să vedem dacă vișinul o face cireșe :)

                                         
Miuța a primit toate oasele dintr-o supă, plus legumele ce au dat gust acelei supe. A fost foarte bucuroasă de oase, le-a devorat în doi timpi și trei mișcări, în schimb la morcovi s-a uitat luuung de tot... 


Aoleu, ăștia au înebunit, mă cred porc! Bine că a trecut Crăciunul...

Cam așa am petrecut sâmbăta, mi-am ostoit un pic dorul de casă, de grădină și grădinărit. Dar doar un pic!


08 martie 2013

Așa vă doresc și vouă!

Mi-am început ziua frumos. Pufoasa a intrat zâmbind oarecum complice în dormitorul nostru, s-a băgat în pat lângă noi. Are ea ceva, de ce s-o fi trezit mai devreme și ce-i cu zâmbetul ăsta? Mă uit și eu zâmbind întrebător la ea. Mă taxează repede: Ceeeee? Nimic, dar ești luminoasă și zâmbitoare așa de dimineață... Apoi vrea la mijloc. Tati nu vrea să se miște niciun centimetru. Găsesc eu soluția, ocolesc patul, mă așez pe cealaltă parte, gata, Pufi e la mijloc, putem să ne mumulim și pupăcim. Se lasă și cu o gâdilătură zdravănă, nu că aș fi fan, dar numai așa reușește tati să ne dea jos din pat. Mă îndrept spre bucătărie, pe traseu o întâlnesc pe Ma, ne îmbrățișăm ca în fiecare dimineață, intru în bucătărie. Pe masă ce să vezi? Un coșuleț origami mic-mic cu o brățărică croșetată cu mărgele și un bilețel. Tot-tot confecționat de Ioana. Pe masa cealaltă, o felicitare. Făcută de Maria. M-au luat prin surprindere. Când m-am trezit nu aveam în cap că deja a venit 8 Martie. Mi-am îmbrățișat și pupat fetele și le-am spus că mi-au făcut dimineața mai frumoasă.
Așa vă doresc și vouă!

06 martie 2013

Miercurea fără cuvinte

E bine mama?
Crezi c-or să-mi iasă bijuterii frumoase?


Poză veche-veche... 
Poze care vorbesc de la sine găsiți aicicu regulament și tot tacâmul dacă doriți să participați.

05 martie 2013

Mașinuța mea

Am înebunit de tot. Nu ziceți nu, nu, că știu eu mai bine. Azi, fix azi, mi-a intrat în cap că tre' să-mi iau mașină de cusut electrică. 
Am umblat ceva vreme prin magazine să cumpăr o geantă din pânză mai sport așa, pentru mine sau pentru Firicica, nu contează, că avem una pe care o împărțim, ne place amândurora, e comodă și se poate atârna de gât și nouă ne convine așa, dar nu ne mai convine s-o-mpărțim! Și am găsit numai urâțenii, sau ce era mai frumușel era din material îngrozitor sau nu era forma care ne place nouă. 
Azi m-am plimbat pe niște bloguri si am văzut niște poșetuțe și gentuțe handmade din material textil, o splendoare, de m-am tras cu 10 centimetri mai aproape de monitor ca să văd mai bine. Măăăăăi, cât de greu o fi să-ți faci singur o geantă din pânză? Nu știu, dar aș vrea să încerc. Nu mai zic că eu mă topesc după sacoșelele alea de piață din material textil (care să înlocuiască pungile de plastic) cu diverse mesaje pictate pe ele, sau floricele, copăcei, legume, busuioc, leuștean etc... Mintea mea deja a început să conceapă planuri, rotițele au început să scârțâie, (așa e cu rotițele noi, mai scârțâie până se rodează un pic), văd peste tot fețe de masă, draperii cusute de mine. Lucruri ușurele pentru început, ați văzut, da? M-aș apuca de lucru chiar acum, partea proastă e că nu am mașină de cusut. Adică am una veche, care a stat nefolosită câțiva ani pe aici până am decis că ocupă prea mult spațiu și am dus-o la țară. Mda, nu prea mă mai văd lucrând la  "bătrânica" aia pentru că nu m-am înțeles niciodată prea bine cu ea, și aș vrea una electrică, să nu ocupe mult spațiu, să poată fi folosită și de mai învățăcei și nici să nu coste o avere...  Hm, am vreo șansă, ce ziceți?

02 martie 2013

Amendă, clar!

Ieri am umblat cu treburi mărțișorești prin oraș și m-a uimit densitatea de polițiști pe metrul pătrat din centrul orașului. Ia te uită, ce-o fi cu ăștia? Un polițist serios stătea pe mijlocul drumului, fluiera și făcea semn mașinilor să tragă pe dreapta. Eu m-am felicitat pentru a mia oară că nu am terminat școala aia de șoferi că sigur la un moment dat m-ar fi fluierat și pe mine și m-ar fi tras pe dreapta și eu, la cât de curajoasă sunt, aș fi făcut infarct pe loc. Mă uit mai bine și văd că opreau doar mașinile conduse de femei. Ce-au ăștia? Misterul s-a lămurit când am văzut un alt polițist cu un buchet de flori venind spre doamna din mașină. Așa, bravo, după ce a făcut infarct, îi dai o floare... Pentru mine trebuia să fie și o  ambulanță pitită prin boscheți... Ete de-ai nu-mi iau eu carnet!
Întâmplarea asta m-a inspirat pentru introducerea care-mi dădea bătăi de cap. Mergeam să ofer mărțișoare celor două doamne vânzătoare pe care eu, am spus în glumă, le-aș clona. Genul acela amabil, cu zâmbet  natural și vorbă plăcută cu care ajungi să mai schimbi două vorbe despre vreme sau cine știe ce nimic. Când am ajuns la ele le-am zis: știți că umblă polițiștii prin oraș?... Amendează toate femeile care nu poartă mărțișor. Dar dumneavoastră ați scăpat, uite, acuma aveți mărțișor... Doamnele s-au amuzat și și-au prins mărțișorul în piept.
Uite așa am făcut eu o faptă bună ieri... am salvat niște femei de la amendă... Bravo mie!

28 februarie 2013

Viața ca o pânză de sac

Am încercat ceva nou, un jurnal legat manual. Am căutat îndrumări pe net, am găsit destule, dar nu toate mi-au fost de folos pentru că multe erau pentru avansați, ceea ce eu nu sunt :(  Am meșterit întâi niște carnețele mititele cărora le-am făcut niște "hăinuțe" din piele. Au fost "înfiate" rapid de fetele mele. Nu le-am pozat, nici măcar nu știu prin ce cotloane or fi ascunse. Așa e cu jurnalele astea, trebuie ascunse, legate, încuiate, știți voi...
Apoi am prins curaj și am făcut o agendă un pic mai mare, cu file colorate. Aș fi vrut  să o îmbrac în piele dar când am vrut să pun în practică această idee m-am lovit de diverse obstacole, așa că am  renunțat. Cum n-am vrut să rămână carnețelul așa cum l-a făcut mămica lui, adică eu, i-am făcut o husă/aparătoare/copertă/gentuță, cum vreți să-i spuneți, din pânză de sac căptușită pe interior cu fetru. Pe ea am cusut diverse ornamente și de închis se închide cu arici. Mie mi-a plăcut mult micul jurnal, nu e perfecțiunea întruchipată, dar mi se pare că așa e însăși viața. Și viața e frumoasă. Chiar și atunci când te zgârie,  când îi mai ies ațele la iveală...
Jurnalul împreună cu mărgelele din lut, și ele rotunjite manual, pictate și lăcuite, totul făcut cu multă grijă și mare drag, au ajuns la Anca. Se pare că a fost încântată. La fel am fost și eu cand am aflat că au fost apreciate "migălurile" mele.
Iată-le:




27 februarie 2013

Miercurea fără cuvinte

Cu o floare nu se face primăvară! Bine, ia mai multe...


Poze multe, regulament, tot-tot, la Carmen

25 februarie 2013

Traditia merge mai departe

Ce frumos e când există cineva  care să preia tradiția!!! Nu vă gândiți la cine știe ce activitate. E vorba de un gest simplu, acela de a scrie un bilețel de încurajare. 
Când Maria a dat prima teză din viața ei, fiindcă am văzut-o foarte emoționată, i-am strecurat în penar un bilețel de încurajare semnat de toți ai casei. Nu mai știu ce notă a luat la teza aceea, una mare sunt sigură, dar îmi amintesc ce mi-a spus când s-a întors de la școală. A avut emoții până a deschis penarul și a găsit bilețelul, dupa aceea emoțiile au dispărut ca prin farmec. Eu de atunci am avut grijă să găsească un bilețel la fiecare teză, olimpiadă, concurs, etc, mai puțin la penultima olimpiadă când am uitat cu desăvârșire. Mă băgasem în pat, Ioana ședea pe marginea patului, când mi-am amintit că nu am scris/desenat bilețelul (că uneori mai făceam și o floricică sau o față zâmbitoare sau o caricatură cu intreaga familie).
Sar din pat si-i zic Ioanei: aoleu, am uitat de biletul Mariei. Pufoasa mea, care e de o atenție ieșită din comun,  bagă mâna în buzunar, scoate un bilețel mic-mic și-mi zice: l-am făcut eu de data asta! Și ce credeți? Era semnat, mama tata și Ioana. Ce să mai zic... am ramas fără cuvinte.
Concluzia: nu știu dacă merit, nici nu contează, dar cineva acolo sus mă iubește mult de tot.

12 februarie 2013

Poza de grup

Gata treaba! Mi-a plăcut cum am lucrat anul acesta, am făcut puține mărțișoare, m-am gândit din start ce i s-ar potrivi fiecăreia, dacă n-am nimerit-o în toate cazurile sper să-mi fie iertată greșeala, pe multe dintre "beneficiare" vă cunosc doar din ce am citit pe blog. Ca să mă credeți că, deși a fost liniște pe aici, eu am lucrat cuminte și cu mare drag la tot ce stă ascuns în plicurile de mai jos, iată "poza de grup", adică fotografia de final:


Poze intermediare nu există, n-am vrut să fac, mărțișorul de anul acesta l-am gândit a fi unul discret. 
Trebuie să vă mai mărturisesc ceva. Deși îi admiram foarte tare pe aceia care făceau tot felul de minunății din hârtie (quilling), îmi ziceam că așa ceva nu e pentru mine, că n-am răbdare, că n-oi fi nici prea îndemânatică la rulat fâșiuțe de hârtie :) ... Numai că Pufoasa mea s-a dovedit a fi pasionată de așa ceva. Și pentru că a primit de la nașa ei un set numai bun de făcut felicitări s-a oferit să mă ajute la acest... proiect să-i zicem. Am avut încredere în ea pentru că am văzut de ce e în stare, așa că degețelele ei s-au pus pe treabă, au am fost oarecum ajutor de... mare maestru :). Noi suntem mulțumite de rezultatul final, bineînțeles că întotdeauna se poate și mai bine. Nu toate felicitările sunt quilling, dar acelea care sunt, să știți că au trecut prin mânuțele mezinei, sperăm să fiți îngăduitoare cu eventualele micile stângăcii pe care le veți observa.
Numai bine vă dorim tuturor! 

11 februarie 2013

Iarnă cuminte să fie!

Nu stau, nu stau... Chiar dacă nu postez, sunt pe aici pe undeva, cu degetele pline de lut, lipici și alte chestii care mai de care mai de care mai colorate și mai drăgălașe (zic eu). Mărțișoarele și felicitările, sunt aproape gata, adresele mi-au parvenit aproape în totalitate, mai puțina a Anastasiei, care s-a înscris după expirarea termenului și probabil crede că a ajuns prea târziu. Deci, Anastasia Ana, dacă vezi postarea asta, scrie-mi adresa ta intr-un comentariu (nu-l fac public), ca să-ți primești mărțișorul care-i gata, stă cuminte pe masă lângă plic...
Poze, vă dați seama, nu pot să fac, unde ar mai fi surpriza? Până la o nouă reîntâlnire vă doresc iarnă cuminte :) !

27 ianuarie 2013

Ultima zi

Salutare!  Înscrierea pe listă a iubitoarelor de mărțișoare se apropie de final. Pentru că sunt o persoană ocupată (a se citi aiurită... tot timpul uit pe câte cineva), mi-am rugat cele doua "secretare" să întocmească lista  de înscriere. Așadar Firicica a adunat datele, Pufoasa a corectat lista și iată care sunt persoanele ce s-au înscris până acum (vă reamintesc, lista este deschisă până azi 27.01.2013, ora 24, înscrierea se face printr-un comentariu la postarea Intrebare simpla)

Danangib
Angi
Copilarim
Foto de inginer
Cristina
Catrinel
FoamBubbles
Simf
Blogul lui Jeny

La postarea aceasta vă rog să trimiteti adresele voastre, promit să nu fac publice comentariile!

23 ianuarie 2013

Miercurea fără cuvinte

Ce talente m-au chinuit azi, sau... handmade comestibil :)





Mai multe fotografii si regulament la Carmen


21 ianuarie 2013

ÎNTREBARE SIMPLĂ

Înainte de întrebarea simplă o să fac o scurtă introducere. Vorbim aici despre mărunțișuri, pardon, despre mărțișoare (Firicica, pe la 4 ani, zicea mărunțiș în loc de mărțișor:)) 
Am o mătușă care mi-a zis "nu-mi da mie fetiță, mărțișor, dă-l cuiva care-l poartă". Răspunsul meu a fost: "Păi cum să-l dau altcuiva dacă eu l-am făcut pentru tine? Vezi, poate vin pe la tine și te prind că nu-l ai în piept...Îl pui la capot, la pijama, nu mă interesează..."
Ei, acum lăsând gluma la o parte, să vă spun ce mi-a trecut prin cap. Anul ăsta nu mai fac mărțisoare! De ce? Pentru că prea puține am văzut purtate. Nu mai fac  mărțișoare... decât pentru cele care le poartă cu drag (v-am păcălit, ați văzut?) Și cum aflu eu asta? Pun aici o INTREBARE SIMPLĂ:
Dragele mele, v-ar plăcea să primiți în dar un mărțișor confecționat manual? Dacă da, dați-mi de veste printr-un mesaj lăsat la această postare și eu vă trec pe listă (de adrese ne ocupăm după închiderea listei). Nu trebuie să urmăriți blogul, nu trebuie să dați like pe facebook, nu trebuie să amintiți despre asta pe blogul vostru, trebuie doar să purtați mărțișorul primit. Să zicem că lista e deschisă de astăzi 21 ianuarie până duminică 27 ianuarie. 
Aaaaah, am uitat să spun, mărțișoarele, împreună cu felicitările ce le vor însoți, vor fi un CADOU din parte mea pentru cele care încă mai apreciază "mărunțișurile".
Abia aștept să văd rezultatul...


12 decembrie 2012

Miercurea fără cuvinte


Eu nu cred că a venit iarna... La mine în grădină a înmugurit ceva...



Mai multe "miercuri fără cuvinte" la Carmen

19 noiembrie 2012

Casa din vis



Îmi doresc și eu, ca tot omul, o casă, una de suflet așa... Nici prea mare nici prea mică, musai cu grădină mare în care să-mi pun și eu acolo o floare, un leuștean și-un busuioc, să nu fie în pustietate dar nici să nu simt răsuflarea vecinilor în ceafă, să nu-i treacă (aproape) nicio mașină prin fața porții și... câte și mai câte...

Ei bine, sâmbăta trecută în drumeția noastră pe dealurile natale am dat peste EA, casa din vis.



Am rugat-o pe prietena mea să meargă să vorbească cu proprietarul, să-l întrebe de nu e dispus să o vândă. Sunt sigură că o să primesc răspuns pozitiv! Ceva emoții am pentru celălalt lucru pe care trebuie să-l negocieze: să-l convingă pe proprietar să mă aștepte vreo 100 de ani, să i-o plătesc în rate.

14 noiembrie 2012