28 februarie 2010

Si timida si "nebuna"

Am tot respectul pentru cei care scriu fara autocenzura. Daca vor sa scrie despre un prieten care i-a dezamagit, o fac, chiar cu riscul de a strica prietenia. Si nu isi spun tot timpul: asta nu pot s-o scriu ca citeste si tata (norocul meu ca tata nu are net, am scapat cel putin de stresul asta)... Ah, a nu se intelege ca ii admir pe cei care pun pe blog chiar toata murdaria de pe lume, am facut la un moment dat niste "expeditii" prin niste bloguri asa la intamplare. Unele chiar m-au oripilat, dar sunt eu mai sensibila, poate nu era chiar asa de ingrozitor ce scriau ei acolo. Si apoi cine-s eu sa judec pe altii?
Azi, uite sunt in toane bune, desi n-as fi zis acum o juma' de ora cand am bocit la cafeaua de dimineata (m-am descarcat si eu de niste chestii...) si am de gand sa vorbesc despre mine, desi nu prea vad cui i-ar folosi. Poate doar mie. Sau poate NICI mie...
N-o sa va spun toate "calitatile" mele, mai las si pentru alta data. As incepe cu faptul ca sunt foarte timida uneori. Dar nu tot timpul, doar atunci cand n-as prea avea motive sa fiu.
Sa va dau un exmplu de cat de timida pot fi. Am vrut la un moment dat sa merg la seful meu sa cer o marire de salariu. Stiti si voi cum e la angajare, de proba nu stiu cate luni cu salariul asta, dupa care va creste si salariul. Daca i s-a intamplat cuiva sa i se mareasca salariul dupa perioada de proba, asa fara sa se duca s-o ceara, sa ma anunte si pe mine, eu mananc o tasta de la tastatura! Nu va spun cu cat ar trebui sa inmultiti perioada de proba ca sa aflati la cat timp am inceput eu sa ma gandesc ca asa nu se mai poate, trebuie sa-mi mareasca naibii salariul ala! Nu va spun pentru ca ati exclama: maaaama, da' fraiera mai esti! Asa, dupa ce am luat hotararea ca tre' sa merg sa vorbesc cu sefu' am fost multumita de mine ca in sfarsit m-am hotarat si am mai lasat un timp sa treaca, sa-mi fac si eu discursul, sa fiu pregatita cand o sa intru in biroul cel mare. Ei, dupa asta am trecut la faza a doua in care mergeam in fiecare zi, (de mai multe ori pe zi) pana la usa sefului, de-am facut poteca, am tocit mocheta de cate drumuri am facut. Ajungeam in anticamera, o intrebam pe secretara daca sefu' e liber, ea zicea ca e, mai faceam doi pasi spre usa si dupa aia faceam stanga-mprejur si ma intorceam rapid la mine in birou. Era o treaba acolo care "ardea", era musai s-o rezolv in momentul ala. Ei, si lucrul asta ma macina zi de zi, pana ajunsesem eu sa clocotesc ca o oala sub presiune. La un moment dat deruland filmul trecerilor mele prin anticamera am avut o revelatie: secretara e de vina! Adica eu plec plina de elan din biroul meu, cu discursul in cap, intru in anticamera in forta, o intreb pe secretara daca e sefu' si dupa aia fiiiiis, ma desumflu. Pai, da, asta e, secretara e de vina. Dupa ce am avut revelatia asta, m-am ridicat de pe scaun, am intrat in anticamera, n-am mai intrebat nimic, am batut repede la usa sefului sa n-aiba timp secretara sa-mi spuna ca e ocupat, l-am salutat pe boss, l-am intrebat daca are un minut pentru mine, m-a invitat pe scaun si eu in doua vorbe am facut rezumatul discursului pe care-l repetasem de atatea ori in cap. Sefu', de pe scaunul lui impozant, ca am impresia ca fotoliul ala intimida mai mult decat persoana care statea in el, mi-a zis: "Pai vezi daca n-ai rabdare, daca asteptai si tu pana maine aflai ca ti-am marit salariul. Uite aici, decizia!" Si deschide asa la intamplare un ditamai dosarul din fata lui, in care puteau sa fie si scrisori de dragoste ca intr-o miime de secunda cat mi-a aratat el un colt de A4, tot n-as fi reusit sa-mi dau seama ce-i acolo. Eu am zis: Sanchi bulimaci, chiar asa fraiera ma crezi? Bineinteles in gand, ca v-ati obisnuit ca eu port 50% din dialoguri in gand. Dar atunci chiar era de apreciat ca am "vorbit" in gand pentru ca v-am zis, eram ca o oala sub presiune, si daca incerci sa deschizi capacul cat inca e pe foc, e pericol de explozie. Am simtit ca daca deschid gura ii spun tot ce cred eu despre dosarul ala si poate multe altele, ca v-am zis ca sunt timida, dar nu mereu, cateodata am un curaj nebun si spun exact ce gandesc, chiar daca nu e tocmai placut pentru cei din jur si in cele din urma nici pentru mine. Oricum, am iesit semivictorioasa din biroul ala (desi parea ca nu am niciun merit pentru victoria asta), am primit cresterea de salariu, pana la urma asta era cel mai important.
Deci cu timiditatea am lamurit-o. Uneori sunt, alteori chiar deloc. Am zile in care imi vine sa dansez cu oamenii pe strada, ma prostesc mergand pe o bordura ingusta tinandu-mi echilibrul cu mainile intinse, intru in vorba cu vanzatoarele de prin magazine, dar doar cu cele care-mi zambesc, am si eu criteriile mele de selectie, fac glume, unele chiar neprajite*, dar asa sunt glumele mele, unele dintre ele. Exemplu: eram intr-o zi la posta mica din centru, evident intr-o mare intarziere si evident lume multa, ca daca aveam tot timpul din lume nu era nici tipenie de om. Completez eu formularul, il gresesc, mai stau o data la coada, incearca doamna sa-mi explice cu zambetul pe buze cum trebuia sa fac, numai ca intre timp se baga cineva in vorba. Doamna, amabila (o sa scriu eu o data numai despre doamna asta, care-i de-o amabilitate iesita din comun), ii explica, dupa aia se intoarce la mine, iar o intrerupe cineva, cauta ceva prin niste hartii, se intoarce iar la mine si in mijlocul frazei se aude o voce: doamna, nu va suparati, aveti timbre fiscale? Nu stiu ce m-a deranjat mai mult, ca iar m-a abandonat doamna de la posta pe mine sau ca vocea aia nu a asteptat sfarsitul frazei. Am si eu fixurile mele, daca "arde" poti intrerupe pe cineva, dar doar daca a pus un punct. Adica sa ramana omul la jumatea cuvantului nu se face... Bineinteles ca doamna amabila de la posta iar cauta prin nush ce caiet si zice tot zambind: da, doamna mai am doua! La care eu zic: DAR PE ASTEA DOUA LE CUMPAR EU!!! Aud un AAAAA!!!! in spate si cand ma intorc vad o domna in varsta, mica si ... plinuta sa zicem (ca sa fiu politicoasa), cu o fata rotunda, rosie si transpirata, care-si tragea un scaun. Parea daramata. Am regretat pe loc ce-am facut si am zis repede: am glumit doamna, imi cer scuze! Chiar am regretat, saraca femeie alergase prin tot orasul dupa timbrele alea si eu... sa-i provoc infarct nu alta. Asa ca am lasat-o chiar sa cumpere cele doua timbre inainte de a ma fi lamurit eu ce aveam de facut cu formularul ala, la cat intarziasem nu mai conta un minut in plus...
Cam atat despre mine azi. As mai scrie, dar mi-a pierit cheful. A intrat jumatatea mea si m-a intrebat: ce mancam noi astazi?

P.S. Ah, mai am de lamurit un lucru, n-am gresit cand am scris ca fac glume neprajite. Acum ceva vreme m-a intrebat Ioana ce inseamna glume nesarate. I-am explicat eu cum m-am priceput. Peste vreo trei zile am facut eu o gluma pe seama ei (ca nu pot sa ma abtin) la care ea zice; mamiii, asta a fost o gluma neprajita! Uitase mititica expresia. Si de atunci noi numai asa zicem.

27 februarie 2010



Acestea sunt florile pe care mi le-a daruit cumnata mea azi. Sunt foarte valoroase, credeti-ma. O sa-mi dati imediat dreptate. Uite cum vad eu intamplarea. Este doar un exercitiu de imaginatie dar cu mari sanse de a fi cat de cat aproape de realitate.
Sambata de dimineata, coloana de masini ce ies din Bucuresti... Printre masini, una alba cu doua persoane inauntru, el, fratele meu, ea, cumnata mea. In dreptul padurii de la iesirea din Bucuresti, (imi pare rau, nu stiu cum se numeste, adica stai asa, nu-mi pare rau deloc), Corina zice:
C - Hiii, or fi aparut ghioceii? Opresti un pic sa ma duc sa vad?
G- Vrei tu acuma sa opresc... aci pa DN1... cu jda de mii de masini in spate... sa vezi daca sunt ghiocei in padure...
C- Hai maaaaai, ca nu stau mult.
G- Beneeee... da' eu nu mai cobor, sa stii.
Si coboara Corina si intra in padure si probabil nu gaseste asa multe flori cate se astepta, si se departeaza si George n-o mai vede si se da jos din masina si-si aprinde o tigara, daca tot a coborat, si o vede si pe Corina venind concentrata, privind in jos sa nu cumva sa treaca pe langa o floricica si sa n-o observe. Si cand il vede pe G ridica florile si le flutura in tacere, tot cu ochii in patru, ca pe ultima suta e posibil sa mai gaseasca ceva si frate-miu ii striga amuzat:
- Hai, baaaai, ca eram ingrijorat, credeam ca te-a mancat un iepure!

Dupa cum vedeti, florile astea chiar sunt valoroase, sunt "riscate", ce e de colea sa te muste un iepure? Tratament antirabic, alea-alea, o groaza de belele...

Si florile astea, culese cu drag, sunt sigura, mi-au fost daruite mie.

Dar sa vedeti coincidenta... am cules si eu ceva pentru cumnata mea, tot dintr-o padure... O ciupercuta si o floricica pe care le-am pus intr-un martisor, alaturi de o inima, ca sa fie clar pentru toata lumea ca l-am facut si l-am daruit cu drag.


26 februarie 2010

Ce mai zi

Aseara n-am putut sa scriu despre ce-am facut la scoala. Intai pentru ca n-am avut timp, apoi n-am mai avut loc la calculator, si pe urma n-am mai avut porneala.
Sa o luam cu inceputul. Dupa ce mi-am pus toate materialele intr-o geanta, am sarit in cizme, alea cu toc, v-am zis eu, si-am plecat in viteza spre scoala. Noroc ca pe holul de la intrare am o oglinda, ca altfel plecam cu un bigudiu in frunte, s-ar fi prapadit copiii de ras, dar si lumea de pe strada. Stai, nu mi-am pus bigudiuri special pentru lectie, numai unul, ca eu am parul rebel si daca ma mai si culc cu el ud, a doua zi sta in toate directiile, iar bretonul fix in sus, zici c-am dormit in cap. Si nu tine sa-l ud putin cu apa, trebuie "constrans" cu un bigudel. Ei, cu bigudelul ala era sa ies eu pe usa.
Cu mersul pe tocuri m-am reobisnuit rapid, cam prin curtea scolii am simtit si eu ca merg oarecum normal, as mai fi dat roata scolii de vreo doua ori ca sa fiu sigura, dar nu mai aveam timp ca si asa intarziasem 10 minute. Cand am intrat in clasa am constatat ca de fapt nu intarziasem, copiii inca mancau. Si stiti ce, nici urma de emotii... Eram sigura ca asa o sa fie. Lucrurile par mai grele atunci cand te gandesti la ele decat atunci cand treci prin ele.
Am profitat de faptul ca prichindeii erau ocupati, mi-am scos ustensilele si am inceput sa tai lutul, sa pun pe farfurioare bucuruzele, floricelele si ce mai pregatisem eu acolo, ca sa-mi fie mai usor sa le impart. S-au apropiat asa timid cateva fetite care m-au intrebat ce fac eu acolo. Le-am spus: martisoare. Atunci mi-am dat seama ca doamna invatatoare nu le spuse nimic de treaba asta, era o surpriza si pentru ei. Tot ele m-au intrebat: putem sa va ajutam si noi? Eu am zis NU. Le-am vazut dezamagite, apoi am continuat: VOI o sa le faceti si EU o sa va ajut. Ohhh, ce bucurie a declansat fraza asta...Si de aici a inceput nebunia, nebunia in sensul bun, nu stiu cand au trecut aproape trei ore. Copiii... nemaipomenit de dornici de a afla si de a face. Si daca aveti impresia ca numai fetele au fost entuziasmate va inselati. Am constat si cu alta ocazie, anul trecut am facut martisoare cu copii de gradinita, baietii sunt la fel de interesati de activitatea asta.
Cel mai nazdravan baietel din clasa, asa credeam eu ca e pentru ca-l vedeam mereu alergand pe hol si tipand si luandu-se la tranta cu baietii, a fost un mielusel, era mana mea dreapta, ma urmarea printre banci ajutandu-ma sa impart farfurioarele sau imi tinea vasul cu apa cu care eu trecem pe la copii si le mai udam servetul in care tineau bucata de lut. Si facea asta fara sa-l fi rugat cineva.
Si mi-a mai placut de ei ca stiau sa zica "va rog" si "multumesc" de cate ori ii ajutam sau le dadeam ceva, ca eu sunt foarte sensibila la lucrurile astea...
Si mi-a placut de doamna ca a vorbit cu ei asa... pe sufletul meu, le-a explicat aproape in soapta ca martisoarele nu se fac asa oricum, ca trebuie sa pui suflet in ceea ce faci, sa simta cea careia ii oferi martisorul tau ca ti-ai pus toata dragostea in el. Norocosi copii!
Bineinteles ca de aparatul de fotografiat nu am avut cum sa ma apropii decat atunci cand am vazut ca mai erau vreo 10 minute si copiii trebuiau sa plece acasa. Si asa murdara de lut, l-am scos din geanta si-am facut cateva poze. Martisoarele gata-gata vor fi abia azi, dupa ce le vor fi pictat copiii. La activitatea asta nu voi mai participa, stiu ei si cu doamna ce au de facut.
Am plecat de la scoala vesela, cu 33 de prieteni mai mult. Pardon, 34. Si doamna.


P.S. Am observat ca am scris bucuruze in loc de buburuze si n-am sa corectez. Degetele mele au stiut ele bine cand au tastat... acelea sunt BUBURUZE care aduc BUCURIE.

25 februarie 2010

Sa-mi tineti pumnii!

Ma copii, am emotii... Va vine sa credeti? Ma pregatesc sa plec la scoala sa fac martisoare din lut cu copiii de clasa intai. Si am fluturasi in stomac! Mi-am scos si cizmele cu toc, nu va spun pe unde erau, le-am facut cu crema de aseara... Ar fi mama mandra de mine. Sper sa mai stiu sa merg cu ele.
Ma bazez foarte tare pe Ioana sa ma ajute, ca ea stie despre ce e vorba.
O sa va povestesc eu cand ma intorc, o sa iau si aparatul foto, sper sa nu uit de el in geanta. Ar trebui sa nu uit, ca am promis niste poze din toiul actiunii unei doamne foarte simpatice care mi-a facut rost de snurulete pentru martisoarele copiilor.
Ar cam trebui sa ma pregatesc. Sa-mi tineti pumnii!

24 februarie 2010

Parola: INGHETATA

Am luat o pauza de la brose fiindca am decis ca e timpul pentru o gustare. (Ce gustare? Mic dejun de-adreptu', ca dimineata am sarit peste el.) Asa... si aveam eu o pofta nebuna de paine prijita cu sunca si zacusca, numai ca in frigider nu mai era bucatica aia de sunca acolo unde stiam eu. Ma si vedem ratoindu-ma la jumatatea mea: Bine, bai Grasule, ai mancat toata sunca? Si ce daca n-am voie sunca, daca mi-e pofta...
Sa vezi bucurie pe capul meu cand am gasit bucatica aia in spatele unui borcan in frigider. Mi-am prajit painea, am acoperit-o cu zacusca, am pus sunca taiata marunt langa si sa te tii gustare(chiar acu' mananc). Parca as fi in copilarie, cand intram tiptil in casa, imi faceam un mega-senvis cu tot ce se gasea si incapea intre doua felii de paine mare si neagra si ieseam tot tiptil, sperand sa nu ma vada mama, sa ma opreasca la masa. Pai ce, uite, mancam, nu muream de foame... Chiar daca dadeam si copiilor de pe strada din mega-senvisu' meu, tot ma saturam, ca mai veneau si altii asa ca mine, faceam schimb, mancam variat cum s-ar zice. Daca mai scoteam si doua mere din buzunar, iata si desertul. Aoleu, ca adusei vorba de desert, acuma as da toate dulciurile din supermarketuri pentru inghetata pe care o aducea nea Mitu cu motoreta, de la oras, cale de 9 km prin caldura. Va dati seama cum ajungea inghetata aia? Dar N-AM MAI MANCAT din copilarie inghetata BUNA ca aia. (Grasule, daca citesti, si stiu ca citesti, sa nu vii acasa fara o inghetata, de care vrei tu, sa nu zici ca sunt fata rea...)
Gata pauza de masa ca am de terminat brosele astea (si inca altele):



21 februarie 2010

Copilaria = Cafeaua de dimineata

Vedeam un film la televizor, dar mainile imi faceau carari prin par, incercau sa impleteasca o codita. Asa, stand in pat, pe nepieptanatelea si nu e prima oara cand ma surprind ca fac asta. Si gandindu-ma ca trebuie sa fiu amuzanta pentru cei din jur tot tragand de par, doar doar s-o mai lungi, sa am si eu codita aia impletita pe care o visez din copilarie, am avut o revelatie... Domnule, visele din copilarie te urmaresc toata viata!!! E ca micul dejun pe care daca l-ai luat ai o zi buna, plina de energie, daca nu, stai toata ziua cu gandul la el, sau nu, e ca si cafeaua de dimineata. Daaa, asta e, Copilaria = Cafeaua de Dimineata. Daca ai baut-o, pleci linistit la treburile tale, daca nu, stai toata ziua cu gandul la ea, si printre treburile tale tot incerci sa-ti faci un minut liber sa iei macar o gurita din lichidul aburind. Altfel nu-mi explic cum, ajunsa la maturitate (asa zice buletinul si nu-mi pun mintea cu el sa-l contrazic) imi doresc asa de tare codita aia impletita. Toata copilaria mea am visat sa am parul lung. Cand ajungea pana la umeri, ma convingea cineva ca nu-mi sta bine si tzop, la frizer. Ma tundea tanti Mimi baieteste (fiindca asa stia ea sa tunda...) si cand ma uitam in oglinda ziceam: gata, e ultima oara cand ma tund, o sa-l las sa creasca sa vad cum imi sta cu codite impletite.
Si-a trecut atata amar de vreme si eu sunt la un pas de a avea codite impletite, si stiti ce, poate sa-mi zica tot mapamondul ca nu-mi sta bine, EU TOT O SA AM CODITE IMPLETITE! Macar o zi.

16 februarie 2010

Sa fie dor de mare?

Nu stiu ce m-a apucat, de mare parca nu mi-ar fi inca dor, nu stiu, poate ca m-au induiosat perlele care stateau cuminti in cutiuta, alaturi de sideful verde (preferatul meu). Le-am scos doar un pic, sa le privesc, urmatoarea miscare a fost sa-mi trag scaunul la birou, sa ma asez... si uite ce-a iesit:


Perle de cultura albe, sidef verde, lungime 45 cm -45 lei- disponibil

Lollipop

Fular ca o acadea, cu ciucuri mari, dulci si veseli...






Fular cu ciucuri, lungime aprox. 175 cm - 45 lei-disponibil

KA

Trust in me... trust in me... de unde mi-e cunoscut cantecul asta? Ah, da, mi-amintesc... Ka, "prietenul" sarpe din Carte junglei. Daca nicio alta metoda n-a dat rezultate in incercarea de a afla ce cadou ti se pregateste de 8 Martie, ai putea incerca cu cerceii acestia. Nimeni, dar nimeni nu le poate rezista...

Cercei din ceramica de modelaj (diam. 3 cm), colaj, vopsele acrilice, lac, accesorii metalice argintate, model pe ambele fete.- 15 lei- disponibili

Labirint cu nivel scazut de dificultate

Labirint cu nivel scazut de dificultate... asta inseamna ca se descurca oricine chiar si fara ghemul de sfoara atat de necesar in cazul labirinturilor mai "obraznice".

Cercei din ceramica de modelaj (diam. 3 cm), colaj, vopsele acrilice, lac, accesorii metalice argintate, model pe ambele fete.- 15 lei- disponibili

11 februarie 2010

Un taur special

Cerceii acestia sunt juma'-juma'. Adica nici mari nici mici, nici albi nici negri, nici cuminti dar nici prea rai...
Ah, si sa nu uit, taurul asta e unul special, iubeeeeste rosul...

Cercei din ceramica de modelaj, colaj, acrilice, model pe ambele fete- 15 lei
disponibili

Inca alb-negru

Se pare ca nu pot iesi inca din faza alb-negru...


Cercei cu model pe ambele fete - 15 lei- disponibili

04 februarie 2010

Fata verde cu parul padure

Am un obicei destul de ciudat, cand fac ceva ce-mi place foarte mult, il tin, o vreme, doar pentru mine, ca si cand nu m-as indura sa ma despart de el prea curand. Il mai tin putin doar sa-l privesc. Asa s-a intamplat cu cerceii si cu brosa "Fata verde cu parul padure", cu flori in par si privire trista... Acum cred ca e vremea s-o scot in lume...

Brosa din eramica de modelaj decorata prin tehnica colajului, pictata cu vopsele acrilice, lacuita, completata cu margele de lemn si de nisip - sold

02 februarie 2010

stya are si ea fularul ei...

M-am tot gandit daca sa postez si cel de-al... nici nu mai stiu al catelea e, fular cu ciucuri. Asta nu pentru ca nu mi-ar placea cum a iesit ci pentru ca e pozat cu blitz-ul. Teoria mea: blitz-ul-moartea culorilor (stiu ca nu e chiar asa, dar lasati-ma si pe mine sa ma alint, sa dau si eu vina pe aparat...). Deci... stya are si ea fularul ei, acesta:


Si credeti-ma, culorile sunt mult mai vii in realitate. Daca nu ma credeti... intrebati-o pe ea.

01 februarie 2010

Ziua de maruntis

Imi aduc aminte cu drag cum m-a intrebat Maria, acum cativa ani, "cat mai e pana la ziua de maruntis?". Am crezut ca vrea sa-i dau niste banuti, niste monede. "Nuuu, cat mai e pana la ziua in care dam si primim martisoare?"
Acum iar sunt interesate fetele de "ziua de maruntis", dar in alt fel, vor sa faca ele singure martisoarele. Eu, sincera sa fiu, nu prea voiam sa migalesc la martisoare, nu stiu de ce, poate pentru ca lumea nu prea mai poarta si, in orgoliul meu, n-as prea vrea sa muncesc la ceva ce va ajunge in minutul urmator intr-un sertar. Bineinteles nu aveam de gand sa las "ziua de maruntis" fara sa fac ceva pentru ea, dar imi propusesem sa fac brose, unicat, v-am mai zis eu ca de ceva vreme am un chef nebun de brose. Numai ca mi-am schimbat planurile in momentul in care a venit Ioana cu o lista cu toate persoanele carora are in intentie sa le dea martisoare, facute de mine bineinteles. 27 numai pentru ea, ca lista era deschisa si pentru Maria. Atunci am hotarat: anul asta facem impreuna martisoare! Cel mai usor mi s-a parut sa facem ciresele, iubesc ciresele. Am lucrat aseara impreuna vreo patru ore. A fost nostim... Cireselele abia le-am copt, o sa le postez cand vor fi gata-gata.
Pana atunci... din cerceii dansati (dupa care eu una ma topesc)... Frumoasa din padurea adormita

Cercei din ceramica, colaj, vopsele acrilice, model pe ambele fete, accesorii metalice argintate -15 lei -disponibili