14 aprilie 2017

Cel mai traseu spectaculos ever!

Uite că am încheiat vacanța în Spania și nu am reușit să termin măcar povestea primei zile de hoinărit. Norocul meu că am învățat ceva de la Ioana.  Am avut cu mine un carnețel în care am așternut "la clad" impresii  pe unde am fost, și cu ajutorul pozelor pot să rememorez ușor "faptele".

Deci, în prima zi a fost vorba de Ronda de SetenilSetenil de las Bodegas și cel mai spectaculos traseu pe care l-am făcut eu în viața mea... El Caminito del Rey, adica Mica poteca a Regelui. Este un traseu spectaculos construit în 1901 printre munți, scopul lui inițial fiind acela de a facilita accesul muncitorilor la două centrale hidroelectrice. Numele de El Caminito del Rey l-a primit abia în 1921, când regele Alfonso al XIII-lea a participat la deschiderea barajului Conde del Guadalhorce.

Până la intrarea efectivă pe traseu am parcurs o mică distanță pe un drum care nu prevestea nimic din ce urma să vină. 

Am văzut și, în sfârșit, luminița de la capătulul tunelului :)


Traseul acesta minunat de spectaculos nu poate fi făcut decât prin rezervarea biletului din timp. Asta m-a impresionat foarte tare, organizarea exemplară. Noi ne-am prezentat la ora stabilită, cu biletul cumpărat pe net și scos la imprimantă. A fost scanat codul de bare și așa am primit echipamentul de protecție și intrucțiunile de "călătorie".

Indicatorul


Și traseul. Pe care am exclamat de nenumărate ori: nu pot să cred, așa ceva nu există!!!


 Chestiile alea mici cu căști albe suntem noi, turiștii.
  

Dacă mi-ar fi zis cineva cu două săptămâni înainte, când mă țineam de toți pereții prin spital, că o să ajung în curând să mă țin de astfel de pereți, l-aș fi trimis la plimbare. Dar uite, am ajuns eu la plimbare. Și ce plimbare!!!


S-a întâmplat și o chestie amuzantă. Traseul ăsta este destul de întortochiat. Eu făcând poze am rămas oarecum în urmă. Și cum mergeam eu în pas vioi (cât de vioi permitea poteca), am dat de Dana pe care o poza Cosmin de pe partea cealalta a muntelui. O distanță considerabilă, cam ca în poza de mai jos. Cosmin îi facea cu mâna Danei, cu aparatul la ochi, Dana îi făcea cu mâna lui Cosmin. Și apar și eu, mă așez lângă Dana, îi fac cu mâna lui Cosmin și-i zic veselă Danei: Ete, mă bag și eu în poza voastră, na! După care îmi continui pasul săltat fără să aștept reacția Danei.

După vreo sută de metri dau de Dana și de Cosmin. Ups, dacă ei sunt în fața mea, atunci în spate cine e? Mă întorc și văd o persoană necunoscută. Deci, da, am stricat poza cuiva, nu erau prietenii mei. Sper că atunci când au văzut poza s-au întrebat cine era persoana aia preietenoasă și nicidecum cine e nebuna care le-a stricat poza :)



Am citi despre acest faimos Drum al Regelui că în timp s-a degradat foarte tare și a devenit foarte periculos, astfel că în 2001 a fost închis pentru reabilitare. Abia în 2015 a fost redeschis și  acum plimbarea pe podețele la 100 m înălțime deasupra râului putându-se face în deplină siguranță. Pe unele porțiuni au rămas și podețele vechi, nepracticabile, le-am vazut și noi  se pot vedea și în poza de mai jos.





Un alt lucru spectaculos, dacă mai era nevoie, a fost "balconașul" din sticlă pe care m-am așezat împreună cu jumătatea. Aș putea să mă dau rotundă și să zic că a fost floare la ureche să privesc cum mi se întinde prăpastia la picioare, că aveam încredere că e totul safe, dar... nu, n-am privit nici măcar o secundă în jos. Am privit prin geam doar înainte și după ce am părasit "balconașul". Sunt o vitează, ce să mai ...


Un alt punct care îți putea da frisoane, dar mie nu, că v-am zis, sunt o curajoasă, a fost podețul ce unea cei doi versanți.


Eu am făcut o greșeală. Pe traseu am vrut să fac o poză ca o divă, deci mi-am scos casca de protecție și când am pus-o la loc nu am mai fixat-o bine. 


Atunci când am început să traversez podul, bătea vântul destul de tare și eu eram procupată nu numai să mă țin bine de marginile podețului ci și să-mi păstrez casca pe cap. Așa că a fost un pic creepy să mă balansez pe podețul ăla cu o mână pe cap și cu una pe podeț. Și cu ochii bineînțeles doar înainte, ca o fată curajoasă ce sunt.



 

La ieșirea de pe traseu, după un mic drumușor parcurs, am dat de autobuzul care ne-a dus la locul unde parcasem masina.  (V-am zis, organizare exemplară!)

După o așa primă zi de Spania, ne-am întors la Malaga, obosiți, înfometați dar uimiți de tot ce am vazut. Și după ce au trecut aceste câteva zile, tot zic că El Camini del Rey este cel mai traseu spectaculos ever! :)




03 aprilie 2017

Setenil de las Bodegas

După ce am plecat de la Ronda, aveam în plan să mergem să vizităm o altă localitate aflată la 17 km, cu un nume care a dat naştere la diverse glume în grup, Setenil de las Bodegas. Pe cei care se dădeau loviţi (de fapt numai unul) îi încurajam să meargă mai departe la Setenil de las Bodegas, că la asemenea nume sigur găsim bodegă lângă bodegă şi acolo o să îl aştepte o bere rece.

Am făcut noi mişto dar după  ce am studiat puţin problema ne-am dat seama că glumeam degeaba. Setenil vine din latinescul "septem nihil" - de 7 ori nimic, şi se referă la faptul că armatele creştine au recucerit teritoriul ocupat de mauri abia  după şapte încercări eşuate. Iar denumirea completă a devenit Setenil de las Bodegas mai târziu, după ce au apărut şi podgoriile de vin pe lângă plantaţiile de măslini şi migdali. Acum nu mai există, din păcate podgoriile de viţă de vie, dar denumirea a ramas Setenil de las Bodegas.





 Unele case au la propriu ca si acoperis muntele. 



Localitatea este renumită pentru casele albe care au fost construite prin lărgirea peşterilor săpate în stâncă. E ceva spectaculos. Noi am rămas fără grai. Eu m-am felicitat că nu am vrut să desckid niciun link, nu am vrut să văd înainte nicio poză cu locurile în care urma să venim pentru că voiam să fiu surprinsă. Şi apoi ştiu că nicio poză nu poate descrie fidel realitarea. Aşa că eu efectiv nu mă puteam opri din exclamat: Wow, nu pot să cred, aşa ceva nu există. Doamne, ce minunăţie!


Cine-şi făcuse temele (nu eu, că eu sunt repetenta clasei: )), adică citise pe net despre Setenil de las Bodega ştia unde se mănâncă bine, aşa că ne-am dus la o bodegas umbrită efectiv de o stâncă. Mâncarea a fost, cum să spun eu... depinde pe cine întrebaţi. Viţelul meu arăta foarte-foarte bine dar era atâta de în sânge că aproape mişca în farfurie. Nu, n-am putut, l-am pasat Omului care a fost extaziat. Eu am luat coastele lui de miel. Au fost bune, dar mielul nu e preferatul meu. Ca să o scurtez, băieţii au fost încăntaţi de meniu, dar pentru fete a fost prea în sânge. Nişte sclifosite! :)

Aici la umbreluțele astea am mâncat





Ca să facem o recapitulare, Ronda si Setenil de las Bodegas au însemnat jumătate din prima zi de stat în Spania. Tot ce am văzut până aici a fost spectaculos, dar ce a urmat...

În episodul următor

02 aprilie 2017

Ronda de Setenil

După ce am aterizat în Malaga am mers să luăm maşina. Mi-a plăcut cum a fost organizat totul, agenţia care ne închiriase maşina ne-a dus cu un microbuz până la locul unde era paecată maşina cu 7 locuri pe care o rezervasem. Super faină maşina, nu că m-aş pricepe la maşini, dovadă că nici nu ştiu ce fel e, dar ca idee aşa, mare lucru să ai o maşină la dispoziţie, ca să nu stai după trenuri şi autobuze dacă vrei să vezi multe locuri aflate la distanţe mari unele de altele. Ceea ce am şi făcut. În trei zile am ajuns în locuri în care am exclamat de trei ori pe minunt: Oh, Doamne, nu credeam că o să văd aşa ceva vreodată.

După ce am ajuns la apartamentul închiriat, foarte fain şi ăsta, într-o zonă super centrală, am plecat să vedem oraşul noaptea. Foarte frumos, foarte curat, foarte diferit de... Lăsaţi că aici nu facem comparaţii.


Străduţele sunt înguste, am găsit destule bodegas deschise până târziu în noapte, într-un se cânta afară la diverse intrumente şi lumea stătea ca la spectacol, inedită imaginea pentru mine.


Tinereii ăştia doi, nu mă întrebaţi, nu ştiu cine sunt. Or fi în luna de miere... :)



Cam aşa arată toate străduţele în zona în care stăm. Iniţial am intrat în panică, aoleu, casele astea sunt atât de aproape una de alta, s-a zis cu somnul meu. Dar, surprinzător, nu se aude mare gălagie, blocul pare nelocuit, deşi nu e, nu aud niciun zgomoţel de la vecinii de sus, stânga/dreapta, nu se aude muzică prin pereţi, nu ţipă nimeni. Decât beţivii pe stradă se mai aud pe la ora 4, că au şi ei petrecăreţii lor care se întorc dimineaţa acasă cu chef de cântat. Ca ăia din dimineţa asta. Dar eu nu m-am supărat pe ei, cântau frumos şi apoi dacă nu mă trezeau ei eu nu mai apucam să scriu nimica, fiindcă în curând se trezeşte toată lumea şi plecăm la Sevillia.



 

Vedere de pe terasa de pe acoperişul blocului unde stăm. Ne propusesem să bem cafeau în fiecare dimineaţă aici, dar suntem aşa grăbiţi dimineaţa spre alte destinaţii că nu am fost la tereasă decăt în seara sosirii.


Noaptea prin Malaga.
Nu luceşte pe jos că ar fi plouat, luceşte pavajul, de meseriaş ce e.
Cum ca la noi asfaltul, cum ar veni.


Am văzut de la depărtare magazinul ăsta cu uşa deschisă şi cu lume mişunând în el şi mi-am: ia uite şi la ăştia, mari iubitori de lustre mai sunt de ţin magazinul deschis şi noaptea. Dar m-am apropiat şi mi-am dat seama că nu sunt lustre. Ar fi trebuit să mă prind de la depărtare, că prea nu-şi rupea nimeni gâtul uitându-se în sus după lustra vieţii...
Da, nuş`ce să zic, e inedit modul ăsta de depozitare al cărnii dar dacă mă întrebaţi pe mine, aş prefera-o la frigider.


Deşi suntem de trei zile aici, Malaga n-am prea văzut-o pe lumină de zi, am avut program făcut încă de acasă, nu de mine bineînţeles că eu sunt cam împrăştiată, de cineva foarte organizat şi foarte planificat, care şi-a propus să vedem cât mai multe locuri interesante din Malaga şi din împrejurimi. Avem orar pe zile,şi chiar şi pe ore pentru locurile la care avem bilete cumpărate dinainte. Pentru Malaga e prevăzută o bătaie de două zile... Adică Malaga va fi bătută la pas, fără maşinuţă, timp de două zile, la sfârşit.

.

Pentru prima zi am avut planificate nişte localităţi absolut minunate. 

Primul, oraşul antic Ronda de Setenil.

Un canion desparte oraşul vechi de oraşul nou şi ceează un peisaj inedit. 







În Plaza del Toro din oraşul nou se află o arenă, normal.A doua ca mărime din Spania, inaugurată în 1785, care este încă folosită, am aflat eu cu uimire. După ce am dezbătut pe tema asta cu prietenii mei am ajuns la concluzia că e prea veche tradiţia asta cu taurul în arenă ca să o poată anula vreo lege. E ca şi când ai da o lege să-i interzici românului să-şi taie porcul cum vre el. Ah, stai că s-a dat. Aşa, si?



Nisip din arena asta am luat şi eu un pumn, sper că nu s-o supăra nimeni. Copilu mic m-a rugat sa-i aduc într-o sticluţă nisip de pe o plajă. Cum până acum nu am ajuns la nicio plajă, zic să nu mă întorc cu sticlţa goală.



Despre Setenil de las Bodegas, a doua localitate absolut incredibilă vizitată în prima zi sper să apuc să povestesc mâine, că acum mă grăbesc spre Granada