23 iunie 2019

Mult verde

Zi de nota 10, cu stat la umbră, la țară, cu familie și cățel prin preajmă. Și mult verde. De care îmi e mie tare dor iarna.























21 iunie 2019

Sesiune și mărgele

Și azi am făcut atelier în curte, cu copil studios, Maria adică. E încă în sesiune și am ieșit amândouă în curte, ea cu foile ei, eu cu mărgelele și vopselurile mele.

E frumos așa să stai împreună cu copilul, chiar dacă e liniște totală, sau aproape, ne-am băut cafeaua împreună, am schimbat două vorbe, ne-am consultat în privința culorilor cu care mi-am "îmbrăcat" eu mărgelele....




Am avansat cu pictatul mărgelelor și sunt sigură că mi-a prins bine. A avut dreptate doamna doctor când a zis că e musai să mă reapuc de mărgele, nu contează cum ies, chiar dacă nu ca pe vremuri, eu trebuie să insist... Și eu asta fac. 


Mi-am găsit și niște ajutoare care au pictat pentru mine, niște frunzulițe adică. A fost interesant să le pun la treabă. 

20 iunie 2019

Bombonele și lavandă

Nu am mai avut de mult timp o zi așa bună. Ieri o cam bagasem pe mânecă din cauza temperaturilor uriașe care se anunțau, "preferatele" mele. Dar cel puțin până acum totul a fost mai mult decât suportabil, ba chiar plăcut.

De dimineață am văzut-o pe Ioana meșterind ceva din lut afară, la umbră, și am intrebat-o: vrei să vin și eu să facem un atelier afară? Răspunsul a fost pozitiv așa că am început să cărăm materiale afară pe măsuța așezată la umbră. Bineînțeles că eu m-am calicit și am cărat prea multe deodata, am scăpat multe pe jos și apoi am făcut cale întoarsă ca să adun tot ce-am pierdut. Tipic pentru mine, ce să zic... 



După ce am pictat niște mărgele din lut, rotunjite mai demult, am luat o pauză să mă ocup de masa de prânz.

Am așteptat-o și pe Maria, care a venit de la București cu trenul. Arăta ca ieșită de la saună și am înțeles că nu era cazul de îmbrățișări. Acum doarme la răcoare, că am pornit aerul condiționat pe hol. 

Mai devreme am alergat să strâng atelierul și să duc la adăpost materialele pentru că a dat un bur de ploaie, binevenit de altfel. 

Noroc că am fost isteață și m-am grăbit să fac poze, pe uscat, celor două șiraguri de margele pe care am reușit să le termin. 



Maria când le-a văzut a zis: "bombonele și lavandă".
Cred că așa o să le și rămâne numele. 





18 iunie 2019

Începutul schimbarii

Ieri 17 iunie 2019 am primit o veste care s-ar putea să îmi schimbe viața. Sunt fericită și recunoscătoare.

Trebuie să țin minte această zi!

13 iunie 2019

Mit spulberat

Mă sună dimineață cineva pe fix, o doamnă pe care a trebuit eu să o întreb cine este, ca să știu ce transmit mai departe. (Mă topesc după oamenii ăștia în vârstă care nu se recomandă la telefon). 

Ce voia doamna? Să ii transmit soacrei că femeia despre care ii spusese ea, doamna, că a murit, de fapt... nu a murit. Și nu mai e nevoie să meargă la piață după flori, pentru că, scuze, a greșit. 

Pfff, nu credeam că sunt posibile astfel de greșeli. Iaca, s-a mai spulberat un mit. 

12 iunie 2019

Întoarcerea Rotunzilor

Azi-noapte s-au întors Rotunzii, cam "tociți" la picioare dar încântați de ce-au văzut. N-au povestit prea multe, că ne-am ocupat de oblojit picioare și de somn. Poveștile vor fi, cred, și cu vizualizare de poze. Probabil mai pe seară. 

Cât au fost plecați oamenii, am făcut și eu o aroganță, am comandat ceva pe net. Am zis fie ce-o fi, prea ma gândesc de prea mult timp la el, și dacă n-o fi bun, asta e. Deci, am cheltuit o sumă destul de mare pe "detergentul vieții".

Acum urmează să îl testez să văd dacă e așa grozav cum se spune. Nu aștept chiar sa salvezete planeta, asa cum se laudă ambalajul, dar ceva pe-acolo...


Chiar acum ascult cum "ronțăie" mașina de spalat. Și chiar ronțăie, pentru că are un defect stricat la un rulment sau ceva, că așa un zgomot infernal face, de zici că-și ia zborul, nu că stoarce rufe. 



11 iunie 2019

Ultima zi fără Rotunzi

Am vorbit de urgență cu Rotunzii, nu pentru că s-ar fi întâmplat ceva ci pentru că, mai în glumă mai în serios, mi s-a făcut observație că nu o sun personal pe Ioana. Eu n-am avut niciun motiv să nu o sun, doar că mă gândeam că fiind în așa loc mișto, de asta duce ea lipsă, de telefon de la mămica. 

Mi s-a părut mare coincidența să mi se facă o astfel de observație la doar câteva minute după ce chiar eu "m-am dat lovită" că o anume persoană nici nu sună nici nu vine în vizită. Așa că am format repede numărul copilului mic, că cine știe, poate niciodată nu vorbești prea mult cu mămuca la telefon. 

Rotunzii erau într-un parc. Carnețelul e nelipsit pentru unii...



I-am întrebat dacă l-au văzut pe Papă. Da, l-au văzut când se plimba cu papamobilul. Și aici a început să râdă Ioana, credea că a făcut tati o glumă când a zis papamobil. Nu i-a venit să creadă că exact asa se numește. 

Ecursia lor se apropie de sfârșit, o să aud poveștile pe viu când vor veni acasă. Sper sa le fi plăcut. 



10 iunie 2019

Rotunzii cu brățări

După ce mi-am băut cafeaua în curte, acompaniată  de nelipsitul tril de păsăruici, am plecat in oraș. Dar înainte de asta am pozat o regina nopții care a inflorit.


De fapt aproape toate reginele nopții au inflorit. Jumătatea mea și-a dorit aceaste flori lângă băncuță, să ne "îmbetăm" cu mirosul lor când stăm  și noi la o cafea și la o șa-la-la... 

Am plecat în oraș înainte sa devina foarte cald, dar și așa drumul mi-a fost greu. După ce mi-am rezolvat ce am avut de rezolvat, m-am riscat iar și m-am suit într-un taxi. Taximetristul n-a mustăcit că distanța e prea mică, dar nici eu nu m-am atacat când a frânat brusc la semafor (de era să vin de-a rostogolu') când era gata-gata sa treacă pe roșu. Și nici când a greșit traseul. Și nici când a vrut să scurteze drumul luând-o pe un drum închis. Deci ne-am tolerat reciproc, zic. 

Cu Rotunzii am vorbit în fiecare zi. Le place la Roma, le-ar fi plăcut și mai mult dacă n-ar fi fost temperaturi de peste 32 de grade, dar una peste alta excursia e reușită.

Am primit poze cu Ioana plimbând un trandafir. Primit de la un necunoscut de pe stradă. Stai măi, am zis eu, cum de la un necunoscut de pe stradă? N-a văzut și necunoscutul ăla că fata e însoțită de tătâne-su? 
"Stai să vezi... Nenea ăla i-a dat Ioanei un trandafir cadou, după aia i-a pus o brățară la mână, după aia mi-a pus și mie o brățară la mână, după care ne-a cerut bani pe brățări."



Pffff... așa comerciant n-o să dea faliment. Bine ca trandafirul e frumos. 







08 iunie 2019

Jurnal pentru mine

Încep acum un jurnal pentru mine. Deci nimic amuzant, nimic interesant, poate doar pentru mine, când voi reciti ca să îmi amintesc lucruri.

Îmi place vremea asta, că e nici prea prea, nici foarte foarte. Adică s-a încălzit dar nu într-atât încât să îmi doresc SA VINA ZAPADAAAA!!

Aud în fiecare dimineață, începând cu ora 5, un tril de păsăroi. Bine, poate el cântă și mai devreme, dar eu doar de pe la 5 il aud, când și deschid geamul ca să aud mai bine. Și mai tarzior, când îmi iau micul dejun și-mi beau cafeaua  la măsuță afară, iar îl aud cântând. Mi-e tare drag de el!

Ioana in sfârșit s-a făcut roz în cap. De vreo doi ani îmi cere voie. Inițial nici n-am vrut sa aud, dar după multe insistențe am cedat și i-am zis: bine, vopsește-te ca să îți iasă din grijă. Dar de câte ori i-am dat voie, a venit acasă cu câte o culoare "cuminte" la par, nicidecum roz.

Acum chiar s-a făcut roz, ca să marcheze momentul plecării peste graniță, prima oară fără părinți, la concertul BTS.

La Londra era musai să viziteze Galeria Națională de Artă, nu? 


Maria este în sesiune. Nu am poză recentă cu ea, dar este una care-mi place mult. Eram la o cafea vorbita, trebuie s-o pun aici.



01 august 2018

Concert la geam

Mă intrigă oamenii ăștia care muncesc la casa-mi. Toți merg și la serviciu și uneori vin la mine direct de la schimbul 3. Adică de la un serviciu direct la alt  serviciu, cum ar veni.

Și nu par obosiți, nici morocănoși, ba chiar sunt simpatici în poveștile lor, pe care eu le aud, vrând, nevrând.

Eu ii bănuiesc că sunt pasionați de ce fac, altfel nu-mi explic... 

Ah, azi dimineață, spre exemplu, am avut parte de un recital care chiar m-a binedispus. Nu-am prea înțeles eu versurile pentru că acompaniamentul (la ciocan) acoperea partea vocală, dar mi-am început dimineața zâmbind. Uite, domnule, că mai sunt și oameni care muncesc cu plăcere, cântă, inventează povești, chiar recită, deși unele versuri sunt aproximative, dar na...
E bine așa.



31 iulie 2018

Complimente, în timp

Cele mai frumoase complimente primite, așa în timp, de la copiii mei:

Maria, în școală generală, într-o compunere:
"Mama este cel mai bun povestitor pe care îl cunosc"

Ioana, zilele trecute, entuziasmată de schimbarea de look a casei noaste:

"Începe sa îmi placă din ce în ce mai mult casa noastră, are personalitate așa... Se vede că e locuită de niște oameni... (aici a luat o pauza căutând cuvântul potrivit). De fapt se vede în primul rând ca e locuită de tine (și s-a uitat spre mine)..."

Și n-a mai continuat, că am speriat-o eu cu lacrimile mele care au sărit gardu'.

Mnee, îmi intrase ceva în ochi. 

29 iulie 2018

Hai că mai există meseriași meseriași

M-am speriat degeaba, recunosc. Când am stabilit că e momentul să terminăm casa (care așteaptă fațadă de câțiva anișori) am crezut că o să fie o perioadă foarte nașpa. Adică fix când lumea pleacă în concediu eu o să fiu șef/administrator de șantier? Praf, nervi, telefoane, poze, bleah...

Cred că am rămas traumatizată de la ultima lucrare pe care au executat-o la mine în curte niște "meseriași" care mi-au scos peri albi. N-are rost să povestesc, atâta doar că a trebuit să stau cu ochii pe ei ca pe butelie, atâta de pricepuți erau... Ah, și mi-au furat și târnăcopul. De fapt nu l-au chiar furat, mi l-au lschimbat, fără să mă întrebe, cu unul rablagit rău de tot. Care cam tot furt s-ar chema, nu? 

Dar acum, să nu fie de deochi, a venit Omu cu o echipă de muncitori foarte OK. Vin dimineața cu noapte în cap, au lipit folii pe geamuri și praguri (deci o sa fie mai ușor de curățat), își fac treaba îngrijit, lasă curat când pleacă...

Sper să o țină tot așa și să sfârșim cu bine ce mai e de meșterit pe aici prin curte, că de la fațadă ne-a venit ideea să punem și pavele prin curte și dacă tot bate vântul schimbării poate punem jos și magazia, care oricum, dacă n-o punem noi, se pune ea singură. 

Cum ziceam, credeam că lucrările astea generatoare de zgomote și praf or să fie motiv de stres pentru mine și întreaga familie, dar, surpriză, toată lumea e încântată de rezultatele care se văd (așa că disconfortul e trecut cu vederea), dar și de cele care se  bănuiesc pentru viitor.

Zilele trecute Maria mi-a zis:
- Mami, știi de unde știu eu că muncitorii ăștia lucrează bine?
- Ei, ia zi.
- Păi tu nu te-ai enervat nici măcar o dată de când muncesc ei pe aici. 

Ei, bravos. Ce observator fin! 



Chiar și Pisi e încântată de schimbare. Păi cum ar mai putea ea să intre in casă direct pe la etaj, dacă nu ar fi montată schela în dreptul ferestrei?






27 iulie 2018

Subiect banal. Schimbat tigăi

Hai că nu mai puteam cu tigăile alea cărora le sărise țandăra. Pardon, teflonu'. Două ore din viață mi-am pierdut pe net să văd ce mă sfătuiesc specialiștii, ce tigăi sunt mai grozave, care-s mai puțin lipicioase, care țin mai mult, care, care...

Nu m-a satisfăcut nici un răspuns. Dacă găseam una care mi-ar fi plăcut dintr-un punct de vedere, aflam că de fapt are cam 5 kile, ceea ce nu-mi doream, alta părea ok dar avea și review-uri negative, alta depășea bugetul, etc. etc... Deci nu m-a lămurit netu'. 

Ieri am fost într-un mare magazin, după ceva materiale pt casă și m-am strecurat și la raionul de oale și ulcele, tot în dorința de a găsi tigaia vieții. Am dat de una, dar n-am căzut pe spate. Am așteptat și omu', să mă consult cu el, dar pe când acesta a apărut, un motostivuitor s-a așezat strategic între noi și peretele plin cu tigăi. Omu', obosit și cu mintea în alte locuri, spre exemplu la raionul de corpuri de iluminat, nu avea starea necesară studierii tigăilor. Și-a aruncat un ochi la tigaia din mana mea dar nu i-a produs nicio impresie. A văzut apoi prețul, care daaaa, a reușit să-l impresioneze, era cam... condimentat. Am vrut să agațăm tigaia la loc, dar nu puteam să ne batem cu motostivuitorul/motostivuitoristul, așa că am abandonat-o unde s-a putut și ne-am văzut de drum.

Acasă ne-a întâmpinat miros de clătite cu banane, făcute de Ioana, bineinteles in una din tigăile cu teflonu' sărit. Și atunci am zis că nu mai aștept nici un sfat, de urgență, nevoie mare, tre' să schimb panaramele alea de  ustensile.

Azi dimineață m-am înființat la Auchan când oamenii ăia nici nu făcuseră ochi și în exact 25 de minute mi-am găsit tigaia vieții, pluuus o tigăiță specială pt clătite. Ioana a fost extrem-extrem  de bucuroasă că are tigaie de clătite și ne-a "amenințat" că mâine ne așteaptă o surpriză.

Nu știu dacă am făcut cele mai bune alegeri, dar cel mai bun lucru, zic eu, a fost că tigăile alea rablagite or sa ajungă la gunoi. (Chiar acum le duc, profit ca Politia Gunoiului nu e prin zona. Prietenii știu ce zic)

Ah, să nu uit, frate-miu, dacă citești, sa știi că tigăile astea sunt de la tine. Hai să trăiești! 

26 iulie 2018

Fațada in lucru

Hiii, fațada mea a prins culoare! Bine, nu a mea, a casei, și nu în totalitate, doar pe-o dungă. Dar, să fim optimiști, ploile n-or ține o veșnicie, zilele astea, până-n Crăciun :) , o să apară o splendoare de căsuță în locul "Cenușăresei" de azi.


Ah, și am schimbat jaluzelele de lemn care înțepeniseră într-o poziție incertă, în câș așa. Am pus rolete, fetele au fost încântate, "ieeei, de când nu am mai văzut noi, de la geam, gradina cu flori". 



25 iulie 2018

Ia mai stai, măi ploaie!

De când mi-a zis Ioana "fă-ți rai din ce ai", parcă mi-am mai venit în fire, nu mai visez la cai verzi pe pereți. De fapt, visam la cai verzi pe pereți tocmai pentru că aveam impresia că toaaată familia suspina după caii ăia. Dar nu, doar eu suspinam. Acum nici eu nu mai suspin. Deci problema e parțial rezolvată. 

Să ne concentrăm, zic, pe raiul ce deja îl deținem, hai să-l scoatem la suprafață.

Cu o schelă, o găleată de vopsea, niște scule, vreme frumoasă.... Dar de unde vreme frumoasă?

În mod normal mie îmi place ploaia, dar nu și acum când îmi încurcă "ploile".


Dar lasă că așa ușurel, ușurel, se rezolvă ele toate... 

Jurnal de familie

Se întâmplă lucruri. Și e bine. Trebuie cumva să la gestionez, să nu las să se aștearnă praful pe ele. O să le scriu aici, pentru mine, pentru familia mea, și dacă ne trezim că am uitat CÂND s-a întâmplat oareșcare lucru, să caut pe blog și să-mi reîmprospătez memoria. (Asta-mi propun, nu știu dacă o să și reușesc să mă țin de treaba asta.) Uite că încă mai e bun un blog la casa omului. că în ultima vreme îl consideram  cam inutil.

Deci da, am împlinit 50 de ani. Nu că ar trebui să caut pe blog ca să-mi amintesc asta, atâta doar că e prima oară în ultimii 10 ani când îmi spun vârsta cu toată gura.

La 40 am zis: eu aici mă opresc cu număratul, numărați voi dacă sunteți curioși. 

Acum încep să număr din nou. Îmi asum vârsta asta. Nu sunt nici bucuroasă, nu sunt nici tristă că am împlinit așa vârstă rotundă, doar sunt. 

Jumătatea mea mai mare, când are un moment de melancolie zice: "îmbătrânim, nevastă".  Răspunsul meu, mai în glumă, mai în serios: "foarte bine, tati, foarte bine că îmbătrânim, alții NU mai îmbătrânesc." 

Am avut surprize de ziua mea, de la felicitarea personalizată pe care am găsit-o pe pernă (desenată de Io după o poză din copilărie), micul dejun pregătit de Ioana, tortul primit în dar de la Roxana...
Astea fix de ziua mea. 


Că de serbat ne-am serbat când am reușit să ne strângem mai mulți (nu toți), adică în prima duminică. S-a "lăsat" cu un mers la restaurant cu două familii dragi nouă, cu care ne-am simțit minunat, iar eu în mod special. A fost ca și când mi-aș fi serbat ziua pentru oară în viața mea. Și prea departe de adevăr n-ar fi, că nu prea mă dau eu în vânt după sindrofii de ziua mea. Dar acum am zis că e momentul să schimbăm ceva, ceea ce am și făcut, și  tare bine m-am mai simțit. Atâta doar că a lipsit copilu' mare, care mare fiind,  are, evident, propriul program. 😀


Selfie after party, trei pătrimi din familie pe drumul spre casă. Io sunt aia mica 🙄





03 mai 2018

Cea mai mare mică invenție

Cea mai mare mică invenție peste care am dat în ultimul timp este Eggtimer-ul. Nu știți ce e ăla, nu? Nici eu nu am avut idee că există așa ceva până în ziua în care o prietenă i-a dăruit Ioanei micul guguloi. Așa îi zic eu, guguloiul sau bomba de fiert ouă. Dar nu explodează, stați liniștiți.

Deci cum se folosește.

Se pun ouăle ce urmează a fi fierte într-un vas cu apă rece, împreună cu guguloiul roșu.  Vasul se pune pe foc. 


In timp ce apa se încălzește/fierbe, guguloiul începe să se decolorează dinspre margini spre interior. 

Eggtimer-ul are niște gradații cu negru și în funcție de gradația la care ajunge culoarea roșie îți dai seama cât de bine e fiert oul: Soft, Medium sau Hard. 


Spre exemplu, în poza de mai sus se vede că "roșul" s-a restrâns destul de mult, a ajuns pâna la gradația cu MEDIUM. Adică fiert mediu. Cleios cum ar veni. Pentru fiert tare trebuia să îl las la fiert pâna mai rămânea doar un punct roșu în centru.


Dar eu nu am vrut în niciun caz ou fiert tare, l-am vrut cleios, ceea ce am și demonstrat. Pardon, obținut.



30 aprilie 2018

Salvat de două ori

Ieri dimineață când am ieșit în curte am găsit lângă pompa de apă un fluture ud fleașcă. Cum ai nimerit, măi băiatule, taman în băltuța asta, când în jur e atâta uscăciune?

Nu mi-a trecut prin cap să îi fac poze chiar de la început... Avea aripile lipite și-mi părea rău pentru el pentru că îl credeam pierdut. L-am așezat la soare gândindu-mă că dacă i s-ar usca aripile oleacă poate ar avea o șansă să-și vadă de zborul lui, dar nu-mi făceam prea mari speranțe. Aripile erau lipite una de alta, le-am dezlipit eu și am constatat că erau destul de rupturite. 


https://handmadeina.blogspot.ro/2018/04/salvat-de-doua-ori.html?m=1


Era și un pic descentrat, părea că îi lipsește un picioruș, și când s-a mai zvântat a început să se și miște cam... șontâc, șontâc.


Am lăsat baltă toate treburile și am stat lângă el câteva minute, să-l studiez și să-l feresc de doamna pisică, care mai nou are niște gusturi alimentare foaaarte ciudate. Vânează muște. Și pe lângă muște, fluturele ăsta cred că-i părea o adevărată trufanda și atâtea ture a făcut în jurul nostru că îmi venea să o încui în casă ca să fiu sigură că nu atenteză la bietul "rănit".
Dar nu a fost nevoie pentru că și-a pierdut intersul pentru noi când a auzit o pisică prin vecini, pisică pentru care ne-a și (temporar) părăsit.



După ce s-a uscat de-a binele, când am vrut să văd ce-i cu piciorușul care părea că lipsește s-a agățat de degetul meu și atunci am observat că nu-i lipsea niciun picioruș, probabil fusese îndoit și ud și lipit într-o poziție care nu-i permitea să-l folosească.



De pe deget și-a luat zborul, a făcut o escală pe capul meu, dar nu pentru mult timp pentru că și-a luat iar avânt și a aterizat pe o căpșună și de acolo...


Și de acolo Dumnezeu știe unde s-a mai dus.


28 aprilie 2018

Japonez. Cireș japonez

Când aveam 17 ani și ceva s-a născut nepoata mea preferată. Nu sunt nepoliticoasă, pur și simplu nu există o altă nepoată. Deci are două calități, e și preferată e și unică. 

Așa... Si când nepoata mea preferată a împlinit 17 ani, dar fix-fix in aceeași zi s-a născut copila mea mică. 

Deci două verișoare, nașă și fină pe deasupra, și-au serbat  luna asta ziua de naștere fix în aceeași zi. Și eu le-am făcut mărgele, cum credeți? Fix la fel. Mi s-a părut că am destule motive să fac asta.



Inițial le-am dorit a fi cu flori de zarzăr, inspirată fiind de pomul din spatele casei, dar până să îmi pun ideea în aplicare zarzărul s-a scuturat și de la primele încercări am observat că nici nu se vedeau bine petalele albe pe fundalul pe care îl dădusem deja pe mărgele. Așa că am reconfigurat traseul :) și m-am inspirat de la caisul/piersicul (nu știu exact ce e) din grădină vecină.

A ieșit ce a ieșit. Ioana când le-a văzut a zis: "Hiiii, flori de cireș!!! Sunt pentru mineeee?" Sigur că sunt pentru tine. Dar nu sunt flori de cireș, sunt de cais.

A urmat o dezbatere aprinsă, eu că e cais, ea că e cireș. Eu i-am zis că nu am văzut în viata mea cireș cu floare altfel decât albă, și am văzut ceva cireși la viața mea (și țara mea). Ioana a găsit repede pe net nenumărate poze cu flori roz și cu mâna îndreptată spre monitor a zis: "Japonez. Cireș japonez." Pe mine m-a umflat râsul pentru că m-a dus imediat gândul la "Bond. James Bond" 

Când și nepoata a zis că i-am făcut margele cu flori de cireș japonez, am gândit că e ok, nu contează ce am vrut eu să fac, fiecare are propria viziune, important e să placă și să fie purtate cu drag. 


Și nu e nicio supărare din partea mea, caisul meu se poate prezenta oricând: "Japonez. Cireș japonez" 



16 aprilie 2018

Scrie mumi pe ea

Azi a fost ziua mea. Sfânta Irina. Cruce neagră, e adevărat, dar ce contează? La mulți ani! 😊

Cineva îmi reamintește în fiecare an că e ziua numelui meu, mă pupă, îmi urează toată lista și mă cadorisește cu flori și/ ciocolată și / bani, "să îți cumperi ceva frumos, ceva ce-ți place ție, că eu nu știu ce să îți iau". Știu că nu mai sunt copil ca să primesc bani de ziua mea, dar având în vedere că vorbim aici de soacra din dotare, tot un fel de copilul ei sunt, deci se acceptă o derogare,

Și pentru că de cele mai multe ori bănuții ăștia s-au dus pe te miri ce pentru casă, copii, sau mai știu eu ce altceva, ei, azi am schimbat foaia, am plecat în oraș în căutarea ceva-ului ăla frumos pentru mine. 

La noi în familie există o vorbă, atunci când ceva ți se potrivește ca o mănușă, noi zicem: "scrie numele tău pe ea".

Când probam minunăția asta de cămașă cu trandafiri fac o poză și o trimit pe grupul familiei cu intrebarea: "scrie mumi pe ea?"  Să traducem. Am vrut sa zic "scrie mami pe ea?"  dar din cauză de viteză și de lipsă ochelari, a ieșit "mumi". N-are nimic, mie îmi place cum sună. 


Am primit doar un răspuns, omu' fiind cel mai pe fază. "Da, scrie mumi pe ea." Eu ieșisem însă din magazin. Dar... cu cămășuța în traistă. Că îmi plăcea prea mult, as fi luat-o și dacă primeam trei de Nu. DA-ul meu atârna mai greu. 
Și pentru că azi am fost setată pe trandafiri, aceste șosete cu, ghici ce, trandafiri, mi-au luat mințile. A fost dragoste la prima vedere n-am reușit să rezist. E drept că nu prea știu cum o sa le asortez, dar mă descurc eu la fața locului.


Și ultimul cadou, glastra asta foarte chic cu fluture transfarent. 


Și ca să fie răsfățul complet am întrat într-o cofetărie și am mâncat amandina aia însiropată la care visez cam de o lună, de când eram la spital. N-am fost copil cuminte. Nu prea aveam voie să o mănânc pentru că încă sunt la regim, dar o dată pe an e Sfânta Irina. 

Upsi, soacra mea zice că mai urmează încă două. 



13 aprilie 2018

Mi-am găsit elvețianul

Mă apuca jalea și suspinul de câte ori îmi aminteam de ceasul pe care mi l-a dăruit jumătatea, imediat după nuntă. Ceasul ăla era cumva "inelul" de logodnă. Da, cererea în căsătorie a fost un pic atipică la noi, nu dezvolt subiectul, important e că eu consideram ceasul meu ca fiind inelul de logodnă. 

Numai că de ceva vreme, adică ceva ani, ceasul ăsta a dispărut. L-am căutat peste tot, în cutiuța în care îl țineam când nu îl purtam, în cutiile cu bijuterii, prin sertare, printre haine în dulap, la prosoape, la ciorapi, prin dulapuri pe la țară. Nimic. 

Ei, și de câte ori vedeam vreun ceas care semăna numai puțin cu "elvețianul" meu mă apuca jalea și suspinul. Cred că nu e prieten sau rudă care să nu fi știut cât sufăr eu că am pierdut/rătăcit mândrețe de ceas, cu o așa valoare sentimentală, unde mai pui.

Ieri, stând de vorbă cineva, nu știu prin ce minune cotește discuția spre ceasuri. Bineînțeles că n-am ratat ocazia să oftez din toți rărunchii și să depăn povestea "elvețianului'' meu. Persoana zice: 
-  Întoarceți o cană cu gura în jos și ziceți "arată-mi unde e ceasul", și să vedeți că îl găsiți.
- Ei, cum așa!? Cum să îmi arate cana? întreb eu, fără să mai adaug că eu nu cred în chestii d-astea.
- Da, zice, faceți așa, întoarceți o cană cu gura în jos și lăsați-o peste noapte, dar aveți grijă să fie într-un loc în care să nu mai pună nimeni mâna pe ea. 
Am dat din cap sceptică și aproape am uitat discuția până seara la culcare când am dat cu ochii de cutia ceasului cel nou pe care l-am primit de Craciun. Deci da, până și pe Moș Crăciun l-au apucat pandaliile din cauza văicărelilor mele, a cedat psihic și a zis ia d-acilea ceas, numai taci! (n-a zis, dar sigur a gândit :))

M-am dus la bucătărie, am luat o cană, am pus-o într-o servantă unde nu umblă nimeni noaptea și am întors-o cu gura în jos. Da măăăi, am zis și "hai arată-mi unde e ceasul", na, ce mă costa? Am rămas căteva minute stând pe jos gândindu-mă în ce loc nu am căutat eu niciodată. Mi-au picat ochii pe o bombonieră de cristal, sau ceva, din servanta aia. Am dat să ridic capacul dar m-am lăsat păgubașă, sigur soacră-mea a șters-o de praf cel puțin la fiecare sarbătoare din aia la care TREBUIE să faci curățenie generală. Altceva nu-mi venea în minte, poate doar patul dublu din dormitorul nostru, ăla mare și greu, cu ladă dedesupt, pe care nu l-am clintit de muultă vreme.

M-am dus ață în dormitor, am încercat să clintesc patul, dar ți-ai găsit... Caut jumătatea prin casă, era la calculator. Stau 10 secunde în spatele lui căutându-mi cuvintele, cum să-i zic eu că vreau să mutăm patul acum, la ora 22, nu mâine, nu poimâine? Azi,  acuma.

- Ce-ai, femeie!? Nu mutăm niciun pat la ora asta, sunt rupt de oboseală (și îl cred că era)
- Bine, lasă că mă duc și îl trag singură.

Știam că o să îmi meargă cu replica asta, nu-l lasă inima să mă coțopenesc eu cu ditamai namila de pat. Bine, oricum n-aș fi reușit singură să-l clintesc vreun micrometu.
Dar împreună... l-am tras vreo 20 de centimetri, și ceeee să veeeezi???????




Daaaaa, elvețianul meu!!!!! Nu mi-a venit să cred... Întâi am țopâit prin toată casa și am arătat ceasul tuturor și am și spus povestea cu cana, apoi am luat și ceasul de la Moșu', mi le-am pus pe amândouă la mână, adică la mâini, unul la stânga, celălalt la dreapta, m-am așezat pe un scaun și am staaaat așa minute bune privindu-le, nevenindu-mi să cred că asta chiar s-a întâmplat.

Dar da, chiar s-a întâmplat, mi-am regăsit "elvețianul"!







12 aprilie 2018

Tableta vieții (11.04.2018)

Ieri  dimineață a venit curierul cu colețelul și,  deși eram foarte curioasă,  parcă nu-mi venea să-l deschiz :). Zic las' că-l desfac cu fetele să ne bucurăm împreună, și l-am pus pe masa încărcată de multe alte nimicuri, că așa e mereu uneori la noi. Dar intră Ioana, scanează rapid camera și zice:

- Ce faci, fată, ai tabletă?
- Da, fată, am tabletă. O și văzuși?

De fiecare dată mă uimește când face asta, nu-i scapă niciun obiect nou apărut în vreo cameră, indiferent cât de înțesată e camera respectivă. Cum apare un flecușteț nou, ei îi pâlpâie o lampă, i se activează o sirenă, o trage careva de mâneca, nu știu, îi șoptește Jiminy în ureche: atențiune, etențiune, obiect suspect la ora 12.

Deci da, sunt foarte-foarte încântată că am înlocuit tableta veche decedată acum mult timp când am călcat eu pe ea (ceeee? era întuneric!), cu această nouă tablețică (iertată-mi fie siropoșenia, nu mă pot abține). E exact așa cum mi-am dorit, nici mare să n-o pot băga în poșetă și s-o car după mine peste tot, nici mică să mă chiombesc la ea, are cameră, ceea ce e esențial pentru mine, are și tastatură dacă-mi doresc, dacă nu, pot să o scot din husă și folosesc touch-ul...ce să mai, tableta vieții! Nu mă întrebați detalii tehnice, nu le știu, nu mă interesează! Căutarea și stocarea acestor informații intră exclusiv în sarcina colegului de camerăm, că d-aia primește mâncare caldă, nu?



Ah, și un lucru foarte important pentru mine, husa e mov. 
În sfârșit am și eu ceva colorat! Nu mai vreau negru, nu mai vreau alb, nu mai vreau gri, vreau culoare, vreau veselie.
Veselia poa' să însemne  chiar și... sclipici. Waaaw, aoleu, ce se întâmplă, mă transform într-o piți?


10 aprilie 2018

Invitată la...

Deși Maria a plecat azi cu prietenele ei la munte, se pare că numărul fetelor din casa asta se vrea constant. Cel puțin azi. Maria a plecat, dar am avut o invitată, nu la ceai, nu la cafea, nu la prăjitură, ci la ... stai să vezi...

Nu știu ce a vorbit Ioana ieri cu o prietenă la telefon, uscător că mă sună grăbită nevoie mare:
- Mami, pot s-o invit mâine pe M la sarmale?
Eu, fudulă de urechi, am crezut că n-aud bine:
- La ce!?
- La sarmaaaale...
- Da, sigur că poți. Dar de care i-ai zis?
- Păi nu i-am zis, că am vrut să te întreb întâi pe tine.
- De fapt nu contează, că mai avem din ambele feluri.
- Bine, mersi, hai că acuma o sun. Pa!

Deci am avut invitată la sarmale, o domnișoară extrem de drăguță și delicată și politicoasă. Atât de politicoasă că am rugat-o să nu îmi mai mulțumească atât de des, să păstreze un "mulțumesc" mare pentru la sfârșit. Ți-ai găsit, știi cum e, "năravul" din fire n-are lecuire. (Glumesc, te unge la suflet să (mai) întâlnești copii din ăștia).

După masă au ieșit afară cu foile, creioanele, echerele, și si-au făcut tema la nu știu ce specialitate. Și a fost mai mare dragul să le văd concentrate deasupra planșelor lor dar și să le aud râzând. 


A fost o zi grozavă! Nu doar din cauza vremii, splendidă de altfel, soare, cer albastru... tot tacâmul, dar și din cauza "vrăbiuțelor" desenatoare care mi-au "ciripit" toată ziua prin preajmă. (Stiu, nu "din cauza" ci "datorită".)

M-am simțit foarte bine în preajma lor și m-am bucurat, recunosc, și pentru că le-a plăcut măncarea mea. Ăsta e defectul meu, ce să-i faci...

Odată m-a întrebat omu' cum se face că mă vait cu șapte guri că nu îmi place să gătesc și totuși gătesc foarte des si foarte bine (el a zis asta, nu io :))? Păi io vânez like-uri, am răspuns aproape fără să gândesc. Și ne-a bușit râsul pe amândoi. La mâncare, măăăi, nu la altceva.

Deci azi am mai împușcat un like, tre' să-l trec în carnețel. Și de ce să nu mă laud, nu doar pentru mâncare. Abia a plecat invitata noastră și la îmbrățișarea de "la revedere" mi-a spus că sunt o persoană minunată. 
Aaaaa!!!! Și tu, draga mea, și tu!

09 aprilie 2018

Cu nestare

M-am întors de la țară.  Dacă scriu înseamnă că am supraviețuit. Bine că nu erau pomii înfloriți că muream instant.

Am trecut întâi pe la cimitir de am aprins lumânări. Chiar azi sunt 6 luni de când a murit tata. Le-am arătat fetelor și celelalte cruci și le-am spus fiecare a cui e, Marișca, tanti Vuța, părinții lui Nelu... Au fost uimite că toate-toate rudele sunt îngropate în morminte alăturate. Așa e la noi.

După aceea am oprit la noua adresă a Miuței. A ieșit din coteț și a început să latre de cum ne-am dat jos din mașină. Parcă era pe arcuri, nu știa la care să se ducă mai întâi. S-a lăsat cu lacrimi  și nas roșu. Cineva care era în vizită și nu știa povestea câinelui i-a zis Mariei "nu-ți fie frică, câinele e blând, nu te mușcă". "Normal că nu mă mușcă, e câinele meu!", a replicat urgent Maria pe ton oarecum tăios.

Acasă am descuiat cu greu poarta, n-am vrut să las pe nimeni să mă ajute, că doar nu-s copil.
Iar a fost ciudat. Am dat o tură prin toate camerele, am deschis uși și geamuri și dulapuri...dar n-am putut să stau în casă. Oricum era mult prea frumos afară, am stat o vreme pe treptele din fața casei și am studiat căsuța bătrânească. Se vede cerul prin țiglele ei, biata de ea. Mă bătea gândul să iau cheia să mai văd ce mai e prinăuntru. Dar neee, nu mi-a trebuit...






Am fost cu toții cam tăcuți, s-au mai umezit ochi, s-au mai înroșit nasuri, și-a găsit fiecare  câte ceva de făcut, dar în principal s-a alergat după soare.



Deși veniserăm pregățiți să mâncăm la măsuța verde, la aer curat și soare domol, aparent nimănui nu-i era foame. Numai mie. Dar fiindcă nimeni nu a votat cu mine PENTRU, am renunțat la idee, m-am supus majorității, m-am suit în mașină, urmând să mâncăm acasă mâncarea plimbată. 


Dar asta n-a fost chiar rău pentru că acasă ne aștepta Cici, a cărei companie ne face mare plăcere, așa că, recunosc, prânzul acasă a fost mult mai vesel decât bănuiesc că ar fi fost la țară.