28 februarie 2013

Viața ca o pânză de sac

Am încercat ceva nou, un jurnal legat manual. Am căutat îndrumări pe net, am găsit destule, dar nu toate mi-au fost de folos pentru că multe erau pentru avansați, ceea ce eu nu sunt :(  Am meșterit întâi niște carnețele mititele cărora le-am făcut niște "hăinuțe" din piele. Au fost "înfiate" rapid de fetele mele. Nu le-am pozat, nici măcar nu știu prin ce cotloane or fi ascunse. Așa e cu jurnalele astea, trebuie ascunse, legate, încuiate, știți voi...
Apoi am prins curaj și am făcut o agendă un pic mai mare, cu file colorate. Aș fi vrut  să o îmbrac în piele dar când am vrut să pun în practică această idee m-am lovit de diverse obstacole, așa că am  renunțat. Cum n-am vrut să rămână carnețelul așa cum l-a făcut mămica lui, adică eu, i-am făcut o husă/aparătoare/copertă/gentuță, cum vreți să-i spuneți, din pânză de sac căptușită pe interior cu fetru. Pe ea am cusut diverse ornamente și de închis se închide cu arici. Mie mi-a plăcut mult micul jurnal, nu e perfecțiunea întruchipată, dar mi se pare că așa e însăși viața. Și viața e frumoasă. Chiar și atunci când te zgârie,  când îi mai ies ațele la iveală...
Jurnalul împreună cu mărgelele din lut, și ele rotunjite manual, pictate și lăcuite, totul făcut cu multă grijă și mare drag, au ajuns la Anca. Se pare că a fost încântată. La fel am fost și eu cand am aflat că au fost apreciate "migălurile" mele.
Iată-le:




12 comentarii:

  1. Ce frumoooos! Si eu vreau sa incerc odata sa fac o agenduta de asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e foarte greu, dar nici floare la ureche nu e. Bine... depinde de cat de pretentioasa esti.

      N-ai primit nimic, nu-i asa? Dar stai cu ochii pe cutia postala.

      Ștergere
    2. Mulţumesc din toată inima! M-am bucurat enorm de surpriză! Am scris şi pe blog despre asta ;)

      Ștergere
    3. Eu m-am bucurat enorm la puterea n!

      Ștergere
  2. Arata grozav si margelutele si jurnalul si "hainuta" lui; eu zic sa mai faci si sa le listezi in magazin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Dana. Cât despre listat în magazin... poate mai încolo, când o să devin vreo expertă :)

      Ștergere
  3. Ce frumos! Uite ca mi-am amintit sa mai vin pe la tine :) Desi am mai trecut de vreo 2 ori in the past,dar nu prea erai pe acasa :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai mai venit pe la mine! :) Scuze ca n-am prea stat pe acasa :)

      Ștergere
  4. De 1 Martie se primesc martisoare, conform traditiei. Fix pe 1 am primit eu plicul (a ajuns de ieri de fapt, dar azi mi-a ajuns mie). Felicitare rosie, pisica rusinos-ganditoare. Bucurie. Surpriza. Iar bucurie. Placere. Si, sa nu uit, bucurie. :) Multumesc mult, Ina!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu mult drag, Simf! Stai să număr și eu de câte ori m-am bucurat azi când a sunat telefonul, sau am primit mail, sau mesaj pe blog, că plicurile mele au ajuns cu bine și că au adus cu ele mărțișor și bucurie. O dată, de două ori, de trei ori... de cinci ori... de zece ori... nu mai știu, am pierdut șirul și e minunat! Le-am spus și alor mei: mă simt de parcă aș fi primit nenumărate îmbrățișări și e foarte reconfortant. Seară frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Cat de vesela poate fi o agenda lucrata de tine! Imi place ideea cu paginile colorate si husa!
    O primavara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie îmi place să cred că insuflă optimism curcubeul meu de jurnal. Primăvară faină și ție!

      Ștergere