Pusculita săptămânală

Am toată admirația  pentru oamenii organizați,  ordonați, pentru cei care fac liste de cumpărături și le respecta cu sfințenie, pentru cei ce-si  planifica activitățile pe zile,  ore și reușesc sa se tina de ele. De ce? Pentru ca eu NU sunt asa. Adică liste de cumpărături mai fac și eu dar în 9 din 10 cazuri le uit pe masa la bucătărie,  iar despre alte planificări nici nu vreau să amintesc... Totuși... sunt mandra ca am reușit sa respect pana azi un fel de grafic de economisire, ca sa zic asa,  pe care l-am început chiar din prima săptămână a acestui an. 

Rezultatul nu este unul spectaculos,  dar având în vedere ca în preajma sărbătorilor de iarna toți suntem tentati sa băgăm mai adânc mana în buzunar,  eu zic ca un extra-buzunar e oricând binevenit ☺. 

Despre ce vorbesc eu aici? Despre un fel de pusculita. Ideea originala era cu un borcan mai mare, cu filet,  dar mie nu mi-a surâs ideea de a sta cu "dusmanul" la vedere și unde mai pui ca filetul ala parca te invita sa desfaci capacul,  să-ți bagi degețelele înăuntru și sa extragi o hârtie fosnitoare.  Nu,  eu am optat pentru o cutie de conserva (iacătă o noua modalitate de reciclare) căreia i-am lipit deasupra un carton,  în carton am făcut o fanta prin care sa pot introduce bancnotele și apoi totul am înfășurat cu un scoci închis la culoare. E ciudatica pusculita mea,  dar asa am și vrut sa fie,  nu-mi doream un bibelou ci o chestie anosta care sa nu atragă atenția. 

Cel mai important lucru la aceasta pusculita (în afara de conținut bineinteles) este tabelul lipit pe ea. El ma informează în fiecare săptămână căți bani trebuie sa introduc la cutiuță și ce sumă s-a strâns deja (asta nu prea-mi place pentru că mie îmi plac surprizele :)) 

Regula e simpla,  în săptămâna 1 din an se pune la pusculita 1 leu,  în săptămâna 2, doi lei,  în săptămâna 42,  42 de lei s. a. m. d

Eu nu am pus bancnote de 1 leu pentru că s-ar fi umplut repede cutiuța,  am folosit bancnote mai mari și am tăiat din tabel mai multe săptămâni deodată.

Dacă ma țin de planificare și sper sa ma țin,  la sfârșitul anului în cutiuță mea vor sta extrem de înghesuiți vreo 1300 și ceva de lei.  

Încă nu știu ce-am sa fac cu ei,  dar nu-mi fac griji pentru lipsa de inspirație ☺

Spor la bucatarit!

Wekend-ul acesta am  "confectionat" un dar mai aparte.  De fapt... nu a fost in totalitate handmade, numai bunatatile (zic eu bunatati, astept confirmarea :)) din borcanele, caserole si pungute au fost bucatarite de mine. Infulecabilele (ce, asa cum exista "iubibila" poate exista si "infulecabil", si daca nu, il inventez eu acum, poftim!) au fost completate de un cantar de bucatarie, ca daca la reteta scrie sa pui 56 grame de zahar, apai 56 grame sa pui...

Eu sper sa fi fost un dar frumos, sau macar gustos si de folos. 

La multi ani inca o data si spor la bucatarit! 

(Stie ea cine :))

Zi cu/fara chef

N-am mai scris de mult, n-am prea avut ce, ca daca nu se intampla ceva iesit din comun nici nu-mi vine sa ma asez in fata calculatorului. Ma mai asez eu, mai caut o reteta, mai citesc bloguri dragi, dar scrisul parca nu se mai lipeste de mine...

Despre azi... Azi a fost ziua lui "n-am chef". Dupa ce m-am trezit dimineata si-am vazut ce racorica e in casa, m-am strecurat inapoi in plapuma: "n-am chef sa ma trezesc". Jumatatea mea mai mare mi-a raspuns incurajator: "eu n-am chef sa ma duc la serviciu", iar cand, in sfarsit am ajuns la bucatarie si ma uitam la ceas cu disperarea lui "iar intarzie copiii astia", apare copil pufos si adormit, inca in pijama: "n-am chef sa ma duc la scoala". Dar cine are? Dupa pupacelile inerente, pipaieli cu buzele pe frunte, "hai ca n-ai febra, in gat nu te doare, n-ai motiv sa stai acasa", ne-am mobilizat cu totii si am plecat fiecare la treaba lui.

Eu acuma m-am asezat la calculator sa caut o reteta pentru friptura de iepure. Am gasit la Lidl iepure intreg, bun la pret, am luat si eu desi nu am facut niciodata, de mancat am mancat o singura data, in copilarie, si parca mi-a placut. Incerc si eu o reteta la cuptor, ca n-o fi foc...

Ah, am zis ca nu s-a mai intamplat nimic memorabil, de cand cu ploile astea nu ne-am mai riscat cu vreo drumetie la munte, dar sambata am fost la o... nunta. 

Noi nu suntem mari amatori de asa evenimente, ne facuseram socotelile ca pe la miezul noptii s-o stergem frumusel, dar, surpriza, ne-a placut foarte tare, am dansat pana pe la 3 dimineata, asa ca s-a verificat inca o data vorba din batrani: nu se potriveste socoteala din targ cu cea de acasa ...

Acum ma duc sa-mi fezandez (ce pretentios suna :)) iepurele. Tineti-mi pumnii!

Zi faina, cu chef, va urez!

Miercurea fara cuvinte

Ce daca vine iarna? Noi facem capsuni!

 Poze mai insorite la Carmen

Miercurea fara cuvinte

A venit, a venit toaamnaaa...

Mai multe, tot de toamna, la Carmen

Miercurea fără cuvinte

(Nu) Faceți ca noi!

Stie toata lumea ce face un muntoman adevarat inainte de a pleca in drumetie pe munte, da? Verifica prognoza meteo.

N-a zis nimeni ca noi n-am verificat-o sau ca nu se anuntau ploi in toata tara. Nici ca n-aveam indoieli mari ca se poate urca pe munte, dar duminica, unii mai de bunavoie, altii mai luati cu arcanul, am plecat in gasca restransa sa ne incercam norocul pe un mic traseias. N-am mai fost totusi cu trenul, am vrut sa avem masinile relativ aproape in caz ca ne-ar fi prins ploaia, sa sarim in ele, sa ne schimbam si s-o taiem repede catre casa.

Destinatia: Cheile Rasnoavei.

Am mers cu masina pana aproape de Rasnov. O bucata buna de drum am facut-o pe un drum forestier, ne-am si ratacit un pic ca am dat de o bariera si un panou care ne anunta ca n-avem voie cu masina si, cel mai important, ca zona e periculoasa, adica frecventata de ursi. Evident am facut cale intoarsa, am gasit niste oameni campati pe-acolo si ne-au lamurit pe unde s-o luam. Ca sa fiu sincera, peisajul mi-a fost cam neclar fiindca erau niste nooori cenusiiii care-ti cam taiua cheful de admirat privelistea. Eu una nici n-am realizat cand am trecut prin Chei decat la intoarcere. 

Am parcat in cele din urma, ne-am luat rucsaceii si pelerinele de ploaie iar cand am dat de marcajul "triunghi galben" am inceput sa urcam prin padure pana la... Poiana Secuilor (din nou, da, dar pe alta cale), traseu scurt  de o ora jumate.

Chiar de la inceput am gasit niste bureti galbiori (pe care nu i-am pozat, dar i-am adunat ca-i recunosc) si o multime de alti bureti despre care nu stiam nici unul nimic asa ca nu ne-am riscat.

Frumosul asta sigur era nebun! :)

Am vrut sa trimit poza de mai jos unor specialisti (se stiu ei care) sa-mi zica in direct daca recunosc "personajul". Mi-a murit insa telefonul asa ca l-am aruncat, personajul, nu telefonul, ca prea se scurgea din el o zeama portocalie ce mi-a vopsit mainile, dubios!

Drumul prin padure a fost frumusel, deloc anevoios, ploaia ne-a lasat in pace, deci n-aveam de ce ne plange.

Credeam ca la cabana n-o sa gasim tipenie de om, totusi era destula lume pe acolo de unde tragem concluzia ca mai sunt si altii "virusati" ca noi.

La cabana a fost rost de ceva mancare, ne-am riscat inca o data cu o ciorbita, mda, a cam ramas in strachioare, tot slaninuta si branzica si ouale fierte din rucsac ne-au potolit foamea. 

Si dupa o binemeritata pauza si dupa un big-big hug, ne-am pornit din nou la drum. 

Trebuia sa ajungem inapoi la masini dar am luat-o pe alt drum. Am mers putin inspre cabana Trei brazi si pe la jumatatea drumului se face o poteca la dreapta ce coboara prin padure. 

Eu as fi preferat sa ne intoarcem pe acelasi drum, mai conservatoare ce sa-i faci, ma gandeam ca pe drumul pe care am venit ajungeam cu siguranta chiar langa masini, dar ne supunem majoritatii, nu?

Of, drumul asta pe care am apucat-o nu e neted deloc. La propriu! Am intalnit nenumarate zone ca astea unde se vedea clar ca niste vacute avusesera dificultati in a inainta. Norocul nostru a fosta ca pamantul era relativ intarit, n-am intrat pana la genunchi in noroi.

Am ajuns la un luminis, am dat si de vacute...

Am intalnit si alte vietati impestritate...

Numai marcajul l-am pierdut. Nici urma de triunghi albastru! 

Am continuat sa tinem drumul forestier prin padure, eu un pic stresata, daca era sa facem cale intoarsa mi-era groaza de zona cu mocirla.

Am ajuns insa foarte aproape de locul unde parcaseram masinile si unde mai pui ca nu ne-a udat nici picatura de ploaie. Sa mai zica cineva ca sosetele mele rosii nu sunt norocoase. A meritat sa le caut 10 minute de dimineata, nu?

Ei si la un moment dat a rasarit si soarele. 

Care va sa zica, totul e bine cand se termina cu bine,

dar daca-mi este permis un sfat, cand aveti nori negri deasupra capului nu mizati prea mult pe sosetele norocoase! 

Vi-l prezint pe Gigel

Ieri și azi...  ce mai zile! 

Sa începem cu ieri.  Jumătatea mea mai mare a făcut acum ceva vreme o programare la un control oftalmologic pentru copilu' mare. M-a informat ca joi, 19 septembrie, tre'sa merg cu copilul la control. I-a mai zis  și Firicelului de câteva ori,  vezi sa nu uiți ca joi trebuie sa mergi la oftalmolog .  Ok,  mergem,  nicio problema. Copilul a chiulit la ultima ora,  ne-am întâlnit în statia  de autobuz,  am înotat prin ceva tranșee pentru ca da,  orașul nostru parca ar fi răscolit de bombe de când scot ăștia liniile de tramvai,  ne modernizam,  bravo,  dar pana se termina treaba,  vai de pingelele noastre.  

Ajungem la cabinet,  maaama ce norocoase suntem, nu mai e niciun pacient!  Doamnele asistente ne întreabă amabile ce-i cu noi pe acolo,  noi zicem ca avem programare.  Imposibil,  nu azi, ca domn' doctor nu are program azi.  Se uita în agenda,  aveți programare pe 19 septembrie.  Da, da, da,  asa am zis și noi. Pai nu,  19 este mâine, vineri.  Oookey, venim maine! 

Asta a fost ieri.  Azi înainte de a merge la oftalmolog a trebuit  să ma ocup de niște minunate pere,  am făcut marmelada/pasta de pere cu portocale.  Da,  iar!  Pe când marmelada  mea era aproape gata,  ma informează copilu' micu' ca n-a prea înțeles ce le-a predat azi la geometrie.  Pai ce v-a predat?  Despre semidrepte, semiplane,  d-astea...  Ah, banal,  ia da tu caietul lu' mami  a ta,  să-ți explic eu,  sa vezi ce chestii banale sunt astea...Zis și făcut,  după vreo 5 minute copilu s-a declarat pe deplin edificat și eu m-am întors la marmeladele mele care,  de geloase ce-au fost ca le-am părăsit au avut o tentativa de suicid.  Altfel nu-mi explic de ce s-au  lipit  atat  de tare.  Și de parcă  asta  nu  era de ajuns,  când am manevrat cratița și rotocolul metalic pe care-l pusesem sub ea (sa nu se ardă,  doamne ferește,  pelteaua mea)  am reușit sa scap rotocolul fierbinte  pe jos. Și ce am eu pe  jos? O minunata (a se citi groaznica,  de mult voiam s-o schimb) mocheta.  Acum nu mai este o banala mocheta,  este personalizata, rotocolul fiind fierbinte a lăsat o arsura perfect rotunda pe obrazul bietei mochete. Mie nu-mi venea sa cred ce-am făcut, râdeam ca proasta,  Ioana zicea ca ei ii place,  avem mocheta cu model. Pana la urma,  asta e,  se mai întâmplă și de-astea ..

Și era prea tentant... nu am putut sa nu iau un marker argintiu și sa completez modelul.  Acum avem o mascota care face parte din comitetul de primire si cum ar fi mai potrivit să-ți întâmpini musafirii decât cu o față  zâmbitoare?! 

Vi-l prezint pe Gigel! 

Drumetia la Poiana Secuilor

Duminica tre-trecuta mi-am luat iar rucsacul in spinare si sosetele rosii in picioare pentru o mica drumetioara. 

Am fost gasca mare de data asta, 18 cu copilasi cu tot, am mers iar cu trenul, pana la Predeal si de acolo pe sosea si prin padure, pana la  cabana Trei brazi, in prima faza.

N-am facut traseu nou sau greu, spre dezamagirea unora care se simt cocosi pe gard si ar cara intreaga gasca pe trasee imposibil de lungi si grele :), ci am mers la Cabana Trei brazi pentru ca aveam noi intrati in grupul nostru de muntomani si ne-am gandit sa alegem un traseu si frumos si usor, sa nu-i speriem chiar de la inceput (mai avem noi timp :))  

Aici e pauza de rontait o fructa.

In poiana de la Trei Brazi am facut o pauza mai lunga..

Mi-am extras si eu picioarele din bocanci si mi-am expus la soare sosetele cele rosii... Ceee, si magenta e tot un fel de rosu numai ca-i lipseste galbenul.

Dupa ce ne-am odihnit o lecuta am pornit-o iar la drum, spre cabana Poiana secuilor, sa ne incercam norocul cu o ciorbita, stiti voi regula drumetiilor noastre. La Secui eu n-am mai fost din studentie si atunci mi-a lasat impresia de... mic si paraginit, dovada ca nici n-am mai dat pe acolo niciodata, chiar daca am mai ajuns prin zona de cateva ori, iar de la Trei brazi pana la Poiana secuilor nu faci mai mult de juma' de ora, maxim. 

Dar sa vezi surpriza..."Cenusareasa" noastra mica si paraginita s-a transformat intr-o frumusete de printesa. Mi-a produs o impresie foarte placuta, se vede ca e renovata, ingrijita, are multe flori, mese si banci afara, chiar si un nenisor care sa intretina atmosfera cu cantece de foc de tabara, mai mult sau mai putin.

Traditionala ciorba... Buna, dar nu sa cazi pe spate (ca asa sunt eu, sincera)

 Si dupa masa, leneveala de voie si cantat impreuna cu nenisorul care  ne transmitea  prin statie, fara sa fie stresant, ca "locuinta mea de vaaraaa, e la taaraa, acolo era sa mooor, de urat si de-ntristaaree... si "a fost si soare, au fost si plooi, dar important este c-ai stat cu miine..." 

A fost fain, chiar mi-am amintit de studentie cand purtam in rucsac caietul cu cantecele, suna ciudat acum, dar la focul de tabara cantam cu totii si cei mai dotati si cei mai afoni, nu conta.

Unii mai curajosi s-au apucat sa se dea de-a dura pe iarba, eu nu, abia mancasem si nu voiam  sa transmit bietului meu stomac mesaje gresite :) A fost haios de privit.

Dupa ce ne-am facut suma de leneveala ne-am luat picioarele la spinare si am pornit-o pe drumul de intoarcere, altul decat la venire, n-am mai trecut pe la Trei brazi, am ajuns prin padure direct in Predeal.

N-am mai inventat bancuri de data asta, nu stiu de ce, poate pentru ca am mers destul de dispersati fiind asa de multi. Ziua a fost insa productiva, am pus bazele unor "afaceri". O zgaiba mica de fetita m-a tocmit de partener la un viitor targ la ea in oras. A si impartit indatoririle, eu fac bratari, inele, brose, margele, genti, suporturi de creioane, ii, iar ea aduce masuta si imparte fluturasi pentru reclama si aduce cumparatori. Pai da, i-am si zis mamei ei sa nu-si faca griji, fata n-o sa moara de foame cand o fi mare ca de pe acum se pricepe  la afaceri. 

Si al doilea gen de afacere la care am lucrat noi mamele in varf de munte a fost schimbul de conservarai. Adica daca eu am surplus de dulceturi ma ofer sa fac schimb cu cine are surplus de bulioane sa zicem, cine are zacusti in plus poate doreste sa dea la schimb cu muraturi, variantele sunt multiple, mai avem de pus la punct mici formalitati... :)

Cand am iesit din padure la sosea ne-am asezat sa ne odihnim pe marginea drumului, pe gardul acela de beton. Nu stiu care a venit cu ideea sa facem cu mana tuturor masinilor care treceau pe langa noi si ca sa fim si mai "vizibili" am inceput si sa chiuim. Ar fi fost interesant de pozat sau filmat si figutrile celor din masini. Cum ieseau masinile din curba cum dadeau de niste zanateci care chiuiau si faceau cu mana. Unii incepeau sa rada si ne raspundeau si ei veseli, altii se faceau ca nu ne observa, altii doar ne zambeau, reactii si reactii. Cred ca asta a fost momentul cel mai haios al zilei, dupa ce m-am dat jos de pe balustrada aia ma dureau falcile de ras. 

Pai cam asta a fosta tura noastra  de duminica! 

Nici prea grea nici prea obositoare, dar de baterii incarcatoare :)

Oarecum razbunata :)

Credeam ca dupa un somn bun o sa ma trezesc de dimineata fara lenea aia care m-a insotit tot weekendul. N-am stiut insa ca o sa am asa cosmar si o sa ma trezesc pe la 3 dimineata, dupa care n-o sa mai pot adormi. Am visat ca fusesem martora unei crime, prietena mea isi omorase un prieten de familie, nu stiu din ce motiv, probabil facuse mizerie prin casa, deci merita sa fie strans de gat! :) Rad eu acum, dar in somn totul parea foarte real si eu aveam o mare dilema, sa o denunt pe prietena mea sau sa ma fac ca n-am vazut nimic? Si ma perpeleam in somn, ma mai trezeam, ziceam "fiuuu, a fost doar un vis", adormeam la loc si visam din nou, acum stiam, na,  si unde e ingropat cadavrul. Dupa cateva reprize de-astea m-am asezat in fund ca sa nu cumva sa mai adorm si sa visez si cum ma arestau astia, ca era prea mult!

Concluzia... dimineata m-am trezit chiauna de somn, cu ochii umflati, dar bucuroasa ca nu trebuia sa fac un drum pana la politie sa-mi denunt prietena :)

Fetele s-au trezit singure pentru prima zi de scoala (sa nu le deochi ca nu stiu cat le tine), le-am facut un ceai, am pus mancare sotului pentru la serviciu si ma tot foiam prin casa, totusi, ce mai aveam eu de facut? Aaaaa, sandvisuri pentru fete! Mi-am cam pierdut antrenamentul la capitolul asta, am si zis: gata, a inceput maratonul sandvisurilor, mi-ar placea un sandvismeicar (sic!), dar nu o masinarie, cineva care sa faca sandvisuri exact ca mine, sau mai bune.

Dupa ce am pus papa bun la ghiozdanele (cu paine facute de mine aseara, awww, mai buna decat cea de acum doua zile), ma gandeam, ca o bandita ce sunt, ca as putea sa mai fur vreo 5 minutele de somn, poate aflu motivul crimei... Numai ca nu stiu ce-mi veni sa intreb: vrea careva sa vin cu ea la scoala? De la o varsta, na, copiii nu mai vor sa fie insotiti de parinti la scoala, se rusineaza, ca doar nu mai sunt niste bebelusi. Numai ca Pufi a mea zice: da, eu vreau sa vii cu mine la scoala. Eeeei na, vrei sa vin cu tine la scoala.... Atunci de ce ai mai intrebat? Da, vreau sa vii cu mine la scoala! Bineee, asteapta sa ma imbrac. Si cu ce sa ma imbrac eu in prima zi de scoala daca nu cu ia pe care am purtat-o in nestire vara asta ca tare mi-e draga...

Bineinteles ca am intarziat la careu, ca asa suntem noi, daca vrei sa ajungem la 8.30 undeva, zi-ne la 8.00 ca sigur ajungem la 8.30, dar n-am pierdut mare lucru, oricum nu mai suntem clasa intai ca sa asteptam sa fim strigati la catalog.

Dupa ce mi-am lasat copilu' micu' la scoala zic dau o fuga prin magazine ca mai am cate ceva de luat pentru scoala fetelor (sanchi, n-aveam niciun chef de intors acasa!) Magazinul in care voiam sa intru deschidea la 9 asa ca m-am asezata pe bancuta din fata lui pentru cele 6 minute care ma desparteau de ora deschiderii. Cu fatza la soare, ca asa am eu un fix din copilarie cand credeam ca daca valorific fiecare minutel de soare o sa ajung si eu bronzata-bronzata ca vecina mea care avea nevoie doar de o zi de plaja ca sa se coloreze exact cat ma coloram eu dupa o saptamana  la mare si inca una la munte plus muuulte zile de stat pe patura in curtea casei. Si cum leneveam eu asa pe bancuta, s-a apropiat de mine o mamica cu doi copilasi, unul de mana unul in carucior, s-au oprit chiar in fata mea. Sincera sa fiu eram prea adormita ca sa-i bag in seama. M-au bagat ei pe mine, respectiv mama.

Aici trebuie sa fac o pauza... sa va povestesc altceva. Acum ceva vreme, in timp ce coseam la ia mea, am fost cateva zile la tara, bineinteles cu ia in poseta. Am fost in vizita la o matusa  special sa-i arat ce cos eu, matusa-mea mare cusatoareasa la viata ei, acum nu prea, din motiv de varsta inaintata. Dar spre fericirea mea, in curte ei erau cateva femei venite in  vizita si acestea coseau. M-am asezat si eu cuminte pe un scaunel si am inceput sa cos. Eram sigura, dar absolut sigura ca matusa-mea, sau macar una dintre femeile acelea care o cunoscusera pe mama si stiau cat de pasionata era ea de cusut, va zice, cand va vedea cat de ingrijit si de frumos cos eu (ce sa fac, mi-au murit laudatorii:)) "ar fi mandra maica-ta sa te vada cosand la ia asta". Numai ca, spre dezamagirea mea, n-au fost prea impresionate de ce coseam eu, ba le-am vazut chiar mustacind "da' asa simpla o faci?", "da' aici de ce ai lucrat asa de maruntel?" Ce sa mai zic, m-am intors desumflata la casa parinteasca, i-am povestit si jumatatii mele, care gaseste el tot timpul un cuvant de incurajare, cica-s gusturi si gusturi, ca ia mea trebuie sa fie asa cum o vad eu, mie sa-mi placa si nu babelor din sat (ma scuzati!). Si-a trecut timpul si eu am terminat ia si la primul drum la tara am luat-o cu mine dornica sa le-o arat femeilor, poate si-or schimba impresia daca or vedea-o gata facuta. La prima urgenta, respectiv la primul drum dupa paine in sat, desi de obicei ma duc in trening ca nu fac decat vreo 5 minute, m-am gatit nevoie mare cu ia si in loc sa tiu drumul drept spre magazin am facut o mica bucla cat sa trec prin poarta matusa-mii unde speram sa fie iar sezatoare, sa salut si sa ma strige lumea in curte sa-mi vada minunata ie. La dus n-am avut noroc, nu era nimeni in curte, lasa zic, daca intarzii un pic la magazin poate le gasesc la intoarcere. M-am intors tot pe drumul cel lung si, ghinion, nici acum nu era nimeni in curte. Si acum o sa ma fac de ras, asta e, am mai facut o data drumul pana la magazin, asa pe uscat,  doar doar s-or trezi si femeile alea si-or iesi in curte sa-si schimbe odata impresia despre ia mea care nu e nici prea simpla nici prea marunt lucrata. Ghinion inca o data! M-am intors dezamagita acasa si aveam o groaza de treaba si tata ma tot intreba de ce nu ma schimb de hainele de strada si eu am rabufnit: stai domne' ca a sunat frate-miu ca tre' sa vina si vreau sa ma vada cu ia! Si a venit frate-miu, si a venit si cumnata-mea  si amandoi au admirat ia, dar parca tot mai asteptam ceva...

Cam asa stau lucurile cu ia mea, acuma stiti... Dar azi m-am simtit oarecum razbunata... Cand dormitam eu pe bancuta cu fata la soare, nici nu mi-a trecut prin cap ca mamica aceea imi studia ia. Doar ce-am auzit-o la un moment dat zicand: "aveti o ie foarte frumoasa... Ati cumparat-o? Sau poate ati mostenit-o..." Eu am tras aer in piept, de uimire intai, apoi pentru ca nu stiam ce sa raspund, ma batea gandul sa spun ca e mostenita ca sa evit discutiile de genul "dar nu faceti si de vanzare? De ce?" Dar n-am putut sa nu spun adevarul, da, eu am facut-o si nu, modelul nu l-am copiat de nicaieri. Da, asa, si doamna a mai stat cateva minute langa mine sa ma intrebe  de unde am invatat sa fac ii si i-am spus ca m-a invatat mama in copilarie si mi-a mai spus de vreo trei ori ca ia e foarte frumoasa si eu i-am multumit tot de atatea ori, apoi doamna si-a luat copilasii, mi-a urat o zi buna si a plecat.

Asa am facut si eu, am intrat in magazinul care se deschisese intre timp, cu zambetul pe buze si cu o alta stare de spirit...

Revenire in forta nula

Abia mi-am tarsait picioarele spre calculator... Trecui si prin bucatarie dar numai vreo 30 de secunde. M-am facut ca nu vad chiuveta plina cu vase, canapeaua cu rufe de calcat, am fugit cat am putut de repede... Nu sunt bolnava, poate doar de lene, pentru ca am o leeneeee de ma doare. 

De fapt sunt mai mult nemultumita de weekend-ul asta pe care-l petrec in casa, pentru ca jumatatile mele au care mai de care ceva in program si nu se poate o iesire. Da, bine, ia sa intru si eu in greva... ia sa nu mai fac nimic azi... 

Uite cum am gasit eu timp de blog, ca tot primesc reclamatii ca n-am mai dat pe-aici. Dar cine ma stie de mai mult de doua zile stie ca eu vara nu stau la calculator (prea mult) :) 

Ia sa vedem noi ce noutati s-au invechit nespuse pe aici...

Ca am cazut in patima cusutului se stie, nu se stie ca am cusut ca apucata cateva luni de zile, zi si noapte, acasa, la coafor, pe la tara, in vizite, la mare... 

Ia mea n-am reusit s-o termin de ziua iei, dar de ziua mea, o lecuta mai tarziu, am scos-o cu mare mandrie in oras.

Care va sa zica, toate ale casei ne-am innoit cu ceva cusut de mine si in afara de asta mai sunt vreo trei ii raspandite prin lumea asta larga.

 Acuma gata cu cusutul, simt ca a venit vremea pentru alte proiecte, lasam ochii sa se odihneasca!

Ca o buna gospodina ce sunt (una care sta cu vasele nespalate pana la pranz :)), bineinteles ca m-am ocupat si eu sa-mi burdusesc camara cu borcane si borcanele si cand zic burdusesc nu exagerez deloc, chiar ma gandesc sa-mi mai fac niste rafturi, cele existente fiind depasite numeric. Cel mai bine stau la capitolul dulceturi, gemuri, marmelade pentru ca acestea se si consuma in cantitati mari, dar am facut si niste zacusca, asa de pofta, si ceva gogosari in sos dulce. Fetele mele, mai ales Firicica, vor la scoala cate doua sandviciuri dintre care unul cu unt si dulceata/marmelada/gem, asta in loc de napoplitana sau cornul cu gem de la chiosc. Pai eu zic ca e mult mai sanatos asa. Si ca sa nu se plictiseasca de acelasi fel de dulce, in fiecare zi pun altceva intre feliile de paine. Daca azi a avut mure, maine poate vrea capsuni, zmeura sau pere si lista continua... :)

Ohh, apropo de pere, am cumparat zilele trecute niste pere galbene-galbene si zemoase-zemoase de la un taran-taran din piata, am mai luat si doua portocale mari si le-am combinat... ce-a iesiiiit... cu painica de casa cu seminte, awww, sa te lingi pe degete...

Dupa experienta asta cu pasta de pere am mai cautat omul cu perele la piata. Curios e ca m-a tinut minte, "ca si data trecuta ati luat toate perele", si acum mi-a facut si o reducere de pret, desi n-am cerut-o, ca nu-s eu aia mare negociatoare de pret in piata. Mda,  am facut si compot de pere, sper sa fie la fel de bun, n-am poze, sta acum cuminte si cald sub niste haine groase. Da, l-am facut ieri l-am acoperit cu hainele astea fierbinte fiind si inca este cald, n-as fi crezut!

Nu va povestesc despre marea la care am fost vara asta, e deja istorie si nici despre ultima drumetie, ca iara-mi amintesc ca weekendul asta stau in casa si ma apuca pandaliile. (Povestea drumetia o lasa pentru alta data)

Acuma ar fi bine sa ma indrept cuminte spre bucatarie, nu de alta, doar sa verific daca nu cumva vasele alea s-au spalat singure... Wish me luck!

Miercurea fara cuvinte

Dimineata, la tara mea...

Pentru MFC Carmen este "vinovata"