(Nu) Faceți ca noi!

Stie toata lumea ce face un muntoman adevarat inainte de a pleca in drumetie pe munte, da? Verifica prognoza meteo.

N-a zis nimeni ca noi n-am verificat-o sau ca nu se anuntau ploi in toata tara. Nici ca n-aveam indoieli mari ca se poate urca pe munte, dar duminica, unii mai de bunavoie, altii mai luati cu arcanul, am plecat in gasca restransa sa ne incercam norocul pe un mic traseias. N-am mai fost totusi cu trenul, am vrut sa avem masinile relativ aproape in caz ca ne-ar fi prins ploaia, sa sarim in ele, sa ne schimbam si s-o taiem repede catre casa.

Destinatia: Cheile Rasnoavei.

Am mers cu masina pana aproape de Rasnov. O bucata buna de drum am facut-o pe un drum forestier, ne-am si ratacit un pic ca am dat de o bariera si un panou care ne anunta ca n-avem voie cu masina si, cel mai important, ca zona e periculoasa, adica frecventata de ursi. Evident am facut cale intoarsa, am gasit niste oameni campati pe-acolo si ne-au lamurit pe unde s-o luam. Ca sa fiu sincera, peisajul mi-a fost cam neclar fiindca erau niste nooori cenusiiii care-ti cam taiua cheful de admirat privelistea. Eu una nici n-am realizat cand am trecut prin Chei decat la intoarcere. 

Am parcat in cele din urma, ne-am luat rucsaceii si pelerinele de ploaie iar cand am dat de marcajul "triunghi galben" am inceput sa urcam prin padure pana la... Poiana Secuilor (din nou, da, dar pe alta cale), traseu scurt  de o ora jumate.

Chiar de la inceput am gasit niste bureti galbiori (pe care nu i-am pozat, dar i-am adunat ca-i recunosc) si o multime de alti bureti despre care nu stiam nici unul nimic asa ca nu ne-am riscat.

Frumosul asta sigur era nebun! :)

Am vrut sa trimit poza de mai jos unor specialisti (se stiu ei care) sa-mi zica in direct daca recunosc "personajul". Mi-a murit insa telefonul asa ca l-am aruncat, personajul, nu telefonul, ca prea se scurgea din el o zeama portocalie ce mi-a vopsit mainile, dubios!

Drumul prin padure a fost frumusel, deloc anevoios, ploaia ne-a lasat in pace, deci n-aveam de ce ne plange.

Credeam ca la cabana n-o sa gasim tipenie de om, totusi era destula lume pe acolo de unde tragem concluzia ca mai sunt si altii "virusati" ca noi.

La cabana a fost rost de ceva mancare, ne-am riscat inca o data cu o ciorbita, mda, a cam ramas in strachioare, tot slaninuta si branzica si ouale fierte din rucsac ne-au potolit foamea. 

Si dupa o binemeritata pauza si dupa un big-big hug, ne-am pornit din nou la drum. 

Trebuia sa ajungem inapoi la masini dar am luat-o pe alt drum. Am mers putin inspre cabana Trei brazi si pe la jumatatea drumului se face o poteca la dreapta ce coboara prin padure. 

Eu as fi preferat sa ne intoarcem pe acelasi drum, mai conservatoare ce sa-i faci, ma gandeam ca pe drumul pe care am venit ajungeam cu siguranta chiar langa masini, dar ne supunem majoritatii, nu?

Of, drumul asta pe care am apucat-o nu e neted deloc. La propriu! Am intalnit nenumarate zone ca astea unde se vedea clar ca niste vacute avusesera dificultati in a inainta. Norocul nostru a fosta ca pamantul era relativ intarit, n-am intrat pana la genunchi in noroi.

Am ajuns la un luminis, am dat si de vacute...

Am intalnit si alte vietati impestritate...

Numai marcajul l-am pierdut. Nici urma de triunghi albastru! 

Am continuat sa tinem drumul forestier prin padure, eu un pic stresata, daca era sa facem cale intoarsa mi-era groaza de zona cu mocirla.

Am ajuns insa foarte aproape de locul unde parcaseram masinile si unde mai pui ca nu ne-a udat nici picatura de ploaie. Sa mai zica cineva ca sosetele mele rosii nu sunt norocoase. A meritat sa le caut 10 minute de dimineata, nu?

Ei si la un moment dat a rasarit si soarele. 

Care va sa zica, totul e bine cand se termina cu bine,

dar daca-mi este permis un sfat, cand aveti nori negri deasupra capului nu mizati prea mult pe sosetele norocoase!