Oarecum razbunata :)

Credeam ca dupa un somn bun o sa ma trezesc de dimineata fara lenea aia care m-a insotit tot weekendul. N-am stiut insa ca o sa am asa cosmar si o sa ma trezesc pe la 3 dimineata, dupa care n-o sa mai pot adormi. Am visat ca fusesem martora unei crime, prietena mea isi omorase un prieten de familie, nu stiu din ce motiv, probabil facuse mizerie prin casa, deci merita sa fie strans de gat! :) Rad eu acum, dar in somn totul parea foarte real si eu aveam o mare dilema, sa o denunt pe prietena mea sau sa ma fac ca n-am vazut nimic? Si ma perpeleam in somn, ma mai trezeam, ziceam "fiuuu, a fost doar un vis", adormeam la loc si visam din nou, acum stiam, na,  si unde e ingropat cadavrul. Dupa cateva reprize de-astea m-am asezat in fund ca sa nu cumva sa mai adorm si sa visez si cum ma arestau astia, ca era prea mult!

Concluzia... dimineata m-am trezit chiauna de somn, cu ochii umflati, dar bucuroasa ca nu trebuia sa fac un drum pana la politie sa-mi denunt prietena :)

Fetele s-au trezit singure pentru prima zi de scoala (sa nu le deochi ca nu stiu cat le tine), le-am facut un ceai, am pus mancare sotului pentru la serviciu si ma tot foiam prin casa, totusi, ce mai aveam eu de facut? Aaaaa, sandvisuri pentru fete! Mi-am cam pierdut antrenamentul la capitolul asta, am si zis: gata, a inceput maratonul sandvisurilor, mi-ar placea un sandvismeicar (sic!), dar nu o masinarie, cineva care sa faca sandvisuri exact ca mine, sau mai bune.

Dupa ce am pus papa bun la ghiozdanele (cu paine facute de mine aseara, awww, mai buna decat cea de acum doua zile), ma gandeam, ca o bandita ce sunt, ca as putea sa mai fur vreo 5 minutele de somn, poate aflu motivul crimei... Numai ca nu stiu ce-mi veni sa intreb: vrea careva sa vin cu ea la scoala? De la o varsta, na, copiii nu mai vor sa fie insotiti de parinti la scoala, se rusineaza, ca doar nu mai sunt niste bebelusi. Numai ca Pufi a mea zice: da, eu vreau sa vii cu mine la scoala. Eeeei na, vrei sa vin cu tine la scoala.... Atunci de ce ai mai intrebat? Da, vreau sa vii cu mine la scoala! Bineee, asteapta sa ma imbrac. Si cu ce sa ma imbrac eu in prima zi de scoala daca nu cu ia pe care am purtat-o in nestire vara asta ca tare mi-e draga...

Bineinteles ca am intarziat la careu, ca asa suntem noi, daca vrei sa ajungem la 8.30 undeva, zi-ne la 8.00 ca sigur ajungem la 8.30, dar n-am pierdut mare lucru, oricum nu mai suntem clasa intai ca sa asteptam sa fim strigati la catalog.

Dupa ce mi-am lasat copilu' micu' la scoala zic dau o fuga prin magazine ca mai am cate ceva de luat pentru scoala fetelor (sanchi, n-aveam niciun chef de intors acasa!) Magazinul in care voiam sa intru deschidea la 9 asa ca m-am asezata pe bancuta din fata lui pentru cele 6 minute care ma desparteau de ora deschiderii. Cu fatza la soare, ca asa am eu un fix din copilarie cand credeam ca daca valorific fiecare minutel de soare o sa ajung si eu bronzata-bronzata ca vecina mea care avea nevoie doar de o zi de plaja ca sa se coloreze exact cat ma coloram eu dupa o saptamana  la mare si inca una la munte plus muuulte zile de stat pe patura in curtea casei. Si cum leneveam eu asa pe bancuta, s-a apropiat de mine o mamica cu doi copilasi, unul de mana unul in carucior, s-au oprit chiar in fata mea. Sincera sa fiu eram prea adormita ca sa-i bag in seama. M-au bagat ei pe mine, respectiv mama.

Aici trebuie sa fac o pauza... sa va povestesc altceva. Acum ceva vreme, in timp ce coseam la ia mea, am fost cateva zile la tara, bineinteles cu ia in poseta. Am fost in vizita la o matusa  special sa-i arat ce cos eu, matusa-mea mare cusatoareasa la viata ei, acum nu prea, din motiv de varsta inaintata. Dar spre fericirea mea, in curte ei erau cateva femei venite in  vizita si acestea coseau. M-am asezat si eu cuminte pe un scaunel si am inceput sa cos. Eram sigura, dar absolut sigura ca matusa-mea, sau macar una dintre femeile acelea care o cunoscusera pe mama si stiau cat de pasionata era ea de cusut, va zice, cand va vedea cat de ingrijit si de frumos cos eu (ce sa fac, mi-au murit laudatorii:)) "ar fi mandra maica-ta sa te vada cosand la ia asta". Numai ca, spre dezamagirea mea, n-au fost prea impresionate de ce coseam eu, ba le-am vazut chiar mustacind "da' asa simpla o faci?", "da' aici de ce ai lucrat asa de maruntel?" Ce sa mai zic, m-am intors desumflata la casa parinteasca, i-am povestit si jumatatii mele, care gaseste el tot timpul un cuvant de incurajare, cica-s gusturi si gusturi, ca ia mea trebuie sa fie asa cum o vad eu, mie sa-mi placa si nu babelor din sat (ma scuzati!). Si-a trecut timpul si eu am terminat ia si la primul drum la tara am luat-o cu mine dornica sa le-o arat femeilor, poate si-or schimba impresia daca or vedea-o gata facuta. La prima urgenta, respectiv la primul drum dupa paine in sat, desi de obicei ma duc in trening ca nu fac decat vreo 5 minute, m-am gatit nevoie mare cu ia si in loc sa tiu drumul drept spre magazin am facut o mica bucla cat sa trec prin poarta matusa-mii unde speram sa fie iar sezatoare, sa salut si sa ma strige lumea in curte sa-mi vada minunata ie. La dus n-am avut noroc, nu era nimeni in curte, lasa zic, daca intarzii un pic la magazin poate le gasesc la intoarcere. M-am intors tot pe drumul cel lung si, ghinion, nici acum nu era nimeni in curte. Si acum o sa ma fac de ras, asta e, am mai facut o data drumul pana la magazin, asa pe uscat,  doar doar s-or trezi si femeile alea si-or iesi in curte sa-si schimbe odata impresia despre ia mea care nu e nici prea simpla nici prea marunt lucrata. Ghinion inca o data! M-am intors dezamagita acasa si aveam o groaza de treaba si tata ma tot intreba de ce nu ma schimb de hainele de strada si eu am rabufnit: stai domne' ca a sunat frate-miu ca tre' sa vina si vreau sa ma vada cu ia! Si a venit frate-miu, si a venit si cumnata-mea  si amandoi au admirat ia, dar parca tot mai asteptam ceva...

Cam asa stau lucurile cu ia mea, acuma stiti... Dar azi m-am simtit oarecum razbunata... Cand dormitam eu pe bancuta cu fata la soare, nici nu mi-a trecut prin cap ca mamica aceea imi studia ia. Doar ce-am auzit-o la un moment dat zicand: "aveti o ie foarte frumoasa... Ati cumparat-o? Sau poate ati mostenit-o..." Eu am tras aer in piept, de uimire intai, apoi pentru ca nu stiam ce sa raspund, ma batea gandul sa spun ca e mostenita ca sa evit discutiile de genul "dar nu faceti si de vanzare? De ce?" Dar n-am putut sa nu spun adevarul, da, eu am facut-o si nu, modelul nu l-am copiat de nicaieri. Da, asa, si doamna a mai stat cateva minute langa mine sa ma intrebe  de unde am invatat sa fac ii si i-am spus ca m-a invatat mama in copilarie si mi-a mai spus de vreo trei ori ca ia e foarte frumoasa si eu i-am multumit tot de atatea ori, apoi doamna si-a luat copilasii, mi-a urat o zi buna si a plecat.

Asa am facut si eu, am intrat in magazinul care se deschisese intre timp, cu zambetul pe buze si cu o alta stare de spirit...