"Bombonele" inflorite

Dacă  nu poți  să schimbi în jur,  schimbă la tine. Am înțeles că asta ar putea fi soluția multor nenemulțumiri și am ales să schimb fața grădinii de oraș. 

"Ghivecelele",  cred că se vede,  sunt de fapt cutii de conserve pe care le-am vopsit în culori vesele, pentru că asta îmi doresc,  să înveselesc mica noastră grădină. 

Acțiunea va continua!

Momentan am rămas fără "ghivecele", prevăd însă că în meniul zilei va fi trecută de multe ori de aici înainte mâncărica de mazăre. Si poate și ananasul la desert. Dar de dragul grădiniței inflorite nu cred ca voi primi reclamații (prea multe) referitoare la meniu ☺

Zi veselă și înflorită să aveți! 

Relax, Enjoy, Have fun!

Casa noastra e o casa normala. Isi are obiceiurile ei, ca orice casa. Spre exemplu, in casa noastra cafeaua de duminica dimineata se bea in pat. E atat de vechi obiceiul asta ca nici nu mai stiu cum de a devenit atat de evident ca duminica dimineata e randul jumatatii sa sara din pat, sa mearga la bucatarie si sa se intoarca cu cafeaua aburinda si, daca exista, cu un biscuite, un fursec, un pateu, ceva... (Da, doar unul, pentru ca doar o persoana poseda un stomac mai sclifosit care  nu accepta cafeaua pe nemancatelea. V-ati prins, al meu.) Si daca intr-o vreme lucrul asta de intampla numai duminica, la un momentat dat am zis sa-mi incerc norocul si l-am trezit in cateva sambete cu "hai ca e duminca, e randul tau sa faci cafea", ca pana la urma asa a ramas, sambata si duminca, cu noaptea in cap, o tava aducatoare de bunatati se "teleporteaza" de la bucatarie spre dormitor.

Si fiindca veni vorba de tava, de foarte multa vreme i-am pus gand rau celei pe care o aveam. A fost ea frumoasa la vremea ei, dar i-a venit vremea de pensionare. Cand am vazut o tavita de lemn intr-un magazin nou aparut in oras, a fost dragoste la prima vedere. N-am luat-o imediat, nu stiu de ce, cred ca ma grabeam. Bineinteles ca la a doua vizita in magazin nu mai era, of, dar am inceput sa intru in toate magazinele de genul acela in speranta ca am sa gasesc tavita vietii mele. Si in cele din urma am gasit-o si ce m-am mai bucurat....

Am ajuns acasa cu tava si cu un buchet de narcise. Am lasat tava in camera fetelor sa vada si ele cand or veni de la scoala ca mi-am facut damblaua, am gasit in sfarsit tavita dupa care suspinam de ceva vreme, iar narcisele le-am impartit prin mai multe camere. Cand am intrat mai tarziu la ele, ce sa vezi? Cineva ii gasise o alta intrebuintare tavitei mele.

Cica o linisteste si o ajuta la temele.

Cred si eu, cu un asemenea mesaj...

Ce inima sa ai sa strici asemenea feng-shui? Mai ales ca ajuta la teme, auzi, un fel de meditator daca inteleg eu bine. :)

Noua nu ne ramane decat sa asteptam sa vina vacanta, sa se termine temele si sa recuperam tavita. Daca nu cumva atunci s-o dovedi utila si in alte indeletniciri copilaresti.

Dar ...RELAX... ENJOY... HAVE FUN...

Ingerasul electrocasnicelor

Pe la inceputul anului mai ca-mi faceam ganduri negre legate de armata de electrocasnice dezertoare din casa noastra. Nici nu mai stiu care ne-a parasit primul, parca espressorul. A decedat, banuim noi, de la prea multul calcar din apa de la robinet cu care il alimentam. I-au cedat arterele, cum ar veni. Am comandat altul de pe net, ntzzz, nu bun, l-am trimis inapoi!

Pe urma i-a venit randul radioului cu ceas din camera fetelor. Astuia nu i-am luat inlocuitor, am amanat pana la o data viitoare nedefinita.

In schimb mi-am comandat mie un ceas, tot pe net, ca m-a apucat dorul de purtat ceas de mana. In poza arata bine si nici scump nu era, cica era redus cu 70%. Am facut eu un calcul, ooooh, valora ceva inainte de reducere... Bun asa, tre' sa fie ceva de capul lui, am gandit eu. M-a dezamagit de la prima atingere, mi-a fost si frica sa-i inchid cureaua sa nu se rupa "pielea", ca asa scria in descriere, curea din piele. Poate de rama, ca prea e subtire. A plecat si asta inapoi!

Dupa aia n-ea parasit calculatorul. Ne asteptam, suferea de mult. Cand a zis jumatatea ca a facut sapaturi si a gasit ceva pe net, mie deja mi se dublase tensiunea. Tot pe net, n-am returnat destule? Nu, ca m-am consultat  cu cineva care se pricepe bine-bine si a zis ca e in regula ce am ales. La capitolul asta eu m-am vazut depasita de situatie, n-am avut ce comenta iar daca scriu acum pe noul computer inseamna ca e ceva de capul lui :)

Ramasese insa nerzolvata problema espressorului. Eu am zis ca nu e bai, nu ne-am nascut cu espessorul in brate, n-a murit nimeni din doua fire de zat inghitite odata cu cafeaua fiarta la ibric, cel putin eu una nu am auzit. Cu asta l-am atins pe omu' la coarda sensibila, cum adica, sa nu mai bem noi o cafea din aia cu spuma cremoasa deasupra? Aaaaa....

Ok, cumparam altul, dar mergem dupa el prin magazine, sa-l vedem, sa-l pipaim, sa-l simtim, si dupa aia, de-o fi mai convenabil il luam, pe alesul, de pe net. Asa am si facut, dar ce sa zic... ori suntem noi mai conservatori si nu putem sa uitam prima dragoste, adica primul espressor, ori nu mai fac astia lucrurile cum le faceau acum cativa anisori. Si nu ma refer la zeci de ani, ci la cativa acolo...

Dar ce sa mai lungim povestea, am inlocuit si espressorul, e bun, face cafea buna, gustoasa, nu imi vine sa mananc nimic dupa ce o beau ca sa imi ramana cat mai mult timp gustul ala puternic in gura, de i-am zis si jumatatii: "bai, sa-l trimiti si pe asta inapoi, nu se mai poate asa... e prea gustoasa cafeau asta, imi vine sa beau cinci cafele pe zi si s-a dus naibii somnul meu!" Bineinteles ca am glumit.

Un pacat are si espressorul asta, nu face spuma din aia groasa, ca al dinainte, de trebuia sa o adun cu lingurita, dar asta e, nu le poti avea pe toate. 

Uite ca era sa uit de telefonul Mariei. Cam dadea rateuri de ceva timp, dar de tot a murit fix cu cateva zile inainte de ziua ei. Ce era sa facem? Am pacalit-o ca ii dau telefonul cu butoane pe care il tin pentru cazuri de avarie, a zis "asta e!" si de ziua ei a deschis o cutie cu un telefon nou-nout, comandat cu emotii mari de pe net, ca na, aveam niste antecedente. Nici pe asta nu l-am returanat.

Acuma mi-ar placea ca toate electrocasnicele din casa mea sa fie inzestrate cu suflet, si nu orice fel, un sufletel mic si dragalas si milos, ca un ingeras asa... si sa asculte ruga mea fierbinte: va rog eu frumos, macar pana la sfarsitul anului asta fie-va mila de noi, nu ne mai parasiti . Niciunul!

Luată prin surprindere

Ieri când tăiam pâinea pentru sandvișurile de pus la ghiozdane mi-am aruncat ochii spre calendarul din perete. Ooooh,  mâine e 8 martie, am avut eu o revelație. Acuma nah, dacă autoritățile sunt luate prin surprindere în fiecare iarna de prima zăpadă mai consistenta,  am și eu voie sa fiu luată prin surprindere de ziua femeii. 

N-am nicio tresărire pentru aceasta dată, atâta poate legată de cadourile/florile ce trebuie cumpărate (enervant cuvântul ăsta "trebuie") și care,  eu neștiind măcar  în ce zi suntem,  evident nu le-am cumparat. Dar am noroc,  fetele au crescut,  pentru profesoare s-au organizat cu colegii, n-a mai fost nevoie de implicarea părinților. Aaaaleluia!

As mai fi avut de făcut un  cadou. Nu știu niciodată ce să iau, persoana e greu de mulțumit, rar folosește sau poartă ce primește, nu-și dorește nimic, dacă întrebi are nevoie doar de sănătate,  și cum o sursă pentru așa cadou nu am găsit...

Așa... Deci a mai rămas pe listă doar o persoană, azi egoistă, eu! Am asa niște idei...  dar văd eu până la urmă  cu ce o să mă surprind ☺

Vă pup,  fetelor, aveți grija de voi! 

Gemene de găletușă

De găletușa asta mititică și drăgălașă plină cu narcise m-am îndrăgostit la prima vedere. Când mergeam spre mașină cu cele doua găletușe în mână mi-am amintit de copilul mic care, acum niște ani, dacă se întâmpla să ne îmbrăcăm amândouă cam în același fel, zicea: "vezi mami, suntem gemene de tricou, amândouă avem tricou verde".

Acum mi-a venit mie rândul să-i zic prietenei mele care și-a serbat ziua: "Vezi că suntem gemene de găletușe, avem amândouă găletușe roz." ☺

Momentan găletușa mea roz stă pe pervazul ferestrei. Parcă aș vrea să îmi bucure în continuare încăperea dar îmi e și teamă să nu le meargă rău floricelelor în casă.  Mă mai gândesc până mâine dacă le plantez în grădină sau nu... 

După ce am fotografiat narcisele m-am gândit că  n-ar fi rău să fac o inspecție să văd ce a mai răsărit-înmugurit-inverzit-inflorit prin grădina de oraș. 

Am avut o surpriza,  au inflorit călțuneii. 

Aici e Hortensia pe care am plantat-o anul trecut și mi-a fost teama ca am pierdut-o în iarnă. 

Gazonul, dacă nu mă aplecam la nivelul lui nici nu as fi observat că a crescut atât de înalt. 

Primulele sunt aproape pe trecute. 

Și pentru că mie  îmi place să  împletesc frumosul cu utilul si chiar dacă am o grădină pitică-pitică tot îmi place să fac din când în când experimente,  pentru prima oara în viata mea am pus în pământ inca din toamnă niște arpagic. Și ce s-a intamplat cu el e de-a dreptul... minunat :) Ia ghici cine va avea ceapă verde la Paști? 

Deci primăvara e promițătoare,  atât în casă cât și prin gradina de oraș.  Pentru perioada imediat următoare am niște planuri colorate de înfrumusețare a grădiniței,  mi-am cumpărat deja vopsea și pensulă.  Mai mult nu spun,  prefer să arăt,  dar doar dacă merge totul conform planului ☺. 

Săptămână frumoasă să aveți,  cu bucurie și planuri duse la bun sfârșit! 

Detectiv de 1 Martie

Azi am fost prin oraș. M-am gătit, m-am machiat, m-am suit ca o doamnă ce sunt într-un taxi, fiindcă n-veam chef să iau în nas aer rece care să-mi zgândărească și mai tare tusea ce nu se dă dusă și m-am prezentat la o policlinică pentru o programare la pneumolog. După ce am rezolvat cu programarea, am ieșit veselă la aer, mi-am îndesat pe urechi căciula călduroasă pe care o purtam in geantă, deci s-a dus naibii domnia mea,  și am mers pe jos până acasă.

Pe drum m-am oprit la magazinul de la care iau brânzeturi. Vânzătoarea e o drăguță, o vorbăreatață și o zâmbăreță. Când mă vede mă întreabă "ce-ți dau, mami?" Și-mi dă să gust. N-avea mărțișor în piept,  așa  că  i-am pus eu un copăcel inflorit. Făcut de mine, deși ziceam că anul ăsta nu mai fac mărțișoare, dar uite că nu m-a lăsat inima. Pe-astea le-am oprit pentru cine nu m-antâlnit ☺. 

, 

Când am vrut să intru la farmacie am constatat că am uitat rețeta acasă așa  că... am mai făcut un drum. 

Nu-i nimic, s-a făcut cald și frumos, adevărată zi de primăvară, m-am plimbat, am dat telefoane, mi-am făcut de cap. Păi da,  că intre timp mi s-a făcut și foame și am intrat să-mi iau porția de junk food pe luna asta, plus o cafea pe care am savurat-o stând la geam și studiind oamenii care treceau pe stradă. Mereu mi-a plăcut să stau să studiez oamenii fără ca ei sa stie, să-mi imaginez ce meserie are fiecare, dacă are nevastă/bărbat, copii...

Uite, îmi amintesc o întâmplare de acum câțiva ani. Stăteam în același loc când a intrat un domn foarte sigur pe el. L-am urmărit când a comandat, vorbea tare,  cam arogant mi s-a părut, li s-a adresat fetelor de la tejghea ca și când ar fi fost șeful lor. Am observat că avea tivul de la pantalon desfăcut într-o parte, de unde am dedus că nu îl petrece nicio nevastă dimineața  la plecare,  părul tepos pe ceafă parcă ii creștea de jos în sus,  iar pe deget avea un ghiul destul de mare cu un anumit model. Nu știu de ce în momentul ala m-am gândit că ar putea fi șeful jumătății mele,  șef pe care nu-l văzusem în viața mea și nici nu mi-l descrisese nimeni,  cel puțin nu fizic. Când am ajuns acasă i-am comunicat omului meu ce bazaconie mi-a trecut mie prin cap și am început să-i descriu persoana respectivă.  Ei,  ce să vezi, ghiulul a făcut diferența,  chiar era șeful lui (de atunci) pe care nu-l aștepta acasă nicio nevastă care să-i coasă tivul de la pantaloni. 

Astăzi n-am mai fost un detectiv de succes, dar nu în fiecare zi poți să ai atâta noroc,  nu?  ☺

Asta a fost prima mea zi de primăvară pe anul acesta.  Trebuia sa povestesc întâi de mărțișorul-ghiocel pe care mi l-a prins jumătatea mea de reverul bluzei de pijama încă de la prima ora a dimineții, când făceam sandvișuri de zor. L-am transferat eu mai târziu la cămașă, apoi la greacă, deci m-a însoțit  peste tot astăzi.

Primăvară frumoasă și veselă sa avem cu toții!  

Las' că-ți fac eu săptămâna mai frumoasa

Când m-a apucat pe mine filozofeala asa de dimineață mă gândeam că într-o familie lucrurile sunt cumva ciclice. Când sunt copiii mici te solicita 24 din 24, dormi puțin și cu urechile ciulite, cearcănele parcă vor să-ți invadeze toată fața, mănânci când apuci,  iar dacă  se mai și îmbolnăvesc s-a zis cu tot programul vostru, care și așa era dat peste cap.

Vestea bună  e că asta nu tine o veșnicie,  copiii cresc, și într-o zi, asa nitam nisam te pomenești cu copilul care te studiază atent, vine și te îmbrățișează și-ți zice "arăți de parcă ai avea nevoie de o îmbrățișare", și tu te intrebi dacă așa ușor de citit ești, sau copilul chiar are un al nu știu câtelea simț care ii spune că nu  ești chiar bine. Oricum ar fi, îmbrățișarea e binevenită, aduce zâmbet pe buze și ia durerea cu mâna. 

Și după ce mai trece timpul se ajunge la nivelul următor, care mie îmi place mult. Vine părinte obosit de la serviciu și copil grijuliu întreabă "hei,  cum ți-a fost ziua?" Și părintele spune două vorbe despre ce a făcut la serviciu și adaugă că urmează o săptămână un pic mai aglomerată decât de obicei. Și iată cum  se gândește copilul să-i facă săptămâna mai fericită: "Lasă că după ce termini cu problema asta te aștept eu cu o mâncărică bună, ceva ce-ți place ție mult."

Awww,   cum sună asta.... 

Și copilul se va ține de promisiune, sunt  sigură,  că nu e prima oară când vrea sa facă ziua mai bună cuiva. I-a promis și surioricii că o așteaptă cu brioșe în ziua ei super-nașpa (cu mers la analize + pregatire+ școală +dentist.) 

Și s-a ținut de promisiune,  poftim dovada:

Deci  rolurile se mai schimbă,  cei mici pot avea și ei grijă de cei mari, așa cum pot și știu ei,  și asta e minunat,  mai ales când inițiativa le aparține. 

Vă doresc o săptămână ușoară!  Și dacă e să nu fie ușoară,  măcar să se gândească cineva să v-o facă mai plăcută! ☺

Bube si basici

Uite numai despre bube si basici nu scrisesem, dar ce sa-i faci, asa e cand nu esti atent. Sau din categoria "graba strica treaba", cum am reusit eu sa transform o operatie simpla de umplere a unui recipient gol cu apa clocotita, intr-un mic/mare accident.

Zic mic fiindca dupa ce mi s-a prelins apa fierbinte pe mana nici nu am injurat nici nu am topait de durere, am bagat mana sub jet de apa rece dupa care m-am uns cu miere, ca asa auzisem eu ca e bine, dar m-am spalat imediat ca ma ustura si mai tare si am turnat niste dermobacter, un lichid pe care-l am in casa, recomandat de o farmacista ca fiind bun la toate zgaibele de la nivelul pielii.

Zic mare  accident pentru ca pana seara s-a facut o basica imensa, si asta nu-i nimic, ma asteptam, dar din nefericire la o a zmucitura mai brusca am dat cu basica de blugi si s-a luat pielea de la guguloiul ala. Asta a durut! Am mai dat eu cu dermobacter, am uns cu crema de galbenele, am pus si un pansament, mai mult ca sa nu agresez ochi sensibili cu asa priveliste, si mi-am vazut de viata mea. Cu toate astea s-a infectat.

Acuma ce sa zic, n-am suferit cine stie ce, dar poate era bine sa urlu de durere, sa ma dau de ceasul mortii ca nu mai pot, poate asa ajungeam si eu mai repede sa cer ajutor. Dar nu, abia azi m-am dus la farmacie si cand mi-am desfacut bandajul pe farmacista a trecut-o un fior, s-a vazut cu ochiul liber. M-a si incurajat: "o sa va ramana semn, sa stiti". Si mi-a dat un unguent special, se pare.
Asta e, raman cu semne, ii ziceam si Firicelului, la concurs de miss mi-a trecut vremea, nu mai pot sa ma inscriu, maritata sunt, copii am, in rest...

Acuma ma duc sa ma bandajez ca a venit copilu mic acasa si vorbeste cu mine dar cu ochii in tavan, ca nu are curaj sa se uite la mine, ca cine stie cum misc eu mana si intorc spre ea frumusete de rana. Degeaba ii zic eu ca nu ma doare, e doar urata nu si dureroasa, zice ca nu conteaza, ea oricum nu poate sa se uite.

Mda, o sa ma duc in seara asta la un eveniment, bandajata la mana fain frumos, o sa ma dau victima :)
O sa va povestesc. O sa fie o licitatie si o tombola. La tombola am pus si eu la bataie un sirag de margele. Nu-i asa ca vreti sa vedeti margelele si nu ranile mele? 
Stiam eu...

Ce-am mai mesterit

Cred ca am mai zis ca oitele au fost indragite pe loc de multa lume. Inca o dovada ca atunci cand faci ceva cu placere, chiar si din joaca poate iesi ceva interesant.

Au aparut, evident, si alte oite cu alte gheme si cu inca ceva, cu un berbecut. Asta pentru ca asa a dorit S, care le va darui unei doamne nascuta in zodia berbecului. Uite ca acum turma de oite are si un... "sef".

Dar ce facem cu persoanele care indragesc oitele, dar nu poarta margele la baza gatului? Facem margele mai lungi si mai ...altfel.

Primele bratari. E complicat cu bratarile pentru ca trebuie sa obtii exact lungimea potrivita, astfel incat sa nu cada de pe mana dar nici sa nu stranga. O sa aflu eu daca am reusit, dupa ce or sa ajunga la destinatie.

Galbioarele le-am mai postat, dar acum nu sunt singure, sunt insotite de bratarica asortata.

Mai am si alte drighidele in lucru, dar toate la timpul lor.

Zi frumoasa tuturor!

Asa si-asa

Când am rugat-o să facă două semne de carte pentru mine am făcut-o cu gândul că o să le daruiesc. Știu că ar fi primite cu drag... și mai știu că nu e frumos ce-o sa zic acum... dar nu prea  mă mai îndur să renunț la frumușelul ăsta. E preferatul meu! 

Si cica nu e prea grozav, e doar "asa si-asa".

Ma mai gandesc ce fac cu el, dar cred ca totusi o sa il pastrez.

Rebut la pătrat

Am fost pe fază și am mai salvat un "rebut" din drumul lui spre coșul de gunoi. Acum are și tati un semn de carte numai al lui.  Fiecare cu "rebutul" lui cum ar veni... 

Sunt în negocieri cu copilul mic și sper ca în urma lor să obțin două semne de carte nerebuturi. Țineți-mi pumnii!  

Ce bine e sa ai o soră

Sora mai mare:

- Aoleu,  o  să am marți  o ziiii... Dimineață la analize,  după aia la Alianță,  după aia la școală și când ies mă  duc la dentist.  Groaznic! 

Sora mai mică:

- Lasă că marți seara te aștept eu cu brioșe. 

- Ooooh, ce drăguță ești!  (Și îmbrățișări și pupături)

Ce bine e să  ai o soră!  Mai mică,  mai mare,  nu contează... 

Rebuturi-semne de carte

- Ce-i cu astea?  De ce le arunci? 
- Ah,  sunt niște rebuturi.  Nu-mi place ce-a ieșit! 
- Daaaaa!?  Nu-ți place ce-a ieșit? Da' mie îmi place.  Chiar foarte mult.  Știi cum facem?  Când mai ai rebuturi de-astea,  adu-le la mami.  Considera ca e la mine coșul de gunoi, bine? 
- Bine. 

Ia te uită ce semn de carte frumos am,  din "rebut"  făcut de copil mic și exigent. 

Dacă sunt norocoasă și  primesc aprobare,  poate o să postez și ceva nerebuturi.  Dar e greu cu aprobările astea... 

Ciudatenii

Fiindcă zilele astea am avut o groaza de  timp să cuget la tot felul de nerozii (mai ales noaptea când mă luptam cu tusea și trebuia sa stau în fund  că altfel iar începeam să bat toba) mi-a trecut prin cap că aș putea să fac o listă cu toate lucrurile ciudate ce mi se întâmplară în viața asta. Că din cea precedentă nu-mi amintesc nimic. Până acum ☺. 

O să mă opresc acum doar la trei ciudățenii.

Unu.  

Eram odată pe pârtie cu gașcă amatoare de sporturi de iarnă. Gașca era amatoare,  că eu nu prea, eu după ce dau prima oară cu fundul de zăpadă zic pas.  Așa. Și stăteam eu cuminte cu un vin fiert la nas și urmăream zbenguiala copiilor când constat că intre mine și soarele destul de generos până atunci s-a insinuat un vârf de munte.  De la umbra acestuia și de la faptul că eram cam... statică, se explica și faptul ca aveam picioarele înghețate bocnă. Și ce era să fac? Îmi anunț jumătatea că "mă mai fâțăi și io p-aici,  că am înghețat ".  În secunda doi îmi vibrează telefonul a mesaj.  Deschid și ce sa vezi?  "Ai înghețat pe pârtie?  Vino la benzinăria X,  alimentează și primești o cafea fierbinte " Ce sa zic?  Am făcut o întoarcere din aia de 360 de grade să văd care-i ăla de m-a auzit și m-a dat de gol. Ați ghicit, n-am aflat nici până acum explicația acestui fenomen para-psiho-anormal. 

Doi

Zilele astea cautam pe net niște materiale absolut necesare migalelilor mele.  Găsesc într-un magazin pe net, imi fac cont în magazinul respectiv, adică am completat eu spatiile obligatorii,  m-a dat inapoi ca era musai și mail și nr de tel. și eu pusesem doar mail, nu prea sunt eu darnica cu datele personale,  ma feresc sa scriu chiar tot ce întreabă ei.  În fine,  zic hai sa comand, îmi cere adresa,  o dau și pe asta. După aia îmi cere sa confirm adresa și apare acolo ce am scris eu încă un număr kilometric. Zic,  asta de unde o mai fi apărut, că eu nu l-am scris. Anulez și mai fac o dată comanda,  scriu aceleași lucruri și la verificare apare,  iarăși,  numărul ăla pe care eu nu-l tastasem. Dar ce interesant,  numărul ala semăna cu CNP - ul meu. Nuuu,  era CHIAR CNP-ul meu. Nu e ciudat? 

Trei

Asta nu e chiar o ciudățenie, e doar un gând al meu mai ciudățel. Mă întrebam eu ieri noapte... Dacă eu ziua sunt oarecum bine-mersi, adică tușesc doar sporadic,  iar noaptea mă apucă pandaliile,  tușesc de zici că vreau să scap de propriii mei plămâni, ma întreb, dacă înspre apus așa, aș da o fugă până în America,  unde e zi când la noi e noapte, oare as reuși  să păcălesc tusea? 

Pe indelete

Am lipsit un picuț de pe aici, dar motivat, mărgelăria mă solicită multe ore pe zi, dar nu mă vait ☺.
Cum spuneam în postarea precedentă, aproape toate mărgelele și-au găsit mămici adoptive. Cele mai râvnite au fost de departe oițele cu ghemele lor. N-aș fi crezut, mai ales că le-am făcut așa în joacă și nouă ne-au plăcut, credeam eu, pentru că însemnau ceva pentru noi (ne aduceau aminte de Maria bebelușă, cum zicea ea că oaia ne dă lapte și ghem) și nu mă așteptam să placă si altora. Uite ca au fost îndrăgite și de alți ochi și acum trebuie să mai fac încă două șiraguri similare.

La fel de îndrăgiți au fost și macii. 

Împreună cu macii au plecat și "Gheisele"

Mărgeluțele galben-negre au fost concepute special pentru cineva care exact asta a dorit: margele galben cu negru,  sa le fac cum vreau eu.  Ce-mi mai place când se lasă lumea pe mâna mea... (Acum lucrez la o brățara pentru ele) 

Margelele cu note muzicale le-ati mai văzut,  am refăcut șiragul și acum și pentru el fac o brățară asortată.

După mine cele mai delicate sunt margelusele crem, concepute special mai cuminți, ca să poată fi purtate la fel de bine și de o domnișoară dar și de o doamna mai serioasă. 

Singurul defect pe care li-l găsesc eu este poza, care nu reflectă exact culoarea reala. 

Acum vă las, mă așteaptă niște mărgeluțe să le  lăcuiesc :)

Vă reamintesc că puteți verifica disponibilitățile și puteți comanda aici:

https://www.facebook.com/handMADEina

Rotunjimile lor

Să aruncăm o privire fugară peste ce a ieșit din mărgelărie. 

Cei interesați de detalii precum materiale,  dimensiuni,  acte necesare pentru adopție (glumesc,  dar chiar sunt adoptabile),  pot arunca o a doua privire pe pagina de Facebook, nou-nouță,  care le găzduiește pe rotunjimile lor:

https://www.facebook.com/handMADEina

Update:

Woow... in nici 24 de ore, doua treimi dintre siragurile postate si-au gasit "mamica". Multumesc celor ce au "adoptat"  odraslele mele, asta imi da incredere sa merg mai departe si-mi stimuleaza imaginatia pentru alte si alte minunatii. Stay tuned! :)))

Ești nebună, maaaami!

- Mai știi ce îmi răspundeai când erai mică și te întrebam ce ne dă  nouă  oița?

- Lapte și ghem.

- Uite oița și... uite și ghemul!

.................... (aici multă țopăială și bătut din palme)

-  Ești nebună,  maaaami!!!

Cam sunt! ☺☺☺

Mami, tu crezi că eu o sa reușesc în viață?

Am știut de atunci că  discuția asta n-am s-o uit niciodată. 

Maria, pe când avea vreo 5 ani, mă întreabă așa pe nepusă masă dacă eu cred că ea o să reușească în viață. De fapt...  nu era chiar pe nepusă masă, eram chiar la masă. Mâncam, și la auzul întrebării ăsteia mai să-mi sară dumicatul din gură  nu alta. Am bâiguit ceva de genul că  nu e cazul să își ocupe mintea cu așa  ceva, că e copil (și încă mic!),  treaba ei e să se joace,  o să vină ea vremea să își pună și astfel de intrebări.  Numai că  ea a insistat și m-a mai întrebat o dată, de zici că nu își putea termina masa dacă nu afla răspunsul. Atunci i-am zis,  printre altele,  că noi părinții o să fim alături de ea și că o să facem tot ce știm și putem, ca să o ajutăm sa reușească în viață. 

Am știut ca discuția asta s-a încheiat dar că nu e nicidecum sortită uitării, undeva s-a deschis un sertăraș care a "înghițit-o" pentru readucere aminte în vremuri viitoare. 

Și  vremurile viitoare iată au venit și dialogul ăsta a făcut țup din sertăraș exact când mă uitam la televizor și urmăream cu sufletul la gură tot ce spunea copilul meu, care nu mai are cinci ani,  chiar dacă uneori noi așa îl privim. Și am fost în același  timp și uimită și mândră, iar de tati... nu mai zic,  pe fața  lui se citea în același timp și "Asta e fata mea?!" dar și "Asta e fata mea!!!!"

Si când am trezit-o de dimineață i-am reamintit întrebarea de la cinci ani și i-am zis: Ei bine, aseară când te ascultam am avut o revelație: Da Maria, sigur o sa reușești în viață! 

http://www.prahovatv.ro/emisiuni.php?e=3557

  

Știri prescurtate și necriptate

Știți  ce mi s-a întâmplat săptămâna trecută?  Niște fleacuri, care mi-au adus și bucurii și tristeți,  de-astea... obișnuite. 

Am reușit în sfârșit să-mi reîmprospătez stocul de pensule cu care lucrez, adică unele foarte-foarte subțiri, potrivite pictatului pe boabe de orez. Ei, glumesc,  de mărgele vorbesc. 

Luni de zile Fondul Plastic de unde îmi iau eu parte din materiale a fost în renovare iar când s-a deschis de fapt nu era deschis, cel puțin nu când ajungeam eu. De vreo trei ori am fost pe la 10,30-11 și erau obloanele trase deși pe orar zicea că deschid la 10.  În sfârșit vineri mi-a venit și mie mintea la cap și m-am dus ca un om normal pe la ora 2.  Mare noroc am avut dacă mă gândesc bine, dacă ii găseam în pauza de masă? Dar nu,  nu erau în pauza de masă, și da, aveau exact ce-mi doream eu,  pensule cu mulți  de zero (adică fff subtiri) , și cu  păr natural, și cu sintetic, și mai scumpe, și mai foarte scumpe, și chiar unele "englezești, de superfirma",  cum a zis vânzătoarea, de care m-am îndrăgostit pe loc. De pensule,  nu de vânzătoare!

Am luat pentru început doua bucăți,  zic mă duc acasă,  le încerc și dacă fac treaba bună vin  eu altădată, și dacă am noroc sa găsesc deschis, mai iau.  Destul de scumpe ca  să mă risc așa pe neprobate. Vin acasă și înainte sa le fac proba vreau să dezlipesc etichetele de hârtie și ce sa vezi? Pe superpensula mea englezeasca scria mare, să vezi de la doi metri, numai eu nu vazusem,  MADE ÎN CHINA. Copilul mic zice "ah, păi eu  am văzut  de la început" Și acuma zici? Dar faptul era consumat. Sunt însă foarte bune pensulele mele englezești fabricate în China, așa că o iert pe doamna vânzătoare că mi le-a prezentat greșit și chiar o să îmi mai cumpăr cu proxima ocazie când voi ajunge pe acolo și voi găsi și deschis,  bineînțeles. 

Trebuie să mai spun ceva ce mi-a produs mare bucurie (pe alea cu tristeți m-am răzgândit,  nu vi le mai spun). Prietenă bună din facultate a dat semn de viață după multa-multă vreme și primul lucru pe care mi l-a zis a fost că i-a arătat fiului ei de 7 ani blogul meu și lui i-au plăcut mărgelele mele dar cel mai mult i-au plăcut mărțișoarele. Am aflat că a întrebat-o : "N-am putea să o invităm pe la noi ca să îmi aducă și mie un mărțișor?" Mare bucurie mi-au produs cei doi și pentru cel mai mic și simpatic fan al meu,  mai că m-aș reapuca de făcut mărțișoare și aș da o fugă până colea în Germania să-i duc și lui unul. 

Și ca sa încheie cu o glumă... 

Ieri făceam mâncărică,  știți voi,  activitatea mea preferată (da,  vezi să  nu),  soțul lângă mine, cu tableta pe masă,  ocupat nevoie mare. Eu iau un ziar și il pun pe masă în fața lui împreună cu un cuțit,  doi morcovi,  un ardei, trei cartofi,  chestii de-astea. Jumătatea zice:

- Hai că am înțeles mesajul. 

- Păi nici nu era criptat. ☺

Pentru voi am un mesaj,  tot necriptat,  sa aveți o noapte liniștită,  cu căldură și vise plăcute și o săptămână ușoară! 

O bila alba, una neagra, una alba

Nici nu mai știu cat a trecut de când m-am reapucat de rotunjit mărgele,  doua,  trei săptămâni.  Uitasem cât de migăloase sunt și cât de greu înaintez... La un moment dat mi-a venit ideea să  mă cronometrez să văd cam cât  zăbovesc la o singură mărgică, doar la rotunjit mă refer.  Când am văzut rezultatul am zis că nu e posibil așa ceva, trebuie neapărat să aduc imbunătățiri și ceva-ceva rezultate s-au văzut,  am reușit să-mi perfecționez metoda de porționat lutul astfel încât  operația asta să dureze mai puțin și  să și obțin bile aproape identice ca dimensiune.  Aici mi-am acordat o bilă albă. 

Dar când mi-am mărit viteza de rotunjire a mărgeluțe lor ca să obțin mai multe mărgele rotunjite într-o oră,  rezultatul a fost dezamăgitor.  Deși am reușit sa dublez numărul de biluțe,  după ce s-au uscat am văzut cât de neuniforme sunt, deci n-a greșit cine a spus că graba strică treaba, mi-am acordat bila neagra cum s-ar zice.  Bine ca nu am făcut prea multe strâmbene,  o să fac pentru mine un șirag.  Iar de aici înainte o să le bibilesc așa cum am făcut-o și până  acum, fără a mai sta cu ochii pe ceas.

Alaltăieri,  după ce începusem să văd dublu de la atâta pictat rămurele pe mărgele nu mai mari de 1,5 cm, colac peste pupăză m-a mai invadat si un sentiment de nemulțumire,  că  așa sunt eu,  niciodată nu-s mulțumită de un lucru pe care tocmai l-am terminat.  Am lăsat deoparte mărgelele,  oarecum tristă,  și m-am apucat să fac niște pateuri cu brânză.  După ce le-am băgat la cuptor,  exact când începuseră să  emane mirosurile alea dedicate năsucurilor sensibile și stomăcelelor infometate deschide ușa Firicel zgribulit întors,  cum altfel decât înfometat, de la școală. 

- Ce miroase aici așa frumos? 

- Nimic...

- Cum nimic?  Ce ai în cuptor? 

- Pateuri cu brânză. 

- Hiiii,  nu pot să cred!  Toată ziua le-am înnebunit pe fete la școală că mi-e poftă de niște foietaje și ele au zis  că de ce nu te sun să te rog să îmi faci, dar le-am zis: nu pot măi acuma,  mama face margele,  nu vreau s-o deranjez.  Dar tu mi-ai făcuuuuut, mami, te iubesc! 

Și după o îmbrățișarea cu părăit de oase (ale mele  că v-am zis, am rămas cea mai mică din familie)  i-au picat ochii pe mărgelele roz cu ramurele:

- Wow,  ce frumoase sunt,  ai pus și lemn,  parcă ar fi de gheișe.

Iaca leacul pentru tristețe și nemulțumire... Cred că întâmplarea asta  merită un bilețel colorat în borcanul cu fericire.

Și dacă privesc mai bine mărgelele,  constat că nu sunt rele, ba chiar îmi sunt dragi din cale afară,  iar când vor fi și lăcuite sigur ma voi topi după ele. Deci o presupusă bilă albă, până la urmă ☺. 

Dar din dar

Pe  Jeny (http://bloguluijeny.blogspot.ro) o știu de câțiva ani.  Vorba vine ca o știu,  ne-am intersectat doar aici pe net,  prin intermediul blogurilor. 

Astă-vară primesc un mesaj de la ea în care mă întreba dacă vreau să-mi trimită niște materiale care i-au rămas din vremea când  lucra și ea handmade. Știți  în ce vreme a picat întrebarea asta?  Fix când ma apucase nebuneala aia care mă face din când în când să strâng tot,  sigilez în cutii, zic gata, nu mai vreau  să aud de nicio mărgică , de niciun ac,  de nicio pensulă, de niciun pistol de lipit,  gata,  timpul liber e pentru citit! 

M-am gândit totuși că era prea frumos gestul pe care vroia să-l facă Jeny,  să-mi trimită colet tocmai din Coreea,   ca eu sa zic ca nu ma mai ocup de handmade.  Și pe undeva știam și eu că n-o să mă tina mult nebuneala cu renunțatul la migălit. 

Și am primit minunăție de colet plin de cutiuțe și cutioare cu tot felul de mărgeluțe și accesorii.

O vreme au stat cuminți,  doar admirate din când în când de mine și de fete, până în ziua în care am decis că e musai să fac ornamente de brad. Acolo și-au găsit utilitatea mărgeluțele primite în dar. Câteva zile am lucrat la foc automat,  ba chiar și-ntr-o vizită am luat cu mine mărgelele, fetrul, acul și ața, am făcut sezatoare împreună cu gazda cum ar veni. 

Am dăruit toate ornamentele,  cum am mai spus,  unele împreună cu cadourile aduse de Mos, altele au zburat în plicuri la prieteni mai îndepărtați.  

Un regret am,  doamna de la posta m-a avertizat ca dacă vreau sa ajungă plicul în Coreea nu trebuie sa depășească 20 de grame. Plicul doar cu felicitarea cântarea 21 de grame. Se subînțelege ca am renunțat sa mai introduc ornamentul,  mai bine o felicitare simplă care ajunge la destinație decât una cu surpriză dar care se pierde pe drum. 

Știu sigur că Jeny nu s-a supărat   că nu are și ea un ornament de brad,  cred  că s-a bucurat că din darul ei s-au făcut alte daruri care au bucurat și mai multă lume. 

Fericire la borcan

Eu nu aș putea spune că viața e întotdeauna al naibii de frumoasă. Adică as putea, dar doar așa ca să vadă lumea ce super sunt. Dacă mă întreabă cineva,  viața e frumoasă când e frumoasă, și urâtă când e urâtă. Simplu. Daaaar... am descoperit că lucrurile mici fac diferența,  că e foarte important să ne concentrăm pe întâmplările plăcute, cele care ne aduc cu adevărat bucurie și să le dăm uitării cât mai repede cu putință pe celelalte. (Nu-mi iese intotdeauna dar mă străduiesc☺).

Ce-am hotărât noi zilele astea? Prin decembrie așa ar fi frumos să rememorăm toaaaate momențelele care ne-au făcut fericiți sau ne-au adus o cât de mică bucurie în 2016. Am vorbit cu întreg familionul și am primit aprobarea, de fiecare dată când se va întâmpla ceva deosebit o să scriem întâmplarea pe un bilețel colorat și o să-l azvârlim în borcănelul pe care l-am îmbrăcat festiv în acest scop. 

Borcănelul șade cuminte pe policioară,  sper ca până în decembrie să se umple, deci sa fie un an plin de întâmplări frumoase cu care sa ne umplem încă o data sufletul de bucurie când le vom rememora pe fiecare în parte. 

Bilețelelor,  săriți! 

Sa visezi e gratis

Într-una din zile am fost întrebată de o doamnă, membră a corpului diplomatic al ambasadei României la Varșovia, dacă doresc să donez un produs confecționat de mine. Ceva cu specific românesc, care să fie expus și, eventual, vândut la standul Românie în cadrul unui bazar caritabil ce s-a organizat la hotel Mariott în Varșovia. Bineînțeles că am vrut.

Mai știți iisoara de copil pe care am cusut-o doar ca să fac tutorialele pe care le-am postat aici pe blog?  Ei,  în familia mea nu mai sunt fetițe așa mici,  de vândut nu am vrut să o vând,  așa că mai în glumă, mai în serios, le-am spus fetelor mele că am să păstrez  ia asta și am sa o dau primei mele nepoate. 

Când le-am întrebat pe fete dacă sunt de acord să donăm ia pentru bazarul din Varșovia, au fost imediat de acord pentru că "până ne-om mărita noi mai e muuult și până o să  mai aveam și copii iia asta o sa stea nefolosită și e păcat.  Plus că nu ar fi corect ca numai una dintre noi,  adică prima care va avea o fetiță,  să primească o ie făcută de tine."  Păi  dacă fetele au fost de acord, mie nu mi-a rămas decât să împachetez frumos ia și să o expediez.

După ce s-a încheiat târgul am primit această poză, în care se vede și iisoara mea,  cu următorul mesaj: "Ia a fost vândută cu succes.  Mulțumim mult pentru susținere."

Acuma eu care sunt o visătoare incurabilă îmi imaginez că o româncuță drăgălașă de vreo patru-cinci ani,  care locuiește cu părinții ei în Polonia, l-a așteptat pe Mos Crăciun gătită  cu ia mea. Să  visezi e gratis,  nu? ☺

Restanțe

Tot ziceam eu că vreau să fiu mai activă, ce-ar fi să încep cu blogul? (Bine,  nu pot să promit nimic, blogul ăsta nici măcar nu-l scriu eu,  se scrie el când are chef ☺)

Pentru că am meșterit unele lucruri pe care nu le-am prezentat aici pe blog,  hai să vă arăt o mică parte din ornamentele de brad pe care le-am confecționat eu de curând. Îmi pare rău că nu am făcut poze mai bune și ca nu am fotografiat tot ce am făcut. Mai ales căsuțele ar fi fost de ajutor sa le pozez,  asa pentru inspiratie. Poza de mai jos e făcută cu...  tableta,  da,  globulețele nu erau terminate și poate nici cele mai frumoase din câte am făcut,  dar doar poza asta o am. Asta avem,  cu asta defilam!  ☺

Globulețe nu mai am deloc,  pe toate le-am dăruit,  eu sau fetele mele. Unul singur păstrasem pentru noi,  că așa am hotărât eu de curând, să păstrez măcar un exemplar din tot ce fac,  dar...  n-a fost sa fie, cineva a avut nevoie de el.

Deci, globulețele sunt din fetru,  cu ornamente din margele sau panglici,  și arata cam așa :

Știu că  unele au înveselit niște brăduți, le-am văzut, dar mi-ar plăcea să cred că TOATE au înveselit niște brăduți.  

Sa auzim numai de bine!

Prima zi din 2016! Un an bun,  cu liniște și împliniri vă doresc tuturor! Apreciez că încă aveți răbdare cu mine ☺

Zic să încep anul bine,  scriind,  că prea m-am lenevit. O sa fac repede o listă cu ce îmi propun sa fac sau să schimb în 2016. Nu știu dacă ajută, dar cine știe,  poate o să dau peste ea mai încolo și o  să mă mobilizez mai mult dacă o sa vad scris negru pe alb.   Deci, în ordinea în care îmi vin în cap,  în 2016 ar fi bine  să:
(nu îl folosesc pe "trebuie",  că nu-mi place)

- să fiu mai activă (spre exemplu mi-ar plăcea ca și casa mea să fie "boboc" tot timpul. Cred ca știu cum s-ar putea realiza asta,  sa invit musafiri cat mai des :) )

- să  fiu mai răbdătoare,  să ascult mai mult,  să nu le iau cuvintele din gură alor mei,  că  prea des aud: "vezi,  dacă nu mă  lași sa termin..."

- să arunc mocheta din bucătărie,  să vopsesc dușumeaua
și să cumpăr un covoraș mai mic și mai simpatic.

- să termin iile începute și abandonate din diferite motive,  cum ar fi treburile gospodărești legate de sărbători,  nevoia de timp pentru confecționat ornamente de brad,  lipsa de lumina naturala,  etc.)

- să găsesc o soluție sa contribui mai mult la bunăstarea familiei

- sa încerc sa organizez cate o ieșire în fiecare lună,  că e drumeție,  excursie,  vizita la țară,  în natură să fie.

- am promis fetelor sa ne întoarcem în vară la Sibiu și la Sighișoara să vizităm pe indelete ce n-am reușit acum,  intre Crăciun și Revelion (frumoasă  ieșire!)

- o Grecie ar fi iar pe lista pentru la vară,  vedem ce-o mai fi...

- și Arieseniul este pe listă.

- am de studiat împreună cu jumătatea cea mare,  să vedem ce soluție găsim pentru izolarea fonică a pereților lipiți de casă vecină, pentru că eu sunt panicoasă,  nu mai suport să sar noaptea din pat fiindcă nu știu de unde naibii se aud tobele alea bătând atât de tare.  (Dacă  vă faceți casă,  fie-vă milă de voi,  n-o lipiți de casa vecină,  oricât de bine v-ați înțelege cu vecinul. Vecinii ăștia câteodată mai pleacă și  locul le este luat de altul și n-ai cum sa prevezi la ce oră e noul vecin dornic de o manea :(
Sau... ai grija sa o izolezi perfect.)

- mi-ar plăcea ca la vară să  mă mobilizez și să măresc coltul verde din curtea mea.  Am văzut de curând niște poze drăguțe cu ghivece frumos colorate atârnate de gard.  Ghivecele cu flori erau confecționate din cutii de conserva vopsite frumos.  Dădeau foarte bine!

- acum e musai sa îl folosesc pe "trebuie".  Trebuie sa pun lutul pe masă și să mă reapuc de rotunjit margele. Am niște datorii atât de vechi că mi-e și  rușine...

- ar fi frumos sa învăț sa meșteresc lucruri noi,  prin tehnici pe care  nu le-am abordat pana acum.  Spre exemplu,  de multa vreme mă bate gândul sa fac coșulețe și alte lucrușoare din hârtie de ziar.

- anul ce a trecut,  recunosc,  nu mi-am ajutat copilul mic la teme atât de mult cum făceam pe vremuri cu copilul mare.  Asta sper sa remediez în 2016, în special la matematică.

- sper sa reușesc sa îmi tricotez puloverul din firele alea drăguțe pe care le-am comandat pe net. Încă mai caut modelul ☺

- mi-ar plăcea să pot gospodari mai bine finanțele familiei astfel încât sa facem niște economii consistente.  Ce sa zic? La capitolul intenții stau bine...

- la fiecare început de an îmi propun asta,  dar acum vreau să și aplic...  Să fac ce îmi doresc fără a aștepta aprobarea tuturor,  mai ales a unora,  știu eu care.

- aha,  sa nu uit,  asta e foarte important,  ma rog ca în acest an sa nu fie nevoie sa deschid vreo ușa de spital,  sub nicio formă.

Cred ca ar mai fi,  dar acestea au fost cel mai la suprafață ca sa zic așa. Dacă îmi mai amintesc o sa completez,  acum ma grăbesc,  ma așteaptă  jumătatea la cinematograf (asta înseamnă laptopul pus pe o perna în vârful patului☺)

Hai la mulți ani,  2016 sa va fie filmul cu cea mai grozava poveste! Sa auzim numai de bine!