Pe Jeny (http://bloguluijeny.blogspot.ro) o știu de câțiva ani. Vorba vine ca o știu, ne-am intersectat doar aici pe net, prin intermediul blogurilor.
Astă-vară primesc un mesaj de la ea în care mă întreba dacă vreau să-mi trimită niște materiale care i-au rămas din vremea când lucra și ea handmade. Știți în ce vreme a picat întrebarea asta? Fix când ma apucase nebuneala aia care mă face din când în când să strâng tot, sigilez în cutii, zic gata, nu mai vreau să aud de nicio mărgică , de niciun ac, de nicio pensulă, de niciun pistol de lipit, gata, timpul liber e pentru citit!
M-am gândit totuși că era prea frumos gestul pe care vroia să-l facă Jeny, să-mi trimită colet tocmai din Coreea, ca eu sa zic ca nu ma mai ocup de handmade. Și pe undeva știam și eu că n-o să mă tina mult nebuneala cu renunțatul la migălit.
Și am primit minunăție de colet plin de cutiuțe și cutioare cu tot felul de mărgeluțe și accesorii.
O vreme au stat cuminți, doar admirate din când în când de mine și de fete, până în ziua în care am decis că e musai să fac ornamente de brad. Acolo și-au găsit utilitatea mărgeluțele primite în dar. Câteva zile am lucrat la foc automat, ba chiar și-ntr-o vizită am luat cu mine mărgelele, fetrul, acul și ața, am făcut sezatoare împreună cu gazda cum ar veni.
Am dăruit toate ornamentele, cum am mai spus, unele împreună cu cadourile aduse de Mos, altele au zburat în plicuri la prieteni mai îndepărtați.
Un regret am, doamna de la posta m-a avertizat ca dacă vreau sa ajungă plicul în Coreea nu trebuie sa depășească 20 de grame. Plicul doar cu felicitarea cântarea 21 de grame. Se subînțelege ca am renunțat sa mai introduc ornamentul, mai bine o felicitare simplă care ajunge la destinație decât una cu surpriză dar care se pierde pe drum.
Știu sigur că Jeny nu s-a supărat că nu are și ea un ornament de brad, cred că s-a bucurat că din darul ei s-au făcut alte daruri care au bucurat și mai multă lume. 
