Zaganu 02

Daca ati avut emotii pentru noi din cauza lui Patrocle, stati linistiti, nu era atata de fioros pe cat prevestea panoul ala cu "ATENTIE, CAINI RAI". 

Saraaacul, cum sa te sperie o asemenea fatalie care mai degraba cere un aparat dentar decat un os? Era sperios tare, daca faceai un pas spre ele, facea si el doi inapoi. A stat cu noi cat am "ciugulit" ceva pe stancile dolofane din poiana, ca doar na, mai sareau si spre el ceva "firimituri", iar cand ne-am luat picioarele la spinare, cine credeti ca ne-a urmat? 

Gata cu leneveala, palaria pe cap, toiagul in mana si p-aci ti-e drumul...

... ca e mult pana departe, respectiv pana in varful Zaganu

Am descoperit in cele din urma si stana care, probabil, a impus amplasarea acelui indicator prevestitor de rele tratamente din parte cainilor. Se pare ca sosetele mele rosii sunt totusi norocoase, stana era parasita si in afara fiorosului de Patrocle n-am mai intalnit niciun alt patruped. 

Intrebare: la ce invita aceste radacini dibaci impletite? 

 

La o PAAAAUZA, bineinteles!

Ce daca abia facuram pauza?

Acuma ca sa nu denaturez adevarul istoric trebuie sa spun ca la umbra acestui copac s-a aprins flacara unei revolte spontane, adica unii mai obositi au zis ca ar fi suficient cat am mers, ca uite ce peisaj frumos avem in fata, am vazut destul si se mai strang si norii aia deasupra noastra, hai sa ne intoarcem! Partea cu norii m-a ingrijorat si pe mine putin, dar seful nostru de trib (autointitulat, sa stiti!) o luase deja inainte nici nu se mai zarea. Mi-am asumat riscul sa-l sun si sa-i spun hotararea majoritatii, hotarare care l-a necajit, s-a vazut cu ochiul liber cand s-a intors. A trecut pe langa noi fara sa se opreasca, "acuma daca vreti sa va intoarceti, hai sa mergem!" si a bombanit morocanos, n-a crezut ca ne ingijorasera norii (care ai naibii disparusera intre timp) ne-a banuit de lene, stiu eu! Eu i-am zis sa ia o pauza, sa se calmeze si sa hotaram impreuna ce facem in continuare. A luat pauza, dar mai departe asa, atat de departe pe cat de mare-i era supararea, el venise cu un scop, sa ajunga in varful Zaganu si lenesii astia se dadeau loviti pe ultima suta de metri. Noi, lenesii, am mai dezbatut cateva minute, ne-am mobilizat, ne-am facut curaj si... hai la urcus! A fost revolutie portocalie, cum s-ar zice :)

La urmatoarea pauza am avut parte de un musafir indraznet mare admirator de domnisoare, a stat fara timiditate in pletele si pe mainile lor chiar si atunci cand acestea se miscau. Asa e cand pleci cu floricelele la drum :)

Hai ca mai e un pic!

Oooh, hai ca am ajuns, nici n-a fost (extraordinar de ingrozitor de foarte) greu!

Uite si indicatorul, merita si el o imbratisare? 

Hai la pozat cu indicatorul.

Acum avem dovada, in ciuda revoltelor populare s-a ajuns totusi in formula completa  la Varful Zaganu, iuhuuuu!!!!

Se putea sa lipseasca martie (a se citi Patrocle) din post?

Acuma meritati si voi sa mancati

si sa admirati peisajul

Aoleo, dar ce sunt astia? Nori cumva?

Hai, viteza, ca ne urmaresc norii aia, hai sa-i intrecem!

Am ajuns din nou la stancile dodoloate si, surpriza, nici urma de nor! Ne-am relaxat, deci mai putem lenevi 5 minute in dumbrava minunata. Aici l-am gasit pe Patrocle, cred ca aici l-am si pierdut.

 Cum se poate sa-mi fi uitat eu bunul obicei?  Placerea vietii mele sa merg desculta prin iarba!

 Iarba verde, liniste, cer senin... sa tot stai.

Dar nu prea mult, ca la munte nu stii de unde si cand apar norii. Adica stii, ca-ti spun meteorologii ca la ora 3 incepe ploaia, dar tu nu-i crezi si faci misto, zici ca vine pe la 3 si 10. Dar ca sa va faca in ciuda ploaia vine cand vrea ea, mai precis la ora 3 si 20.

Si da si cu piatra, dar noroc ca e padurea deasa si mai atenueaza din impact.

Daca la urcus am facut 4 ore, la coborare am facut 2, am ajuns (foarte) putin murati in Cheia, ne-am oprit la prima pensiune cu chiosc acoperit in gradina, am comandat un ceai fierbinte, o apa (de la frigider am primit, brrr!), o cafea, o bere fara alcool, dupa preferinte.  Pardon, berea doar am comandat-o ca de adus ne-a fost adusa odata cu nota de plata, deci nu, nu mai dorim. Conform principiului actiunii si reactiunii... no tip!

Ne-am suit in masini, ne-am schimbat de hantele ude (cine a avut) si hai acasa ca ajunge pentru azi! La cateva minute dupa ce am pornit la drum, cerul s-a innegrit si a inceput adevarata ploaie torentiala pe care meteorologii o "mirosisera" ei bine. Ha, sosetele mele rosii au fost norocoase, sau ce? 

Deci, concluzia zile ar fi ca: cine nu are sosete rosii, sa-si cumpere!!!

Zaganu 01

Nu stiu altii cum sunt, dar eu ca sa-mi incarc bateriile am nevoie de o iesire, ceva... Si ce iesire mai frumoasa poate fi decat o drumetie la munte cu familia si prietenii? Asta s-a intamplat duminica.

Bineinteles ca ne-am facut traseul de acasa, am consultat si starea vremii. Unde voiam noi sa mergem, meteorologii calculasera, facusera logaritmi si integrale si le daduse ca vine ploaia la ora 3. Noi ne-am amuzat (ca am mai patit odata, aproape sa ne anulam o iesire ca au prezis vreme urata si cand colo... vreme a fost suuuper) Am zis, lasa mai ca n-o ploua chiar la 3. O sa ploua la 3 si 10 :)

Traseul ni l-am inceput langa manastirea Cheia, pe cruce rosie, (nu, nu cu ambulanta, marcajul "cruce rosie") si voiam noi sa se termine sus de tot, in varful Zaganu.

Cand am parcat masinile am putut admira acest barzoi care statea simandicos pe acoperisul unei case.

Drumul efectiv incepe frumos, printr-o padure deasa, atat de deasa ca ai impresia chiar ca e uscata, dar nu, sunt uscate doar ramurile la care nu ajunge soarele, varfurile copacilor fiind verzi.

Bucata asta de padure, despre care noi am zis ca e buna de turnat filme de groaza, e mica, urmeaza padurea... normala, sa-i zicem :)

Despre muntomanii prezenti ce sa va zic? Unii mai inceti, unii mai energici, chiar prea energici, a trebuit sa mai fie temperati ca prea-si consumau energia alergand la urcus. 

Avuseram un "sef de trib" cam terorist, stia el ca drumul e lung si-a tot dat cu "biciu'" in noi: "nu facem pauza decat peste juma' de ora, nu va asezati pe jos, mai bine odihniti-va in picioare ca n-o sa va mai puteti ridica de jos, nu beti prea multa apa, nu mai alergati...", chestii de-astea.

Dar cum sa nu te asezi cand padurea e asa o gazda buna si te invita la odihna la fiecare pas?

Cat despre mine... eu am fost prevazatoare, mi-am luat echipamentul complet, n-am uitat nici de sosetele anti-de-deochi. Ma bazam de asemenea pe sosetele mele sa-mi poarte noroc si sa nu inceapa ploaia aia torentiala prevazuta de meteorologi la ora 3, sa inceapa si ea cand aveam noi sa fi fost departe de Cheia, sau macar in masini :)

Traseul pe care am mers este foarte bine marcat, o bucata de drum am mers pe dublu marcaj, cruce rosie si dunga albastra, dar la un moment dat cele doua marcaje se despart. Dunga albastra duce la Poiana Stanii, ambulanta, pardon, crucea rosie merge pana in varful Zaganu, ceea ce ne doream si noi :)

Aaah, uite inca un indicator, ia sa maresc eu pasul sa vedem ce scrie...

Ah, nu, nu, nu, asa ceva nu vreau sa vad! Barbateee, unde esti? Asteapta-ma si pe mineeee...

Ca sa intelegeti, jumatatea mea nu se teme de caini, pentru el toti cainii sunt Patrocle si le vorbeste frumos si daca sunt mai bezmetici asa si latra, el tot Patrocle  le zice, numai ca pe un ton mai autoritar. Spre exemplu, cand s-a dat la noi un caine in padurea de la Poiana Tapului  jumatatea mea a luat repede un bat in mana si cand cainele venea fioros spre noi, jumatatea mea il intampina cu batul si striga si el, cat putea de fioros: Patrocle, pleaca de-aici ca-ti mananc urechile! Eu muream de frica in spatele lui, dar la asemenea amenintare eram bulversata rau de tot, nu mai stiam, sa plang sau sa rad? (Gata, te-am parat, na!)

Va dati seama ca dupa ce am vazut indicatorul cu referire la caini rai am mers in grup mai compact, am banuit ca trebuie sa fie vreo stana prin preajma, pazita de nelipsitii caini ciobanesti.

Inainte de a da de vreo stana am dat de o pajiste minunata in mijlocul careia tronau doua stanci masive, numai bune de stat pe ele ca soparlele la soare...

... Si de savurat un sandvis 

Aici avem o doza de entuziasm cersit...

Zic cersit pentru ca poza originala este asta de mai jos, poza care pe mine m-a nemultumit total:ce sunteti asa lesinate? Ia sa vad o demonstratie de entuziasm. Uite mai ca se poaaate...

Cum stateam noi ca batracienii la soare, ochiul de vultur al jumatatii mele a zarit un copac ciudatel, parea fulgerat, ars, sau asa ceva. S-a dus pana acolo si l-a fotografiat si a luat-o si pe "Lizuca" dupa el :)

Unde e o Lizuca, e si un Patrocle, nu? Ca sa vezi... din pamant din iarba verde a rasarit si Patrocle cel fioros... 

 Cat de fioros a fost Patrocle din dumbrava noastra, vedem in partea a doua a povestii, ca si maine e o zi, nu? 

La buna revedere!

In dumbrava minunata

Patrocle, unde te-ai ascuns, Patrocle?

Aicea nu-i!

Miercurea  fara cuvinte

Simplitatea simplitatii

Va povesteam eu acum ceva timp ca Maria a vrut o ie simpla si delicata. Dupa ce am terminat-o s-a "ivit" si Ioana cu cererea ei, "eu o vrea SI MAI SIMPA SI MAI DELICATA". De unde domnule atata simplitate? Tot Ioana a venit cu ideea sa refac rochita pe care au purtat-o ele cand erau bebeluse, rochita cusuta de mama mea. Zis si facut, m-am apucat de treaba, si am cusut, si am cusut... De cand m-am apucat sa cos la patru maini (glumesc), doua ii, am cam facut din noapte zi, am cusut pe unde si cand am apucat, mare noroc mai am ca prietenele mele s-au apucat si ele de cusut, pentru ca si in vizite am cusut. Se coase mai cu spor in doi, sa stiti! Stiam eu ca n-o sa dureze la nesfarsit... Bateriile mele, despre ele e vorba, momentan, s-au cam terminat.  N-or fi fost ele duracell turbo max, dar am si "forjat" puternic. Dar lasa-le in colo de baterii, le incarc eu cu prima ocazie,  bine ca am terminat si mai ales bine ca Ioana s-a declarat multumita de iisoara ei simpla simpla de tot. 

Cand o sa incarc bateriile, ale mele nu ale aparatului foto, o sa pozez in intregime si originalul, rochita cusuta de mama. Momentan va las cu aceasta poza in care doar se banuieste rochita de la care am pornit.

Deci copilul meu mic, care nu mai e chiar atat de mic, are "simplitatea simplitatii" si in copie si original.

Week-end domestic

Nu-mi vine sa cred... am fost alungata din propria bucatarie... copilu' micu' face clatite!!! Singur(a) !!!
Bun asa, abia am si eu ragazul sa povestesc ce-am facut azi. Nimic spectaculos, fara muntomanii de data asta, dar e bine si asa, "mai rarut, ca-i mai dragut" :)

Azi am incercat sa asistam la spectacolele  din centrul orasului dedicate zilei copilului. Zic am incercat fiindca exact inainte de a ajunge acolo copilu' micu' ne-a informat ca are nevoie de un caiet de romana ca n-are pe ce sa-si faca tema. Ha? caiet, duminica, de unde? De la un supermarket. Asa ca, vrei nu vrei, bei Grigore aghiazma, p-aci ti-e drumu' pan' la supermarket. Pana am terminat noi cumparaturile, ca ne-am amintit si ca frigiderul este cam "nud", s-a dus si mama lui de spectacol, am ajuns acolo doar ca sa ne recuperam copilul. Eu am zis ca nu ma intorc acasa asa repede, hai sa facem o plimbare.

Prin centru, lume multa...

... tineri de la liceul de arta care pictau in aer liber

... mascote

... doamne si domnisoare imbracate in ii. 

A pomenit cineva cuvantul ii? Aici e de mine! N-am stat prea mult pe ganduri, ca un adevarat paparatzzi  mi-am parasit familionul si am plecat la vanatoare de ii.  Intai am cerut permisiunea unei doamne sa pozez cei doi copii care o insoteau (ca prea erau frumosi!)

Dupa aceea am filat trei ii pe care le-am urmarit (ce-am ajuuuns sa faaaac!) si pozat. Dupa ce ne-am mai fatait putin prin centru ne-am indreptat spre casa.

Dar... cand intram eu pe usa casei am asistat la disputa  dintre cele doua entitati ce sedeau bine-merci pe umerii mei. Dracusorul isi freca mainile a incantare "am poze cu ii de pus pe blog, sa vada lumea ca se poarta si in afara zilei de 24 iunie" iar ingerasul de pe celalalt umar ma intreba candid: "nu cumva trebuia sa le intrebi si pe doamnele acelea daca-ti permit sa le pozezi?", ca eu, recunosc, am profitate de aglomeratie si le-am fotografiat pe sestache. Si cum in orice desen animat (ca eu la nivelul ala am ramas), personajul pozitiv invinge intotdeauna, am scuturat puternic dintr-un umar, dracusorul a cazut si dus a fost. Deci, nu vor fi poze, trebuie sa ma credeti pe cuvant, erau trei doamne/domnisoare purtatoare de ii.

Dar ia te uita uita cum mai trece timpul, s-au gatat clatitele. (Sunt aproape gata mancate :)). Nu sunt ele cele mai aspectuoase (se pare ca Ioanei ii place diversitatea) dar va sigur ca sunt foarte, foarte gustoase.

Acestea sunt pastrate cu dedicatie pentru suriorica ce nu s-a intors de la Timisoara. Sunt tare curioasa... vor ramane tot in formatia asta pana intra Firicelul pe usa, sau o sa atenteze cineva la integritatea farfuriei? Va spun eu...