12 iunie 2014

Zaganu 01

Nu stiu altii cum sunt, dar eu ca sa-mi incarc bateriile am nevoie de o iesire, ceva... Si ce iesire mai frumoasa poate fi decat o drumetie la munte cu familia si prietenii? Asta s-a intamplat duminica.
Bineinteles ca ne-am facut traseul de acasa, am consultat si starea vremii. Unde voiam noi sa mergem, meteorologii calculasera, facusera logaritmi si integrale si le daduse ca vine ploaia la ora 3. Noi ne-am amuzat (ca am mai patit odata, aproape sa ne anulam o iesire ca au prezis vreme urata si cand colo... vreme a fost suuuper) Am zis, lasa mai ca n-o ploua chiar la 3. O sa ploua la 3 si 10 :)
Traseul ni l-am inceput langa manastirea Cheia, pe cruce rosie, (nu, nu cu ambulanta, marcajul "cruce rosie") si voiam noi sa se termine sus de tot, in varful Zaganu.
Cand am parcat masinile am putut admira acest barzoi care statea simandicos pe acoperisul unei case.



Drumul efectiv incepe frumos, printr-o padure deasa, atat de deasa ca ai impresia chiar ca e uscata, dar nu, sunt uscate doar ramurile la care nu ajunge soarele, varfurile copacilor fiind verzi.




Bucata asta de padure, despre care noi am zis ca e buna de turnat filme de groaza, e mica, urmeaza padurea... normala, sa-i zicem :)






Despre muntomanii prezenti ce sa va zic? Unii mai inceti, unii mai energici, chiar prea energici, a trebuit sa mai fie temperati ca prea-si consumau energia alergand la urcus. 



Avuseram un "sef de trib" cam terorist, stia el ca drumul e lung si-a tot dat cu "biciu'" in noi: "nu facem pauza decat peste juma' de ora, nu va asezati pe jos, mai bine odihniti-va in picioare ca n-o sa va mai puteti ridica de jos, nu beti prea multa apa, nu mai alergati...", chestii de-astea.
Dar cum sa nu te asezi cand padurea e asa o gazda buna si te invita la odihna la fiecare pas?





Cat despre mine... eu am fost prevazatoare, mi-am luat echipamentul complet, n-am uitat nici de sosetele anti-de-deochi. Ma bazam de asemenea pe sosetele mele sa-mi poarte noroc si sa nu inceapa ploaia aia torentiala prevazuta de meteorologi la ora 3, sa inceapa si ea cand aveam noi sa fi fost departe de Cheia, sau macar in masini :)


Traseul pe care am mers este foarte bine marcat, o bucata de drum am mers pe dublu marcaj, cruce rosie si dunga albastra, dar la un moment dat cele doua marcaje se despart. Dunga albastra duce la Poiana Stanii, ambulanta, pardon, crucea rosie merge pana in varful Zaganu, ceea ce ne doream si noi :)


Aaah, uite inca un indicator, ia sa maresc eu pasul sa vedem ce scrie...



Ah, nu, nu, nu, asa ceva nu vreau sa vad! Barbateee, unde esti? Asteapta-ma si pe mineeee...


Ca sa intelegeti, jumatatea mea nu se teme de caini, pentru el toti cainii sunt Patrocle si le vorbeste frumos si daca sunt mai bezmetici asa si latra, el tot Patrocle  le zice, numai ca pe un ton mai autoritar. Spre exemplu, cand s-a dat la noi un caine in padurea de la Poiana Tapului  jumatatea mea a luat repede un bat in mana si cand cainele venea fioros spre noi, jumatatea mea il intampina cu batul si striga si el, cat putea de fioros: Patrocle, pleaca de-aici ca-ti mananc urechile! Eu muream de frica in spatele lui, dar la asemenea amenintare eram bulversata rau de tot, nu mai stiam, sa plang sau sa rad? (Gata, te-am parat, na!)

Va dati seama ca dupa ce am vazut indicatorul cu referire la caini rai am mers in grup mai compact, am banuit ca trebuie sa fie vreo stana prin preajma, pazita de nelipsitii caini ciobanesti.

Inainte de a da de vreo stana am dat de o pajiste minunata in mijlocul careia tronau doua stanci masive, numai bune de stat pe ele ca soparlele la soare...



... Si de savurat un sandvis 


Aici avem o doza de entuziasm cersit...


Zic cersit pentru ca poza originala este asta de mai jos, poza care pe mine m-a nemultumit total:ce sunteti asa lesinate? Ia sa vad o demonstratie de entuziasm. Uite mai ca se poaaate...


Cum stateam noi ca batracienii la soare, ochiul de vultur al jumatatii mele a zarit un copac ciudatel, parea fulgerat, ars, sau asa ceva. S-a dus pana acolo si l-a fotografiat si a luat-o si pe "Lizuca" dupa el :)








Unde e o Lizuca, e si un Patrocle, nu? Ca sa vezi... din pamant din iarba verde a rasarit si Patrocle cel fioros... 


 Cat de fioros a fost Patrocle din dumbrava noastra, vedem in partea a doua a povestii, ca si maine e o zi, nu? 
La buna revedere!

4 comentarii:

  1. Si pe la cat zici ca a început sa ploua ?
    Foarte tare povestea ( abia asteptam partea a doua ) la fel de tari si pozele....
    Ce mi-ar plăcea sa merg si eu cu voi odata...😎

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eeeei, te-am invitat de doua ori, daca n-ai vrut sa vii, sa fii sanatos!

      Ștergere
  2. O poveste frumoasa cu ilustratii pe masura, umor si ironie si suspans...abia astept continuarea cu cainele cel rau...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gata si continuarea. Zi faina, Silvia!

      Ștergere