05 aprilie 2012

Nu puteam eu sa stau cuminte?

Imi programasem inca de ieri ca astazi sa merg in oras sa fac niscai cumparaturi. Pentru ca portofelul meu era cam nud, jumatatea-mi zice: iti las dimineata cardul meu.  Si ce credeti... a uitat! Eu... setata pe cumparaturi mai studiez o data portofelul, vad ca am tichetele de masa aproape neatinse, ceva bani lichizi (ce ciudat suna, lichizi, parca i-ai purta in pahar), zic las' ca ma descurc, merg la un supermaket, nu e nicio problema... Unde sa merg, unde sa merg? Ah, la Lidl sa-mi iau si cafeaua preferata, ca numai acolo o gasesc. Nu puteam eu sa stau cuminte in banca mea? Se pare ca nu.
O iau pe Pufoasa de la scoala si mergem in statia de autobuz. Dupa vreo juma de ora de asteptat vine si autobuzul, ajungem coapte de caldura la Lidl, studiem fara graba toate rafturile, punem in cos, probam niste crocsi, n-avem noroc (sau poate avem), nu e masura potrivita, ne mai intoarcem pe la dulciuri, in fine, facem o "piata" moderata, nu de alta dar nu suntem cu masina sa putem transporta mari greutati. Ne asezam cuminti la casa si dupa ce ne scaneaza domnisoara tot ce-am pus pe banda ne informeaza foarte nevinovata ca nu se mai primesc bonuri. Pai de cand, ca mi-amintesc eu ca odata am consumat toate bonurile aici la Lidl numai pe dulciuri. Pai mai nou nu se mai primesc. Aoleu, toate lichidele din paharul meu (a se citi portofel) nu ajungeau la nivelul sumei inscrise pe ecran. Ce ne facem, ce ne facem? Trebuie sa mai renuntati la niste produse. Si uite asa, prima oara in viata mea am returnat niste produse deja scanate pentru ca nu-mi ajungeau banii. (Unii ar putea spune ca pentru orice exista un inceput.) M-am enervato-panicat si am dat inapoi ce mi-a venit intai la mana, printre care si cafeaua preferata, mare greseala! A fost haioasa Pufoasa care incerca sa-mi arate cat de intelegatoare e ea, e in stare sa renunte la punga de pufuleti (care nu costa mai mult de 2 lei, deci nu ma ajuta prea mult), ea punea punga pe banda, eu o aruncam inapoi in cos, ea o punea pe banda, eu o aruncam inapoi in cos.
In sfarsit, cum necum am iesit basma curata, ba am mai ramas si cu ceva banisori in buzunar pentru ca atunci cand am inceput sa renunt la produse parca nu ma mai puteam opri. Am iesit din magazin si am pornit-o agale spre statie. Primul tramvai l-am pierdut pe motiv de sacosa grea, n-am putut sa ma grabesc nici un strop. Si pe urma am stat... si am stat... Ii spun Ioanei ca orice ar veni, autobuz, sau tramvai, ne suim  in el pentru ca, in principiu, toate merg in centru. Vine un 28 cam gol, din statie doar doua persoane se indrepta spre el in afara de mine si de Ioana. Mi s-a parut cam suspect, o intreb pe doamna cea in varsta daca autobuzul asta merge in centru, ea zice nu, merge la... O mai intreb o data unde, ea zice merge la... si iar nu inteleg nimic. Ma las pagubasa, zic lasa ca-l asteptam pe urmatorul, dau sa-i comunic asta si Ioanei, dar ia-o pe Ioana de unde nu-i. Fac ochii roata, nici urma de Ioana. Ma uit dupa autobuz o vad pe Ioana cu o fata disperata la geamul din spate. Eu alerg dupa autobuz dand din maini cat sa ma vada soferul in oglinda retrovizoare, numai ca nu s-a inventat inca un semn "vezi ca s-a urcat copilu' fara mine, fa bine si opreste!" As minti daca as spune ca nu m-am speriat, dar mai tare m-am speriat cand am vazut ca nu e in statie, acum stiam ca e in autobuz, ma rugam sa-i treaca prin cap sa coboare la prima statie, eu oricum as fi mers dupa autobuzul ala pana in panzele albe. Si apoi stie pe deasupra numarul meu de telefon, am mai discutat cu ea treba asta, la o adica poate ruga pe cineva sa ma sune. Am vazut cum o  doamna o bate pe umar si-i spune ceva si-i arata ceva in fata. Dupa o scurta urmarire ca-n filmele cu Stan si Bran, vad ca se opreste autobuzul si coboara Pufoasa mea cu ochii in lacrimi. O linistesc eu cum necum si incepem sa mergem spre casa. Ne-au intrat picioarele in gat de atata mers pe jos, am ajuns acasa semi-moarte de foame (noroc cu bananele si chiflele de la Lidl pe care le-am devorat pe drum), si inca imi mai pun intrebarea: nu puteam eu sa stau cuminte in banca mea, sa-mi astept jumatatea si sa merg cu masina la cumparaturi, ca o lady?  

19 comentarii:

  1. Biata Pufoasa...biata Ina...Ai asa un dar de a povesti,ca am trecut prin tot felul de emotii,citindu-ti textul de astazi: am zambit,am tresarit,aproape am lacrimat cu gandul la ochisorii in lacrimi ai Ioanei si apoi am terminat zambind,rasfufland usurata ca totul a iesit bine.
    Va imbratisez.:)

    RăspundețiȘtergere
  2. :)).ce mi place cum povestesti.cred ca te ai speriat groaznic cand n-ai gasit o pe cea mica,dar ea si mai mult.si eu am patit sa returnez produse la casa.mi-era aiurea ca asteptau altii dupa mine,dar asta e.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca mai tare m-am speriat dupa ce am recuperat copil pufos, gandindu-ma ce ar fi putut sa se intample. Si treaba cu returnatul la casa... oricui i se poate intampla, nu?

      Ștergere
  3. Ioi! Mi s-a facut un ghem un stomac cand mi-am inchipuit ca sunt in locul vostru. In primul rand eu sunt tare bleaga si foarte rusinoasa si m-ar fi trecut toate apele acolo la casa. In al doilea rand sunt foarte panicoasa si imi inchipui ce a simtit Ioana cand s-a vazut singura in autobuz. Daca iti poti inchipui... pe mine ma ingrozeste gandul ca ma pierd de sotul meu cand mergem la Metro sau in alt magazin de genul asta. Pfiu! Bine ca sunteti bine mersi acasica! Va pup cu drag!
    Catrinel~Soricel

    RăspundețiȘtergere
  4. Catrinel, si mie mi-a fost oarecum jena la casa, dar asta e. Nu aveam decat doua persoane in spate si oricum nu au avut prea mult de asteptat. Vorba ta, bine ca suntem bine merci acasica. Pupam si noi!

    RăspundețiȘtergere
  5. Exact de o patanie de genul am vrut sa scriu saptamana trecuta, noroc (pentru Lidl)ca nu am avut timp, ca asa le ziceam cateva... teribil m-am enervat mai ales ca la Cj se uita astia la tine ca la un cersetor daca cumperi cu bonuri...
    Si imi erau simpatici...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aha, cred ca stiu cand ai vrut sa scrii, cand cu scotocitul prin buzunare la Diverta, nu?

      Ștergere
    2. Exact :) Si pe urma am avut cu cateva banci de furca... As putea sa-mi fac blog de scandal, ca ma alimenteaza astia cu subiecte :)))

      Ștergere
  6. Mi-a luat ceva sa recuperez toate postarile ratate :D Mi-e atat de dor de voi, nu stiu cum sa facem sa ne vedem si noi - poate de Paste.
    Imi imaginez ca te-ai speriat cand ai vazut ca lipseste Io si imi imaginez ce senzatii a trait si Pufoasa...Dar sa stii ca e muuult mai comod sa mergi cu jumatatea, cu masina, la cumparaturi :D
    VA pup :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aditaaaa, si noua ne e dor de tine, nici pe net nu te mai vede omu, da' poate de Paste ne-o si intalni. Muaaah!!!

      Ștergere
  7. mai, sa-i ia naiba pe aia de la lidl ca nu mai primesc bonuri. de la asta s-a tras totul. n-a fost vina ta, tu ai calculat bine cand ai plecat, dar uite cum o hiba in sistem, o deviatie de la normal, poate genera un mic haos.
    bine ca ai recuperat pufoasa fara nici un alt incident.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totul e bine cand se termina cu bine :)

      Ștergere
  8. Ai avut o zi de-a dreptul aventuroasa, ca sa nu zic cu ghinion. Dar sa stii ca si mie mi s-a strans inima cand am citit ca a plecat autobuzul cu Io in el si tu erai jos. Cred ca trebuie sa faci o "procedura" pentru astfel de cazuri. Care va sa zica "cum procedam in caz de...". Asta daca n-ai facut-o inca...Dar cum te stiu eu pe tine, cred ca deja exista.
    Va pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi avem proceduri, ca de-aia si stie pe deasupra numarul meu de telefon, i-am zis sa nu-i fie jena sa roage pe cineva sa-i permita sa ma sune in caz de urgenta, si altele de genul asta, dar pentru urcat in autobuz fara mine chiar nu aveam. Acum avem: urcatul de manuta!

      Ștergere
  9. Ce de ghinioane! Exact asa am patit si eu la Lidl, dupa ce pusesem o multime de produse-n carucior, ca deh, aveam portofelul doldora de bonuri de masa :) N-au fost bune :( Noroc ca totusi am avut cardul la mine :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi se pare o lipsă totală de respect să nu te informeze cu un afiș, ceva, înainte de a-ti așeza produsele pe bandă. Dacă nu ar fi primit bonuri niciodată parcă ar fi fost mai ușor de înghițit, dar așa, că s-au oprit brusc și dintr-o dată...

      Ștergere
  10. am ras cu lacrimi :) imi place cum scrii, desi probabil cand le-ai patit traiai alte senzatii :))))

    RăspundețiȘtergere
  11. Kadia, se pare că eu am uneori reacții întârziate, mă și enervez mă și panichez abia după ce venimentul s-a consumat. O fi bine, n-o fi... Asta cu panica s-ar putea să ajute, mă face să gandesc mai limpede și să rezolv problema... că după aia nu mai contează, mă așez într-un colț și-mi ling rănile :)
    Bun venit pe blogul meu!

    RăspundețiȘtergere