Despre Puiu

Azi dimineata pe la 7 l-am gasit pe marginea cutiei, piuia cu ochii spre geam, se auzea de afara ciripitul rudelor lui. Mi-a fost mila de el, dar n-am avut cum sa-i dau drumul, ar fi fost moarte sigura. Ploua intruna de ieri si e frig, ca sa nu mai amintesc de pisici...

Am incercat sa-i mai dau lapte cu seringa, n-a vrut si pace... Zic o fi prea devreme pentru el, il las pana se trezeste de-a binelea. Imi iau cafeau si urc la birou. Mai tarziu vine Pufoasa cu o falca-n cer si una in pamant, a disparut PUIU!

Mergem jos la bucatarie, cutia goala, deranj mare in cosul meu cu machiaje, dovada ca a trecut pe acolo. O fi vrut sa se uite in oglinda sa vada daca i s-a stricat freza in timpul somnului:)

Haaa, e asa haios cand doarme, sta cu ciocul in piept si se umfla in pene si se desumfla, parca te astepti sa si sforaie :)

L-am gasit intr-un final in coltul bucatariei cu o etichetuta de la o clama de par atarnandu-i de picior, dovada ca a trecut si pe la "depozitul" de agrafe si clame de par al fetelor. Chiar nestiutor in ale zburatului nu e, eu sper sa se perfectioneze cat sta pe la noi ca sa-l putem elibera in siguranta.

Azi a mancat ceva malai, mai cu forta mai de bunavoie, i-am mai dat si niste lapte cu seringa. Exerseaza zburatul de pe pervazul ferestrei pana jos pe mocheta de la bucatarie. As vrea sa-l vad ca se si inalta, dar sa avem putintica rabdare. E totusi foarte slabit si nu prea e sigur in miscarile lui. E incredibil de bland, nu se mai sperie de noi, nu trebuie sa tinem pumnul strans ca sa nu scape, sta singur pe palma, sau agatat de hainele noastre. A capatat insa un obicei ciudat danseaza asa in cerc, nu stiu cum sa va explic, ceva similar cu alergatul in jurul cozii la caini. Ce-o fi asta? Sa-l duc la pshiholog? (Am glumit).

Atat pentru azi. Ne vedem, auzim, citim si maine.

Puiu Fraierica

Acum vreo ora, exact cand faceam eu clatite (in sfarsit... ca ma roaga Pufoasa de vreo 3 zile), ma cheama fetele afara sa-mi arate ceva. Un pui de vrabie statea nemiscat pe patratelul meu. Fetele strigau la mine: salveaza-l, mami, salveaza-l! Cand m-am apropiat de el s-a speriat si a incercat sa zboare dar nu i-a reusit, probabil mai are de luat lectii de zbor.

Bine mai fraierica, aci ti-ai gasit si tu sa aterizezi pe autostrada pisicilor? E un trafic de pisici la mine in curte ceva de speriat...

Intre doua clatite (arse) am gandit si am rumegat problema. Daca-l las afara sigur il inhata o pisica, in casa mai are o sansa dar cum il hranim? Las' ca vedem noi.

L-am prins si l-am dus in casa. Am trecut pe langa a treia clatita carbonizata, fetele cica sa n-o arunc ca poate ii place vrabiutei. Ma intorc si ma uit stramb la ele. Bineee, arunc-o !

Caut o cutie care sa-i devina casuta musafirului aerian. Fetele in spatele meu. Iar am doua umbre? Am gasit cutiuta, am pus carpe, am adus si niste malai, puiul nu papa. Hai mai fraierica, deschide ciocul, ca e papa bun. Nimic!

O fi deprimat zice Firicica, i-o fi dor de mama lui. Pufoasa incepe sa piuie. Tu ce mama zmeului faci? O imit pe maica-sa, sa nu-i mai fie dor de ea.

Ar fi bune niste insecte. Firicica se ofera sa prinda un paianjen. Se duce mai intai sa-si caute niste manusi sa nu puna direct mana pe insecta scarboasa. Pufoasa... si mai rau, se baricadeaza in sufragerie, are oroare de paianjeni. Striga de acolo: sunt in siguranta, sunt? N-a mers nici cu paianjenul.

Am iesit afara dupa o rama. I-am fluturat-o prin fata ochilor. Nimic! Mai fac o ultima incercare, am niste serigi prin casa de la ultima tura de intepaturi in zona posterioara, aduc una, suuuup, trag niste lapte in ea, il inhatz pe domnul pui si-l indop cu forta, ca doar n-o sa-l las sa moara de foame. Asaaa, acum stau si eu mai linistita, nu moare nimeni de foame la mine in casa, da?

Fetele mai au o problema: e fata sau baiat? Mariei i s-a parut a fi baiat asa ca i-a zis PUIU. Si mie mi s-a parut a fi tot baiat si i-am zis FRAIERICA.

Acuma ma duc sa vad ce face.

Un altfel de "material"

Intr-o dimineata, saptamana trecuta, am vrut sa le fac fetelor o surpriza si le-am zis: azi facem ATELIER, va confectionati fiecare ce vreti, cercei, medalion, brosa, eu doar va ajut. Vestea a fost primita cu entuziasm de fetele mele dar mai ales de prietena lor, care era in vizita la noi, era foarte curioasa sa lucreze cu lut. Asta era la micul dejun. In ziua aceea insa Ioana nu s-a simtit bine si a trebuit sa fac o groaza de drumuri, la medic, la analize, la ridicat razultat de analize, asa ca nu prea am avut timp si nici starea sa mai fac ATELIER. Dupa masa de pranz Ale ma intreaba: da' noi mai facem azi MATERIAL? Incurcatura asta simpatica s-a intamplat pentru ca Ale a stat vreo 6 ani, parca, in Italia, si uneori mai face confuzii din astea. Mie mi-a placut cum a iesit si am adoptat repede expresia.

Am facut totusi "material" in ziua aceea, chiar si a doua zi, cand am pictat ceea ce am mesterit cu o zi inainte. Iata-le aici la uscat:

Intre timp au fost finalizate bijuurile, au fost chiar purtate, cu mandrie as putea spune (n-avem poze... ca n-avem).

Azi am facut un alfel de MATERIAL. De asta data doar cu Pufoasa si Firicica. Eu nu sunt o mare bucatareasa, in sensul ca nu ma dau in vant dupa gatit, facut prajituri... Asta nu inseamna ca nu fac. Si inca des. Dar as putea trai si fara sa fac activitatile astea. In schimb, ceea ce am facut azi am facut cu mare curiozitate si cu mare drag as putea spune. Ca sa n-o lungim, am facut chifle, sau painici, cum vreti sa le spuneti, cu faina neagra, tarate de grau, chimen, masline, branza, nuci si susan. Stiu, am amestecat multe ingrediente, n-am avut vreo reteta anume, dar stiti cum au iesit? Hiiimmmm... Si cred ca au iesit atat de gustoase pentru ca iar am facut MATERIAL cu fetele. Coca am impartit-o in trei si fiecare si-a facut propria forma de painica. Ce mandrie pe ele: tati, painicile alea lunguiete eu le-am facut! Nu e asa ca par a fi facute de un specialist?

Abia asteptam sa terminam painicile astea ca sa facem altele si sa experimentam si alte combinatii de ingrediente. Poze cu painicile nu va arat ca sa nu va fac pofta. (Aiurea, n-am facut!) Promit insa ca la urmatorul Material sa fac pe dracu-n patru si sa va arat si poze.

O seara faina va doresc!

Marca inregistrata

Nu am eu cine stie ce recolta de legume din nanogradina mea dar un lucru minunat tot se intampla. Fetele mele n-au fost niciodata "fan" legume, Ioana cel putin nici nu vroia sa auda de ardei, rosii, mazare. Ei, acum situatia un pica s-a schimbat, au ajuns sa-si culeaga singure mazarica din curte si s-o manance asa cruda. Stiti cat de dulce e? E minunata, am pus-o in salata si am mancat-o ca atare, fara vreo alta pregatire.

Intr-o zi cand le-am pus salata pe masa le-am zis: va prezint cea mai minunata salata, mazarea si salata sunt de la noi din gradina. Maria mea zice: stii cum imi vine mie sa zic? "De la noi din gradina-marca inregistrata". Nu stiu de unde pana unde, dar mi-a placut si asa a ramas. Spre exemplu ieri mi-a aratat Ma o boaba de mazare in ciorba si intrebarea a fost scurta: "marca inregistrata?" Raspunsul a fost ceva mai lung: "normaaaaal!"

Invat in fiecare zi cate ceva despre gradinita mea. Spre exemplu la anu' o sa stiu ca dovleceii desi sunt mititei, planta in sine, daca-si pune mintea, invadeaza toata nanogradina, ca mazarea dupa ce a rodit, la revedere, trebuie sa o smulgi fiindca alta productie nu mai da. (Si eu care credeam ca o sa mananc mazare direct de pe lujer pana la Craciun!) Ca rasadul de rosii, pare el mititel la inceput, dar pe parcurs se dezvolta si simte si el nevoia sa respire, deci nu trebuia sa-l pun asa des (am fost calica, am vrut sa folosesc toate rasadurile, plus ca le-am luat si pe ale unei prietene care voia sa le arunce. Ce-ai fato, ai inebunit? Cum sa le arunci? Da-le aici ca le inghesui eu pe undeva). Si multe altele care nu-mi vin in minte acum.

Cam asta despre nanogradina...

Despre fete... Aseara au avut petrecerea de buna ramas, in seara asta o ducem pe Ale acasa. Nu stiu la cat s-au culcat, la 11 inca mai auzeam vorbaraie la ele in camera. Mi-e drag de ele ca se inteleg foarte bine, Ale e un copil intelegator, mai mare dragul s-o ai musafir.

Acuma fug sa iau rezultatul la analizele Pufoasei. Tineti-mi pumnii sa nu-mi zica iar ca nu e bine deloc, ca ma impusc. Stiti voi, am un pistol de lemn la mine tot timpul, just in case.

P.S.Am luat analizele, cica-s bune, a fost doar o raceala pe fondul unei sensibilitati crescute. Tre' sa avem grija pe viitor la balaceala in apa rece.

Nu ma plictisesc, nu ma plictisesc!

Cred ca acolo sus cineva e insarcinat sa stea cu ochii pe oameni si cum da vreunul semne de plictiseala, trosc, ii mai trimite o belea pe cap. Asta asa pentru revigorare.

Sa va spun... Am venit de la tara impreuna cu o prietena de-a fetelor mele, o tin la mine o saptamana. Fetele se inteleg bine, ma bag si eu printre ele, e distractie mare la noi. Au program de voie, am incercat sa nu institui prea multe reguli, regulile astea sunt stresante. Adica daca vor petrecere in pijama, sa fie petrecere in pijama. Daca vor sa faca picnic pe o patura in sufragerie, se poate manca si pe jos in sufragerie. Asta inseamna ca nu e mereu ordine si curatenie la noi in casa, dar cel putin e veselie mare. In fiecare zi le scot in parc, la inghetata, ne dam cu rolele. Ele, eu doar supraveghez :). Apropo, asa pentru respectarea adevarului istoric, de cateva saptamani sa stiti ca nu am mai vazut porumbeii la locul stiut, ce-o fi cu ei?

Bun, pana aici toate bune si frumoase, numai ca alaltaieri cand am iesit cu rolele in oras, si am parcurs distante nu gluma, am ajuns si la fantana arteziana care iese din pamant. Acolo fetele au facut slalom printre jeturile de apa, bineinteles s-au cam udat, cel putin la picioare, ce mai tura vura, Ioana a capatat oaresce probleme de sanatate. Am mers fuga la medicul de familie: urgent la analize, intai sumar de urina. M-am descurcat de am facut analiza si am primit rezultaul in aceeasi zi, doctorita care mi-a inmanat rezultatul: nu e bine deloc! Nu stiu cum s-a intamplat, dar chiar in momentul ala s-au dublat cele 30 de grade de afara, am simtit cum tasneste apa din mine si mi se inmoaie gladiolele. Mai trebuie facute si analizele astea a zis dna doctor, mi le-a scris pe o hartie, 8 la numar, veniti maine dimineata cu copilul.

Eu nu prea stiam cum sa-i zic copilului ca tre' sa-i ia sange, sa nu-i provoc vreo spaima. Mie cand imi zicea mama ca maine mergem la analize, era clar in noaptea aia nu dormeam si aveam crampe la stomac pana ieseam din laborator. Nu mai zic ca daca-mi aruncam ochii spre sticlutele cu lichidul meu pretios incepeam sa ma scurg pe scaun.

Dar stai un pic, am uitat, Ioana nu seamana nici un pic cu mine, cand am anuntat-o de analize mi-a zis: ah, si primesc iar bomboane din alea rosii si verzi? Asa s-a intamplat la ultima "extragere", numai ca mersesem la un laborator care avea de a face mai mult cu copii, d-aia erau doamnele aprovizionate cu bombonici.

Am fost la analize cu Pufoasa, curajoasa nevoie mare, dupa aceea ne-am intors cu tramvaiul, ii place sa calatoreasca cu mijloacele de transport in comun, de fapt cred ca e mai mult curiozitate decat placere. Am mancat un sir de covrigi pe drum, asta fiindca nu mancase de dimineata, a primit si ciocolata ca sa capete culoare in obraji. Ne-am intors vesele acasa, i-am si zis: e o placere sa mearga omul cu tine pe strada. Si dupa aceea i-am povestit cam ce tragedie faceam eu cand era vorba de analize si cat de tare trebuie s-o fi stresat eu pe mama.

Asa, intre timp s-a mai intamplat o belea, ni s-a infundat canalizarea. Minunat! In buricul verii, cand ai nevoie de dush cat cuprinde, cand mai ai si musafiri, minunat! Am facut insa o distractie si din asta, sper. Cand faceam dush, ca se mai putea face asa cu mare economie de apa, insiram fetele la usa, potriveam apa si ziceam start, avea fiecare aproximativ 5 minute, timp in care cele de la usa faceau galerie: hai I-oa-na, hai I-oa-na! sau de la caz la caz, in functie de cine era inauntru.

Au venit diversi oameni, s-au bagat prin caminele (cred ca asa se numesc) din curte, de fapt intr-unul ca al doilea era impracticabil, nu va zic de ce. Unii au ridicat din umeri, altii au zis sa vina Apa Nova, Apa Nova a zis ca e prea riscant sa bage presiune pe conducta ca ne trezim cu toata chestia aia, iar nu va zic care, in casa. A gasit sotul in sfarsit pe cineva care a fost de acord sa sape in curte sa depisteze conducta, sa-i dea o gaura si sa desfunde, pentru ca se stia cam pe unde e blocata. Ei bine, cand am venit noi de la analize nu prea mai aveam pe unde sa ajungem in casa, am escaladat un morman da pamant, oamenii sapasera sanatos, fix pe fasiuta unde aveam eu gazon. Lasa, ca era cam chel. Cel putin aseara toata lumea a facut dush, fara cronometru si fara galerie.

Asa ca... vreau sa informez pe aceasta cale, nu stiu pe cine, entitatea aceea care are grija ca oamenii sa nu caste de plictiseala, ca eu, domnule, NU MA PLICTISESC!!!

Cu mainile curate

Film regizat nu de Sergiu Nicolaescu ci de moi :).

In distributie: Firicica, Pufoasa si Jumatatea mea mai mare.

Actiunea filmului : moi, ajutata de o scara, o tarnica si de un carlig, dupa trei ore petrecute in ciresii din curtea parinteasca am prezentat familiei minunata recolta de cirese negre si pietroase (cam putine, ca nu erau toate coapte, a trebuit sa culeg selectiv). Pentru ca existau o groaza de alte trebi care ma asteptau am hotarat ca ciresele respective sa le MANCAM PUR SI SIMPLU si ce-o ramane, de-o ramane, sa facem compot pentru la iarna. Reactia familionului la scenariul conceput de mine: "si dulcetica?" Bun, cine vrea dulcetica ajuta la scos samburii. Zis si facut, toata lumea a participat, mai putin regizorul, adica moi, ca aveam alte trebi, v-am mai zis.

Scenariul a fost destul de lejer, au fost permise si improvizatiile. Cineva a zis: dar tu de ce esti asa de curata? Imediat a inceput "palmuiala" astfel ca la sfarsit toata lumea era manjita de "sange" de cireasa, ca asa e in filme, nu? La ei e suc de rosii, la noi e suc de cirese. Castigati noi!

Pufoasa, care a descoperit ca vrea sa se faca veterinar, a testat rezistenta puilor la cursa de o mie de metri fara garduri si a facut un control stomatologic catelului, ocazie cu care a descoperit ca are vreo patru carii si nush'ce probleme pe la gingii. Bleah!

Asta e filmul nostru de duminica. Scuzati regizorul, e incepator!

Va avertizez... postarea asta este interzisa doamnelor insarcinate si pofticiosilor asa in general.

Este vorba despre fragi. Pe care le-am cules luni din padure.

Stiti cum miroaseau??? Nu exista cuvinte pentru un raspuns cat de cat aproximativ.

Melcul ideal

Eu cu melcii am o relatie foarte speciala. Dar foarte speciala. Adica suntem in razboi, de cand ei, fara sa ma intrebe, au venit si s-au cazat in nanogradina mea. Eu nu stiu pe unde au mai stat ei pana acum dar am vrut sa le transmit un mesaj: nanogradina mea nu e pensiune all inclusive! Se pare ca n-au inteles si de la o vreme nu ma mai multumesc sa iau prizonieri, intelegeti ce vreau sa spun...

Asta nu inseamna ca nu-mi sunt simpatici melcii. Unii. Ca acesta facut de mine... care sta cuminte unde-l pui... si nu rontaie nimic...

Nimic nu se pierde

Anul trecut, in vara, am fost cu niste prieteni intr-o drumetie pe dealuri, pe-acolo pe la tzara mea. Din aceasta drumetie venii acasa cu o punga de conuri de brad. Tata meu s-a amuzat foarte tare, cica am dat in mintea copiilor, ce faci tu cu atatea conuri de brad? N-or sa ramana ele nefolosite, o sa fac eu ceva... Poate niste brose, am aruncat si eu o vorba ca sa nu par chiar a nu sti de ce le-am adunat. Dar poate nu-l stiti pe tata... pai si cum adica faci brose? Si cum le prinzi si cum le tai? Ei, pai aici poate ma ajuti tu. Zis si facut, a avut tata de lucru cateva ore bune. Am pus rezultatul muncii lui inapoi in punga, promitandu-i solemn sa-i aduc sa vada produsul final. (Bine ca a uitat de ele ca ar fi fost in stare sa ma sune in fiecare zi sa ma intrebe in ce stadiu sunt brosele lui. E de-o curiozitateeeee...)

In timp ce mesteream nush'ce din lut am avut nevoie de ceva dintr-o cutie cu materiale si scotocind am dat si de punguta cu conuri. Am lasat balta ce faceam si lovita de-o inspiratie subita am facut o floricica din lut cu "petale" din con de brad. Iata rezultatul final:

O bentita care si-a gasit de mult stapana.

Zilelea astea i-ar m-am impiedicat de punga cu conuri. Si am pictat si am decupat si am lipit si am lacuit si... VOILA

Va trebui sa mai fac macar una, sa am ce-i arata si lui tata, sa ma creada ca nu a muncit degeaba, fiindca si brosa asta a fost "adoptata". Chiar foarte rapid :)

Intre timp, am terminat inca o bentita, m-a rugat cineva sa fac una asemanatoare primei "nascute". Aceasta este:

Ati recunoscut fotomodel pufos?

Fara noima

Am avut o zi plina, destul de anosta, nimic deosebit de povestit. De dimineata am facut mancare impreuna cu fetele. E prima oara cand ma ajuta efectiv la gatit. Ele au curatat si taiat dovleceii. Vai cum ma exprim si eu... Ele au zis asa: "haideti dovleceilor la SPA!" Una i-a "barbierit", (curatat de coaja) si cealalta le-a facut masaj (adica i-a taiat cubulete). Au curatat si tocat marunt ardeii, una pe cei rosii cealalta pe cei galbeni, pe care mai tarziu i-au recunoscut in ciorba din farfurie: "hm, ardeiul asta rosu pare a fi taiat de un specialist", a zis Maria. Bineinteles ea ii taiase. Evident ciorba asta a fost cea mai buna ciorba pe care au gustat-o. Au tocat doua verze, integral, de la cap la coada, motiv pentru care au si mancat varza calita pentru prima oara in viata lor. Trebuia sa guste din ce-au facut, nu?

Dupa masa m-am ocupat de patratel. Nu v-am zis ca am pus rasaduri pe patratelul ce a capatat pamant nou. Am ceva emotii cu pamantul asta, nu stiu cat de cernoziom e el, s-a intarit foarte tare dupa ploaie, dar imi zic ca trebuie sa am putintica rabdare. Cand am pus rasadurile era fix dupa o ploaie cu spume, si apa baltea, nu se scurgea deloc, desi in curtea vecina si chiar si la mine in nanogradina nu era nicio balta. Am stat desculta pentru ca incaltarile imi ramaneau fixate in pamant, atat de clisos era. Cand m-a vazut Ioana s-a descaltat si a "circulat" si ea prin mocirla. "De cand astept eu asta!"(Cand vede o balta pe strada ma intreba: mami, pot sa ma trantesc in balta asta? Inca ma mai intreaba desi stie raspunsul.) A luat noroi si si-a facut sosete. Radia de bucurie, i s-a implinit si ei un vis dupa cum singura s-a exprimat. De atunci petrece mult mai mult timp afara in curte. Se descalta cand e cald si umbla printre rasadurile de rosii, ardei si castraveti. Uneori o las sa le ude ea desi am emotii ca s-ar putea sa scape stropitoarea si sa-mi omoare vreun rasad.

Maria participa si ea, dar seamana foarte mult cu mine, cum v-am zis. Cand se apuca mama de gradinarit o ajutam si eu cateva minute, dar daca mama zicea: du-te in casa daca ai de invatat imediat mi-aminteam ca mai am o tema de rezolvat. Asa si Maria. Saraaaaca, asa multe teme are... Nu vreau s-o stresez, cand vede ca e rost de distractie pe "plantatie" apare si ea.

Cand s-a facut foarte cald afara am intrat in casa. Ioana ma rugase inca de dimineata sa-mi fac ceva de lucru la sufragerie ca sa-si faca si ea temele acolo. Nu-i place deloc sa stea singura. Eu as fi stat la birou ca acolo am toate materialele, dar daca m-a rugat sa mergem la sufra...

Mi-am luat tot calabalacul si am coborat la sufra cu gandul ca o sa termin un tricou inceput zilele trecute. Am inceput insa cu o pauza, m-am asezat pe canapea, am pus capul pe Vasile si n-a durat mult si-am adormit. V-am zis eu ca Vasile asta umbla cu somniferele in buzunar. Ioana m-a invelit cu un halat si a facut liniste, da nu prea mult. Nu stiu cat sa fi durat, m-a trezit un scartait de usa, da, asa e la noi, mai scartaie usile, si imediat dupa aceea am simtit un miros de cafea. Am deschis ochii, langa pat era tras un scaun si pe el aburea o cafea. Pufoasa era cu un servetel in mana stergea cafeau ce cazuse pe scaun. Zic: au, ce-i cu cafeau asta? Pai nu ziceai tu ca te trezeste tati duminica cu mirosul de la cafea? Incepusem sa ma plictisesc si tu nu te mai trezeai...

La cafea mi-a adus si ciocolata asa cum face de fiecare data. A aparut si Maria, am impartit ciocolata si am lenevit toate trei pe canapeau de la sufragerie.

Cand m-am trezit de-a binelea m-am uitat inspre tricou si am avut instant o revelatie: NU AZI! Si-am iesit iar la patratel. Am mutat rasaduri din nanogradina unde se sufocau de multe ce erau, am udat...

Ah, am uitat sa va spun ca melcii imi dau mari batai de cap si am citit azi ca ar putea fi combatuti presarand cenusa sau zat de cafea in jurul plantutelor pe care ei le devoreaza. Am pus eu zatul de la cafeaua de azi, dar a fost putin si nici rabdare n-am mai avut asa ca am presarat si niste cafea macinata. Am inebunit sau ce?

Acum ma asteapta o baie fierbinte, sper ca nu a dat pe-afara din cada de cand scriu eu acilea si daca s-o mai putea... cateva pagini citite din cartea pe care mi-a trimis-o o buna prietena. Va trebui insa sa-l trimit pe Vasile in deplasare, cu somniferul lui cu tot...

V-am pupat si somn usor!

Vasile sau Branzica?

Dialog de fiecare seara, la culcare:

- Mami, stai cu mine? (Asta inseamna ca trebuie sa ma bag in pat langa Ioana pana adoarme. Una din noi!)

- Ia-ti tu pijamaua, baga-te in pat, ca vin si eu.

- Bine, dar sa nu intarzii ca nu ti-l mai dau pe Vasile. (Asta da santaj, stie cat de mult imi place mie Vasile)

Vasile este domnul urs, pufos si grasos, numai bun de perna. Cred ca are ceva somnifer sau macar niscai levantica in umplutura, altfel nu-mi explic efectul sedativ ce-l are asupra mea.

La culcare Ioana are langa ea doua "plushoase", pe Vasile si pe Branzica. Daca ajung la timp mi-l pune pe Vasile in brate (si eu il pun imediat sub cap). Daca intarzii sunt pedepsita, tre' sa ma multumesc doar cu Branzica, un leopard dragut el asa de felul lui, dar nu tine loc de perna, asa ca nu ma mai obosesc sa-l pun sub cap, il tin in brate.

Acum cateva seri, pedepsita fiind, cu Branzica in brate incerc sa ma consolez singura:

- Lasa mai, ca si Branzica e frumos, uite, e si pufos nici nu ocupa loc mult...

- Daaa, atunci de ce nu faci tu niste margele cu pete ca ale lui?

HA! Ce idee mi-ai dat, chiar o sa fac!

Cine a zis ca nu-s bune si pedepsele uneori?

Ne-am luat pamant!

Ne-am luat pamant. Unde e? A stat cateva ore la poarta, dupa aceea inarmati cu roabe, galeti si lopeti l-am asezat unde ii e locul, adica in patratelul din laterala casei. Cat e? Vreo patru metri cubi. Cat m-a costat? Mult. Pretul cred ca s-a stabilit cam asa: ia sa vedem, cat costa metru' de pamant in centrul orasului? Atat. Buuun, il inmultim pe asta cu 10 si obtinem pretul metrului cub de pamantului adus, ca e de padure, adica nu poluat ca asta de la oras. De fapt nu e de padure e chiar de la campie, e pamant care a fost cultivat, cernoziom, ce mai...

O sa ma ocup de el luni, sa-l nivelez, sa pun rasadurile, sper sa nu fie prea tarziu, vedem noi mai incolo. Oricum, vorba unui vecin: tu faci agricultura experimentala, nu? A fost si el foarte curios sa vada mazarea inflorita, nu mai vazuse in viata lui asa cum nici eu nu am mai vazut pana acum.

Se intampla ceva ciudat cu mazaricile mele... Cred ca au propriul lor calendar. Ce si-au zis ele, in ce luna suntem noi, in mai? Aoleu, pai noi trebuie sa inflorim. Au inflorit toti lastarii aia ce au 30-35 de centimetri, si asta pot sa inteleg, dar mai sunt si unii care au cam pierdut startul, abia au rasarit, n-au mai mult de 9-10 cm si stiti ce, au deja flori.

Si inca o ciudatenie. Uite ce a stat pe gardul meu doua zile fara sa se miste.

Intai a fost numai unul, apoi a aparut si cel de-al doilea. Cel mare era cam cat palma mea. Aveam eu o banuiala ca e fluture "Cap de mort" dar nu eram sigura asa ca am intrat pe net si am avut confirmarea, plus ca am aflat ca sunt fluturi protejati fiind pe cale de disparitie, colectionarea fiind interzisa.

How are you today?

Acum cateva zile am primit un mesaj. "Ce faci, esti bine?"

Mi-a creat o stare de bine mesajul asta. E reconfortant sa vezi ca prietenii se gandesc la tine.

Mesajul continua cu: "Tot in tara?" si cu semnatura. Atat ultima intrebare cat si numele expeditoarei m-au facut sa inteleg ca de fapt e o confuzie, eu... tot in tara de cand ma stiu, iar numele mi-era complet necunoscut. Asta nu inseamna ca a disparut cu totul bucuria mesajului. Am trimis si eu mesaj, am explicat ca e o confuzie, am raspuns la intrebare si am intrebat la randul meu: dar tu, esti bine?

Acum va intreb si pe voi:

Voi... sunteti bine?

Stiri pseudo-agricole

Ca nu mai fusera de mult... Nanogradina mea e verde-verde.

Sambata am folosit la mancare ceapa, marar, patrunjel si usturoi exclusiv din productie proprie si dau pe-afara de mandra ce sunt. Mi-e drag de nu mai pot de lastareii de mazare, cresc intr-o zi cat alte verdeturi in zece. Ca doar n-or fi din semintele lui Jack... Stai un pic, ala era cu vrejul de fasole. Whatever!

Si mai mi-e drag de mazarica mea pentru ca e foarte foarte prietenoasa. Am mutat cativa lastarei dintr-un loc in altul fiindca am constatat ca i-am pus cam desi, si nu s-au suparat. Dupa aceea i-am mai mutat inca o data si iar nu s-au suparat, au crescut frumos in continuare. Asta numesc eu toleranta crescuta la stres. Ia sa ma dau eu bine pe langa ei, poate-mi vand si mie un pont... Sa nu mai fiu asa stresata cand vad melcii, obraznicii, care au indraznit sa manance, efectiv sa manance, din lastareii de mazare. Si vorbesc aici de lastareii care erau si asa napastuiti din cauza mutatului. M-au enervat asa de tare ca le-am declarat razboi, i-am vanat, n-am avut inima sa-i omor dar i-am pus la ghena, a venit masina si i-a luat, am scapat de ei. Sper ca astia nu se intorc la casa parinteasca precum cainii si pisicele. Bine, stiu ca n-am reusit sa scap de toti, oricum or sa mai vina prin gard din gradina vecina care este ca o jungla. Acolo locuieste o doamna in varsta care nu se mai poate ocupa de gradina si aceasta s-a salbaticit. Gradina, nu doamna. Mie imi place asa, e plin de verdeata si de pasari salbatice, altele decat vrabiutele, imi pare rau ca nu stiu cum se numesc.

Pentru musafirii nepoftiti de peste gard, sau de sub gard, am improvizat un gardulet. Nu e tocmai estetic, dar cel putin noaptea trecuta a dat rezultate, nu a mai disparut nicio frunzulita de la putinii lastarei ce au mai ramas in viata dupa transplantare si invazia melcilor.

Cam atat pentru azi...

Inghetata sau pisic?

Ooooo, ai zis ca mergem la inghetata...

Mergem dupa ce o luam pe Mariuca, mergem, mergem?

Stiu ca n-am voie sa o mangai ca mergem la inghetata, dar eu o sa iau inghetata mea la pachet, s-o mananc acasa, bine?

Trebuie sa ma intorc!

In week-end am fost la un TEAM BUILDING. Eu nu fac parte nici din TEAM nici din BUILDING :) dar pe principiul "sa vina si nea Ion ca si el e om" am fost si eu invitata. Si m-am dus. Bine am facut, ca m-am relaxat. Am ajuns pe o vreme ca asta:

S-a schimbat numai un pica pe parcurs:

Cel mai mult insa a contat ca am fost primiti cu bratele deschise:

S-au intamplat lucruri foarte serioase pe acolo:

Eu n-am luat parte la ele ca aveam treburi mai importante de facut, spre exemplu era un peisaj minunat de contemplat:

o bataie cu bulgari de starnit...

Am vazut o caprioara simpatica si nu am reusit s-o fotografiez asa ca am luat numarul de telefon de la pensiunea cu pricina si trebuie sa ma intorc. Pentru sedinta foto cu Capri!

Aproape gemene

La palatul de clestar s-a incins hora broselor aproape gemene (asta pentru ca s-au nascut cam in acelasi timp).

Avem si padure, avem si trandafiri si fructe si ape, avem si marinari (daca tot sunt ape) si avem si candy.

Enjoy !

Disponibilitatea "gemenelor" o puteti vedea aici

Pentru Ioana

Nu vreau sa va plictisesc cu porumbeii mei dar... avem noutati. Aseara cand ne intorceam din plimbarea noastra zilnica vedem la locul binecunoscut doar un porumbel. Hopaaa, zic, unul intarzie la intalnire. Pe firul de peste drum Maria imi arata un porumbel care statea oarecum cu spatele la primul. Nu, asta e altul, de ce ar sta asa departe si cu spatele? Nu termin de vorbit ca primul porumbel, care ne-am lamurit noi mai tarziu era "fata", zboara si se aseaza langa morocanosul de peste drum. Tot fetele...

Pana aici nimic deosebit. In scurt timp apare si al treilea porumbel. Aoleu, tu cine mai esti si ce doresti?

Intrebarea asta cred ca i-a pus-o si El. Si pentru ca nu i-a placut raspunsul iaca lupta!

N-a durat mult, intrusul s-a lamurit rapid cine e seful pe firul ala si a plecat.

Asa am facut si noi, afara ploua, umbrela mea era data peste cap...

Ioana: mami, sa scrii neaparat despre asta.

Nu, zic eu, nu mai scriu despre porumbei, ca devine plictisitor.

Nuuuu, te rog eu, scrie doar acum, incepi asa: nu vreau sa va plictisesc cu porumbeii mei dar...

Vreau sa prind si trenul asta!

Spuneam cuiva, in gluma, ca am salvat un prematur. Era vorba de o plantuta, un lastarel de telina cu o tulpinita subtire cat un fir de par, pe care l-am smuls din greseala de langa fratii lui ceva mai rasariti. Primul impuls a fost sa-l arunc la cos, nu mai vedeam eu om, pardon, planta din el. Dar mi-am adus aminte de o intamplare mai veche cand tot asa mi se parea imposibil sa prind un tren pentru ca mai aveam putin timp la dispozitie si o distanta lunga de strabatut pana la gara. Si atunci, ca si acum, am zis da' ce-ar fi sa incerc? Atunci am prins trenul. Am alergat ca la proba de rezistenta si am prins trenul in ultima secunda si aveam si bilet in buzunar, ca eu niciodata n-am fost in stare sa merg cu nashul. Apropo de nas, am niste amintiri foarte haioase din studentie cand mergeam in grup cu trenul. Prietenii mei aveau o regula, in afara de aceea ca ei niciodata nu-si cumparau bilet, exista si regula ca-i venea fiecaruia randul sa-i dea nasului banii ce se strangeau de la toti. Eu ii avertizam: bai, pe mine sa nu ma puneti sa dau bani la nas, mai bine ma duc sa-mi iau bilet. Si am scapat eu cat am scapat, pana intr-o zi cand am adormit in tren, trebuie sa fi fost moarta de oboseala (veneam de pe munte, na!) ca altfel eu nu adorm niciodata in tren sau in masina. Si ce s-au gandit amicii mei, treaba premeditata aflai eu mai incolo... Au strans pentru nas un pumn de monezi, nici macar o bancnota, si cand a deschis nasul usa mi i-au pus mie in mana, eu sforaind pe rupte (exagerez, dormeam ca o panseluta!) si au zis: "bilete sunt la ea", si-au aratat spre mine. Eu m-am trezit, m-am uitat la monezile alea care nu stiam cum au aterizat in palma mea si le-am aruncat cat colo pe masuta de la geam de s-au imprastiat in tot compartimentul. S-au distrat copios amicii mei pe seama mea, pe mine ma trecusera toate transpiratiile. Norocul meu, si al nostru, ca nasul a fost de treaba si a gustat si el gluma.

Mda, iar am deviat de la subiect, eu si Florin Piersic ce mai incepem sa povestim una si ajungem la alta. Nu ca m-as compara eu cu maestrul...

Despre plantuta... N-am aruncat-o, am pus-o intr-o cutiuta cu pamant. Nu numai ca nu s-a ofilit, chiar a crescut un pica. Iat-o!

Ce astept eu acuma? Sa prind si trenul asta!

M-am bucurat sa-i vad

Stiti frica aia a mea ca nu ma crede lumea... Ieri dupa ce am scris despre cei doi porumbei pe care ii vad zi de zi in acelasi loc mi-am zis: asta sigur n-o s-o creada nimeni, se va gasi cineva sa gandeasca "da' ce, porumbeii aia n-au si ei alta treaba, n-au si ei copii, nu alearga si ei dupa papa bun? Uite domne ce viata, asa mi-ar placea si mie!" La pranz cand veneam cu Ioana de la scoala am facut intentionat bucla desi nu mai era nevoie, nu era nimeni pe role, am vrut sa vad daca sunt porumbeii mei acolo. Bineinteles ca nu erau si eu deja imi faceam procese de constiinta, ca am indus lumea in eroare, vazusem porumbeii aia de cateva ori si gata, am decretat eu ca ei stau tot timpul acolo. Ma si pregateam sa dau o dezmintire aici pe blog, numai ca am amant-o pana mai pe seara.

La 6 am plecat dupa Maria, singura, Ioana dormea. Asa ca o paranteza, faptul ca Ioana s-a bagat singura in pat, a tras plapuma peste ea si a adormit ma ingrijoreaza destul de tare, ea face asta doar cand e bolnava, mai precis inainte de a face febra mare. Acum sta cu termometrul la subrat, sa vedem...

Am plecat dupa Maria cam tarziu, totusi ce credeti ca am facut? Buclaaa... Daaa, si eu imi ziceam in gand: ce mama nebuna mai sunt si eu, poate copilul Maria ma asteapta cu ghiozdanul ei de un quintal in spinare si mie imi arde sa caut porumbei verzi pe pereti (ei, nu chiar...).

Bucla n-a avut farmec fara Ioana. Am ajuns in dreptul casei cu pricina, porumbeii nu erau. Am facut un bot de camiloi, iaca m-am inselat! Trec mai departe si ce sa vezi? Porumbeii erau acolo. Confundasem casa. In curtea casei erau niste oameni, am ezitat putin, totusi nu prea aveam timp de pierdut, am scos aparatul si am pozat porumbeii.

E o mica distanta intre ei de asta data, poate nu s-au inteles la ce scoala sa-si inscrie copilul, poate nu s-au pus de acord daca sa-si ia casa sau masina, chestii de-asta domestice... Sunt convinsa ca pana maine se vor pune de acord si ii voi gasi mai indragostiti decat pana acum. Eu m-am bucurat sa-i vad oricum!

Plimbarea noastra zilnica

Am pentru cateva zile un aparat de fotografiat... in custodie. Am auzit si eu cuvantul asta la jumatatea mea si-l folosesc ca suna misto :). Asa a facut si Maria cand avea vreo trei ani, a intrebat-o cineva ce vrea sa-i aduca Mosu' si ea a zis: o masina rosie fara TVA :). Auzise si ea la tati, cu TVA, fara TVA...

Ne-am facut un obicei, eu si Ioana, sa mergem impreuna sa o luam pe Maria de la scoala. Ioana pe role, eu pe jos. Ma intreaba Ioana:

- Facem bucla?

- Facem, zic eu.

Asta inseamna ca mergem pe o straduta laturalnica, putin circulata, cu sens unic, proaspat asfaltata, ideala pentru mers cu rolele. Ocolim un pic, dar asa nu ne chinuim pe trotuare pline de gropi si masini parcate.

Am invatat deja toti cainii si toate pisicile de pe strada si din curtile oamenilor, unora Ioana le-a pus si nume. Preferatul ei este cainele Doc, care insa n-a vrut sa stea azi la pozat. Pisicile n-au primit nume, dar Ioana cum le vede le striga: pisicaaaa!!!, si alearga dupa ele. Unele stau la mangaiat alte nu. Iata una mai sperioasa:

Uite si cainii. Poate nu se baga de seama in poze dar frumosii astia doi sunt mari cat niste vitei. Ii zic Ioanei: cainii astia n-au nevoie decat sa stranute ca sa ne puna pe noi doua la pamant.

Am avut noroc pana acum, nu i-a apucat stranutatul cu noi prin preajma :)

Aaaa, asta trebuie neaparat sa vedeti. De fiecare data cand mergem noi dupa Firicica la scoala porumbeii astia sunt exact in acelasi loc, pe aceleasi fire, in aceeasi apropiere tandra. Va jur! Si Ioana a observat, deci am martori.

Urmeaza copacul pe sub crengile caruia Ioana trece neaparat in viteza si despre care azi a zis: copacul asta as vrea sa nu fie taiat niciodata!

Uite o frunza ca o inima!

Ajungem la scoala. Uite-o si pe Ma!

Dupa ce ne imbratisam facem schimb, eu iau ghiozdanul ei de aproximativ 250 de kile si-i pasez gentuta mea. Ne intoarcem alene spre casa. Nu ne grabeste nimic.

Nanogradina

Mi-am amintit azi "poezia"care m-a ajutat sa memorez subunitatile milimetrului: mili, micro, nano, pico! Uite asa i-am gasit eu nume gradinitei mele, Nanogradina!

Avem, cum va spuneam, cateva fire de zmeura care par a avea flori sau... ceva...

Avem cateva capsuni (stiu, corect este capsune, dar m-am obisnuit asa si-mi place mai mult cum suna).

Si avem rasaduri, carora le-am facut (de capul meu) o mini-sera , sau nano-sera ca sa fim la asorte.

Acestea stau inca infofolite, le-am scos afara doar ca sa se obisnuiasca un pica, urmeaza sa le plantez dupa ce voi fi adus pamant bun sa umplu patratelul decopertat.

Cam astea-s stirile pseudoagricole de azi. Sper ca nu v-am adormit!