16 octombrie 2010

Margelele-albine



La margelele acestea mesteresc de multa vreme, cu pauze bineinteles. Nici macar nu stiu de ce le-am botezat asa, stiu doar ca de cand am inceput sa le pictez m-am gandit la ele ca la margelele-albine. Acum sunt gata, o asteapta pe regina albinelor sa le incalzeasca la gatul ei.

14 octombrie 2010

Toata viata mea

Va spun din auzite...
Ana, cand a primit inelul, a spus: "este cel mai frumos inel pe care l-am avut in toata viata mea!". Si eu am fost foarte fericita sa aflu asta. Ce conteaza ca toata viata ei inseamna numai 8 anisori? Eu m-am bucurat de parca ar fi fost 80.


De bentita n-am aflat daca i-a produs aceeasi bucurie, dar atata timp cat o poarta inteleg ca-i si place, nu?




11 octombrie 2010

Sunt normala?

Merisoarele si perisoarele mele si-au gasit stapan. In seara asta m-am ocupat de impachetarea lor, dar inainte de asta am decorat o cutie, cutia in care maine o sa le expediez prin posta. Cu riscul de a parea oarecum ciudata o sa va marturisesc ca atunci cand lucrez la ceva ce-mi place foarte mult... vorbesc singura (na c-am zis-o!). De fapt nu singura ci cu lucrusorul pe care-l tin in maini. In seara asta mi-a scapat un "hai ca esti frumoasa!". Instantaneu s-au intors spre mine doua capete de fetite (frumoase, ca-s ale mele) si m-au intrebat: cu cine vorbeai, mami? Cu cutia asta! Pai tu vorbesti cu lucrurile? Da, ce, nu stiati?
Dupa ce am terminat cutia am mai migalit la un sistem de compartimentare interioara a cutiei astfel incat sa nu stea claie peste gramada merisoarele si perisoarele, dupa aceea am asezat pufoseniile inauntru, fiecare imbracata in hartie subtire si deasupra am mai pus niste hartie alba si lucioasa. Cutia era gata! Acum mai trebuia doar s-o imbrac in hartie alba, s-o incing cu scoci, sa trec adresa pe ea. Le-am spus fetelor ca asa ceva mi-ar placea si mie sa primesc cadou si atunci am inceput sa desfac cutia minutios impachetata, punandu-ma oarecum in pielea destinatarului. Voiam sa vad cum m-as simti primind o asemenea cutie cu o asemenea incarcatura. Si le intreb pe fete:
- Sunt normala?
Raspunsul a venit promt:
- Esti! Cateodata.

06 octombrie 2010

Fructe pufoase

Daca va ganditi ca apar prea devreme cu ornamente de Craciun, sa stiti ca ideea mi-a venit iarna trecuta, deci e foaaaaarte tarziu.
Intai am facut un merisor verde. (Of, sunt o pofticioasa, cand zic merisor verde, ma si vad muscand dintr-o frumusete de mar crocant, din ala de paraie la muscat si care lasa dara dulce de zeama pe obraz.)


Dupa aceea am mai facut doua si la al patrulea, ce sa vezi, a iesit o PARA!

Daca as fi stat acasa probabil ca para mea nu s-ar fi nascut. Dar am conceput-o la drum lung la care mi-am luat ceva de lucru, ca v-am zis c-am citit undeva ca numai prostii se plictisesc si de atunci fac tot posibilul sa nu ma plictisesc. (Salvez si eu aparentele ce sa fac ...:)
Drumul a fost lung si pe la jumatate deja terminasem merisorul dar nu ma induram sa-l las deoparte, asa ca am bibilit la el pana la destinatie. Am umplut masina de puf, plus poseta, plus geaca, plus blugii mei, plus tricoul sotului, dar eu zic ca a meritat, merisorul s-a transformat intr-o para. Si jumatatea mea a zis la fel (ca a meritat), nici macar nu s-a suparat ca am facut dezastru in masina, d-aia ii sunt eu recunoscatoare si i-am si promis ca-i fac cinste cu o cafea. (Momentan o face tot el ca o face mai buna! Poate dupa un curs de perfectionare...)



Ma dau batuta, am tot incercat sa modific pozele astea ca sa incapa pe deantregu' dar nu pot si pace. Ma iertati, da?

22 septembrie 2010

Lasa ca vine iarna, nu vara!

Cel mai bine ma mobilizez atunci cand lucrez ceva si stiu din start pentru cine este. Cea mai incitanta cerere a fost sa pictez un tricou pentru o fetita de un an si sa-i fac si o bentita asortata. Stiti ce mi-a luat mai mult timp? Cautatul tricoului. E foarte greu sa gasesti un tricou de bebe fara vreun mutzunache, hane-montane, sau mai stiu eu ce personaj de desene animate tronand pe piept. Erau foarte intrigate vanzatoarele cand auzeau ce caut, 90% dintre ele aproape ca ma certau: haideti, vreti tricou simplu la copil de un an? Pai tre' sa fie si el amuzant acolo, ca doar e bebelus, cum sa fie tricoul simplu?
Ei, dar cautarile mele au avut oarecum succes, am gasit tricou cu maneca lunga, dar vorba vanzatoarei: lasa ca vine iarna, nu vara!
Iata ce-a iesit:


21 septembrie 2010

Inca una

Inca nu mi-a trecut incantarea provocata de realizarea husei pentru telefonul din dotare, o sa radeti, dar umblu cu ea la gat si prin casa. (Uite, chiar acu' m-a sunat jumatatea mea si ce mandra am fost ca i-am raspuns fara sa fac prea multe "sapaturi", ca doar aveam telefonul la gat). Am fost si mai incantata cand am vazut ca si altora le-a placut ce-am facut eu. In primul rand Firicica a intors husa pe-o parte si pe alta, eu deja ii vazusem sclipirea din priviri (care stiu eu ce inseamna) si dupa lupte seculare care au durat doua zile m-a intrebat: imi faci si mie una?
Apoi Pufoasa, la ea problema s-a pus altfel: cand o sa am eu telefon, in clasa a patra (nu stiu de unde i-a intrat in cap ca atunci o sa aiba telefon), o sa-mi faci si mie o husa din asta frumoasa?
La ambele intrebari raspunsul a fost: BINEINTELES.
Si pentru ca mi-a placut foarte mult sa lucrez cu fetru m-am apucat de lucru si iata husa Mariei:


In ultima vreme am facut poze slabe, era sa dau cu aparatul de toti peretii. Azi am aflat ca nu aparatul trebuia sa-l dau de toti peretii ci capul meu ala bleg, ca n-am mai verificat si eu setarile. Cineva, poate chiar eu din greseala, a umblat pe la butoane... am o caruta de poze ce trebuie refacute pentru ca sunt departe de a reflecta realitatea.

19 septembrie 2010

Mi l-am legat singura de gat

Vine o vreme cand nu se mai poate, trebuie sa ti-l legi de gat. Cum ce? Telefonul, ce credeati? Mie mi se intampla frecvent sa ies pe poarta si in timp ce bag cheile in poseta sa constat ca am uitat sa iau telefonul. Si atunci am doua variante: ma intorc (ca nu sunt superstitioasa), iau telefonul, dar la intoarcere imi dau seama ca-l puteam lasa foarte bine acasa ca oricum nu m-a sunat nimeni, sau nu ma intorc (ca mi-e lene si stiu ca si asa nu ma suna nimeni), dar la intoarcere vad ca am 7 apeluri nepreluate dintre care cel putin unul era ffff important. Daca acesta din urma se intampla sa fie de la jumatatea mea, cu siguranta cand dau ochii cu el ma apostrofeaza delicat: "am sa-ti leg telefonul ala de gat ca sa stii si tu unde e".
Uite ca zilele astea m-am gandit sa-i fac o surpriza, mi-am legat singura telefonul de gat, adica am confectionat o super-mega-husa de telefon. Azi am scos-o prima oara la plimbare prin parc si nu-mi mai incapeam in pene de mandra ce eram...
Trebuie sa va spun ca, desi aveam de multa vreme intentia sa confectionez o astfel de husa, declicul l-a provocat o super-fata, care are un super-blog si care confectioneaza niste super-bijuterii. Am intalnit-o o singura data la un targ, pe ea si bijuurile ei si am fost placut impresionata. N-am schimbat decat doua vorbe cu ea, dar mi-a placut atat de mult ce-am vazut la standul ei ca-mi venea sa-mi strang drighidelele si sa ma duc acasa :). Daca nu ma credeti, aruncati un ochi la Andreea pe blog si credeti-ma pe cuvant, in realitate "drighidelele" ei sunt mult mai frumoase decat lasa pozele sa se vada. Asa... si cum spuneam, am vazut la ea pe blog o husa pentru carti de vizita si atunci mi-am zis ca e vremea sa rezolv si eu problema mea cu telefonul cu personalitate proprie, care niciodata nu sta unde il pun eu. Aaaaaa, acuma m-am prins, de-aia se cheama mobil, fiindca e mereu in miscare, se tooot ascunde. De mine!
Si iata si husa:




15 septembrie 2010

Sa-mi fac coronita?

Am primit zilele trecute un premiu de la Mirela. As minti daca as spune ca nu m-am bucurat, m-am bucurat asa cum m-am bucurat de fiecare data cand am primit un premiu. Acusica o sa ma acuzati de falsa modestie, eu totusi cred ca nu merit niciun premiu, si blogul asta cu atat mai putin. Am vazut blogerite care se respecta, pe ele si pe cititori, au grija sa scrie in fiecare zi, aduc noutati din viata lor sau din munca lor, scriu de pe telefon daca n-au un calculator in fata (asta da respect!!!) Eu... toata vara ce-am facut? (m-ar putea intreba furnicuta, eu... pe post pe greiere). Am mesterit, dar n-am pozat, am facut "drighidele" care au plecat ca si cand nici n-ar fi fost, de scris pe blog... doar doua vorbe... tranca-fleanca-mere-acre, poftim, asta e exprimare de blog premiat?
Ar trebui sa dau premiul mai departe altor 10 bloguri pe care le urmaresc cu placere. Eu nu vreau sa se supere nimeni pe mine, nici cei care m-au mai premiat si nu am dat premiul mai departe nici cei pe care i-as premia dar lista avand doar 10 locuri ar ramane pe afara. Deci... toate blogurile pe care le urmaresc eu merita premiul.
Asaaaa... si trebuia sa mai insir zece lucruri care-mi plac. Ia sa vedem, ce-mi vine prima data in minte aia o sa scriu:

1. rosiile cu branza (mi-e cam foame in momentul asta)
2. comediile
3. gecile de piele (din liceu imi tot promit sa-mi cumpar una)
4. incaperile luminate (dar luminate, sa nu trebuiasca sa aprind lumina ziua ca sa bag ata pe ac)
5. Brasovul
6. magazinele de cadouri (nu stiu daca e corect cum m-am exprimat, intelegeti voi...)
7. padurea toamna
8. copiii veseli
9. bomboanele cu lichior
10. intalnirile cu prietenii dragi

13 septembrie 2010

Regula lui cincizeci

Hai sa va spun. In vara asta n-am mai scris pentru ca nu am fost OK. M-am apucat de cateva ori sa insir cuvinte dar m-am oprit la timp cu intrebarea urmatoare: ce fac eu domnule aici? Ma vait? Nu se poate asa ceva.
Acum vin de la scoala, un copil l-am dus pe celalalt l-am luat. Incepe dansul, Pufoasa de dimineata, Firicica dupa-amiaza. Imi da dureri de cap si-mi creeaza o stare de disconfort inceputul asta de scoala, dar nu vreau sa enumar cauzele. O sa astept sa vad intai ce se intampla mai departe. Cred ca am sa-mi aplic si mie regula lui 50. Aaaah, nu v-am zis-o? Am constatat eu la un moment dat ca prea ma agitam ca o musca-ntr-un borcan de cate ori imi ziceau fetele, mai ales Ioana, "mami, ma doare urechea" sau "mami, ma doare stomacul". Eu saream sa vad ce-i cu urechea, cautam termometrul sa vad de are febra dar pana ma intorceam eu, in 90% din cazuri imi zicea: "aaaah, pai gata, mi-a trecut". Asa ca... am inventat regula lui cincizeci. Cand incepe sa le doara ceva trebuie sa numere pana la cincizeci inainte de a da alarma. Daca dupa ce au terminat de numarat inca le mai doare, atunci da, trebuie sa ma informeze, sa vedem ce masuri luam.
Buna regula, nu? Trebuie sa vad cum reusesc sa mi-o aplic si mie si s-o extind si la altfel de dureri in afara celor fizice, pentru care, slava domnului, mai exista inca antinevralgic, nurofen si alte "buline" d-astea.

08 septembrie 2010

Iesirea din amorteala

Stateam zilele trecute la calculator, citind blogurile preferate, intra jumatatea mea in birou si zice:
- N-ai mai scris nimic pe blog, ia baga-ti mintile in cap!
Stii ca ai dreptate? Si am vrut sa indrept lucrurile pe loc. Dar nu aveam starea aia...

Am fost lenesa in vara asta, de fapt n-as zice chiar lenesa, lenesa la scris pe blog, ca de mesterit am toooot mesterit. Chiar acum am biroul plin de "drighidele" cum zic unii, care asteapta a fi pozate. Poate la pozat sa zicem ca am fost lenesa. Promit insa sa recuperez in scurt timp, vor fi si poze. Unele insa si-au luat zborul si nu mai am ce face, au fost multe cadouri in vara asta care au plecat fara sa le imortalizez, de asta imi pare rau.

Azi intrand pe Breslo, aici, am avut o maaare surpriza, la produsul zilei era un tricou facut de mine, acela cu printesa.

Pana-mi capat iar dragul de povestit auziti aici cum crede Pufoasa mea ca ar sta treaba cu impartirea.
O intreb eu pe Firicica de dimineata:
- Mai Maria, in ce clasa ai invatat tu tabla inmultirii?
- Intr-a treia.
- Oh, deci a scapat Ioana anul asta. (Pufoasa trece a doua)
Ioana, care a auzit discutia ma intreaba ce este aia tabla inmultirii, ii explic eu, ii dau si niste exeple, m-a lasat cu gura cascata cad am vazut ca prinde din zbor, a inteles singura ca 2x6 e acelasi lucru cu 6x2, si dupa aia ma intreaba cum e cu impartirea. Eu ma codesc, ii zic ca e prea grea s-o lasam pe alta data, ea insista si atunci ii dau urmatorul exemplu:
- Uite, ai 8 mere pe care trebuie sa le imparti la 4 copii. Cate mere dai fiecarui copil?
Si aici vine raspunsul cel mai interesant pe care l-am auzit vreodata:
- Pai dau cate un mar fiecarui copil si raman si eu cu patru.


V-am pupat si sa auzim de bine!

05 august 2010

Schimb de locuinta


Cedez casa pe pamant contra iglu pe ghetar. Caut traducator pentru anuntul asta, sa-l pot publica urgent in ziar, ca asa nu se mai poate...

04 august 2010

Luna cadourilor





Nu, sa nu credeti ca daca ieri imi doream sa ninga acum ma si cred in decembrie, luna cadourilor. Caldura asta infernala nu mi-a afectat chiar atat de tare neuronul singuratic (desi sunt destul de ingrijorata pentru el, il vad destul de bulversat si parca mai lenes decat e el de obicei). Pur si simplu luna august e pentru mine o luna a cadourilor... de facut. Avem sot, prieteni, prieteni ai copiiilor... etc, care-si serbeaza ziua in aceasta luna, deci tre' sa-i dam bataie...
Unele cadouri sunt gata, va dati seama ca nu pot fi expuse inainte de eveniment, nu?
Pot sa va arat insa un tricou galben pe care puteti deslusi povestea de dragoste, in faza incipienta (la stadiul de seranada) dintre un tanar pasaroi si o delicata si timida domnisoara inaripata. Atat de timida incat s-a intors cu spatele sa nu bage de seama pretendentul ca a rosit pana in albul ochilor. Stati pe-aproape, poate vreti sa fiti martori la cununia civila :)
Ah, sa nu uit, asa cum v-am obisnuit, tricoului ii tine de urat o pereche de cercei cu acelasi copacel, micsorat la maxim cat sa incapa pe disc de ceramica de 3 cm.
Totul disponibil pe Breslo

03 august 2010

Caldura mare, mon cher

Aseara, dupa ce a apus soarele si am observat ca nu s-a racorit absolut deloc am devenit nervoasa, asa fara motiv, sau doar din motivul asta. Si cand m-a intrebat jumatatea mea ce-as vrea, am zis: sa ninga!!!
De cand am venit de la tara s-a terminat si cu harnicia mea, gata cu trezitul si pictatul in miez de noapte, gata cu prajiturele plamadite la prima ora a diminetii. E prea cald, domnule...
O sa va arat insa cerceii facuti la tara pe care abia am reusit sa ii pozez.







Sunt disponibili pe Breslo

27 iulie 2010

Poveste de la tara

Gata cu sederea la tara. Am avut zile pline, m-am trezit in miez de noapte si-am lucrat cu spor. Mi-am scos "biroul" afara si, cand inca nu se zarea tipenie de om prin preajma am lucram cu mare drag acompaniata de ciripit de pasarele. Asta s-ar putea numi RAI. Priviti si voi:

S-au implinit niste ani de la nunta si m-am gandit sa-i pictez jumatatii mele un tricou, numai ca nu stiam cu ce. Tot fetele m-au salvat: cum cu ce? Cu o chitara, ca doar stii ce mare rocker e tati. Asa e, cum am putut sa uit? Asa ca o paranteza, dupa ce mi-a fost ceruta mana (desi n-am inteles niciodata discriminarea asta, eu cred ca ambele maini sunt folositoare la o adica), o singura mare problema aveam: cum o sa suport eu sa ascult zi de zi muzica data la maxim? Si nu orice muzica ci una pe care eu nu o "digeram" nici atunci si nici acum. Atunci parea o problema de nerezolvat... Chiar era o problema pentru ca o data am stat o jumatate de ora la poarta pe o ploaie torentiala cu o umbrela inutila in brate (la ce-ti mai foloseste o umbrela daca toarna cu galeata, poate doar sa nu-ti ude parul), pentru ca iubitul meu asculta muzica data la maxim si nu auzea soneria. Dar vremea a trecut, lucrurile s-au mai asezat, mai intram tiptil si mai umblam la sonor, mai inchidem usi si ochi...
Asa, deci am gasit ideea, dar pe ce tricou sa pictam? Desi eram hotarata sa nu mai pictez pe tricouri negre, pentru ca sunt foarte pretentioase, trebuie sa dai cate 5-6 straturi de vopsea ca sa se vada si dureaza mult, si daca n-ai niste ochi de pisica e greu sa lucrezi noapte pe negru, etc, etc, am zis, ce nu fac eu pentru sotul meu drag? Deci tricoul este evident.. negru.



Si pentru ca nu pot sa trec asa usor peste eveniment, vreau sa mai spun ca-i sunt recunoascatoare jumatatii mele ca e mereu alaturi de mine, ca ma sustine in tot ce fac, ca nu ma cearta cand fac prostii (cand dau din casa spre exemplu), ca ma asculta, ca-mi povesteste, si cel mai mult si cel mai mult ii sunt recunoscatoare pentru acel: UITE, D-AIA TE IUBESC EU PE TINE pe care-l aud aproape in fiecare zi, desi niciodata nu primesc vreo explicatie, dar sunt copil mare si banuiesc eu cam de ce. (Oarecum)

Mda, si unde incape un tricou negru incape si al doilea, m-am pus pe treaba si am mai facut unul de care, puteti zice ce-oti vrea, eu sunt tare mandra. A fost prima oara cand m-am cronometrat si chiar daca n-o sa credeti eu tot va spun, la brosa si tricoul urmator am lucrat, insumat 10 ore. Eu cred ca a meritat, dar cu siguranta sunt subiectiva, ca doar e "copilul" meu, n-o sa-l vad eu urat.


Si mai am multe lucruri facute in saptamana ce-a trecut, asteapta sa fie pozate, dar... mai e si maine o zi.

16 iulie 2010

Am lipstit mult si o sa mai lipsesc... Am plecat pentru un week-end la tara si nu m-am mai dat plecata. Azi plec din nou. Ca in fiecare vara ma intreb: Ce caut eu, domnule, la oras? Iarna cam uit de intrebarea asta, dar vara...
Sa va spun ce lucruri minunat de simple mi s-au intamplat acasa la... locuinta mea de vara... e la tara... acolo era sa mor... de urat si de-ntristare... beat de soare.... pardon, nu asta voiam sa zic, mi-a rasarit pur si simplu melodia asta in cap.
Ca sa nu credeti ca a dat harnicia peste mine asa subit, trebuie sa va spun din start ca ma otravesc cu niste medicamente, care pe langa efectele benefice pe care le vad destul de vag, dar le mai astept, au si o groaza de efecte negative care mi s-au dezvaluit asa din prima. Unul dintre ele ar fi ca mi-au cam luat somnul. Nu chiar de tot. Dorm cam pana pe la 3, 30. Dupa aceea ma trezesc si sunt fresh, cu pofta de munca. Asa ca daca aveti un avion, un tren, ceva, ce nu vreti sa pierdeti si n-are cine va trezi la ora 3,30 noaptea, apelati cu incredere la mine, sunt mai ceva ca un CEASORNIC.
Si pentru ca ma trezesc asa plina de energie ma si apuc sa fac cate ceva, ba un tricou, ba o margica, ba niste cornulete, ba o prajitura cu visine, niste snitele, o ciorbita, si lista continua. Ptiu, ptiu, ptiu, sa nu fiu de deochi...
La tara, cam in fiecare dimineata pe la 6 eram in zmeura. Dupa aceea treceam pe la dude (ca a rasarit un dud mic pe locul celui taiat de tata acum multi ani), dupa aceea pe la visine si uite asa cand se trezea lumea era gata si salata de fructe (completata cu piersici, caise, mere si ce se mai gasea). E o nebunie sa ai totul proaspat, in curtea ta.
Ah, am uitat sa va zic, am cules visinele si s-a rupt scara cu mine, norocul meu ca n-am asezat-o invers ca as fi cazut de sus, asa m-am ales doar cu cateva julituri la un picior. Nu va grabiti sa trageti concluzii referitoare la greutatea mea, nu m-am ingrasat intre timp, scara era vai mama ei, drept pentru care tata a facut-o bucati si maine facem un gratar cu ea. Dupa ce am cazut mi-am zis: gata, uite asta a fost visul cu norul si cu tata. Foarte convenabil, nu? De fapt, cand o sa fiu eu ceva mai serioasa o sa va spun eu ce interpretare i-am gasit visului. Adica nu, va zic acuma, cred ca visul ala a fost asa ca o "tregere de maneca", am fost avertizata ca orice ar fi, eu si tata suntem in aceeasi barca, acelasi nor in cazul nostru, si oricat as fi eu de suparata pe el, la o adica ne suntem sprijin unul altuia. Si in consecinta am lasat supararea la o parte si suntem iar prieteni.
As avea multe de povestit, dar stau ca pe ghimpi ca mai am un tricou de terminat si trebuie sa-mi fac bagajele.
Va las cu ultimul motan pictat:



03 iulie 2010

Scoica-evantai

Aseara am avut "sedinta" cu Firicica, ne-am intrecut in a boteza cerceii facuti din scoici de ocean, perle (maaaari) de cultura si organza. Ce-a iesit? Ne-am distrat copios inventand nume kilometrice, care mai de care mai... neinspirate.

Ramane asa... Scoica-evantai

(disponibili pe Breslo)

02 iulie 2010

Suntem geniale

Alis e o fata dintr-o bucata. Vesela, sigura pe ea, daca are ceva de spus spune. Si e o mare sportiva. Nu, nu joaca fotbal :) dar e o impatimita a pescuitului. Imi povesteste cum, cel putin o data la 2 saptamani pleaca la pescuit, cu prietenii sau numai cu sotul ei. Mai mare dragul sa auzi astfel de povesti, cu familii inchegate cu ceva timp in urma, care rezista, traiesc armonios.
Ma provoaca cu temele pe care mi le da. Ultima tema, tricou cu pescar pentru sotul ei, dar si pentru ea. Recunosc, am facut ochii mari, nu prea-mi vedeam pescarul pe tricou de dama. Dar nu voia pescarul ACELA, voia unul intr-o barca, pe tricou vesel, evident galben. "Dar vezi ca vreau si medalion si cercei". N-am putut sa tac: "Bine, mai tanti Alis (asa-i zic eu, desi suntem de-o varsta) ce mama zmeului sa faci cu medalionul si cerceii la pescuit?" Pai am zis eu ca-l iau la pescuit? Corect, n-a zis. Si uite asa, de vreo doua saptamani tot sucesc eu tricoul ala galben pe toate fetele, il calc, il asez pe un scaun sa-l am in ochi, il mut, il mai privesc in soare... si idei IOC!
Dar nu putea sa dureze asa la nesfarsit, cand au venit ideile, au inceput sa curga, s-a materializat si tricoul...
... s-au nascut si cerceii

si a aparut de neunde inca un pescarus...


Stiu ca n-o sa credeti, exact cand scriam randurile de mai sus, a aparut Alis sa vada ce-am facut pentru ea, ca pleaca la mare, cu cortul si nu putea pleca fara tricouri. M-a binedispus vizita ei, asa cum ma binedispune orice fatza zambitoare, mai ales daca o parte din zambet stiu ca se datoreaza muncii mele.
Alis a decretat: "Suntem geniale! Eu ca am venit cu ideea, tu ca ai pus-o in practica. Vezi ca ma mai gandesc si-ti mai dau teme..."
Sa fii sanatoasa, sa ai vreme buna la mare si sa prinzi tone de peste! (dar nu imbracata cu tricoul galben!!!)

29 iunie 2010

Pescarul profesionist

Cand vine vorba de pescuit, se stie, nu e loc de exagerari... Daca zice omu' ca a prins un peste cat galeata de mare eu zic ca nu e frumos sa-i pui vorbele la indoiala (Stiti, mai sunt si galetusele alea de se joaca copiii in nisip...)
Pentru pescar profesionist (oricum nu exista amatori in bransa asta, nu?) am pictat tricou special de luat "pe balta".

Tricou bumbac, marimea L - 45 lei -disponibil

27 iunie 2010

Pasare calatoare


Revin, pasare calatoare, la casa parinteasca. Ies pe ulita copilariei, in seara ploioasa de vara... Umbrela imensa ma protejeaza din cand in cand de stropii rari de ploaie. Doar din cand in cand pentru ca nu ma pot abtine sa nu fac giumbuslucuri cu umbrela in aer, as arunca-o in sus de-as fi sigura ca o prind la aterizare. Sta ploia. Inchid umbrela si nu stiu ce sa fac cu ea. Sa ma joc. Topai peste balti si invartesc umbrela. As vrea ca miscarea sa fie continua, umbrela sa descrie cercuri perfecte fara intreruperi. Nu-mi iese, dar exersez. Miroase a iarba proaspat cosita udata de ploaie. Dupa prima cotitura il vad pe varu-meu stand pe banca in curte si spalandu-se pe picioare. Ridic umbrela si-l salut: "Salutare". "Salutare", vine si raspunsul lui. Acum ar fi trebuit sa ma opresc si sa mai schimb doua vorbe cu el, ca nu ne-am mai vazut de mult. Aman pentru maine. Trebuie sa-mi exersez numarul cu umbrela. Trec mai departe. La urmatoarea casa, verii lui tata, frate si sora, stau pe o terasa in curte si urmaresc meciul la televizor. Pe ei nu-i mai salut, ca-s departe si-s prea absorbiti de meci, si eu am mari probleme cu umbrela. Vreau sa fac o miscare a la Charlie Chaplin si nu-mi iese. In sfarsit intru pe strada prietenei mele, capat de linie adica, miscarea cu umbrela... aproape multumitoare. De departe vad in semiintuneric o silueta de femeie. E o doamna profesoara in varsta, venita din alta localitate, o stiu doar din vedere. Sunt sigura ca nu ma cunoaste. O fractiune de secunda am oprit in aer umbrela nestiind ce sa fac. "Cand o sa vada o umbra filiforma imbracata in costum de blugi, cu codite, cu o umbrela rotitoare in mana sigur o sa creada ca-s un copil pus pe joaca", si am dat drumul umbrelei in aceeasi miscare circulara, care-mi iesea din ce in ce mai bine.
Ajungem una in dreptul celeilalte. Eu cu umbrela mea rotitoare o salut:
-Buna seara!
Primesc si raspunsul:
- Buna seara, doamna!

22 iunie 2010

Inka

Firicica e plecata in tabara. De echitatie. Ne suna de cel putin trei ori pe zi sa ne spuna ce minunat se simte, ce curajoasa a fost ca s-a suit pe un cal imens (INKA), ca a laudat-o domnul instructor si domnul diriginte (foarte sensibila la laude fata asta a mea, cu cine o fi semanand?), ca e vreme frumoasa, ca portiile la masa sunt cat chiuveta, ca au facut foc de tabara imens... si multe altele. Si ne vrea pe toti la telefon si ne spune fiecaruia cate ceva astfel incat la sfarsit noi adunam, punem cap la cap si ne facem o imagine de ansamblu.
Ma umple de bucurie sa-mi vad jumatatile astea mici cum freamata una de dorul celeilalte, cum se intreaba ele ca niste oameni mari: "da' tu te simti bine?" si cum isi povestesc ele acolo nimicuri si cum rad si cum abia asteapta sa se vada.
Pufoasa, a ramas cu noi acasa si prima zi a fost cea mai grea. Eu am preluat atunci "sarcinile" Mariei si tine-te joaca. M-a batut de m-a uscat la remi (pe bune, n-am lasat-o eu), pe urma am trecut pe alte jocuri si cand am vazut-o ca se plictiseste iar, am intrebat-o: ce-ar fi sa-ti pictezi singura un tricou? I-am vazut ochii aia mari facandu-se si mai mari: "pot, pot, pot?" Sigur ca poti, am tricouri albe de copii si pictezi tu ce vrei pe unul. Ce a urmat m-a umplut de duiosie: "Pot sa pictez pe un tricou alb un cal, si sa i-l dau Mariei cand s-o intoarce? (In momentul ala mi s-au cam umezit ochii, dar e secretul nostru, da?)
Asa ca ne-am pus pe treaba si iat-o pe INKA:


Sunteti ingaduitori, da? E manuta de copil de 7 ani acolo (ajutata "un pica" si de mama ei). Noi suntem incantate de ce-a iesit, speram ca Maria sa nu dea de vreun internet prin tabara ei sau daca da sa nu fie interesata de ce mai scrie mama ei pe blog, ca altfel ma dezmostenete Pufoasa ca am stricat surpriza. Dar stai, partea cu dezmostenitul e in sens invers, de la parinte la copil. Copilul ce-ti poate face? Nu stiu, poate sa-ti dea un pupic in plus ? :)

16 iunie 2010

Schimbam tactica

Caldurile astea nu prea ma plac. Nici eu pe ele !!! Nu ma simt prea grozav pe vremurile astea caniculare, incepe sa-mi fie dor de iarna. Nici frigul nu-l suport prea grozav. Stiu, sunt Canuta om sucit, sau... altceva, tot sucit. Daca iarna cand e frig ma retrag in coltisorul meu calduros si lucrez fara probleme, pe caldurile astea ingrozitoare nu pot sa misc mai nimic.
Ieri toata ziua am facut miscari de trupe, mi-am mutat cartierul general din biroul meu extraluminos,

devenit de-acum si extracalduros, la sufrageria cea racoroasa. E ceva mai bine acolo numai ca mie-mi place lumina naturala si acum am parte de o lumina cam... intunecoasa.
Asta a fost introducerea. Am mai scris eu aici despre vise de avertizare. Mi-e greu sa scriu despre ele pentru ca nici eu nu cred 100% ca exista asa ceva, mai degraba coincidente uluitoare, dar cand ti se intampla de mai mult de trei ori parca incepi sa-ti pui intrebari. Zilele astea m-am hotarat sa schimb tactica. Daca pana acum, cand aveam un vis nu-l bagam in seama, sau ziceam ca ar fi mai bine sa-l tin pentru mine, sa nu cobesc, sa nu se intample exact ce-am visat, ei, de-acum o sa fac taman invers. Adica de ce sa nu povestim? Povestim, ca poate asa se reduc sansele sa se si intample ce-am visat. Ca daca as visa numerele la loto si le-as mai spune altor zece persoane eu cred ca sansele ca acele numere sa iasa s-ar diminuat rau de tot, nu?
Si acum, ultimul vis care m-a pus pe ganduri. Visam ca dormeam intr-un pat imens in care era toata familia, adica chiar toata. Eu m-am trezit (in vis) si am observat ca tata statea chiar pe margine si mai avea doar un strop pana sa cada si l-am prins de haine si am incercat sa-i trezesc si pe ceilalti sa se dea mai incolo sa-i faca loc lui tata. Frate-miu s-a ridicat putin, s-a uitat la noi si s-a culcat la loc. Eu nu mai puteam sa-l tin pe tata, dar daca i-as fi dat drumul sigur ar fi cazut si cand m-am uitat sa vad pe ce ar fi cazut am inmarmurit, nu eram intr-un pat ci pe un nor si ar fi cazut de la mare inaltime. Atunci am inceput sa strig dupa ajutor, dar toata familia mea dormea somn adanc nu ma auzea nimeni. Acum eu plangeam, "daca nu ma ajutati o sa cada tata", si nu stiu cum s-a facut ca ne-am schimbat locurile, acum el statea pe nor si eu eram oarecum agatata de hainele lui dar complet in afara norului, el dormind in continuare. Pe mine nu ma tragea nimeni in sus, toti dormeau. M-am trezit inainte de a vedea daca am cazut sau m-a tras cineva inapoi pe nor si primul meu gand a fost: anul asta, eu sau tata...
Pfiuuu, am scris, ca sa scap de obsesie.
Poate maine o sa povestesc un vis al meu care a doua zi s-a intamplat aproape identic, si nu e vorba de cel cu accidentul pe care deja vi l-am povestit.

11 iunie 2010

A inceput Campionatul Mondial?

Nu sunt o iubitoare a fotbalului, asa cum nici nu ma astept ca vreo femeie sa fie prea ahtiata dupa sportul asta. Dar ce stiu eu? Mi-amintesc ca o data o prietena si-a luat la revedere de la noi mai devreme decat ma asteptam pentru ca se grabea sa prinda nush' ce meci dintre Romania si... o alta tara, evident.
Cum spuneam, nu sunt microbista, habar n-aveam ca a inceput Campionatul Mondial de fotbal pentru ca nu prea ma mai uit la televizor, si, desi ar fi fost frumos sa spun ca m-am gandit cu mult timp in urma sa le fac baietilor o surpriza, adica tricoul asta cu fotbalist, uite ca nu pot sa spun asta. Daca nu m-ar fi rugat cineva, probabil ca nu mi-ar fi trecut prin cap sa fac un asemenea tricou.

Dar l-am facut, si-mi place... si cu ocazia asta am aflat (de la nepoata mea preferata) ca a inceput campionatul mondial. Noroc cu tricoul asta ca altfel as fi trait in ignoranta si acum...
Daca va place, daca vreti sa faceti cadou copilului, iubitului, sotului, un asemenea tricou, ca sa-i aratati cat de intelegatoare fata de pasiunea lui sunteti, contactati-ma si eu il asez pe fotbalistul de mai sus pe un tricou de marimea dorita (ca sa facem, domnule, o bucurie la microbisti :))


Tricou alb din bumbac, pictat cu vopsele speciale pt textile (la comanda orice marime) - 45 lei

10 iunie 2010

Cel mai cuminte vampir


In curtea scolii Ioanei e un dud pe care-l privesc cu jind de cateva zile si care nu prea se lasa jefuit pentru ca e foarte inalt. Azi, spre norocul meu m-a insotit Cornel la scoala, dar el, un finut si-un delicat cum il stiti, nu voia sa se intinda sa-mi ia niste fructe pe motiv ca-l vede lumea. Pai atunci nu esti tu inalt degeaba? Cum in curtea scolii nu mai era decat o mamica, i-am zis: uite, nu te vede decat doamna (si in momentul ala am privit-o in ochi), si dansa nu te reclama la politie. Doamna a ras, Cornel s-a ridicat pe varfuri si a cules cateva dude grasane si zemoase.
In copilarie aveam gradina plina de pomi fructiferi. Un rai pe care nu l-am apreciat cum trebuia la vremea aceea. De fapt ce poti aprecia in copilarie cand nu ai cu ce sa compari? Cand toate curtile din jur sunt la fel ai impresia ca intreaga lume e alcatuita asemenea curtii tale. Cu ciresi (vreo patru la numar) visini, meri, pruni, nuci. Si un dud. Da, dudul asta nu pot spune ca era preferatul meu, mie imi placeau toate fructele, cand dadeam roata gradinii mancam din toate. Numai ca, atunci cand l-a taiat tata, ca era prea batran, mi-a parut rau de el. Si daca cirese, capsuni, visine, prune, mai gasesti pe la piata, spuneti-mi mie unde mai gasesti dude? Nicaieri de vanzare!!! De aceea va anunt solemn ca MA PREDAU! ARESTATI-MA, dar eu tot nu ma las! Nu am nici cea mai mica jena sa ma agat de crengile duzilor din fata primariei, de langa benzinarie, din curtea scolii si sa culeg dude zemoase pe care le mananc pe nerasuflate. Pentru ca mi-e pofta de mor, pentru ca nu pot rata ocazia, pentru ca in alta parte nu le mai gasesc, pentru ca sunt niste fructe efemere si daca nu le culege nimeni ajung pe jos. (Da, recunosc, uneori mai iau si de pe jos cand nu ajung sa iau din pom). Cred ca mi-e dor nu atat de gustul fructului in sine cat de starea aia "de copilarie", cand veneau vecinii pe la mine, ne umpleam pana la refuz gura cu cirese negre si cu dude, de aratam ca niste hamsteri si apoi cand incepeam sa le strivim in dinti, zeama dulce si rosie ne umplea gura si o lasam intentionat sa ni se scurga pe la colturi si mergeam sa-i speriem pe parinti: "suntem vampiiiiiri...."
Dudele mancate azi m-au transforma in cel mai cuminte vampir, adica am sarit peste faza cu sangele pe la coltul gurii (dar n-ar fi exclus sa le invat pe fete cand mergem la tara).

04 iunie 2010

10 lucruri care nu-mi plac

M-am trezit cu o leapsa de la Miki. Cica sa enumar zece lucruri care nu-mi plac. Pai sa-i dam drumul:

1. Ceasul desteptator.

2. Acul de seringa (bine, seringa cu totul...)

3. Inghetata roz (mi-a intrat mie in cap ca e si mai plina de chimicale. Ea poate nu e, saraca...)

4. Pantoful care ma strange

5. Broccoli

6. Liftul (adica nici nu-l iubesc dar nici nu-l urasc)

6. Mancarea de limba

7. Pesterile (cred ca-s un pic claustrofoaba :-)

8. Clestele dentistului

9. Pupaturile pe gat

10. Slapii sau sandalele cu bareta intre degete.

Gata!

02 iunie 2010

Noi oamenii mari suntem niste ciudati

Ce usor devii celebru in ochii copiilor.
Acum cateva luni picoteam la o sedinta cu parintii, prima de altfel pe anul asta scolar. Venisem in fuga, afara frig, in clasa cald, dupa o juma' de ora abia-mi tineam capul drept, daca as fi fost in ultima banca cu siguranta as fi pus capul pe banca si as fi adormit. M-a trezit brutal din picoteala un glas (de tatic) care mi-a rostit numele. (Si eu care credeam ca nu stie lumea cum ma cheama...). M-am uitat speriata la colega de banca, prietena buna de-a mea, ea-mi sopteste: "zi da, sa plecam si noi acasa!". Dupa ce m-am opus pret de vreo juma' de minut, ii ziceam domnului diriginte ca nu pot sa fiu eu secretara, ca nu ma pricep, prietena mea zicea intruna: "da, e de acord". Pana la urma asa a ramas, am onoarea sa fiu secretara comitetului de parinti. I-am zis prietenei: ce mi-ai facut tu mieeee..., las' ca te pedepsesc eu, ma gandesc eu la o pedeapsa, ca nu scapi asa usor. (Si inca ma mai gandesc cum s-o pedepsesc...)
Ei, dar ajung acasa si ma intreaba fetele cum a fost la sedinta. Pai a fost rau, cum sa fie? M-au pus secretara, zic eu. La care fetele mele au sarit in sus de bucurie, au facut un dans asa cum stiu ele si au inceput sa cante: mama mea este celeebra, mama mea este celeebra...
Eu nu ma mai mir de nimic cand e vorba de copii, pentru ca, asa cum spun fetele mele, noi oamenii mari suntem niste ciudati, gandim altfel decat copiii.
Sunt curioasa cum vor reactiona cand vor vedea asta.