04 aprilie 2018

Cu fetele și băiatul

De câteva zile... răsfăț! Ambele fete acasă, stăm înghesuite una în alta, cu treabă sau doar cu vorbă, e bine! Când vine tati seara, tabloul devine complet, e ca pe vremuri. Of, pe vremuri, adică acum un an.

Ieri am avut curs de gătit. S-a gătit la 6 mâini și 4 feluri de mâncare. De post, de dulce, și de fără sare. Eu am făcut mâncare pentru mine și tati, ele pentru ele. Nu le-am ajutat cu nimic, decât cu "indicățiili". Că până când?

A fost interesanto-amuzanto-periculos. Periculos și din cauza mea, pentru că din exces de zel am vrut să fac o rocadă între multele crăticioare dogoritoare de pe aragaz și, ghinion, aproape mi-a luat foc prosopul cu care încercam să fac manevra. (Tre' să-mi cumpăr mănuși!) Asta a fost una. Apoi cineva a pus crăticioară pe foc, fără absolut nimic în ea și s-a dat la discuții,  un alt cineva a mers cu buretele de vase șiroind de apă prin casă... D-astea de numa' la master-chef mai vezi.


Dar una peste alta mâncarea a ieșit foarte bună, chiar așa zbuciumat cum s-a născut. Am anunțat și un examen de absolvirea "cursului" de gătit. Adică vor găti fetele, eu și "indicățiili" mele vom dispărea din peisaj și vom aștepta invitația la masă. Dar stați puțin, cursul e abia la început, deci examenul, hăt, departe!


După masă Ioana a venit cu ideea să facem atelier. Bine, facem, dar hai să rezolvăm mai întâi niște sarcini oribile. Un pica de curățenie și un pica de cămăși călcate. Repartiția s-a rezolvat democratic, Ioana cu aspiratorul, Maria cu cămășile lui tati.  Aaaaa, asta cu cămășile lui tati e o poveste în sine...


Se uită tati de dimineață prin șifonier și-l aud mustăcind. Adică nu-l aud, că are un mustăcit pe care mai mult îl bănuiești, e ca un plescăit așa... Dacă nu-l cunoști ai zice că-i plouă în gură după ceva, dar nuuu... Închide șifonierul, se uită la cămașa cu care fusese cu o zi în urmă, se mai fâțăie, mai plescăie. 

- Ce, n-ai nicio cămașă călcată?


- Nu prea.

- Da' asta ce-are?

- E galbenă.

- Nu e galbenă.  E crem. Și e nou-nouță și e și călcată.

- N-o iau p-asta.

- Treaba ta. Atunci ia-o p-aia de ieri.

- Haaai că o iau p-asta galbenă... Dar o să arăt ca foamea.

Eu l-am mângâiat cu privirea aia a mea dulce-acrișoară-oțețită:


- Ți-amintești că eu ți-am făcut cadou cămașa asta, da?

- Daaa, știiiiu...

Câteva ore mai târziu, fix când călca Maria cămăși, primesc mesaj nesperat:



- Chiar e mișto cămașa... O să o mai îmbrac...

- Te-au lăudat gagicile, cu siguranță.

- Nu, m-am uitat în oglindă.

Oh, da! Păi atunci să mai cumpărăm, zic. 

Știți cumva magazine care au NUMAI cămăși galbene? Și eventual au și vreo ofertă de genul "la 10 cămăși cumpărate primești o oglindă în care să te oglindești în mărime naturală, sau măcar până la brâu" ? Că aș fi foarte interesată... 

8 comentarii:

  1. Ce dor mi-a fost de vooooooiiii!!! Sper sa scrii mult, mult, mult!

    RăspundețiȘtergere
  2. Te îmbrățișez, Catrinel! Nu promit nimic...

    RăspundețiȘtergere
  3. Esti delicioasaaaa 😘🤗❤... cu gask ta cu tooot 😋

    RăspundețiȘtergere
  4. Observ ca si adolescenta ta face treaba cu castile in urechi ca si al meu :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si adolescenta de mine a inceput sa faca la fel. Am primit casti din alea de se prind după urechi și în sfarsit imi stau si mie "doapele" alea in urechi, ca la alea normale îmi sareau ca popcornul în tigaie. Le folosesc la maxim, deci pot sa intru in clubul adolescentilor, yeey!

      Ștergere
  5. Eu in galben, blonda fiind, arat bolnava.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici nu era cazul. Nici e blond și nici camasa galbena. Un apricot. Dar noi ne contrazicem si cand e vorba de verde sau albastru, deci...

      Ștergere