08 aprilie 2018

O mână întinsă

N-am mai fost la Inviere de ani de zile. Am fost acum. În curtea bisericii era multă lume.
Lângă noi era o familie cu un băiețel de vreo șapte ani, jucăuș nevoie  mare, făcea cu mână tuturor celor care treceau prin dreptul lui, ba unora le zicea "salut!" Nu prea îi răspundea nimeni, dar nu conta, el era vesel. 

Când  ne-a observat pe noi doi a început să ne facă și nouă cu mâna și i-am răspuns. Apoi a întins mâna către mine să dau noroc cu el, mi-a scuturat mâna sănătos, râzând cu gura până la urechi, până când l-a tras mama lui deoparte și l-a ascuns după ea, ca să nu mă mai deranjeze. Dar pe mine nu m-a deranjat, dimpotrivă.

M-am gândit: ești de-al meu, măi băiatule, m-ai nimerit! Tu cu norocul, eu cu îmbrățișările. Tot omul are nevoie de o mână întinsă sau de o îmbrățișare. Sau de amândouă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu