10 februarie 2012

Fluturii de acasa

Copilaria mi-am petrecut-o la tara. Imi amintesc cu mare drag drumetiile pe deal, coronitele din margarete, garofite salbatice (sau alte flori carora le-am uitat sau nu le-am stiut denumirea) cu care noi fetele ne intorceam acasa. Si-mi placea sa stau intinsa in iarba inalta, uneori uscata, sa ascult zgomotele pe care insectele le faceau in truda lor de a traversa ocean de ierburi. Si-mi placeau fluturii. Ne strigam unii pe altii, noi copiii plecati in expeditie, uite un fluture alb, aici e unul colorat. Nu-mi amintesc sa fi prins vreunul, nici eu  nici tovarasii mei de joaca.
Si apoi mai era jocul de-a "uite casa mea". Cu mana streasina la ochi incerca fiecare, din varful dealului, sa-si identifice casa, dupa acoperis, sau dupa vecinatatea cu o alta cladire mai mare si mai impunatoare. Casa mea avea "defectul" de a fi ascunsa dupa o alta, cu etaj. Poate doar nucul sa se fi zarit, oricum stiam cu aproximatie sa o localizez.
Amintiri...
Acum... am facut o casa care straluceste in soare (i-am pus strasuri pe acoperis ca sa fiu sigura ca o vad de oriunde) si roi de fluturi ii dau tarcoale. 

09 februarie 2012

N-am niciun merit...

Biroul meu este undeva in stanga si sperioasele astea mici vin de cateva ori pe zi sa ciugule din malaiul pe care il pun pe pervaz. Daca simt vreo miscare dincolo de perdea imediat isi iau zborul. Sunt niste fricoase! Poate tocmai de-asta mi-e asa drag de ele...

Eu n-am niciun merit... Cu asa sursa de inspiratie, cum sa nu fac vrabiute? 

07 februarie 2012

Ziua de sambata

Sambata am fost la un botez, bebelusul unui nepot sau var sau asa ceva, al sotului. Botezul asta mi-a creat o mare dilema: cu ce ma imbrac eu pe o astfel de vreme? Eu sunt o super-friguroasa, si ideea de eleganteala nu se pupa (la mine) cu o temperatura sub 0 grade. Si daca vreti sa ma tachinati cu: da, bineinteles ca esti friguroasa, ce sa-ti tina tie de cald, pielea? sa stiti ca am auzit tot ce se putea auzi in domeniul asta, asa ca numai ceva original daca aveti... 
Am reusit in cele din urma sa incropesc o toaleta care sa fie si oarecum eleganta si calduroasa. Zapada fiind mare nu puteam pleca in pantofi, trebuia sa-mi iau pantofii la pachet si sa mi-i pun la restaurant in locul cizmelor. Dar avand in vedere ca masina ne este tot la reparat si de acasa am plecat cu un taxi, nu prea m-am vazut tagartand dupa mine plasoiul cu pantofii si prin biserica si pe la restaurant. Neeeeh, nu-mi iau niciun pantof, ca doar nu m-or aresta. Zis si facut, mi-am pus cele mai elegante cizme care se exista (in debaraua mea) si am plecat la biserca, cu taxiul. Bineinteles ca am intarziat si cand am intrat n-am vazut nicio figura cunoscuta, am crezut ca am incurcat borcanele, era sa ies cand vad ca-mi face cineva cu mana. Bun, ramanem aici, sunt ai nostri. 
Copilul, incredibil de cuminte, asa ceva nu se exista, a dormit tot timpului. Credeam ca macar atunci cand l-or trezi cu dezbracatul si scufundatul in cristelnita sa se arate si el nemultumit. S-a aratat, dar doar vreo 30 de secunde dupa care iar a fost linistit. Doamne, ce noroc pe parintii astia, sigur dorm toata noaptea, se si vede, nici urma de cearcane.
De la biserica am plecat la restaurant unde ne-a intampinat Alba ca Zapada, da, nu m-am imbatat, era o domnisoara costumata cum v-am zis, care ne-a intrebat cum ne cheama si ne-a condus la locurile noastre. Pe masa erau tot felul de biletele cu numele participantilor la "spectacol", am facut un mic matrapazlac, am schimbat biletelele astfel incat sa stam cu fata la ringul de dans si langa cine vrem noi. Avantajul primului venit...
Nu va povestesc despre meniu, mancare fina si prea multa ca la orice sindrofie de genul asta. Mama bebelusului a venit pe la noi: daca e ceva ce nu va place, sa-mi spuneti! (O impusc, imi vorbeste cu dumneavoastra!) Zic, ar fi ceva ce nu-mi place, si am facut o pauza. O vad ca face ochii mari. Hi-hi-hi, uite o panicoasa mai mare ca mine. Mie nu-mi plac cizmele mele, ai putea sa mi le schimbi? (Stiu, fac si eu niste glumeeee...) Mamica s-a relaxat, deci nu era nimic in neregula cu mancarea sau altceva... 
Pe la 10 seara au aparut ursitoarele. Na belea, voi de unde ati mai rasarit? Trei domnisoare frumusele, cu rochii lungi si cu baghetele s-au rotit in jurul bebelusului, care iar a fost trezit din somn si el iar a reactionat doar prin zambete (v-am zis eu ca e incredibil). I-au urat ursitoarele ce i-au urat, numai de bine bineinteles. Frumos momentul, cam emotionate ursitoarele, dar na, la atata audienta... Cand credeam ca s-a terminat momentul artistic o aud pe una din ursitoare incepand un monolog si pronuntand niste nume, Monica Columbeanu, Pepe... Ei, lasa ca eu am treaba,  mi-am amintit ca trebuia sa merg la baie deci n-as putea sa va spun de ce erau astia doi prezenti (nu fizic) la sindrofia noastra.
Partea ce mai frumoasa a serii a fost, dupa parerea mea, aceea in care a cantat muzica populara un morosan . Ce sa va zic, o prezenta atat de placuta (costum popular impecabil), o voce atat de puternica, am presupus ca avea patru plamani, altfel nu se explica... Cand a cantat "noi suntem romani" s-a ridicat lumea in picioare. Frumos, ce mai... Eu am vrut sa-i fac o poza, i-am si facut, dar cu telefonul, a iesit neclara. Dupa aia mi-am rugat jumatatea sa-mi faca si mie o poza. Prima n-a fost buna, ochii inchisi, a doua n-a fost buna, ochii cat cepele ca ma chinuiam sa nu ma prinda iar cu ei inchisi. Dupa ce am vizualizat 500 de poze nashpa, am zis: gata, nu-mi mai faci nicio poza, sunt o urata! Jumatatea a fost pe faza si a dat singurul raspuns corect: Poate vrei sa te bat! V-am zis ca e dependent de mancare calda (pe care o fac eu), da?
Pe la unu noaptea s-a terminat si petrecerea. Si daca atunci cand plecam de acasa lumea facea partie pe trotuare si prin curti, cand am iesit de la restaurant turna cu galeata. Nu cred ca am mai vazut vreodata sa ploua atat de urat peste zapada. 
Noroc cu Verisoara ca ne-a dus cu masina pana in fata portii. 
End of story

06 februarie 2012

Zilele astea s-a intamplat un lucru foarte interesant, am primit acelasi premiu (un fel de premiu) din  doua directii diferite. Va spun drept si-mi cer scuze, nu sunt un fan al premiilor care vin "pe sarma" pentru ca am impresia ca pana la urma toata lumea premiaza pe toata lumea, de aceea nici nu am mai postat pana acum premiile primite. (Scuze, scuze, scuze!) 
Totusi, premiul acesta care face reclama blogurilor interesante dar mai putin "date in urmarire" m-au facut sa ma abat de la regula, pentru ca am cateva bloguri pe care le urmaresc cu placere si-mi pare rau ca nu sunt citite de mai multa lume.
Premiul l-am primit de la Mihaela (acum patru zile) si de la Foambubbles (astazi). Multumesc mult, fetelor!


Liebster Blog Award urmărește promovarea blogurilor cu mai putin de 200 de ”urmăritori”, arătându-le  autorilor că munca lor este apreciată. 

Pentru a accepta acest premiu trebuie sa:
1. Scriu despre premiu pe blog 
2. Mentionez de la cine l-am primit si sa pun un link catre respectiva persoana
3. Ofer la randul meu premiul altor 5 bloggeri cu mai putin de 200 de urmaritori, in semn de apreciere pentru ceea ce fac
4. Las un comentariu celor 5 bloggeri nominalizati prin care ii anut despre premiu.





03 februarie 2012

Inima din inimioare

Stiti vorba'ceea... ce e in inima mea, numai eu stiu...  Ei, la mine nu-i niciun secret, in inima mea sunt alte inimi. Asa...
Brose din piele cu diverse aplicatii: mini pandantive din argint tibetan, scoicute din sticla, dantela de bumbac, perle naturale (9 lei).
Daca doriti una (sau mai multe) dintre aceste inimioare, sau pe alte combinatii de culori, va rog sa-mi dati de veste pe mail: irina.popescu08@gmail.com

01 februarie 2012

Catone & Comp

Soare... frumos... o zi numai buna de iesit afara si facut poze... Wow, dar e un friiiiig, in 30 de secunde mi-au inghetat complet mainile. Asa ca am aliniat toate vrabiutele, l-am inaintat in grad pe Catone, motanul Catone, sau Cat one, cum vreti sa-i ziceti, l-am facut caporal, si i-am zis: ai grija de vrabiutele mele sa nu miste una in front, ca vreau sa terminam repede treaba. Dar Catone al meu cand s-a vazut intr-atata pasaret, l-am ginit eu, i-au lucit ochii si nu s-a putut abtine sa nu-si linga buzele. Sa nuuu indrazneeesti, i-am zis.
Vrabiuta 7 ron, Motanul 15 ron

Dar domniile voastre puteti indrazni... sa va alegeti vrabiuta/vrabiutele preferate. Puteti sa-mi spuneti intr-un e-mail ce vrabiuta va e mai draga, daca vreti alte combinatii de culori, sau mai multe de acelasi fel. Am uitat sa va spun ca vrabiutele pot fi purtate atat ca brosa, ca accesoriu pe o esarfa sau pe o poseta, pot fi oferite ca si martisor. 
Caporalul Catone este arvunit, dar fratiori de-ai lui... cati vreti! Gri sau alte culori, numai sa-mi spuneti.
Adresa mea: irina.popescu08@gmail.com



31 ianuarie 2012

Aceasta a fost ziua de sambata

Va ziceam de excursia la munte cu trenul, ca masina e la doftor. Fetele au mai fost o singura data cu trenul si atunci a fost o experienta... asa si-asa. Compartimentul de tren era murdar, cu canapelele rupte, la un moment dat s-a asezat langa noi o piranda cu niste puradei zdrentarosi si puturosi (nu lenesi, in sensul celalalt) care au gasit o juma' de covrig pe jos si l-au mancat fara probleme. Fetele mele facusera ochii cat cepele. 
De data asta am avut o surpriza foarte placuta, trenul curat, canapelele incalzite (cel putin asa mi s-a parut mie), oricum am sesizat multe schimbari in bine. Am gasit patru locuri fix la coada trenului, eu am urmarit de pe scaunul meu cum rasare soarele (ei, nu chiar rasarit, ca nu era asa de devreme...). Mi-a placut foarte mult. 


Fetele, sculate cam cu noaptea in cap, au mai incercat sa recupereze ceva, dar n-au reusit sa adoarma.



 Timpul a trecut usor ca ne-am jucat tot felul de jocuri, am ajuns in Predeal pe o vreme splendida, zapada mare, dar soare din belsug. Am inceput sa dam telefoane, sa vedem cum ajungem la cabana unde erau cazati prietenii nostri plecati de vineri seara. Evident, toata lumea dormea dusa la ora aia, e si de inteles, cu siguranta citisera toata noaptea :) ...

Am ajuns in cele din urma la cabana. Ori n-am mai fost noi de multa vreme la munte, ori chiar era de basm peisajul, nush' ce sa zic...


 Ne-am lasat bagajele si fuga pe partie, care era la 5 minute de mers. Asta da rasfat! S-a dat cu sania cine s-a dat, a facut ingerasi in zapada cine a vrut, bataie cu zapada cat cuprinde...




Cand a intrat soarele dupa brazi si s-a facut umbra pe partie am sters-o si noi in cabana ca devenise destul de rece si ni se udasera toate cele zece mii de perechi de manusi, unora chiar ciubotele. Pe mine ma cam turtise aerul ala curat si rece, cand am ajuns in camera mi-am scos cartea si m-am trantit in pat intre pernele mari si pufoase care-mi facusera cu ochiul inca de dimineata. Din cand in cand imi mai ridicam ochii din carte ca sa admir peisajul ce mi se dezvaluia la fereasta, fara a face niciun efort.  Daca as fi fost pusa in postura sa aleg o melodie adecvata momentului, asta ar fi fost: eu de-aicea nu mai plec, nu mai plec acasa...


La un moment dat mi-am pus cartea pe piept si n-am mai facut altceva decat sa admir peisajul, asa stand intinsa in pat. Cat credeti ca a trecut pana am adormit? Putin. Si cat credeti ca am dormit? Tot putin, ca a sunat telefonul. Eu cand dorm imi inchid telefonul pentru ca fac ca toate aratarile daca sunt trezita brusc, mi-o ia inima la galop de nu ma mai pot tine dupa ea. O panicoasa, vai de capul meu! De data asta insa am uitat sa inchid telefonul. Cu inima batand sa-mi sara din piept ma uit sa vad cine suna. Dupa ce vad cine suna, inima mi se opreste subit. Era tata. Acum, ca sa intelegeti ceva ar trebui sa va povestesc un pic despra tata, sau sa va zic doar cum a reusit el, printr-o alarma falsa, sa-mi faca mie si lui frate-meu Craciunul franjuri (era sa folosesc alt cuvant, incepe cu "mu" se termina cu "ci", dar n-ar fi fost frumos, nu?) Dar mi-a venit o idee, facem altfel, daca sunteti interesati, puneti mana pe cartile lui Marin Preda si cand dati de Moromete, ei, sa stiti ca ala e taica-meu...
Asa... raspund eu la telefon, intreb care-i baiul (ca vorbiseram si cu o zi inainte si nu era niciun bai) Pai ce sa fie, nimic, voiam si eu sa vad pe unde umbli. Ce v-am zis eu, Moromete in persoana. Dupa ce-i explic eu, de doua ori ca nu mai aude bine, pe unde umblu, imi zice, eh, stiam, ca am vorbit cu soacra-ta inainte... Auzi, da' stii de ce te-am sunat?  Vreau sa-mi zici si mie cum faci tu ficaciorii aia cu sos de-ti ies asa buni, ca, uite am si eu o punga si vreau sa-i fac maine. Pai nu vrei tu sa vorbim maine cand te apuci de treaba? Nuuu, zi acuma ca uite scriu. (Telefonul ala mai bine-ar fi fost un pistol, ca pozitia era buna, n-as fi suferit prea mult.) Pe o scara de la 1 la 10 in ceea ce priveste indemanarea si priceperea in arta culinara, tata este pe undeva la -6, deci toata truda asta de a-i dicta reteta mi s-a parut inutila din start. Incep sa-i spun cum fac eu ficaciorii, fiecare propozitie de cate doua ori, o data ca s-o inteleaga, a doua oara ca sa o scrie. Din cand in cand imi mai fugea  gandul la vecini, cum ii auzisem eu stranutand, cu siguranta ma auzeau si ei pe mine dictand retete culinare la telefon si atunci vorbeam mai incet. Ma trezea tata Moromete insa cu un "vorbeste mai tare, ma tata, ce, ai prune in gura?" Fiuuu, am terminat de dictat, am mai schimbat doua vorbe si ne-am luat la revedere. Bun si telefonul asta la ceva ca daca nu suna, cine stie, poate dormeam pana maine. Hai pe partie!

Partia luminata ca ziua, lume mai putina, mi-a placut mai mult decat ziua. 
Dupa sanius am mai facut o plimbarica prin oras si ne-am intors la vila, cabana sau ce-o fi fost, fix la timp pentru a ne aseza la masa. S-au stins luminile, s-a cantat la multi ani, s-a suflat si in tort. Pe tort erau lumanarele care divulgau varsta sarbatoritului, 237 de ani. Da, e corect, numai ca au fost doi sarbatoriti, o bombonica de 2 ani, si tatal ei de 37. 
Cand am urcat in camera m-am aruncat iar intre pernele mari si pufoase si am dormit neintoarsa (si n-am uitat sa-nchid telefonul)

Aceasta a fost ziua de sambata.

29 ianuarie 2012

Foaaarte pe scurt

Ne-am intors din excursie. Degeaba mi-am facut griji pentru mersul cu trenul, a fost totul in regula, chiar mi-a placut. 

Vremea a fost de vis, cabana a fost chiar la baza partiei. Iata ce vedeam eu pe geamul camerei unde ne-am cazat:


Acum suntem cu totii obositi. Povestile si pozele (multe) le las pentru zilele urmatoare. Va mai arat doar tricoul pe care l-am pictat zilele trecute si pe care l-am... baut, pardon... daruit.


Noapte buna!

27 ianuarie 2012

Urcati in vagoane!

Am intrat oarecum in criza de timp. Maine suntem invitati la o aniversare, wow, la munte! Cam am emotii, mergem cu trenul (masina ne este in service), n-am mai fost de mult cu acest mijloc de transport, sper sa nu fie totusi extrem de dezagreabil. Asta e, tineti-mi pumnii! 
Nu plec insa pana nu va arat cateva noutati. Toate brosele, cum ziceam, sunt din piele si sunt unicat...


Si aici un borcan cu dulciurele pentru o bombonica mica.



S-auzim numai de bine!

26 ianuarie 2012

Ziua mobutilor

Recunosc spasita, azi nu m-am tinut de nicio programare. E vina mea ca asta-vara nu i-am cumparat sanie copilului micu. Sanie e un fel de a spune, de fapt ghete, sau mobuti, sau ceva ce sa mearga pe vremea asta cu multa zapada. N-a mers copilul descult pana acum,  are o groaza de incaltari, dar, cu ocazia ploilor si a zapezilor, am constatat ca-s mari iubitoare de apa. Pe unde o gaseau tineau mortis sa o aduca acasa. Asa ca azi dimineata am facut o tura prin magazine sa vad unde-s incaltari pe marimea ei, pe buzunarul meu si pe placul amandurora, urmand sa vin si cu ea dupa ce iesea de la scoala. Am trecut intai pe acasa sa mancam si sa lasam ghiozdan de juma de tona. Cel mai pe gustul meu fusesera mobutii de la Deichmann dar inainte de a ajunge acolo m-a intrebat: "si ce culoare erau?" Cand a auzit ca-s negri a facut o grimasa, eu am zis bine, hai sa mergem intai prin alte magazine. Dupa ce ne-am tocit pingelele tot cautand ceva ce nu se voia si pace gasit, ne-am suit in autobuz si ne-am oprit la Deichmann, unde, am uitat sa va spun,  de dimineata, o  domnisoara simpatica se oferise sa-mi puna deoparte ultima pereche de mobuti ce am presupus eu ca i s-ar potrivi Pufoasei. Pufoasa cand i-a vazut: maaaama, ce draguti sunt, si nu i-a mai dat jos din picioare. Pai nu puteam noi sa venim intai aici? Tot eu sunt de vina, ca ma las influentata de grimase de copil.
Bun, dupa ce ne-am intors acasa, am mai stat putin, pret de o cafea si o chifla cu seminte unsa cu gem de caise si portocale (marca inregistrata, adica din productie propie), am pus o mancarica la foc si am plecat la scoala dupa copilu mare, care trebuia si el (ea) recuperat(a), nu?
Pai unde sa mai incapa si altceva printre atatea drumuri in oras?
Dar... noaptea e lunga... si eu am de confectionat niste cadouri pana sambata... asa ca nu-mi urati somn usor ci spor la treaba.

Dar inainte, sa va arat ce am in lucru:


Aceasta este o brosa dintr-o colectie  mai mare de brose din piele naturala cu diverse aplicatii (Nu sunt doua brose identice). Toate, insotite de un snurulet, pot fi oferite ca si martisor. Restul colectiei, impreuna cu alte modele, le veti vedea in postarile ulterioare. Pana atunci... noapte buna, sau spor la treaba, dupa caz...

24 ianuarie 2012

Reducere 20%

Uneori, recunosc, sunt foarte comoda (a se citi lenesa) si decat sa dau un clik... mai bine-mi vad de drum... Pentru toti aceia care-mi sunt frati de suferinta, in ale comoditatii vreau sa zic,  m-am gandit sa fac un colaj cu o parte din produsele care mai sunt pe stoc in magazin, mai ales ca am si un motiv special...


In zilele de 24 si 25 ianuarie la orice comanda aveti o REDUCERE de 20% din pretul afisat.
Beneficiaza de reducere aceste produse si multe altele pe care le gasiti aici

23 ianuarie 2012

Ziua pozasa

Ma gandesc... daca ziua in care faci pozne se numeste poznasa, ziua in care faci poze cum ar veni? Pozasa? Ca eu asta am facut azi, intre doi norisori si doua raze de soare am facut poze. In mare parte la floricele. Nuuu, nu mi-au inflorit ghioceii in curte, desi la tata inca de saptamana trecuta erau infloriti, alte flori mi-au inflorit mie in mana. Iacata bentito-brosele mele:


De ce sunt bentito-brose? Pentru ca florile sunt detasabile, se prind cu arici de bentita  (e foarte safe, nu va ganditi ca va prindeti parul acolo, am probat!), iar pentru a fi purtate ca si brose au un ac de siguranta mititel cusut de intaritura din fetru ce o are fiecare brosa in parte. Hocus-Pocus, din bentita sa-mi faci brosa! 
Iar mai jos sunt cateva clame de par, tot floricele... 

Maine sper sa va mai arat si alte pozne pozashe :)

22 ianuarie 2012

Surdul n-aude ...

A auzit cineva de muntii Canafato?
Nu va speriati, n-am de gand sa va tin  o lectie de geografie. O sa va spun doar o foarta scurta povestioara din ciclul "Teatru scurt din casa noastra".
Eu, la micul dejun, cu ochii carpiti de somn, imi intreb jumatea:
- Unde e cafeaua mea?
Jumatatea se conformeaza, deschide dulapul, priveste cateva secunde si intreaba:
- Muntii Canafato?
Asta a inteles Firicica, intrebarea de fapt fusese:
- Un'ti-i cana, fato? In traducere libera: unde iti este cana, fato? Ca eu beau numai din canuta mea, nici prea mare nici prea mica...
THE END

21 ianuarie 2012

Mi-a iesit cosharu-n drum...

De ieri am in cap o melodie... 
Mi-a iesit cosharu-n drum, griji, nevoi, necaz, durere, se vor duce ca un fum... Nu pot scapa de ea si pace, ma enerveaza de mor, mai ales ca mi-a rasarit in cap asa ca un fel de "hai sa facem haz de necaz". Sa va explic, ieri dimineata,  nu plecase  de juma' de ora sotul cu Pufoasa la scoala ca se si intoarce cu o falca-n cer una-n pamant: "am ramas cu masina in drum!"  Eu am fost ingrijorata, ca na, fara masina e nashpa rau de tot, merg cu totii la scoala, la servici, dar parca nu-mi venea sa cred ca e asa grav. Asa ca imediat mi-a rasarit in cap melodia asta: mi-a ramas masina-n drum, griji, nevoi, necaz, durere, se vor duce ca un fum... Doaaamne, ce-o fi si in capul asta al meu? 
Pe la pranz cand eram in toiul unei activitati captivante (faceam ceva din piele, ca v-am zis a inceput sa-mi placa rau de tot sa lucrez cu materialul asta), ma suna jumatatea sa-mi spuna ce "buba" ar avea masina si cam cat ar costa piesele, asta fara manopera. Eu am ramas fara grai, dar de gandit am gandit, mai greu ce-i drept: da' ce doamne iarta-ma costa atat, ca doar nu ne cumparam alta masina, schimbam doua piese... Nu inchid bine telefonul, ca suna iar, zic, aoleu, acu' o fi aflat si de manopera, mai bine sa nu stiu... Era insa Firicica, ma suna de la scoala ca se simte rau, ce sa faca ea? Pai ce sa faci, vii acasa, hai ca vin dupa tine. Va spun drept cele doua vesti m-au turtit rau de tot, nu stiu ce-oi fi asa de bleaga... Am strans toate cele insirate pe masa, le-am pus prin cutii si cutiute, s-a dus naibii cheful meu de migalit. Imi venea sa plang si chiar imi doream sa plang, stiam eu ca asa m-as fi linistit, dar si cu plansul asta nu e asa usor cu crede lumea :)
Dupa masa de pranz, Firicica s-a bagat in pat, Pufoasa se invartea in jurul ei cu mare grija, i-a adus un pahar cu apa si a avut grija sa nu fie foarte rece sa-i faca rau, m-a induiosat foarte tare. Cand am urcat eu in dormitor, Firicica dormea, Pufoasa statea cuminte intr-un fotoliu si citea, mi-a facut semn cu degetul la buze sa nu fac zgomot sa n-o trezesc pe Ma. Pai ce as putea sa fac eu aici, fara sa fac zgomot? Sa ma bag si eu langa Firicica in pat. Zis si facut. M-am strecurat in pat cat am putut eu de usor si inainte sa adorm am studiat cerul ce se vedea pe geamul din fata mea, la fel de cenusiu ca si gandurile mele. La un moment dat am auzit-o pe Pufoasa iesind tiptil din camera dupa care am adormit la loc. Ne-am trezit amandoua cand a venit tati, deja era intuneric afara. Eu eram tot trista. Tati ma intreaba: ai vazut asta? 


Acesta este feng-shui-ul (asa l-am denumit noi in gluma) pe care l-a realizat Pufoasa in timp ce noi dormeam, este facut special pentru mine si pentru Ma (scrie si pe biletel). Ei, cum sa nu te umfle plansul cand vezi asa ceva? Un copil de 9 ani isi da seama ca esti trista sau  bolnava si-si  pune tot sufletul ei intr-o floricica din hartie creponata, cum se cheama asta? Se cheama ca esti norocoasa sa ai o asemenea fiica sau sora. Dupa o repriza buna de plans m-am mai linistit... 

Astazi sunt si mai linistita dar tot nu-mi vine sa cobor la bucatarie unde chiar in momentul asta se fac niste calcule... Cornel cu domnul "doctor" de masini...

Cel mai important e ca Firicica e bine!

20 ianuarie 2012

Abecedar

Iulia are mere. Pardon, cercei am vrut sa zic. Iulia are cercei cu carti de joc. Nu orice carte de joc, cea mai cea... asul! Iulia VREA un tricou! Iulia VREA un tricou cu un as pe piept. Doar atat?
Ma las pe mana artistului...

Iulia ARE tricou cu un as pe piept!
                                                                     
(Scuzati poza, n-am putut astepta lumina naturala, l-am expediat repede)

19 ianuarie 2012

Ribbon ring

Am fost rugata (asa de frumos!) sa confectionez un inel din piele. N-am putut sa refuz si iata ce-a iesit:


Nu e perfectiunea intruchipata, dar pentru o prima incercare eu zic ca iesit binisor.

Ah, si a fost primit cu mare entuziasm, deci... e bine!

18 ianuarie 2012

Niciun dubiu

Daca la floarea curcubeu inca ma mai gandesc ce o sa devina, brosa sau bentita, sau poate amandoua, la floricelele de mai jos nu exista niciun dubiu: sunt deja brose cu acte in regula, pardon, ace in regula, ace de brosa vreau sa zic :)


Dupa cum vedeti am prins drag de a lucra cu piele. Floricelele de mai sus sunt disponibile aici

17 ianuarie 2012

Ce norocoasa mai sunt si eu!

Azi pe la pranz cand era lumina mai buna  am iesit afara sa pozez o parte din brosele pe care le-am mesterit. Asa un noroc am avut... ca am ramas incuiata pe afara, singura acasa fiind.
Era in jur de ora 12, iar la 13 si 10 trebuia sa o iau pe Pufoasa de la scoala. Ma uit eu la mine, eram imbracata aproape corespunzator, m-as fi riscat sa merg asa la scoala: geaca, fes, pantaloni de trening (hai treaca mearga)  si in picioare ups, slapi! Ce ne facem fetelor? Dau roata casei sa vad daca nu cumva am lasat vreun geam deschis. Ti-ai gasit, pe frigul asta? Bine ca nu era deschis geamul la baie ca oi fi eu subtirica, dar cu geaca cu puf de pinguin (care ma face sa arat cu 10 kile mai grasa) sigur ramaneam intepenita acolo, ma gasea sotul dand din picioare ca un gandac.
Dar asa cum ziceam la inceput, mare noroc mai am si eu... In primul rand am noroc ca nu mai am aparat foto. Da, ma bucur, ce va mirati? Daca aveam mai ieseam eu sa fac poze cu telefonul? Daca nu aveam telefonul cu mine mai aveam eu cum sa-mi sun jumatatea? Doamne, cat de norocoasa sunt. N-am tremurat decat vreo juma de ora pana a aparut printul salvator, care s-a dat jos din masina razand  si  cu IMI ESTI DATOARE VANDUTA in loc de salut.
Deci, sunt norocoasa sau nu? Asta e prima intrebare. 

A doua ar fi: cum vedeti voi floarea de mai sus (are vreo 9 cm), ca o brosa sau asezata cuminte pe o bentita? Ca eu inca nu m-am hotarat... 

15 ianuarie 2012

Usurel de duminica

Vineri la masa de pranz ma intreaba (admirativ) Firicica: "ce ciorba e asta?" De gainuta de casa, zic eu. Aoleu, sper ca nu ati taiat-o pe Vidia, sare si Pufoasa. Eu nu prea stiu pe cine am taiat, ca n-am reusit sa retin fiecare gaina ce nume are, doar cocosul stiu ca a fost botezat (de fete bineinteles) Victor. (E febletea lui tata, un fel de speranta a curtii de oratanii. De ce speranta? Pentru ca tata a decretat: asta o sa moara ultimul!). Dar Ioana nu s-a lasat: "avea asa niste pene negre cu galben?" Mi-am stors eu creierii, efectiv nu mi-am amintit. Tot Ioana impaciuitoare: lasa ca o sa aflam la vara, o sa vedem noi daca ne mai ciugule vreo gaina floricelele de la papuci. Daca da, inseamna ca Vidia mai traieste, ca numai ea face asta.

N-am mai asteptat pana la vara, ieri am fost la tara (i-am dus si lui tata ciorbita din pasarea crescuta in "coproductie"). Fetele au facut recesamantul gainilor, concluzia: Vidia e intreaga si nevatamata.
Cu gainile astea pe care i le-am dus lui tata sa mi le creasca e o intreaga poezie. Acum ceva vreme, cand am vazut eu ca s-a epuizat in timp record sacul de grau pe care l-am dus special pentru ele, il iau asa prin invaluire pe tata si-l intreb, cu frumosul,  cam de cate ori pe zi le da el sa pape. Cand am auzit CINCI, am sarit ca arsa, nu-i prea mult? Dar tata, de o delicatete rara, imi zice: vezi ca acuma ti le pun in traista! La asa o replica am inghitit orice alt comentariu, pana la urma daca i le-am dus sa mi le creasca, apai sa-l lasam sa o faca dupa propria-i reteta, o fi stiind el ceva... Poate o punem si de vreun premiu Nobel, om inventa carnatii de pasare, sau si mai si, slana de pasare, ca pana la Craciunul urmator, daca scapa vreuna, sigur o sa arate ca un purcel.

Ieri iar am dezbatut problema gainilor, de asta data tata ma intreaba: ce mai facem cu gainile astea? Eu, trag un pic de timp ca sa-mi dau seama ce raspuns se asteapta de la mine, mi-amintesc pe data de faza cu pusul gainilor in traista,  raspund docila: pai ce sa facem... mai taiem din ele... Numai ca iar n-am picat pe raspuns. Neh, neh, neh, cum sa taiem din ele? Acuma cand au inceput sa oua? Ok, atunci nu mai taiem din ele... Le lasam sa moara de batranete.

11 ianuarie 2012

Sunt pe receptie

Poate vi se pare prea devreme dar va spun eu, nu este. Se apropie luna martie si, va spun sincer, mi-a placut foarte tare cum am procedat anul trecut cu martisoarele si cadourile personalizate pe care le-am realizat la cererea voastra (ca nu-mi place cuvantul comanda, am si eu damblaua mea :)). In consecinta, cine doreste sa daruiasca prietenei, iubitei, sotie, sau mai stiu eu cui, un martisor, o brosa sau orice fel de cadou personalizat, contactati-ma va rog prin metodele specifice cunoscute: scrisorica, mesaj blog, mail, facebook, telefon, telegraf, cioc-cioc la fereastra... (cam atata-mi vine in minte). Eu promit ca o sa-mi pun la bataie toata indemanarea si creativitatea pentru a va vedea cu zambetul pe buze. O sa stau cu ochii pe cutia postala, calculator, telefon, si cu urechile ciulite pentru a descifra orice zgomot venind dinspre fereastra, ca sa receptionez doleantele voastre.
Deja lucrez cu mare spor, in curand sper sa va pot si arata ce am realizat. Hai sa auzim numai de bine!

10 ianuarie 2012

Dimineata anului

Inceputul asta de an imi place mai mult decat sfarsitul celui precedent. De fapt asta mi se intampla de fiecare data. Eu percep anul ca pe o zi de munca de 24 de ore. Dimineata esti plin de forta, de idei, asta prin primavara cum ar veni, pe la pranz daca-ti mananci pachetelul din servieta si mai bei o cafea mai prinzi puteri dar parca ai trage si un pui de somn, cam prin iulie august  cand simti nevoia de concediu, iar spre seara ce sa mai zicem, abia-ti mai tarai picioarele si te tooot uiti la ceas sa se faca ora de plecare acasa, asa cum te uiti de Revelion la secundar 5, 4, 3 ...0. La multi ani!!! Si incepe o noua zi, adica un nou an. 
Acum este dimineata si la propriu si la figurat. Suntem plini de idei si de energie, cel putin eu asa ma simt. Dupa asa o pauza m-am apucat serios de treaba, mi-am facut niste "norme zilnice" ca sa zic asa, de care m-am tinut cu sfintenie pana azi. Si ma simt bine asa. Daca pana zilele trecute doar banuiam de ce, acum stiu, am citit raspunsul aici
Multumesc Andreea (Glory Box) ca ai postat acest link.

09 ianuarie 2012

Chilly Willy

Vara trecuta, poate va mai amintiti, m-am ocupat intensiv de agricultura. Ar fi multe de zis despre experienta mea de nano-agricultoreasa (trebuie facut loc in dictionar pentru cuvantul asta!) dar e la timpul trecut... Poate o sa fiu  mai harnica anul asta, la scris ma refer, si sa va tin la curent in direct  cu experientele pe care sper sa le pot continua.
Ce voiam eu sa va zic e ca, vazand asa o vara si o toamna extrem de bogate m-am apucat de facut sucuri, bulioane, compoturi, gemuri, dulceturi, dar nu-mi era de ajuns, parca-mi parea rau de asa bunatati sa treaca pe langa mine. Ma gandeam la iarna exact ca furnicuta din fabula si stiam ca o sa-mi lipseasca toate fructele si legumele care au fost ast-vara de o rara bogatie. (O sa-mi ziceti ca s-au inventat supermarketurile unde gasesti absolut orice in stare proastata. Da? Dar de unde aduse? Si la ce pret? Dar gogosarul, unde gasesc eu gogosar iarna?) Am uitat sa va zic ca am cumparat niste pui de gaina pe care i-am dus lui tata la tara sa mi-i creasca, fara concentrate sau ce stiu eu ce chimicale pana in iarna cand urma sa-i taiem. Bine, bine, ii taiem dar nu-i putem manca pe toti odata. Ce sa facem, ce sa facem? Gata, stiu, ne cumparam congelator! D-ala maaaaare! Zis si facut. 
Ah, congelatorul asta e o poveste in sine, daca ma apuc de povestit iar nu temin azi. Incerc s-o scurtez. Dupa ce i-am facut capul mare sotului, eu vreau congelator, eu vreau congelator, bine ne luam, bine ne luam, hai sa cautam pe net si prin magazine. Dupa prospectiile de rigoare am gasit congelatorul ideal, a fost dragoste la prima vedere, am zis asta e, cand ni-l aduceti acasa? Luni. Luni, bravo, va astept! Se face luni, vine masina la poarta, se da jos nenea soferul si cu inca un tovaras, un ajutor ceva, descarca congelatorul, il aseaza in fata portii, ma intreaba daca vreau sa mi-l desigileze sa-l vad. Eu nu prea stiam daca vreau, aci in strada, zic totusi da. Il desface in mare viteza. Eu ma uit la el ca... la poarta noua. Nu era nimic in neregula si totusi ceva ma nemultumea, nu stiam exact ce, ah, ba da, soferul, avea o viteza si o incrancenare... stai bre ca nu suntem in razboi... Imi lasa hartiile, ma intreaba daca e in regula, zic ca da, si el in mare viteza se suie  in masina. Eu raman perplexa, cu congelatorul, dragostea mea, in poarta. Pai... stati asa, plecati? Ma lasati cu congelatorul in poarta? Soferul tot in mare viteza se da jos din masina. Rasuflu usurata, hai c-a glumit, a vrut sa ma sperie. Dar in loc sa puna mana pe congelator se repede ca un vultur la mine fluturandu-mi in fata niste hartii. Uitati aici scrie negru pe alb ca se livreaza marfa pana in usa blocului sau in fata curtii. Maaai... hai ca ma faci sa rad cu lacrimi. (Ras nervos adica!). Dar ce minte luminata a mai scornit si regula asta? Si de ce n-am fost si eu informata cand l-am platit ca tre' sa-mi angajez om care sa-mi duca si mie magaoaia (scuza-ma, dar m-am enervat) in casa?  L-am luat cu frumosul, l-am rugat sa-l mute el cu ajutorul lui macar o juma de metru cat sa mi-l bage in curte adica, de acolo vedeam eu cum faceam, macar ca-l acopeream cu o folie si asteptam pana venea Cornel. (Ajutorul lui, om mai de inteles, m-ar fi ajutat daca nu i-ar fi fost frica de sefu'.  Mi-a comunicat asta doar din priviri.) Nu domnule, mi-a mai fluturat o data hartiile pe sub nas mi-a zis buna ziua si s-a suit in masina, de data asta pe bune. Buna ziua, sunteti foarte amabil, am zis si eu. 
Las'ca n-oi muri, stau aci langa congelator pana la 6 cand vine Cornel, ce e mult? Doar vreo 6 ore si afara nu-s mai mult de 30 de grade. Eh, ma odihnesc si eu, as putea sa-mi aduc un scaun din casa, mai vad si eu lumea... mai vad si eu ce se poarta vara asta... Incepusem sa ma intreb cam de cate ori o fi mai greu congelatorul decat mine. Am incercat mai multe metode de a-l clinti, singura care a dat rezultate a fost topaiala de pe un picior pe altul, nu stiu cum altfel sa zic. Adica-l inclinam un pica spre mine, dar nu prea mult ca nu vroiam sa ajung la ierbar (ca o panseluta ce sunt), si-l faceam sa paseasca 5 centimetri cu piciorul stang din fata sa zicem, presupunand ca dumnealui are 4 picioare. Dupa aia il mai inclinam un pica spre mine astfel incat sa paseasca alti 5 centi dar cu piciorul drept din fata.  Bleah, prea complicat de povestit cum l-am bagat in curte, v-ati prins voi, cu miscari din 5 in 5 centimetri. Dar stiti cat de fericita am fost cand l-am vazut in curte? Oaaaau!!!
Ce s-o mai  lungesc, am uitat toate peripetiile cand am vazut cat de bucuroase au fost fetele ca ne-am luat congelator. Nu mai stiu care din ele a zis: trebuie sa-i dam un nume. Pai ce face el? Ingheata. Atunci ce nume mai bun decat Chilly Willy? Si asa a ramas.
Ieri  am facut o super-ober-salata de fructe, cu fructe proaspete bineinteles dar si cu ce am scos eu de la Chilly Willy, pentru ca am un intreg sertar cu fructe. Capsuni, zmeura, dude (!!!), mure, piersici, visine, cirese, piersici, pepene (taiat cubulete, s-a pastrat de minune!) Si multe dintre ele sunt  marca inregistrata cum zice Firicica, adica ori de la noi din curte, ori doar culese cu manutele noastre...
Sper ca si anul acesta sa fie la fel de bogat in fructe, legume si alte cele si sa-i umplu buzunare lui Chily Willy cu toate bunatatile pamantului pentru iarna viitoare. Doamne-ajuta!

04 ianuarie 2012

Intreaba lumea

... daca m-am lasat de handmade. Nu chiar. Nu s-a mai vazut "miscare" pe aici dar am mai facut cate ceva. Nu din proprie initiativa, recunosc, n-am putut insa refuza rugaminti de a confectiona cadouri. Partea proasta e ca nu prea am fotografiat ce am facut sau am fotografiat cu telefonul si sunt poze... de nevazut. Ma risc insa cu un tricou si o bentita asortata, confectionate pentru o pustoaica de 9 ani. 



Ah, de fapt sunt trei articole, e si o brosa pe acolo pe undeva, la gatul pisicutei de pe tricou. Fundita este detasabila pentru a putea fi spalat tricoul fara nicio grija.

Si de handmade nu ma las... ca nu pot... nu ma lasa el. Chiar azi am promis cuiva ca nu ma mai las pe tanjeala dar nu vreau sa vorbesc prea mult despre asta. Cum ar zice unii: FAPTE NU VORBE!!!






02 ianuarie 2012

Fuseram la film

Fuseram la film. N-a fost sa fie 3D, pentru ca tot ce era disponibil ori nu era pentru copii ori fusesera vizionate de copilasii mei (cu gradi, cu scoala...). Ca sa vezi, eu sunt singura din familie care nu a trecut prin experienta asta cu trei de D. S-a votat si majoritatea a hotarat ca e acceptabil si filmul ala cu veveritele cantacioase (Alvin si veveritele3). Noi am vazut acum ceva vreme primul film de genul asta si stiu ca ne-am amuzat. Dupa aia a aparut si continuarea care pe mine nu m-a mai amuzat atat de tare. Ce sa-i faci, e ca un sirop pe care il mai diluezi cu un pic de apa. Iar ce-am vazut noi azi a fost  continuarea continuarii. Deci... nici urma de sirop, doar apa chioara, pentru ca nu poti dilua un siropel la infinit, nu? Dar shiiit, nu le spuneti fetelor mele, ele au iesit entuziasmate, cel mai tare film ever!
Prea multa muzica, mie imi plac lucrurile clare, vreau sa stiu din start: ma duc la film sau la concert? Cand se canta intr-un film pe mine ma apuca motaiala. Am zis ca e totusi un lucru bun, in timp ce cantau veveritele alea pitigaiate eu faceam economie de vedere. La un moment dat insa mi-a fost greau sa-mi mai deschid ochii chiar daca imi dadeam seama ca se reluase dialogul. Zic, las' ca-i mai tin un pic inchisi oricum nu pierd nimic, si ce credeti, m-am trezit cand imi dadea cineva un cot in spinare (cel putin asa am crezut) si eu nu stiam unde ma aflu. De fapt nu era cot, era genunchiul vecinului din spate care se proptise de scaunul meu. Noroc cu aceasta intervetie, ar fi fost penibil sa incep si sa sforai. 
A fost totusi o zi faina pentru ca i-am indeplinit dorinta Mariei de a merge cu intreaga familie la cinematograf, fetele s-au distrat de minune si unde mai pui ca ne-am intalnit si cu nepoata mea preferata, singura de altfel, si cu prietenul ei. Pana sa inceapa filmul ne-am impartit in doua tabere, fetele cu fete si baietii cu baieti. Baietii s-au dus sa-si clateasca ochii prin magazinele cu haine si bijuterii iar noi fetele ne-am extaziat in fata aparatelor electrocasnice, gen televizoare, masini de spalat, plasme, expresoare de cafea, etc... CE? M-ATI CREZUT!? Evident ca a fost taman invers. Fetele s-au intors cu niste bijuterici simpatice de la H&M, cadou de la verisoara lor preferata (singura de altfel).

Acum ar fi frumos sa ma duc sa-mi beau ceaiul  pe care scumpul meu sot ni l-a pregatit si sa retrocedez ce-am ocupat abuziv, respectiv scaunul din fata calculatorului. Noapte buna!

01 ianuarie 2012

Nimic deosebit

Abia ne-am intors din oras, ne-am facut plimbarea de seara. Am facut putintica miscare ca asa numai cu mancare si trandaveala nu se mai poate. Ne-a inghetat nasul dar ne-am bucurat la intoarcere de caldurica din casa. Peste masa de seara cred ca o sa sarim, am spalat niste struguri.

Maine facem o escapada la Bucuresti, mergem la cinematograf. Firicica si-a exprimat inca de prin vara dorinta de a merge cu tot familionul la un film 3D. Sper sa ne distram, va spun eu la intoarcere...
Asta a fost prima zi din 2012. Nimic deosebit!

31 decembrie 2011

Sa inceapa...

Tocmai am terminat de ornat tortul. E urat ca dracu' dar e gustos de pici. Mai bine asa decat invers, nu? Am pregatit si somonul, mai stau putin si-l pun la cuptor. Platoul cu branzeturi, mere si struguri o sa-l "execut" dupa ce termin de scris acilea :). N-o sa dureze mult, presimt, nu m-a lovit inca dorul ala de scris. 
Deci, meniul pentru seara asta vi l-am comunicat. Eu sunt mandra de el, nici pic(ior) de purcel, slanina, carnati, sarmale si alte grasaneli de-astea. Puteti sa radeti de mine, dar fiti atenti ca eu o sa rad la urma... de cei cu indigestie. (Bine, hai ca n-o sa rad, o sa zambesc asa-ntr-o parte :))

Cei mari (de inaltime) dorm, adica tati si cu Firicica. Pufoasa e aci langa mine, deseneaza. Are si ea o mare dilema, cu ce se imbraca in noaptea asta? Vrea sa se puna la patru ace. Eu i-am sugerat sa imbrace ceva comod daca vrea sa stea pana tarziu. Ioooi, stiti cu ce ma pacaleste de doua zile? Are un dinte care se misca ca la balamuc, eu nu suport sa-l vad cum se balanseaza in toate directiile si cand mi-l arata inchid ochii si ma stramb. La inceput o amuza, acum a inventat alta gaselnita, vine la mine cu o fatza vesela si in mana cu o bucatica de aluna, mi-o arata, eu zic; ti-ai scos diiiintele, bravo! Dar  in secunda urmatoare deschide gura si-mi arata dintele ala care e la locul lui  si  se mai tine doar intr-o atzica, si-l mai si impinge cu limba cat sa ma ingrozeasca pe mine.  Asta s-a intamplat de doua ori. Vaaai ce usor esti de pacalit, mi-a zis acu' vreo juma' de ora. Asta e Pufoasa mea!

Facem revelionul in familie, v-ati prins? Cred ca am inceput sa imbatranesc. M-a obosit toata vanzoleala asta iscata de Craciun si revelion, cu curatenia, slalomul printre carucioare cu gabarit depasit prin supermarketuri, aglomeratie peste tot, mancaruri peste mancaruri, oooofff... give me a break!

De maine se lasa linistea, sper. Bine ca mai sunt doar cateva ore pana maine. 

Acum o sa fac o lista scurta cu dorintele pentru anul 2012. Asta nu e obligatoriu sa cititi, e plictisitor... cred.

1. Imi doresc pentru Cornel sa fie Ok noul job pe care-l va incepe in cateva zile.

2. Vreau ca in 2012 sa nu calc prin vreun spital (nici macar in vizita).

3. Vreau sa vina inapoi placerea aia de a migali "drighidele".

4. As vrea sa fie posibil sa aranjez camera fetelor asa incat sa le fie si lor si noua pe plac.

5. Vreau sa ma ocup din nou de nano-gradina mea de legume (care anul asta mi-a dat niste satisfactii nemaipomenite, am congelatorul plin de diferite chestii culese de pe propria "plantatie".)

6. Vreau ca anul asta Cornel sa aiba concediu,  in 2011 n-a avut si tare rau a fost si as mai vrea ca acest concediu sa nu-l petrecem acasa.

7. Vreau ca tata sa fie cuminte, sa-si ia pastilele, sa se tina de regim si sa nu ma mai sperie asa cum a facut-o de Craciun.

8. Asta stiu ca n-o sa se realizeze, dar o trec, poate intr-o zi... Vreau o casa a mea, pe care s-o aranjez asa cum imi place mie, sa hotarasc eu (cu sotul din dotare) cata mobila, cate covoare vrem, ce pastram, ce aruncam... Sa-mi fie dor de ea cand sunt departe si sa ma intorc cu drag la ea. Stiu ca nu e posibil, dar nu vreau sa regret ca n-am trecut-o pentru ca mi-o doresc din ce in ce mai mult. (Batranetea, bat-o vina!)

9. Ah, sa nu uit de aparatul foto. L-am iertat pe Mosu' anul asta, avea prea multe pe lista...

10. Stiu ca la varsta asta prieteniile se leaga mai greu dar... vreau sa cunosc lume!


Cam asta mi-a trecut prin cap, ordinea e aleatoare.

Ieri la radio un ziarist ne ura un an nou PLICTICOS, ca plictiseala inseamna normalitate, zicea el. Eu spargeam niste nuci si bombaneam singura: HA, ce zici, bre? Sa te plictisesti tu!!! Eu nu vreau plictiseala!
Eu va urez un an cum il vreti voi, plicticos sau nu, numai sa fie pe gustul fiecaruia!

Si acum, gata cu vorbaria, SA INCEAPA DISTRACTIA!

24 decembrie 2011

In felul meu

Mai copii, va spun un secret: habar n-am sa fac urari. Cand eram mica am gasit o felicitare (primita de frate-miu) cu un text care m-a lasat cu gura cascata. Zicea cam asa: "Un sincer si cald la multi ani in pragul unui an pe care ti-l doresc fericit si rodnic!". Cata finete si cata sofisticarenie intr-o singura propozitie... Nici macar o fraza, o propozitie! Mi-a placut mult de tot si-mi parea rau ca nu am inventat-o eu, dar... pe principiul "ce-am gasit al meu sa fie" am preluat aceasta urare si am scris-o  tuturor prietenilor, rudelor, profesorilor (ca asa era atunci) in acel an, in anul urmator si multi ani dupa aceea. Bine, cu mici pauze intre ele, adica din doi in doi ani ma stofocam sa inventez altceva ca sa nu se prinda lumea ca n-am si eu alt text. Partea cea mai haioasa e ca pana si frate-miu cred ca a primit cel putin 4 felicitari cu acest text. (Sunt curioasa, frate-miu, ti-ai dat seama?) Cand am crescut si eu mai mare, adica acum vreo doi trei ani, am ajuns la concluzia ca urarea asta nu mi se potriveste deloc, ca  nu ma reprezinta desi ma topesc dupa ea. Drept urmare, declar aici: renunt (cu greu) la ea! Cred ca e timpul sa ma maturizez si daca am ceva de zis sa-mi gasesc singura cuvintele. Iaca-asa: HAI LA MULTI ANI!

21 decembrie 2011

Ciocolata sau om de zapada?

Eu le vreau pe amandoua. Si copiii la fel, cu siguranta. Stie cineva  o vraja prin care sa transforme o ciocolatica delicioasa  intr-un om de zapada? Eu stiu... eu stiu... Uite-asa:



N-as fi vrut sa divulg acest "secret" (nici nu-mi apartine, l-am descoperit pe Youtube) pentru a nu strica surprizele pe care vreau sa le fac de Craciun. Dar pentru ca e un truc la indemana oricui si pentru ca fetele mele au fost extaziate cand au vazut micii omuleti, m-am gandit ca aceasta idee simpla poate ajuta si alti "intarziati"  asa ca mine. Intarziati in confectionarea micilor surprizele am vrut sa spun. Nu e greu de facut, sigur gasiti pe youtube tutorialul. E nevoie doar de ciocolata (de foarte buna calitate zic eu, altfel pentru ce atata munca?), hartie alba, ceva autocolant alb sau lipici, fetru sau ce aveti in dotare (eu am folosit un material supraelastic) pentru caciulita si fular, carioci pentru ochisori nasuc si nasturi. Modelul original avea "fatada" scoasa la imprimanta, dar am zis ca daca e handmade handmade sa fie...

Nu prea stiam eu pe unde sa scot camasa, dar... am scos pentru inceput  palaria. Si bine am facut pentru  ca lucruri magice au inceput sa se intample:



Asa arata colectia mea de oameni de zapada, pe care o sa-i impart cu drag si ornamentele pentru bradul personal din dotare care speram sa fie tot handmade, daca ne-om mobiliza odata si-om trece la actiune (ma refer la intreg familionul.) Nu disperam, mai e ceva timp, printre cozonaci si sarmalute si un colind pe la tara, speram sa realizam si cel mai "tare brad de Craciun care a existat vreodata" (Asa a zis Firicica).

Spor la... orice ati face! Sunt aici (din cand in cand) daca nu va iese vraja cu ciocolata si omul de zapada.

16 decembrie 2011

Eu mi-s pui de moro...

Eu mi-s pui de moro... Ce-ar putea insemna asta? De morosan? Nu, n-ati ghicit. De Moromete? Nici asta, n-as fi scris eu cu litera mica. Morocanos? Cam da, asta am vrut sa zic. Nu-mi place sa recunosc, dar vad si eu ca asa sta treaba, de la o vreme sunt cam morocanoasa. Asteptam sarbatorile sa ma scutur si sa ma apuc de treburi importante. Cum ar fi cadourile. Dar ti-ai gasit... n-am facut nici macar unul. Anul trecut pe vremea asta era biroul, camera, casa toata plina de ate, bile, hartiute, margele, brose, coliere, cutiute. Acum... nimic! Ornamentele de brad, pe care le-am modelat inca de prin august, asteapta frumos intr-o cutiuta sa fie pictate. Anul trecut as fi intrat in panica, acum ma si amuza un pic situatia, parca stau la panda zicandu-mi: ia sa vad eu acuma pe unde scoti camasa... Nu stiu pe unde am s-o scot. Poate s-o intampla o minune, poate ma scol intr-o noapte plina de inspiratie si pana in zori am pe masa de lucru toate cadourile terminate si impachetate. Sau poate nu. Si atunci? Si atunci... va trebui sa fiu iertata.