Foaaarte pe scurt

Ne-am intors din excursie. Degeaba mi-am facut griji pentru mersul cu trenul, a fost totul in regula, chiar mi-a placut. 

Vremea a fost de vis, cabana a fost chiar la baza partiei. Iata ce vedeam eu pe geamul camerei unde ne-am cazat:

Acum suntem cu totii obositi. Povestile si pozele (multe) le las pentru zilele urmatoare. Va mai arat doar tricoul pe care l-am pictat zilele trecute si pe care l-am... baut, pardon... daruit.

Noapte buna!

Urcati in vagoane!

Am intrat oarecum in criza de timp. Maine suntem invitati la o aniversare, wow, la munte! Cam am emotii, mergem cu trenul (masina ne este in service), n-am mai fost de mult cu acest mijloc de transport, sper sa nu fie totusi extrem de dezagreabil. Asta e, tineti-mi pumnii! 

Nu plec insa pana nu va arat cateva noutati. Toate brosele, cum ziceam, sunt din piele si sunt unicat...

Si aici un borcan cu dulciurele pentru o bombonica mica.

S-auzim numai de bine!

Ziua mobutilor

Recunosc spasita, azi nu m-am tinut de nicio programare. E vina mea ca asta-vara nu i-am cumparat sanie copilului micu. Sanie e un fel de a spune, de fapt ghete, sau mobuti, sau ceva ce sa mearga pe vremea asta cu multa zapada. N-a mers copilul descult pana acum,  are o groaza de incaltari, dar, cu ocazia ploilor si a zapezilor, am constatat ca-s mari iubitoare de apa. Pe unde o gaseau tineau mortis sa o aduca acasa. Asa ca azi dimineata am facut o tura prin magazine sa vad unde-s incaltari pe marimea ei, pe buzunarul meu si pe placul amandurora, urmand sa vin si cu ea dupa ce iesea de la scoala. Am trecut intai pe acasa sa mancam si sa lasam ghiozdan de juma de tona. Cel mai pe gustul meu fusesera mobutii de la Deichmann dar inainte de a ajunge acolo m-a intrebat: "si ce culoare erau?" Cand a auzit ca-s negri a facut o grimasa, eu am zis bine, hai sa mergem intai prin alte magazine. Dupa ce ne-am tocit pingelele tot cautand ceva ce nu se voia si pace gasit, ne-am suit in autobuz si ne-am oprit la Deichmann, unde, am uitat sa va spun,  de dimineata, o  domnisoara simpatica se oferise sa-mi puna deoparte ultima pereche de mobuti ce am presupus eu ca i s-ar potrivi Pufoasei. Pufoasa cand i-a vazut: maaaama, ce draguti sunt, si nu i-a mai dat jos din picioare. Pai nu puteam noi sa venim intai aici? Tot eu sunt de vina, ca ma las influentata de grimase de copil.

Bun, dupa ce ne-am intors acasa, am mai stat putin, pret de o cafea si o chifla cu seminte unsa cu gem de caise si portocale (marca inregistrata, adica din productie propie), am pus o mancarica la foc si am plecat la scoala dupa copilu mare, care trebuia si el (ea) recuperat(a), nu?

Pai unde sa mai incapa si altceva printre atatea drumuri in oras?

Dar... noaptea e lunga... si eu am de confectionat niste cadouri pana sambata... asa ca nu-mi urati somn usor ci spor la treaba.

Dar inainte, sa va arat ce am in lucru:

Aceasta este o brosa dintr-o colectie  mai mare de brose din piele naturala cu diverse aplicatii (Nu sunt doua brose identice). Toate, insotite de un snurulet, pot fi oferite ca si martisor. Restul colectiei, impreuna cu alte modele, le veti vedea in postarile ulterioare. Pana atunci... noapte buna, sau spor la treaba, dupa caz...

Reducere 20%

Uneori, recunosc, sunt foarte comoda (a se citi lenesa) si decat sa dau un clik... mai bine-mi vad de drum... Pentru toti aceia care-mi sunt frati de suferinta, in ale comoditatii vreau sa zic,  m-am gandit sa fac un colaj cu o parte din produsele care mai sunt pe stoc in magazin, mai ales ca am si un motiv special...

In zilele de 24 si 25 ianuarie la orice comanda aveti o REDUCERE de 20% din pretul afisat.

Beneficiaza de reducere aceste produse si multe altele pe care le gasiti aici

Ziua pozasa

Ma gandesc... daca ziua in care faci pozne se numeste poznasa, ziua in care faci poze cum ar veni? Pozasa? Ca eu asta am facut azi, intre doi norisori si doua raze de soare am facut poze. In mare parte la floricele. Nuuu, nu mi-au inflorit ghioceii in curte, desi la tata inca de saptamana trecuta erau infloriti, alte flori mi-au inflorit mie in mana. Iacata bentito-brosele mele:

De ce sunt bentito-brose? Pentru ca florile sunt detasabile, se prind cu arici de bentita  (e foarte safe, nu va ganditi ca va prindeti parul acolo, am probat!), iar pentru a fi purtate ca si brose au un ac de siguranta mititel cusut de intaritura din fetru ce o are fiecare brosa in parte. Hocus-Pocus, din bentita sa-mi faci brosa! 

Iar mai jos sunt cateva clame de par, tot floricele... 

Maine sper sa va mai arat si alte pozne pozashe :)

Surdul n-aude ...

A auzit cineva de muntii Canafato?

Nu va speriati, n-am de gand sa va tin  o lectie de geografie. O sa va spun doar o foarta scurta povestioara din ciclul "Teatru scurt din casa noastra".

Eu, la micul dejun, cu ochii carpiti de somn, imi intreb jumatea:

- Unde e cafeaua mea?

Jumatatea se conformeaza, deschide dulapul, priveste cateva secunde si intreaba:

- Muntii Canafato?

Asta a inteles Firicica, intrebarea de fapt fusese:

- Un'ti-i cana, fato? In traducere libera: unde iti este cana, fato? Ca eu beau numai din canuta mea, nici prea mare nici prea mica...

THE END

Mi-a iesit cosharu-n drum...

De ieri am in cap o melodie... 

Mi-a iesit cosharu-n drum, griji, nevoi, necaz, durere, se vor duce ca un fum... Nu pot scapa de ea si pace, ma enerveaza de mor, mai ales ca mi-a rasarit in cap asa ca un fel de "hai sa facem haz de necaz". Sa va explic, ieri dimineata,  nu plecase  de juma' de ora sotul cu Pufoasa la scoala ca se si intoarce cu o falca-n cer una-n pamant: "am ramas cu masina in drum!"  Eu am fost ingrijorata, ca na, fara masina e nashpa rau de tot, merg cu totii la scoala, la servici, dar parca nu-mi venea sa cred ca e asa grav. Asa ca imediat mi-a rasarit in cap melodia asta: mi-a ramas masina-n drum, griji, nevoi, necaz, durere, se vor duce ca un fum... Doaaamne, ce-o fi si in capul asta al meu? 

Pe la pranz cand eram in toiul unei activitati captivante (faceam ceva din piele, ca v-am zis a inceput sa-mi placa rau de tot sa lucrez cu materialul asta), ma suna jumatatea sa-mi spuna ce "buba" ar avea masina si cam cat ar costa piesele, asta fara manopera. Eu am ramas fara grai, dar de gandit am gandit, mai greu ce-i drept: da' ce doamne iarta-ma costa atat, ca doar nu ne cumparam alta masina, schimbam doua piese... Nu inchid bine telefonul, ca suna iar, zic, aoleu, acu' o fi aflat si de manopera, mai bine sa nu stiu... Era insa Firicica, ma suna de la scoala ca se simte rau, ce sa faca ea? Pai ce sa faci, vii acasa, hai ca vin dupa tine. Va spun drept cele doua vesti m-au turtit rau de tot, nu stiu ce-oi fi asa de bleaga... Am strans toate cele insirate pe masa, le-am pus prin cutii si cutiute, s-a dus naibii cheful meu de migalit. Imi venea sa plang si chiar imi doream sa plang, stiam eu ca asa m-as fi linistit, dar si cu plansul asta nu e asa usor cu crede lumea :)

Dupa masa de pranz, Firicica s-a bagat in pat, Pufoasa se invartea in jurul ei cu mare grija, i-a adus un pahar cu apa si a avut grija sa nu fie foarte rece sa-i faca rau, m-a induiosat foarte tare. Cand am urcat eu in dormitor, Firicica dormea, Pufoasa statea cuminte intr-un fotoliu si citea, mi-a facut semn cu degetul la buze sa nu fac zgomot sa n-o trezesc pe Ma. Pai ce as putea sa fac eu aici, fara sa fac zgomot? Sa ma bag si eu langa Firicica in pat. Zis si facut. M-am strecurat in pat cat am putut eu de usor si inainte sa adorm am studiat cerul ce se vedea pe geamul din fata mea, la fel de cenusiu ca si gandurile mele. La un moment dat am auzit-o pe Pufoasa iesind tiptil din camera dupa care am adormit la loc. Ne-am trezit amandoua cand a venit tati, deja era intuneric afara. Eu eram tot trista. Tati ma intreaba: ai vazut asta? 

Acesta este feng-shui-ul (asa l-am denumit noi in gluma) pe care l-a realizat Pufoasa in timp ce noi dormeam, este facut special pentru mine si pentru Ma (scrie si pe biletel). Ei, cum sa nu te umfle plansul cand vezi asa ceva? Un copil de 9 ani isi da seama ca esti trista sau  bolnava si-si  pune tot sufletul ei intr-o floricica din hartie creponata, cum se cheama asta? Se cheama ca esti norocoasa sa ai o asemenea fiica sau sora. Dupa o repriza buna de plans m-am mai linistit... 

Astazi sunt si mai linistita dar tot nu-mi vine sa cobor la bucatarie unde chiar in momentul asta se fac niste calcule... Cornel cu domnul "doctor" de masini...

Cel mai important e ca Firicica e bine!

Abecedar

Iulia are mere. Pardon, cercei am vrut sa zic. Iulia are cercei cu carti de joc. Nu orice carte de joc, cea mai cea... asul! Iulia VREA un tricou! Iulia VREA un tricou cu un as pe piept. Doar atat?

Ma las pe mana artistului...

Iulia ARE tricou cu un as pe piept!
                                                                     

(Scuzati poza, n-am putut astepta lumina naturala, l-am expediat repede)

Ribbon ring

Am fost rugata (asa de frumos!) sa confectionez un inel din piele. N-am putut sa refuz si iata ce-a iesit:

Nu e perfectiunea intruchipata, dar pentru o prima incercare eu zic ca iesit binisor.

Ah, si a fost primit cu mare entuziasm, deci... e bine!

Niciun dubiu

Daca la floarea curcubeu inca ma mai gandesc ce o sa devina, brosa sau bentita, sau poate amandoua, la floricelele de mai jos nu exista niciun dubiu: sunt deja brose cu acte in regula, pardon, ace in regula, ace de brosa vreau sa zic :)

Dupa cum vedeti am prins drag de a lucra cu piele. Floricelele de mai sus sunt disponibile aici

Ce norocoasa mai sunt si eu!

Azi pe la pranz cand era lumina mai buna  am iesit afara sa pozez o parte din brosele pe care le-am mesterit. Asa un noroc am avut... ca am ramas incuiata pe afara, singura acasa fiind.

Era in jur de ora 12, iar la 13 si 10 trebuia sa o iau pe Pufoasa de la scoala. Ma uit eu la mine, eram imbracata aproape corespunzator, m-as fi riscat sa merg asa la scoala: geaca, fes, pantaloni de trening (hai treaca mearga)  si in picioare ups, slapi! Ce ne facem fetelor? Dau roata casei sa vad daca nu cumva am lasat vreun geam deschis. Ti-ai gasit, pe frigul asta? Bine ca nu era deschis geamul la baie ca oi fi eu subtirica, dar cu geaca cu puf de pinguin (care ma face sa arat cu 10 kile mai grasa) sigur ramaneam intepenita acolo, ma gasea sotul dand din picioare ca un gandac.

Dar asa cum ziceam la inceput, mare noroc mai am si eu... In primul rand am noroc ca nu mai am aparat foto. Da, ma bucur, ce va mirati? Daca aveam mai ieseam eu sa fac poze cu telefonul? Daca nu aveam telefonul cu mine mai aveam eu cum sa-mi sun jumatatea? Doamne, cat de norocoasa sunt. N-am tremurat decat vreo juma de ora pana a aparut printul salvator, care s-a dat jos din masina razand  si  cu IMI ESTI DATOARE VANDUTA in loc de salut.

Deci, sunt norocoasa sau nu? Asta e prima intrebare. 

A doua ar fi: cum vedeti voi floarea de mai sus (are vreo 9 cm), ca o brosa sau asezata cuminte pe o bentita? Ca eu inca nu m-am hotarat... 

Usurel de duminica

Vineri la masa de pranz ma intreaba (admirativ) Firicica: "ce ciorba e asta?" De gainuta de casa, zic eu. Aoleu, sper ca nu ati taiat-o pe Vidia, sare si Pufoasa. Eu nu prea stiu pe cine am taiat, ca n-am reusit sa retin fiecare gaina ce nume are, doar cocosul stiu ca a fost botezat (de fete bineinteles) Victor. (E febletea lui tata, un fel de speranta a curtii de oratanii. De ce speranta? Pentru ca tata a decretat: asta o sa moara ultimul!). Dar Ioana nu s-a lasat: "avea asa niste pene negre cu galben?" Mi-am stors eu creierii, efectiv nu mi-am amintit. Tot Ioana impaciuitoare: lasa ca o sa aflam la vara, o sa vedem noi daca ne mai ciugule vreo gaina floricelele de la papuci. Daca da, inseamna ca Vidia mai traieste, ca numai ea face asta.

N-am mai asteptat pana la vara, ieri am fost la tara (i-am dus si lui tata ciorbita din pasarea crescuta in "coproductie"). Fetele au facut recesamantul gainilor, concluzia: Vidia e intreaga si nevatamata.

Cu gainile astea pe care i le-am dus lui tata sa mi le creasca e o intreaga poezie. Acum ceva vreme, cand am vazut eu ca s-a epuizat in timp record sacul de grau pe care l-am dus special pentru ele, il iau asa prin invaluire pe tata si-l intreb, cu frumosul,  cam de cate ori pe zi le da el sa pape. Cand am auzit CINCI, am sarit ca arsa, nu-i prea mult? Dar tata, de o delicatete rara, imi zice: vezi ca acuma ti le pun in traista! La asa o replica am inghitit orice alt comentariu, pana la urma daca i le-am dus sa mi le creasca, apai sa-l lasam sa o faca dupa propria-i reteta, o fi stiind el ceva... Poate o punem si de vreun premiu Nobel, om inventa carnatii de pasare, sau si mai si, slana de pasare, ca pana la Craciunul urmator, daca scapa vreuna, sigur o sa arate ca un purcel.

Ieri iar am dezbatut problema gainilor, de asta data tata ma intreaba: ce mai facem cu gainile astea? Eu, trag un pic de timp ca sa-mi dau seama ce raspuns se asteapta de la mine, mi-amintesc pe data de faza cu pusul gainilor in traista,  raspund docila: pai ce sa facem... mai taiem din ele... Numai ca iar n-am picat pe raspuns. Neh, neh, neh, cum sa taiem din ele? Acuma cand au inceput sa oua? Ok, atunci nu mai taiem din ele... Le lasam sa moara de batranete.

Sunt pe receptie

Poate vi se pare prea devreme dar va spun eu, nu este. Se apropie luna martie si, va spun sincer, mi-a placut foarte tare cum am procedat anul trecut cu martisoarele si cadourile personalizate pe care le-am realizat la cererea voastra (ca nu-mi place cuvantul comanda, am si eu damblaua mea :)). In consecinta, cine doreste sa daruiasca prietenei, iubitei, sotie, sau mai stiu eu cui, un martisor, o brosa sau orice fel de cadou personalizat, contactati-ma va rog prin metodele specifice cunoscute: scrisorica, mesaj blog, mail, facebook, telefon, telegraf, cioc-cioc la fereastra... (cam atata-mi vine in minte). Eu promit ca o sa-mi pun la bataie toata indemanarea si creativitatea pentru a va vedea cu zambetul pe buze. O sa stau cu ochii pe cutia postala, calculator, telefon, si cu urechile ciulite pentru a descifra orice zgomot venind dinspre fereastra, ca sa receptionez doleantele voastre.

Deja lucrez cu mare spor, in curand sper sa va pot si arata ce am realizat. Hai sa auzim numai de bine!

Dimineata anului

Inceputul asta de an imi place mai mult decat sfarsitul celui precedent. De fapt asta mi se intampla de fiecare data. Eu percep anul ca pe o zi de munca de 24 de ore. Dimineata esti plin de forta, de idei, asta prin primavara cum ar veni, pe la pranz daca-ti mananci pachetelul din servieta si mai bei o cafea mai prinzi puteri dar parca ai trage si un pui de somn, cam prin iulie august  cand simti nevoia de concediu, iar spre seara ce sa mai zicem, abia-ti mai tarai picioarele si te tooot uiti la ceas sa se faca ora de plecare acasa, asa cum te uiti de Revelion la secundar 5, 4, 3 ...0. La multi ani!!! Si incepe o noua zi, adica un nou an. 

Acum este dimineata si la propriu si la figurat. Suntem plini de idei si de energie, cel putin eu asa ma simt. Dupa asa o pauza m-am apucat serios de treaba, mi-am facut niste "norme zilnice" ca sa zic asa, de care m-am tinut cu sfintenie pana azi. Si ma simt bine asa. Daca pana zilele trecute doar banuiam de ce, acum stiu, am citit raspunsul aici

Multumesc Andreea (Glory Box) ca ai postat acest link.

Chilly Willy

Vara trecuta, poate va mai amintiti, m-am ocupat intensiv de agricultura. Ar fi multe de zis despre experienta mea de nano-agricultoreasa (trebuie facut loc in dictionar pentru cuvantul asta!) dar e la timpul trecut... Poate o sa fiu  mai harnica anul asta, la scris ma refer, si sa va tin la curent in direct  cu experientele pe care sper sa le pot continua.

Ce voiam eu sa va zic e ca, vazand asa o vara si o toamna extrem de bogate m-am apucat de facut sucuri, bulioane, compoturi, gemuri, dulceturi, dar nu-mi era de ajuns, parca-mi parea rau de asa bunatati sa treaca pe langa mine. Ma gandeam la iarna exact ca furnicuta din fabula si stiam ca o sa-mi lipseasca toate fructele si legumele care au fost ast-vara de o rara bogatie. (O sa-mi ziceti ca s-au inventat supermarketurile unde gasesti absolut orice in stare proastata. Da? Dar de unde aduse? Si la ce pret? Dar gogosarul, unde gasesc eu gogosar iarna?) Am uitat sa va zic ca am cumparat niste pui de gaina pe care i-am dus lui tata la tara sa mi-i creasca, fara concentrate sau ce stiu eu ce chimicale pana in iarna cand urma sa-i taiem. Bine, bine, ii taiem dar nu-i putem manca pe toti odata. Ce sa facem, ce sa facem? Gata, stiu, ne cumparam congelator! D-ala maaaaare! Zis si facut. 

Ah, congelatorul asta e o poveste in sine, daca ma apuc de povestit iar nu temin azi. Incerc s-o scurtez. Dupa ce i-am facut capul mare sotului, eu vreau congelator, eu vreau congelator, bine ne luam, bine ne luam, hai sa cautam pe net si prin magazine. Dupa prospectiile de rigoare am gasit congelatorul ideal, a fost dragoste la prima vedere, am zis asta e, cand ni-l aduceti acasa? Luni. Luni, bravo, va astept! Se face luni, vine masina la poarta, se da jos nenea soferul si cu inca un tovaras, un ajutor ceva, descarca congelatorul, il aseaza in fata portii, ma intreaba daca vreau sa mi-l desigileze sa-l vad. Eu nu prea stiam daca vreau, aci in strada, zic totusi da. Il desface in mare viteza. Eu ma uit la el ca... la poarta noua. Nu era nimic in neregula si totusi ceva ma nemultumea, nu stiam exact ce, ah, ba da, soferul, avea o viteza si o incrancenare... stai bre ca nu suntem in razboi... Imi lasa hartiile, ma intreaba daca e in regula, zic ca da, si el in mare viteza se suie  in masina. Eu raman perplexa, cu congelatorul, dragostea mea, in poarta. Pai... stati asa, plecati? Ma lasati cu congelatorul in poarta? Soferul tot in mare viteza se da jos din masina. Rasuflu usurata, hai c-a glumit, a vrut sa ma sperie. Dar in loc sa puna mana pe congelator se repede ca un vultur la mine fluturandu-mi in fata niste hartii. Uitati aici scrie negru pe alb ca se livreaza marfa pana in usa blocului sau in fata curtii. Maaai... hai ca ma faci sa rad cu lacrimi. (Ras nervos adica!). Dar ce minte luminata a mai scornit si regula asta? Si de ce n-am fost si eu informata cand l-am platit ca tre' sa-mi angajez om care sa-mi duca si mie magaoaia (scuza-ma, dar m-am enervat) in casa?  L-am luat cu frumosul, l-am rugat sa-l mute el cu ajutorul lui macar o juma de metru cat sa mi-l bage in curte adica, de acolo vedeam eu cum faceam, macar ca-l acopeream cu o folie si asteptam pana venea Cornel. (Ajutorul lui, om mai de inteles, m-ar fi ajutat daca nu i-ar fi fost frica de sefu'.  Mi-a comunicat asta doar din priviri.) Nu domnule, mi-a mai fluturat o data hartiile pe sub nas mi-a zis buna ziua si s-a suit in masina, de data asta pe bune. Buna ziua, sunteti foarte amabil, am zis si eu. 

Las'ca n-oi muri, stau aci langa congelator pana la 6 cand vine Cornel, ce e mult? Doar vreo 6 ore si afara nu-s mai mult de 30 de grade. Eh, ma odihnesc si eu, as putea sa-mi aduc un scaun din casa, mai vad si eu lumea... mai vad si eu ce se poarta vara asta... Incepusem sa ma intreb cam de cate ori o fi mai greu congelatorul decat mine. Am incercat mai multe metode de a-l clinti, singura care a dat rezultate a fost topaiala de pe un picior pe altul, nu stiu cum altfel sa zic. Adica-l inclinam un pica spre mine, dar nu prea mult ca nu vroiam sa ajung la ierbar (ca o panseluta ce sunt), si-l faceam sa paseasca 5 centimetri cu piciorul stang din fata sa zicem, presupunand ca dumnealui are 4 picioare. Dupa aia il mai inclinam un pica spre mine astfel incat sa paseasca alti 5 centi dar cu piciorul drept din fata.  Bleah, prea complicat de povestit cum l-am bagat in curte, v-ati prins voi, cu miscari din 5 in 5 centimetri. Dar stiti cat de fericita am fost cand l-am vazut in curte? Oaaaau!!!

Ce s-o mai  lungesc, am uitat toate peripetiile cand am vazut cat de bucuroase au fost fetele ca ne-am luat congelator. Nu mai stiu care din ele a zis: trebuie sa-i dam un nume. Pai ce face el? Ingheata. Atunci ce nume mai bun decat Chilly Willy? Si asa a ramas.

Ieri  am facut o super-ober-salata de fructe, cu fructe proaspete bineinteles dar si cu ce am scos eu de la Chilly Willy, pentru ca am un intreg sertar cu fructe. Capsuni, zmeura, dude (!!!), mure, piersici, visine, cirese, piersici, pepene (taiat cubulete, s-a pastrat de minune!) Si multe dintre ele sunt  marca inregistrata cum zice Firicica, adica ori de la noi din curte, ori doar culese cu manutele noastre...

Sper ca si anul acesta sa fie la fel de bogat in fructe, legume si alte cele si sa-i umplu buzunare lui Chily Willy cu toate bunatatile pamantului pentru iarna viitoare. Doamne-ajuta!

Intreaba lumea

... daca m-am lasat de handmade. Nu chiar. Nu s-a mai vazut "miscare" pe aici dar am mai facut cate ceva. Nu din proprie initiativa, recunosc, n-am putut insa refuza rugaminti de a confectiona cadouri. Partea proasta e ca nu prea am fotografiat ce am facut sau am fotografiat cu telefonul si sunt poze... de nevazut. Ma risc insa cu un tricou si o bentita asortata, confectionate pentru o pustoaica de 9 ani. 

Ah, de fapt sunt trei articole, e si o brosa pe acolo pe undeva, la gatul pisicutei de pe tricou. Fundita este detasabila pentru a putea fi spalat tricoul fara nicio grija.

Si de handmade nu ma las... ca nu pot... nu ma lasa el. Chiar azi am promis cuiva ca nu ma mai las pe tanjeala dar nu vreau sa vorbesc prea mult despre asta. Cum ar zice unii: FAPTE NU VORBE!!!

Fuseram la film

Fuseram la film. N-a fost sa fie 3D, pentru ca tot ce era disponibil ori nu era pentru copii ori fusesera vizionate de copilasii mei (cu gradi, cu scoala...). Ca sa vezi, eu sunt singura din familie care nu a trecut prin experienta asta cu trei de D. S-a votat si majoritatea a hotarat ca e acceptabil si filmul ala cu veveritele cantacioase (Alvin si veveritele3). Noi am vazut acum ceva vreme primul film de genul asta si stiu ca ne-am amuzat. Dupa aia a aparut si continuarea care pe mine nu m-a mai amuzat atat de tare. Ce sa-i faci, e ca un sirop pe care il mai diluezi cu un pic de apa. Iar ce-am vazut noi azi a fost  continuarea continuarii. Deci... nici urma de sirop, doar apa chioara, pentru ca nu poti dilua un siropel la infinit, nu? Dar shiiit, nu le spuneti fetelor mele, ele au iesit entuziasmate, cel mai tare film ever!

Prea multa muzica, mie imi plac lucrurile clare, vreau sa stiu din start: ma duc la film sau la concert? Cand se canta intr-un film pe mine ma apuca motaiala. Am zis ca e totusi un lucru bun, in timp ce cantau veveritele alea pitigaiate eu faceam economie de vedere. La un moment dat insa mi-a fost greau sa-mi mai deschid ochii chiar daca imi dadeam seama ca se reluase dialogul. Zic, las' ca-i mai tin un pic inchisi oricum nu pierd nimic, si ce credeti, m-am trezit cand imi dadea cineva un cot in spinare (cel putin asa am crezut) si eu nu stiam unde ma aflu. De fapt nu era cot, era genunchiul vecinului din spate care se proptise de scaunul meu. Noroc cu aceasta intervetie, ar fi fost penibil sa incep si sa sforai. 

A fost totusi o zi faina pentru ca i-am indeplinit dorinta Mariei de a merge cu intreaga familie la cinematograf, fetele s-au distrat de minune si unde mai pui ca ne-am intalnit si cu nepoata mea preferata, singura de altfel, si cu prietenul ei. Pana sa inceapa filmul ne-am impartit in doua tabere, fetele cu fete si baietii cu baieti. Baietii s-au dus sa-si clateasca ochii prin magazinele cu haine si bijuterii iar noi fetele ne-am extaziat in fata aparatelor electrocasnice, gen televizoare, masini de spalat, plasme, expresoare de cafea, etc... CE? M-ATI CREZUT!? Evident ca a fost taman invers. Fetele s-au intors cu niste bijuterici simpatice de la H&M, cadou de la verisoara lor preferata (singura de altfel).

Acum ar fi frumos sa ma duc sa-mi beau ceaiul  pe care scumpul meu sot ni l-a pregatit si sa retrocedez ce-am ocupat abuziv, respectiv scaunul din fata calculatorului. Noapte buna!

Nimic deosebit

Abia ne-am intors din oras, ne-am facut plimbarea de seara. Am facut putintica miscare ca asa numai cu mancare si trandaveala nu se mai poate. Ne-a inghetat nasul dar ne-am bucurat la intoarcere de caldurica din casa. Peste masa de seara cred ca o sa sarim, am spalat niste struguri.

Maine facem o escapada la Bucuresti, mergem la cinematograf. Firicica si-a exprimat inca de prin vara dorinta de a merge cu tot familionul la un film 3D. Sper sa ne distram, va spun eu la intoarcere...

Asta a fost prima zi din 2012. Nimic deosebit!

Sa inceapa...

Tocmai am terminat de ornat tortul. E urat ca dracu' dar e gustos de pici. Mai bine asa decat invers, nu? Am pregatit si somonul, mai stau putin si-l pun la cuptor. Platoul cu branzeturi, mere si struguri o sa-l "execut" dupa ce termin de scris acilea :). N-o sa dureze mult, presimt, nu m-a lovit inca dorul ala de scris. 

Deci, meniul pentru seara asta vi l-am comunicat. Eu sunt mandra de el, nici pic(ior) de purcel, slanina, carnati, sarmale si alte grasaneli de-astea. Puteti sa radeti de mine, dar fiti atenti ca eu o sa rad la urma... de cei cu indigestie. (Bine, hai ca n-o sa rad, o sa zambesc asa-ntr-o parte :))

Cei mari (de inaltime) dorm, adica tati si cu Firicica. Pufoasa e aci langa mine, deseneaza. Are si ea o mare dilema, cu ce se imbraca in noaptea asta? Vrea sa se puna la patru ace. Eu i-am sugerat sa imbrace ceva comod daca vrea sa stea pana tarziu. Ioooi, stiti cu ce ma pacaleste de doua zile? Are un dinte care se misca ca la balamuc, eu nu suport sa-l vad cum se balanseaza in toate directiile si cand mi-l arata inchid ochii si ma stramb. La inceput o amuza, acum a inventat alta gaselnita, vine la mine cu o fatza vesela si in mana cu o bucatica de aluna, mi-o arata, eu zic; ti-ai scos diiiintele, bravo! Dar  in secunda urmatoare deschide gura si-mi arata dintele ala care e la locul lui  si  se mai tine doar intr-o atzica, si-l mai si impinge cu limba cat sa ma ingrozeasca pe mine.  Asta s-a intamplat de doua ori. Vaaai ce usor esti de pacalit, mi-a zis acu' vreo juma' de ora. Asta e Pufoasa mea!

Facem revelionul in familie, v-ati prins? Cred ca am inceput sa imbatranesc. M-a obosit toata vanzoleala asta iscata de Craciun si revelion, cu curatenia, slalomul printre carucioare cu gabarit depasit prin supermarketuri, aglomeratie peste tot, mancaruri peste mancaruri, oooofff... give me a break!

De maine se lasa linistea, sper. Bine ca mai sunt doar cateva ore pana maine. 

Acum o sa fac o lista scurta cu dorintele pentru anul 2012. Asta nu e obligatoriu sa cititi, e plictisitor... cred.

1. Imi doresc pentru Cornel sa fie Ok noul job pe care-l va incepe in cateva zile.

2. Vreau ca in 2012 sa nu calc prin vreun spital (nici macar in vizita).

3. Vreau sa vina inapoi placerea aia de a migali "drighidele".

4. As vrea sa fie posibil sa aranjez camera fetelor asa incat sa le fie si lor si noua pe plac.

5. Vreau sa ma ocup din nou de nano-gradina mea de legume (care anul asta mi-a dat niste satisfactii nemaipomenite, am congelatorul plin de diferite chestii culese de pe propria "plantatie".)

6. Vreau ca anul asta Cornel sa aiba concediu,  in 2011 n-a avut si tare rau a fost si as mai vrea ca acest concediu sa nu-l petrecem acasa.

7. Vreau ca tata sa fie cuminte, sa-si ia pastilele, sa se tina de regim si sa nu ma mai sperie asa cum a facut-o de Craciun.

8. Asta stiu ca n-o sa se realizeze, dar o trec, poate intr-o zi... Vreau o casa a mea, pe care s-o aranjez asa cum imi place mie, sa hotarasc eu (cu sotul din dotare) cata mobila, cate covoare vrem, ce pastram, ce aruncam... Sa-mi fie dor de ea cand sunt departe si sa ma intorc cu drag la ea. Stiu ca nu e posibil, dar nu vreau sa regret ca n-am trecut-o pentru ca mi-o doresc din ce in ce mai mult. (Batranetea, bat-o vina!)

9. Ah, sa nu uit de aparatul foto. L-am iertat pe Mosu' anul asta, avea prea multe pe lista...

10. Stiu ca la varsta asta prieteniile se leaga mai greu dar... vreau sa cunosc lume!


Cam asta mi-a trecut prin cap, ordinea e aleatoare.

Ieri la radio un ziarist ne ura un an nou PLICTICOS, ca plictiseala inseamna normalitate, zicea el. Eu spargeam niste nuci si bombaneam singura: HA, ce zici, bre? Sa te plictisesti tu!!! Eu nu vreau plictiseala!

Eu va urez un an cum il vreti voi, plicticos sau nu, numai sa fie pe gustul fiecaruia!

Si acum, gata cu vorbaria, SA INCEAPA DISTRACTIA!

In felul meu

Mai copii, va spun un secret: habar n-am sa fac urari. Cand eram mica am gasit o felicitare (primita de frate-miu) cu un text care m-a lasat cu gura cascata. Zicea cam asa: "Un sincer si cald la multi ani in pragul unui an pe care ti-l doresc fericit si rodnic!". Cata finete si cata sofisticarenie intr-o singura propozitie... Nici macar o fraza, o propozitie! Mi-a placut mult de tot si-mi parea rau ca nu am inventat-o eu, dar... pe principiul "ce-am gasit al meu sa fie" am preluat aceasta urare si am scris-o  tuturor prietenilor, rudelor, profesorilor (ca asa era atunci) in acel an, in anul urmator si multi ani dupa aceea. Bine, cu mici pauze intre ele, adica din doi in doi ani ma stofocam sa inventez altceva ca sa nu se prinda lumea ca n-am si eu alt text. Partea cea mai haioasa e ca pana si frate-miu cred ca a primit cel putin 4 felicitari cu acest text. (Sunt curioasa, frate-miu, ti-ai dat seama?) Cand am crescut si eu mai mare, adica acum vreo doi trei ani, am ajuns la concluzia ca urarea asta nu mi se potriveste deloc, ca  nu ma reprezinta desi ma topesc dupa ea. Drept urmare, declar aici: renunt (cu greu) la ea! Cred ca e timpul sa ma maturizez si daca am ceva de zis sa-mi gasesc singura cuvintele. Iaca-asa: HAI LA MULTI ANI!

Ciocolata sau om de zapada?

Eu le vreau pe amandoua. Si copiii la fel, cu siguranta. Stie cineva  o vraja prin care sa transforme o ciocolatica delicioasa  intr-un om de zapada? Eu stiu... eu stiu... Uite-asa:

N-as fi vrut sa divulg acest "secret" (nici nu-mi apartine, l-am descoperit pe Youtube) pentru a nu strica surprizele pe care vreau sa le fac de Craciun. Dar pentru ca e un truc la indemana oricui si pentru ca fetele mele au fost extaziate cand au vazut micii omuleti, m-am gandit ca aceasta idee simpla poate ajuta si alti "intarziati"  asa ca mine. Intarziati in confectionarea micilor surprizele am vrut sa spun. Nu e greu de facut, sigur gasiti pe youtube tutorialul. E nevoie doar de ciocolata (de foarte buna calitate zic eu, altfel pentru ce atata munca?), hartie alba, ceva autocolant alb sau lipici, fetru sau ce aveti in dotare (eu am folosit un material supraelastic) pentru caciulita si fular, carioci pentru ochisori nasuc si nasturi. Modelul original avea "fatada" scoasa la imprimanta, dar am zis ca daca e handmade handmade sa fie...

Nu prea stiam eu pe unde sa scot camasa, dar... am scos pentru inceput  palaria. Si bine am facut pentru  ca lucruri magice au inceput sa se intample:

Asa arata colectia mea de oameni de zapada, pe care o sa-i impart cu drag si ornamentele pentru bradul personal din dotare care speram sa fie tot handmade, daca ne-om mobiliza odata si-om trece la actiune (ma refer la intreg familionul.) Nu disperam, mai e ceva timp, printre cozonaci si sarmalute si un colind pe la tara, speram sa realizam si cel mai "tare brad de Craciun care a existat vreodata" (Asa a zis Firicica).

Spor la... orice ati face! Sunt aici (din cand in cand) daca nu va iese vraja cu ciocolata si omul de zapada.

Eu mi-s pui de moro...

Eu mi-s pui de moro... Ce-ar putea insemna asta? De morosan? Nu, n-ati ghicit. De Moromete? Nici asta, n-as fi scris eu cu litera mica. Morocanos? Cam da, asta am vrut sa zic. Nu-mi place sa recunosc, dar vad si eu ca asa sta treaba, de la o vreme sunt cam morocanoasa. Asteptam sarbatorile sa ma scutur si sa ma apuc de treburi importante. Cum ar fi cadourile. Dar ti-ai gasit... n-am facut nici macar unul. Anul trecut pe vremea asta era biroul, camera, casa toata plina de ate, bile, hartiute, margele, brose, coliere, cutiute. Acum... nimic! Ornamentele de brad, pe care le-am modelat inca de prin august, asteapta frumos intr-o cutiuta sa fie pictate. Anul trecut as fi intrat in panica, acum ma si amuza un pic situatia, parca stau la panda zicandu-mi: ia sa vad eu acuma pe unde scoti camasa... Nu stiu pe unde am s-o scot. Poate s-o intampla o minune, poate ma scol intr-o noapte plina de inspiratie si pana in zori am pe masa de lucru toate cadourile terminate si impachetate. Sau poate nu. Si atunci? Si atunci... va trebui sa fiu iertata.

Pentru bucuresteni

Creative Workshop organizeaza un atelier de creatie in cadrul caruia puteti invata sa faceti decoratiuni pentru Craciun: ghetute pentru cadouri din fetru, fulgi de zapada din hartie si alte elemente decorative pentru bradul de Craciun!

Mai multe detalii aici: My Creative Workshop

Acea bentita, acel tricou

Stiu ca vi le-am mai prezentat... Acum sunt poze de la "mamicile" adoptive:

Roxana cu bentita cu floare din "petale" din con de brad, ceramica, piele, tul si sarma de modelaj.

Monica cu tricoul verde cu pisica infunditata.

Sa-mi consult agenda

Zilele trecute primesc un telefon de la domnisoara ziarist care mi-a luat un interviu acum ceva vreme. Ma invita la un cocktail organizat de revista Tango. M-a surprins si m-a bucurat aceasta invitatie, am multumit pentru ea si am spus razand ca trebuie sa-mi consult agenda... sa vad daca-s libera... daca termin bulionul pana atunci :) In momentul acela, Jiminy al meu, constiinta aceea care sare la bobarnace cand nu-i convine ceva din ce fac sau ce spun, m-a si taxat: doaaaamne, ce umor mai ai si tu... Ce? Nu trebuia sa amestec bulionul in povestea asta? Nu "se asorteaza" Tango cu bulion? Ce sa fac daca invitatia m-a prins exact cand faceam suc de rosii si nu orice suc de rosii, din rosioare "marca inregistrata" (de la noi din nanogradina, pentru cine nu stie ce inseamna). Am promis ca o sa ma gandesc, o sa consult si familionul si o sa confirm prezenta ziua urmatoare. Dupa ce am inchis deja ma si hotarasem sa nu merg, mai ales ca trebuia sa merg singura, era numai pentru femei adica. Si pentru ca ma hotarasem, nici nu mi-am informat jumatatile decat foarte taziu. Le-am spus asa: am fost invitata la un cocktail dar nu ma duc. Jumatatile au sarit ca arse, alea mici "daaa de ceee sa nu te duuuci?", jumatatea mai mare "te bat daca nu te duci!". Ei, asta cu bataia m-a convins, de ce s-o incasez eu de pomana? Toata lumea si-a dat cu parerea cu ce ar trebui sa merg imbracata, cand s-a ajuns la tocuri am zis pana aici, vreti sa merg sau nu? Dupa ce ne-am pus de acord cu toaleta a urmat partea cea mai grea, margelele, evident marca handMADEina, dar fiecare avea alta preferinta. Ne-am pus in cele din urma de acord, am fost deci ZEBRA.

Si pentru ca o zebra adevarata trebuie sa aiba si cercei, am pus mana pe lut si mi-am confectionat si niste cercei-zebra, care au fost gata cam la limita, ca lutul asta are si el tabieturile lui, tre' sa stea si el la uscat o vreme.

Cam asta despre pregatiri. Aseara pe la sapte fara ceva, ma imbratisau fetele de parca plecam pentru doua luni, "maaaami, ce draguta esti!", jumatatea mai mare m-a condus la clubul cu pricina, m-a "abandonat" acolo, nu inainte de a zice de cateva ori, in gluma, "ma simt discriminat!" Acolo lume destul de multa, bineinteles am gresit inital locatia, am intrat intr-un restaurant... sau ceva, unde era fum mult, muzica de petrecere si multi barbati. Hopaaa, zic, stai ca nu-i aici, ca prea sunt multi barbati si sindrofia mea e numai cu femei. Cand sa ies vad doua doamne simpatice care pareau la fel de pierdute in spatiu ca si mine, le abordez, da, venisera pentru acelasi eveniment, hai sa iesim repede afara. Ocolim cladirea, dam si de un poster mare al revistei, hai ca suntem pe drumul cel bun, ne intampina si o doamna foarte amabila care ne spune unde sa ne asezam. Ei, asa mai merge. Ne-am asezat, eu si noile mele cunostinte la o masa, in aer liber, langa piscina, frumos!

Cocktailul asta a avut si o tema data "Drepturi si indatoriri in iubire". Au vorbit cateva femei, am rezonat cu ce au spus unele, cu altele nu, cum de altfel mi se pare si normal. Fiecare vorbea prin prisma propriei experiente. Important e ca nu m-am plictisit, noile mele cunostinte, niste persoane foarte agreabile, una peste alta seara a fost OK.

La plecare, ca o diva, mi-am sunat jumatatea sa vina sa ma "recupereze", mi-a raspuns un glas mormait de om trezit din somn. Ce sa-ti fac, e dreptul tau ( sau indatorirea ta?) sa vii sa ma iei...

Vorbele-prosteli ale casei

1. Mergeam toti patru prin oras. La un moment dat sotul meu zice: "doreste fetele o prajitura?" Ne-a umflat rasul, nu pentru ca n-am fi dorit o prajitura ci pentru ca nu stiam ce l-a apucat de a vorbit asa.

A dorit fetele o prajitura :) si in plus de asta, ia ghiciti cum suna de atunci toate invitatiile la cofetarie?

2. Ma intreaba jumatatea mea mai mare cand il cicalesc (i se pare lui!) :

- CE-AI-CU-MI-NEEE ?

Raspunsul este invariabil:

- Doi copii!

3. Tot la plimbare, de asta data printr-un mall. In fata noastra o vanzatoare il informeaza pe un bodyguard ca de la scara rulanta se aude un zgomot suspect. Bodyguardul foarte receptiv se indreapta in pas alergator spre scara rulanta, baga mana pe undeva pe dedesupt si opreste scara. Doar cand aude un "ahhh" prelung venind de undeva de sus se uita si el si vede ca era o groaza de lume pe scara aia pe care a oprit-o el. Nu se pierde cu firea si le striga politicos:

- Imi pare rau, va trebui sa coborati manual!

Si de atunci ne amuzam de cate ori dam de o scara rulanta, ne intrebam: ce facem, mergem cu scara sau coboram manual?

Mda, astea au fost o parte din vorbele-prosteli ale casei. Ale voastre cum suna?

Tu vrei sa ajuti oamenii cu forta?

Duminica dimineata, toropeala, ce sa facem ce sa facem? Mergem cu rolele in parc. Bun! Ies afara sa-mi admir nanogradina si patratelul, care acum sunt verzi-verzi, pline de plante sanatoase si mustoase. Aud apa curgand la baie, zic tati face dus, deci am timp sa intru sa mai smulg ceva buruiana, nu ca ar fi prea multa ca am un ochi de vultur... Smulg buruiana, apa se aude in continuare curgand. Bai, dar cat timp poate sta un om la dus? Ah, stai, ca o fi intrat vreuna din fete acuma. Ce le-o fi apucat, ca ele fac dus numai seara? Deci mai am timp sa ud gradina. Ud gradina, apa la dus se aude in continuare. Vaaaai, bleaga de mine, nu e apa de la dusul nostru ca de unde stau eu acuma n-as avea cum sa aud apa curgand in baia noastra. O fi de la vecinul. Si cum stam asa pe vine mi-arunc ochii spre geamlacul de la baia vecinului. Inchis! Deci nu-i de-acolo. Atunci de unde mama zmeului? Ma ridic in picioare, fac ochii roata si vad grozavia. La vecina din spatele casei curge apa... din cer... sau asa ceva...

Doamna C. este o femeie in varsta, cu ceva probleme de sanatate, n-o prea mai vad pe afara. Vad insa pe geamul dormitorului meu, de la etaj, gradina doamnei C., mare si frumoasa, bine ingrijita, plina de flori, legume si pomi fructiferi. De gradina se ocupa copiii doamnei C. si nepotul, oameni foarte gospodari. Pentru udatul gradinii au un butoi imens catarat pe o schela metalica, pe care-l umplu cu un furtun cu apa de la pompa si de acolo uda gradina, nu ma intrebati cum si in ce fel ca nu ma pricep. Eu atata stiu, cand auzeam dusul curgand, nu era niciun dus, era apa care se scurgea din butoiul doamnei C. Probabil au dat drumul la apa sa umple butoiul si au uita s-o mai inchida. Partea proasta era ca butoiul se afla deasupra unei magazii deci curgea si pe magazia aia si nu se vedea nici tipenie de om prin curte de unde am dedus ca acasa era numai doamna C. batrana si bolnava, nu mai poate merge, deci ce e de facut? Eu sar gardul, zic in gandul meu, vad eu acolo ce e de facut. Fix cand eram cu un picior pe gard si unul pe pamant, oarecum speriata de ce urma fiindca am fost eu campioana la sarit garduri dar mai in copilarie, nu acuma, o vad pe soacra-mea la poarta. Asta-i acuma, cum ar fi sa-i povestesc din varful gardului ce vreau eu sa fac? Aveam eu si asa destule emotii cu saritul gardului, nu-mi mai trebuiau si martori la bajbaiala mea. Ma trag repede de langa gard, la fix, n-a bagat soacra de seama ca voiam sa fac, dar ii spun dintr-o suflare ce grozavie se intampla la vecina. Se uita si ea, vede acoperisul magaziei ud, balta care deja se formase langa casa si e de acord cu mine ca tre' sa facem ceva. Cauta ea o agenda, gaseste numarul de tel. al doamnei C. si ne rugam sa nu si-l fi schimbat, ca nu cred s-o mai fi sunat soacra-mea in ultimii 12 ani. Numarul e bun, raspunde un glas stins, gafait,o umbra a glasului puternic pe care-l stiam a fi al doamnei C. (Multe vreme doamna C. a fost ceasul meu desteptator. Avea o voce extraordinar de puternica, ce sa va zic, vara, cand dormeam si eu cu geamul deschis, pe la 5 dimineata isi chema pisicile: piiiiiss, pis, pis, pis... piiiis, pis, pis, pis, si se ducea naibii somnul meu. Nu mai zic ca daca voiam si eu sa atipesc dupa-amiaza, trebuia sa inchid intai geamul pentru ca daca iesea prin curte si statea de vorba cu sotul ei, cu siguranta nu mai aveam eu parte de somn. Si ca sa intelegeti ca nu exagerez, doamna C. asa un glas puternic avea ca intotdeauna auzeam si intelegeam tot ce spunea ea, iar raspunsul sotului ajungea pana la mine doar ca un mormait, niciodata inteligibil. Si sa fie clar, omul vorbea normal! Ah, o intamplare si mai amuzanta... Am adormit eu intr-o zi uitandu-ma la televizor, cu geamul deschis si telecomanda in mana. M-am trezit la un moment dat apasant insistent pe o tasta a telecomenzii. Voiam sa dau televizorul mai incet, dar ce credeti? De fapt pe doamna C. voiam sa o dau mai incet, doar vocea ei ma deranja. (asta nu e o gluma, sa faceti bine sa ma credeti ca altfel nu va mai povestesc nimic!))

Asa, sa revenim la telefon. Imi raspunde doamna C. E foarte uimita ca o sun, eu fata politicoasa o intreb intai de sanatate, imi spune ca nu sta prea grozav, n-o las sa intre in prea multe amanunte ca apa aia curge ca la balamuc. Ii spun de apa, nu pare a intelege, "lasa, copiii i-au dat drumul, ei s-o opreasca". Si cand vin copiii? Diseara! Aoleu, nu e bine, ii explic ca apa aia curge pe magazie, ca deja e o balta mare in curte. "Nuuu, lasa, ca stiu ei ce fac, pe urma ma cearta pe mine". Zic, dar un numar de telefon al copiiilor aveti? Am. Si-mi dicteaza un numar kilometric. Nu-i bine, sunt prea multe cifre, inca o data. Acuma pare a fi in regula. E un numar de fix, sun, si sun si iarasi sun, nu raspunde nimeni. Sun iar la doamna C., o intreb daca are si un numar de mobil. Stai sa caut. Si stau si stau si stau, si apa aia curge ca la balamuc. Se intoarce si-mi dicteaza acelasi numar de fix. Of! Ii mai explic o data cum sta situatia si o intreb daca-mi da voie sa sar gardul sa opresc eu apa. "Nuuuu, lasa ca stiu ei ce fac, pe urma ma cearta pe mine. Da' tu stii ca a murit Nelu (sotul)"? Da, stiu (de vreo doi ani), imi pare rau!

Familionul meu e gatit de plecare, numai eu in trening, dau din colt in colt, cum sa facem cu inundatia de la vecina? In loc de raspuns primesc tot o intrebare, de la jumatatea mea mai mare: "Da' tu vrei sa ajuti oamenii cu forta? Daca nu te lasa sa sari gardul..." Ia mai taci tu, ca si tie, daca ar fi inundatie aci la noi, ti-ar placea sa te ajute cineva. Eu ma duc sa sar gardul!

Si plec eu hotarata, iau un scaun din ala mai "obosit" ca sa fiu sigura ca escaladez cu succes gardul, si exact in momentul in care eram cu un picior pe scaun si unul pe gard, adica ce moment mai delicat putea sa gaseasca? o aud pe doamna C. tipand din toti plamanii aia ai ei de altadata. Asa doamna C. abia acuma va recunosc, asta-i glasul pe care stingeam eu cu telecomanda. Reusise, cum necum, ajutata de baston sa iasa in usa casei. Cand a realizat grozavia m-a strigat pe mine sa o salvez. Eu din cativa pasi am ajuns langa furtunul ala care iesea oarecum din pamant, am gasit si robinetul, am rasucit si GATAAAA!

Am mai schimbat doua vorbe cu doamna C., dar nu prea mult ca familionul meu era deja in freamat, si am plecat de acolo foarte multumita de mine, facusem si eu o fapta buna. Na, c-am zis-o! Am plecat cum am venit, adica tot sarind gardul, jumatatea mea mi-a trecut scaunul peste gard ca sa trec mai usor. Scaunul a ramas acolo, urmand sa-l recuperez cand s-ar fi intors copiii doamnei C. (Ca sa intelegeti de ce n-am intrat pe poarta, curtile noastre sunt asezate spate in spate, deci portile sunt pe strazi paralele)

Asa, plecam noi in parc, ne dam pe role, cine are si stie, ne intoarcem acasa, la vecini tot nu era nicio miscare. Inspre seara apar copiii si nepotul, eu imi fac de lucru prin curte, poate m-o vedea cineva, sa-mi recuperez scaunul, dar nimic. Hello, fiu-fiu, ma vede si pe mine cineva? Se pare ca nu, de cand sar garduri oi fi devenit invizibila. Il vad pe nepotu' ca se apropie de gard, il strig, ii zic ca am si eu un scaun la ei in curte.

- Da, am auzit intamplarea, multumim!

- Am vazut curgand apa aia mai bine de o juma'de ora, m-am gandit ca ceva nu e in regula...

- Era programat sa se opreasca atunci cand se umple butoiul dar... si aici a urmat o explicatie pe care n-am inteles-o, deci n-am retinut-o ca eu nu-mi incarc memoria cu lucruri care nu sunt logice.

- Se facuse balta mare in curte...

- Ei, apa se scurge in pamant.

- Da, dar la cata apa se pierduse...si doamna C. a zis ca o sa va intoarceti abia acuma pe seara (ceea ce s-a si intamplat)

- Ah, nuuu, ca apa o scoatem direct din pamant cu o pompa, deci nu o platim.

(Dar curentul?)

- Da, dar curgea pe magazie...

- Ei, n-avem nimic important in magazia aia.

(Mda, vaz, doar mobila, ca ati scos-o la uscat!)

- Ia stai bre, ce fac eu aici, ma scuz ca v-am ajutat? Ia arunca scaunul ala peste gard... si mai repede ca m-am enervat. Si auzi NEPOATE, cand mai "programezi" o inundatie, pe mine sa ma scoti din ecuatie ca nu mai sar gardul nici sa ma platesti. Haidi PA!

Si am intrat in casa trantind (imaginar) o usa, asa cum imaginar a fost si o bucatica din dialogul de mai sus, ca eu sunt o dulce (acrisoaro-acidulata) si nu-mi permit sa fiu nepoliticoasa. Dar pe gandurile mele sunt stapana si pot sa gandesc CE VREAU EU.

In casa nu am povestit nimanui dialogul cu nepotu' pentru ca imi ramasese lipita de urechi intrebarea: tu vrei sa ajuti oamenii cu forta?

Se pare ca eu vreau. Uneori. Dar voi?

E frumoasa vremea asta... asa urata cum e ea

Cu ce o sa spun eu acuma o sa infurii cativa dornici de canicula: mie vremea asta urata mi se pare frumoasa... chiar daca mi-a stricat un pic planurile pe weekend.

Am fost la tara. Cand am ajuns m-am grabit sa culeg ceva zmeura (acum e deja in borcane pe masa) si niste visine, parca stiam eu ca o sa inceapa ploaia si o sa ploua si o sa tooot ploua si n-o sa mai am ocazia sa stau pe afara. Am fost in visin.

Sotul meu, dragul de el, v-am zis eu ca ma sprijina in orice activitate. Iaca aci sprijina scara, nu cumva sa se inteteasca vantul si sa mi-o zboare cat colo si sa raman, Doamne fereste, captiva in varful pomului. Nu stie el ca eu ma trag din maim... veverita, deci ma scobor din orice pom fara scara. Chestie de antrenament inceput din frageda pruncie.

Dupa ce am adunat eu ce am adunat a inceput ploaia, s-a facut si mai frig decat inainte. Apoi a stat ploaia si hai sa mergem in centrul comunei unde era mare spectacol mare. "Fii satului"!

Am nimerit fix cand Axinte (cine e acest Axinte?) isi debita glumele de santier si ragea melodii pline de beeep-uri. Pe mine asta m-a scos din sarite, de fapt cel mai tare m-a scos din sarite ca lumea se amuza si aplauda frenetic in frunte cu primarul, care, la patru ace statea in fruntea urbei, oarecum sobru si-l urmarea pe acest... (hai sa ma abtin, va las pe voi sa completati spatiile goale dupa cum credeti). Cineva, care m-a vazut strambandu-ma de greata, a zis langa mine: "asta ne e nivelul!". Atunci pe mine ma scuzati, o sa ma retrag, nu sunt la nivelul care trebuie. Eu daca ma cobor la nivelul astuia de pe scena dau de petrol. (Ei, ce zici, frate-miu de replica asta? Prima oara am auzit-o la tine cand eram noi niste mucosi... Bine, hai nu te supara, eu eram, e bine asa? Doamne, ce m-am umflat in pene cand te-am auzit spunand asta unui copil care nu stiu cu ce te necajise, ma uitam in jur cu aerul ala "vedeti ce destept e? E frate-miu...")

Deci, mi-am luat copiii si sotul de manuta, stai ca nu puteam sa-i iau pe toti de mana, asta ar insemna sa am trei maini, in fine, i-am luat eu cumva si ne-am dus acasa la bunii nostri prieteni cu care ne incumetasem sa mergem la spectacolul in aer liber.

Eu cand ajung la prietenii astia am un adevarat ritual, inainte de a intra in casa dau o tura prin gospodaria lor. Admir florile, rasadurile, vad cat au mai crescut rosiile, castravetii, ma duc si pe la animale... Acum am hranit caprita dupa ce mi s-a facut instructajul, vezi sa nu dai crengile pline de frunze pe jos ca nu se mai atinge de ele. Da' cuconoasa mai esti, doamne capra!

Dupa asta, cand ma indreptam spre vitelusi, imi iese in cale un cires mare, si am avut subit o revelatie de parca atunci vedeam prima oara pomul ala in fata mea: asta e cires din ala amar! Aoleu, am dat fuga in casa, mi-am cautat o sacosa, ceva, trebuia sa adun si eu cateva cirese, macar un borcan de dulceata sa fac, n-am mai mancat din copilarie dulceata din cirese negre si amare.

Prietenul nostru zice, nu prea mai sunt, doar aici pe craca asta si in varf. Pai varful e al meu, zic eu. Ne-am ciondanit un pica, el voie sa-mi puna scara aia dubla sa adun tot ce mai era pe poale, eu voiam in varf, sa-i las prietenei mele ce era mai la indemana, eu sunt experta in cocotat in varf de pom. Pana la urma am facut ca mine. Initial am adunat asa cum imi place mie, cu codite adica, stiu ca se pastreaza ciresele mai bine, dar cand am vazut ca se intuneca, am cules cum imi venea mai usor. Noroc ca degetele mele au niste ochisori mici in varf :) Cand sa ma dau jos din pom constat ca toata lumea a intrat in casa (era un frig... 12 grade) numai eu si Telma ce mai eram afara. Telma e cainele lup, care ma astepta langa cires. Eu vorbesc cu ea: Telma, fetito, sa nu te bata gandul sa ma musti, alege-ti si tu pe cineva mai carnos, iti strici dintii in oasele mele. Telma nu ma baga in seama. Mi-am dat seama ca Telma era de fapt cainele de dinaintea astuia, asta era Zara. Mie mi-e frica de caini, recunosc, chiar daca, sau mai ales daca, stapanul imi zice: stai linistita, e un caine asa de bland, n-a muscat pe nimeni. Dar pentru orice exista un inceput, nu? De ce sa fiu eu prima?

De Zara am trecut cu bine, cu oaresce emotii ca avea chef de joaca si eu sunt cam nepriceputa, nu prea inteleg cand se-ntinde sa te pupe si cand sa te muste.

In sfarsit... cand am intrat in casa era intuneric de-a binelea. Ii arat prietenei cireselele culese si-o intreb: vrei sa le facem juma-juma? (zi NU, zi Nu, zi NU!!!) Si a zis NU. Vedeti ce buna sunt? Cum ma joc eu cu mintile oamenilor... (Ea facuse deja dulceata.)

Am plecat acasa cu ciresele si cu multe haine de imprumut, ca era un zgribau afara...

In dimineata asta trebuia sa ne ducem cu prietenii pe deal sa adunam sunatoare si alte buruieni de leac, dar pe la 4 dimineata am stiut ca asta n-o sa se intample pentru ca a incepuut sa ploua si sa ploua... si nu s-a oprit pana la 11 cand ne-am facut bagajele si am taiat-o spre casa. Am facut insa o escala la prietenii nostri sa le lasam niste visine, hainele imprumutate aseara si sa ne bem cafeaua impreuna cu ei. Ca e mai gustoasa cand o bei cu prietenii, nu?

De cand ne-am intors am facut dulceata de zmeura, nu multa, asa de gust, am facut niste paini mortale cu seminte multe, chimen, susan, o nebunie ce mai..., si am scos samburii de la ciresele negre. Dar astea maine ajung pe foc.

Une peste alta, mie mi-a placut weekendul asta! (Iata ce generoasa pot sa fiu, am uitat ca la un moment dat m-a cam zapacit de cap mirosul de petrol.)

Hai... weekend frumos, cat a mai ramas din el si sa-uzim numai de bine!

Despe Puiu... numai de bine!

Puiu nostru a avut o perioada de progres care insa n-a durat prea mult. Dupa nenumarate incercari de a zbura de pe pervaz pana pe mocheta, pus inapoi pe pervaz si zburat din nou, a inceput dansul acela destul de ciudat. De cand l-am vazut nu mi-a mirosit a bine. Am continuat sa-l hranim, i-am mestecat niste piept de pui si i-am dat putin cate putin, nu stiu daca i-a placut cert e ca a inghitit cat de cat. A urmat apoi o stare din aia bleaga, de nu se mai ridica de jos, si statea mai mult pe spate.

Sper ca ati remarcat ca nu i-am mai zis Fraierica. Despre PUIU... numai de bine! N-a plans nimeni dar nici n-a fost vreo bucurie. Fetele n-au facut o tragedie din asta dar nici n-au vrut sa asiste la ingropaciune.

Cam asta e...