06 martie 2016

Gemene de găletușă

De găletușa asta mititică și drăgălașă plină cu narcise m-am îndrăgostit la prima vedere. Când mergeam spre mașină cu cele doua găletușe în mână mi-am amintit de copilul mic care, acum niște ani, dacă se întâmpla să ne îmbrăcăm amândouă cam în același fel, zicea: "vezi mami, suntem gemene de tricou, amândouă avem tricou verde".

Acum mi-a venit mie rândul să-i zic prietenei mele care și-a serbat ziua: "Vezi că suntem gemene de găletușe, avem amândouă găletușe roz." ☺


Momentan găletușa mea roz stă pe pervazul ferestrei. Parcă aș vrea să îmi bucure în continuare încăperea dar îmi e și teamă să nu le meargă rău floricelelor în casă.  Mă mai gândesc până mâine dacă le plantez în grădină sau nu... 

După ce am fotografiat narcisele m-am gândit că  n-ar fi rău să fac o inspecție să văd ce a mai răsărit-înmugurit-inverzit-inflorit prin grădina de oraș. 

Am avut o surpriza,  au inflorit călțuneii. 



Aici e Hortensia pe care am plantat-o anul trecut și mi-a fost teama ca am pierdut-o în iarnă. 


Gazonul, dacă nu mă aplecam la nivelul lui nici nu as fi observat că a crescut atât de înalt. 


Primulele sunt aproape pe trecute. 



Și pentru că mie  îmi place să  împletesc frumosul cu utilul si chiar dacă am o grădină pitică-pitică tot îmi place să fac din când în când experimente,  pentru prima oara în viata mea am pus în pământ inca din toamnă niște arpagic. Și ce s-a intamplat cu el e de-a dreptul... minunat :) Ia ghici cine va avea ceapă verde la Paști? 



Deci primăvara e promițătoare,  atât în casă cât și prin gradina de oraș.  Pentru perioada imediat următoare am niște planuri colorate de înfrumusețare a grădiniței,  mi-am cumpărat deja vopsea și pensulă.  Mai mult nu spun,  prefer să arăt,  dar doar dacă merge totul conform planului ☺. 

Săptămână frumoasă să aveți,  cu bucurie și planuri duse la bun sfârșit! 

4 comentarii:

  1. Ce placere sa fac cunostinta cu gradina ta pitica ! Minunate sunt toate ! Si ai loc si de gazon ? Bravo !
    Eu zic sa lasi narcisele in galetusa si dupa ce se ofilesc frunzele plantezi bulbii afara. Se vor descurca perfect si in interior, doar sa le uzi pe masura.
    Spor la infrumusetat gradina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. După ce s-au făcut o groaza de experimente mai mult sau mai puțin eșuate, pe o anume bucățică de gradina, roșii, mazăre, flori și alte cele care n-au mers prea grozav, am decis sa punem doar gazon. Cu fasiuta asta de gazon ne clătim noi ochii când ieșim în ușă și tare ne mai place. Eu iubesc verdele!
      Asa hotărâsem și eu, sa țin găletușa în casa, mai ales ca au inflorit trei floricele de ieri pana azi. O sa le plantez după ce trec toate florile.
      Mulțumesc de urări!

      Ștergere
  2. Frumoasa e gradina ta! Se simte ca o iubesti mult!
    O primavara frumoasa si La Multi Ani de 8 martie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar putea fi și mai frumoasa gradina mea, sper sa nu-mi pierd elanul și chiar sa duc la bun sfârșit tot cecmi-am propus pentru ea.
      Azi dimineață am constatat și eu cu surprindere ca mâine e 8 martie ☺. La mulți ani!

      Ștergere