16 martie 2010

Fiecare om seamana cu blogul lui

Ma uit de ceva vreme la blogul meu si tot mustacesc. Orice lucru poate fi imbunatatit, nu? Ma gandeam, dar asa foarte vag, ca as putea sa mai fac un blog, pe unul sa scriu si pe celalalt sa-mi postez "drighidelele" (asa s-a exprimat cineva, nu va spun cine, ca o sa ma straduiesc sa nu mai dau din casa, sper sa rezist macar cinci minute!)
Doua bloguri? Asta ar inseamna de doua ori mai mult timp in fata calculatorului. Da, ar fi o solutie, dar o pastrez pentru atunci cand s-or prinde astia ca au calculat gresit si de fapt ziua are 48 de ore...
Si la ce-mi trebuie mie sa scriu? Sa va spun ce se intampla, cand am folosit blogul doar ca sa-mi postez "migalurile", s-au trezit unii sa ma intrebe de ce nu mai scriu. (Stati un pic, ca nu-s cine stie ce vedeta, apropiatii m-au intrebat, cei care ma iubesc...) Cand am fost lenesa si doar am scris fara sa mai postez si niste "ceva-uri" facute de mine, iar m-a intrebat cineva daca nu mai lucrez. Eu am fost uimita in ambele cazuri, sincer!
Blogul asta s-a nascut asa cam... cu pistolul in ceafa. Exagerez, nu era chiar pistol, era DITAMAI aruncatorul de grenade. Nepoata mea preferata, singura de altfel, ma tot batea la cap sa-mi fac blog... sa-mi fac blog, ca "uite, ai putea sa-ti expui bijuurile, sa vada lumea ce poti sa faci". Oi fi eu impulsiva, dar unele lucruri le rumeg mult pana ma decid ca... nu, n-am nevoie de asa ceva. Am intrat pe niste bloguri, unele mi-au placut foarte mult, altele m-au facut sa ies val-vartej de nu mai nimeream mous-ul... Pana la urma am zis: ia sa vad daca sunt in stare sa-mi fac si eu un blog... Si l-am facut si dupa aia cred ca nu l-am mai deschis cateva luni, ca-mi uitasem si parola, noroc ca am fost prevazatoare si am scris-o in agenda. Si la un moment dat, nu stiu cum, am vazut utilitatea blogului.
Fac o mica paranteza, toata copilaria mea am avut jurnale. Le ascundeam pe unde te asteptai si pe unde nu, ca nu-mi placea absolut deloc sa fie citite de altii, si ma credeam mare experta la ascuns jurnale, numai ca in casa mea exista un super-mega-expert in GASIT jurnale: mama. Deci nu se exista ascunzatoare pe care sa n-o depisteze. Poate nu m-ar fi deranjat, daca ar fi depus un minim efort sa le puna cam in acelasi loc in care le-a gasit. Nu, ziceai ca suntem la concurs, eu incercam sa le ascund cat mai bine ea sa le gaseasca cat mai rapid. Si apoi ma provoca la discutii pe tema data, tema din jurnal adica. Nu intelegea si nu intelegea de ce ma suparam atat de tare, fiindca ea de drag le cauta, ca-i placea cum scriu eu si de tare ce-i placea mai povestea si prietenelor ei. Asa ca... daca aveti probleme cardiace nu cititi ce urmeaza... intr-o zi, dupa ce am gasit toate jurnalele facute teanc, aliniate in dulapul meu de carti, desi eu nu puneam niciodata toate ouale in acelasi cos, you know what I mean, am scos jurnalele afara, le-am pus gramada si le-am dat foc. Nu sunt foarte mandra de gestul asta, acuma cred ca ar fi fost aur curat, ce m-as mai fi distrat cu fetele, dar a fost o decizie pe care am luat-o eu atunci si nu incerc sa o judec.
In momentul in cand am realizat ca jurnalul meu ar putea fi pe blog am zis: wow, ce misto, o sa am iarasi jurnal si nu mai trebuie sa-i caut ascunzatoare. O sa fie pe blog si n-o sa-l citeasca nimeni ! Bineinteles am luat in calcul sansa, minima credeam eu, sa dea din intamplare cineva de jurnalul meu, dar ziceam, ei na, ca doar n-oi fi vreun Mircea Badea sau vreo Andree Marin sa intre lumea sa vada ce perle mi-au mai iesit din gura... pardon, tastatura.
M-am cam inselat, sunt cativa oameni care dau din cand in cand pe aici si pe mine asta ma sperie si ma bucura in acelasi timp. (Inca n-am stabilit proportiile, e in calcul!)
Asa... ma cam departai de subiect, ziceam ca poate ar trebui sa mai fac un blog, sau un pic de ordine pe aici. Dar stiti ceva? FIECARE OM SEAMANA CU BLOGUL LUI. Daca as incerca sa fac blogul asta altfel, ca asa da bine, as fi poate tot eu, dar cu 5 kg de machiaj in plus. Cui i-ar placea? Mie sigur nu.
Daca vi se pare ca asta e un blog AIURIT, sa stiti ca macar e... SINCER.

12 comentarii:

  1. Nu stiu daca fiecare om semana cu blogul lui. Cred ca mai degraba fiecare din noi isi deschide mai usor sufletul cand se adreseza tuturor si nimanui, in acelasi timp. Nu-ti vezi interlocutorul si atunci nu ai de ce sa te jenezi sau sa te cenzurezi si spui exact ce simti in momentul ala.. E super!E ca si cum ai avea propriul psiholog (am in minte imaginea aia de prin filme: tu stai intinsa pe o canapea si povestesti, iar psihologul asculta). Numai ca aici "psihologul" (a se citi: blogul) nu spune nimic (e drept ca nici prin filmele alea n-am vazut sa zica ceva..) Si uite asa mai aflam si noi cate ceva despre tine (noi, rudele tale adica – cumnate, respectiv).
    Nu pot sa spun decat: “Da-i inainte!”
    Curiozitatea este maxima..

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Cori, m-ai bagat in sperieti cu blogul-psiholog... Daca ma trezesc cu o ditamai factura pentru serviciile oferite, de-o sa fiu nevoita sa-mi vand masina ca sa o achit? Ah, stai, masina deja am vandut-o, deci nu mai e nicio problema...

    RăspundețiȘtergere
  3. Moszilka, ma bucur foarte mult ca-ti place blogul meu cu drighidele si povesti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mie imi place la nebunie blogul tau. Si cum scrii imi place. Iar ceea ce iti iese din maini...minunate "drighidele"...

    RăspundețiȘtergere
  5. Heeei, eu vin aici cu mare placere, asa ca lasa-l asa cum este!

    RăspundețiȘtergere
  6. Acum si blogul meu seamana cu mine :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Si mie imi place foarte mult blogul. Imi place la nebunie cum scrii si imi plac si "drighidele". Ai un premiu la mine pe blog - http://fanteziiscrapbook.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  8. Monica, iti multumesc tare mult!

    RăspundețiȘtergere
  9. si mie imi place blogul tau asa cum e si ce postezi si ce lucrezi!ai si un premiu la mine pe blog!o zi plina de culoare!

    RăspundețiȘtergere
  10. Petriioni, esti foarte draguta, multumesc pentru premiu!

    RăspundețiȘtergere