09 noiembrie 2016

Pot, pot, pot?

Alergicii la pisici ar face bine să-și gasească altceva de citit, pentru că da, incredibil, m-am transformat în ce nu credeam să mă transform vreodată: o postacă de pisici :))

Nu stiu cum s-a intamplat, adică stiu... Ați auzit de picătura chinezească? La noi a funcționat nu cu apă ci cu alintături de genul: "mami, vreau și eu o pisică, pot, pot, pot?" Și cu alergat după pisici pe stradă, indiferent dacă aveau zgardă sau nu (adică alea cu zgardă, știe tot omul, nu sunt de capul lor, au și ele un stăpân) împreună cu același refren "mami, pot să o iau acasă, pot, pot, pot?" Și băgat în casă cu forța pisica vecinilor și strigat victorios "avem pisicăăă", de era să facă vecina infarct când a auzit prin geamul deschis cum copilul meu se făcea stăpân peste pisica ei. Mi-am dat seama de asta după felul în care a început să-și strige disperată animalul și după cum o liniștea fiu-su: "lasă domne că nu-ți fură nimeni pisica". Băiat deștept. Cum aș fi putut să păstrez pisica la mine, s-o pun în lanțuri?
În fine... treaba asta a durat cațiva ani, până când am auzit copilul spunând: "abia astept să mă fac mare, să plec de acasă si să pot să îmi iau  o pisică" Ei, asta a fost picătura (nechinezească) care a umplut paharul. Adică ce hal de părinți mai suntem și noi, de ce să trebuiască să plece copilul de acasă ca sa aibă un pisoi? Și de atunci am început să caut o pisicuță pentru "pisicile" mele.

Am aflat de niste pisoi abandonați în curtea unui bloc, avea cineva grijă de ei, dar fiind mai mulți, era greu. Fetele s-au prezentat, au vazut pisoii, l-au ales pe cel mai ochios, au primit sfaturi și niste pliculețe de hrană de la doamna care avea grijă de ei, merinde pentru drum cum ar veni,  si s-au dus direct la veterinar. Acolo au aflat ca este o EA și acasa au adus-o gata deparazitată. Era o sfrijită, numai ochii erau de ea, eu, recunosc, n-am fost foarte impresionată, un pic parcă m-a și speriat. Aaașaaa ochi mari la o piticanie de pisică...




Între timp domnia sa a mai crescut, ochii nu mai par atâât de mari, nu mai arată ca și când ar fi într-o continuă mirare, deci nimic de speriat :)
S-a lungit, blana s-a mătăsit (înțelegeți ce vreau să zic), a devenit expertă în cățărat pe pervaz de unde studiază minute în șir strada, sau curțile vecine, după caz...




Cel mai mult timp și-l petrece cu mine, eu fiind și cea mai prezentă prin casă. E și jucăușă și leneșă și tandră și somnoroasă, adică ce să mai, se asortează perfect cu familia noastră.
De dormit, are locurile ei favorite, evident la căldurică, pe vreun calorifer, pe vreun șal pufos în devenire, pe vreun picior sau burtică de om, în general oriunde e cald. Păi ce, eu n-aș face la fel?




Ne înțelegem de minune și cred că avem și aceleași preferințe muzicale. Când tricotez (noul meu hobby) eu ascult jazz. Pentru ea e semnalul că e vremea de relaxare, vine și începe să toarcă lânga mine, eventual lipită de mine. Uneori pune și o labuță pe mine, parcă ar spune, ești a mea, nu pleci nicăieri.




Chestia aia gri de lângă și de sub pisică , io sunt :))


Si dungata tot io sunt :)

Cam asta ar fi povestea pisicească de la noi din casă. Probabil că o să mai revin cu noutăți pe măsură ce-or apărea, până atunci zic să ne vedem frumos de viața  și să acceptăm schimbările.
Seară plăcută!

16 comentarii:

  1. A umplut paharul picătura românească. Acum copilul nu mai are motiv ca să plece de acasă. Este adorabilă pisica. Este o carte Eu Motanul scrisă din perspectiva motanului, trebuie să o citesc în vacanța de Crăciun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, copilul nu mai are ACEST motiv sa mai plece de acasă. Au rămas alelalte 999 ☺.

      Ștergere
  2. ce dragut! avem si noi pe Bijou :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu inca n-am ajuns la ultima picatura ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acuma si rezistența la "tortură" variază de la om la om... ☺

      Ștergere
  4. Mai stiu pe cineva care nu voia pisica si acum are 3. :D
    Este superba pisica! Noi avem ghinion cu pisicile si cred ca abandonez ideea de a mai lua vreuna.
    Ma bucur ca ai cedat!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce vrei sa zici? Nu mai ai nicio pisicuta? Awww...

      Ștergere
  5. Cu picaturile s-ar rezolva cum s-ar rezolva. Cu parul de pisica e mai greu :((((. Dar ma bucur mult pentru voi si va salutam si eu si Dodo (caruia ii plac pisicile, desi ele, cand il vad - o fi el mai impunator haha - nu prea il privesc cu interes). Apropo de tors, are si Dodo obiceiul asta. Nu sforaie (aia e altceva...). Se pisiceste. :))
    Abia asteptam noutati!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, despre parul de pisica ce sa mai zic? Bucurosi le-om duce toate, vorba lui Eminescu ☺

      Ștergere