Stiam de prin februarie ca in "saptamana altfel" o sa merg la o scoala sa-i invat pe copii sa transforme cutiile de conserve in suporturi de creioane, asa ca am avut timp la dispozitie sa strang materiale. Le-am depozitat intr-un dulap unde mai am si alte nimicuri, le-am indesat acolo de ajunsesem, de cate ori deschideam usa, sa-mi cada doua-trei cutii de conserve goale la picioare. Acum am scapat de problema asta, ieri am pus intr-un sacosoi toate cutiile, mai putin una care nu stiu de ce nu mi-a placut, poate ca era prea mare si am lasat-o acasa. Sacosoiul meu ma obliga sa merg foarte delicat, fara miscari bruste, pentru ca la fiecare miscare mai furtunoasa troncanea de mama focului. In alta sacosa am pus celelalte materiale, bucati de blugi si alte materiale textile, lipici, foarfeci (am luat mai multe, stiam eu ca vor fi uituci care n-or sa aiba) si cateva suporturi de creioane gata facute pentru model. Asa incarcata ca un pom de Craciun am plecat la scoala. Bine, am fost norocoasa, m-a luat prietena mea cu masina, n-am troncanit cu cutiile mele pe jos prin tot orasul, asta-mi mai lipsea!
La liceul asta eu am mai fost, intru ca la mine acasa acolo, vreau sa zic ca nu mai am emotiile pe care le-am avut prima oara cand am lucrat cu copiii de la o gradinita unde-mi tremura si limba-n gura. Ei, asta se intampla acum niste ani, m-am facut si eu mare :)
Ce sa zic, copiii au fost simpatici, putin galagiosi, dar interesati de ce vroiam eu sa-i invat. Asa cum ma asteptam, unii nu-si adusesera cutia de conserva goala asa cum le ceruse doamna profesoara, daaar... de aceea carasem eu ditamai sacosoiul troncanitor dupa mine. Cand am inceput sa impart recipientele cu pricina am constatat ca unul daca mai aveam ar fi fost perfect, as fi acoperit toate lipsurile. Ah, cutia aia mare, de ce-am lasat-o acasa? Dar a fost o zi cu noroc, doamna profesoara avea si ea (n-o mai domnesc, ca e prietena mea :)) o cutie in geanta, just in case. Uraaaa! Toata lumea are materialele necesare pentru a incepe lucrul, sa-i dam bataie!
Nu stiu cand au trecut doua ore, dar lucrul asta nu ma mai mira, asa mi se intampla de fiecare data. Este poate singura ocazie cand imi doresc sa fi avut macar doua clone care sa ma ajute. "Doamna, e bine, doamna, aici cum fac, doamna, veniti si la mine, doamna cum repar ca am lipit stramb, doamna, nu-mi ajunge materialul, doamna pot sa iau niste fasii din cutia dumneavoastra, doamna, acuma ce mai fac?" si alte zeci de intrebari... Mie imi place agitatia asta, inseamna ca nu sunt indiferenti, ca nu-i plictiseste ce-i invat eu, ba chiar i-am vazut extraordinar de curiosi.
La sfarsit unii au venit si m-au intrebat despre cum si cat timp imi ia sa fac anumite lucruri, la ce le folosesc, unii mi-au cerut voie sa mai studieze suporturile ce le adusesem gata facute de acasa, s-au oferit sa ma ajute sa impachetez materialele ce-mi ramasesera imprastiate pe toata catedra. Una peste alta, au fost niste simpatici! Ce vreau eu neparat sa mai adaug? Nu toti copiii din scoli sunt asa cum ii vedem prin filmuletele ce ajung la stiri, aceia sunt niste exceptii, cel putin asa imi place mie sa cred.
Poze, evident ca n-am avut timp de ele, doar cateva mai la sfarsit.
Asa ca o concluzie, ziua altfel de ieri, chiar a fost ALTFEL!
bun asa! sincer, ma bucur ca mai sunt copii ca lumea in tara asta.
RăspundețiȘtergereMai sunt, mai sunt (cel putin doi, ai mei, hihihi)!
ȘtergereFoarte frumos povestit! Felicitari pentru experienta unica oferita acestor elevi!
RăspundețiȘtergereMai Alina, eu sper din toata inima sa nu fie o experienta unica pentru copilasii astia. M-am prins eu ca nu prea au deprinderi practice, dar sper ca asta sa se remedieze in timp. Spre exemplu nu prea stiau cum pot taia un material in doua parti egale fara sa foloseasca rigla, care oricum lipsea cu desavarsire. Iar cand am ajuns la impartit in 8 parti egale, fara rigla, i-am bagat in ceata total. Una din fetite a facut chiar o gluma pe seama colegei de banca, care nu intelegea ca se indoaie materialul pe jumate, se face o crestatura si se sfasie si iaca doua parti egale, care se impart la randul lor la fel si rezulta patru parti egale si tot asa. Poate am explicat eu prea repede, da fata aceea tot a zis cu un strop de ironie, legat de colega: lasati-o daoamna, ca e olimpica. M-am amuzat si eu, dar tot mi s-a aprins un beculet, olimpici olimpici, dar ce ne facem daca nu stim sa tinem o foarfeca in mana?
ȘtergereSuper! Super! Super! Ma bucur ca ti-a priit intalnirea.
RăspundețiȘtergereSunt o mare visatoare daca eu inca mai cred ca exceptiile sunt cazurile prezentate la tv si de fapt majoritatea copiilor sunt cum trebuie? Ori poate sunt norocoasa sa am in preajma doar copii buni, doar cu foarte, foarte, foarte mici exceptii?
Pai nu, asta ziceam si eu,nu trebuie sa generalizam, nu toti copii sunt ca zanaticii ce-i vedem pe la televizor.
ȘtergereCe mi-ar placea si mie asa o mamica!
RăspundețiȘtergereAm eu cateva si le adun din cand in cand,dar tu esti si sare si piper.
pupici!
Sigur a fost o zi de scoala de tinut minte...altfel .
Multumesc, Angi! Dar sa stii ca nu am mers in calitate de mamica, n-am fost la niciuna din scolile fetelor, la o alta am fost :)
ȘtergereNo,vezi,nici la mine la scoala n-ai veni in calitate de mamica.:)
ȘtergereAcum as veni, dar e mai greu cu teleportatu' :)
ȘtergereFelicitari Ina pentru aceasta activitate printre copii. Observatiile tale m-au bucurat foarte mult fiindca si eu cred cu tarie ca avem copii frumosi si destepti, care nu au nevoie decat de mai multa grija si atentie si sinceritate din partea noastra, a adultilor. Cred ca te-ai incarcat pozitiv, dar ai si cazut "lata" dupa atata "zdroncanit de conserve" :)
RăspundețiȘtergereDe acum nu mai arunc cutiile de tabla de la cafea, le pastrez...just in case!!!
Da, am venit incarcata pozitiv, nu tocmai "lata", dar m-am latit pana seara ca m-am apucat de diverse activitati gospodaresti care nu-mi sunt tocmai pe plac, curatenie, alea, alea... (Preferam sa stau 24 de ore la scoala la facut de suporturi de creioane, decat la treburile astea, dar sa nu mai spui la nimeni :))
Ștergere