10 martie 2014

Imi cos singură o IE - Tutorial, cum croiesc

Bine ați venit la șezătoare! Dacă vă aflați aici înseamnă că v-ați hotărât să vă coaseți o ie cu propriile mânuțe. Faină treabă! Aveți admirația și sprijinul meu. Eu o să cos o ie cu mânecă scurtă, de mici dimensiuni, ca pentru o fetita de trei-patru anisori (ca să nu dure prea mult până o finalizez) și o să descriu aici ce și cum am făcut.  E bine, da? Atunci să-i dăm bătaie, zic!

De ce am nevoie?

1. Pânză topită. Știu că e greu de găsit, a dispărut de prin magazine, se găsea într-o vreme pe net sau poate aveți noroc cu vreo bunică păstrătoare ce-și deschide cufărul pentru voi :) Eu am in cuponel de inisor sau asa ceva, ramas de la o alta... cusatura
2. Ața de cusut: mouline, se găsește la mercerie. Vă recomand să luați unul de calitate și eventual înainte de a începe lucrul să lăsați un capăt de ață pentru câteva minute în apă. Dacă apa se coloreză, procurați-vă alt mouline. Eu n-am făcut asta și după prima spălare ia mea albă s-a făcut roz :(
3. Mătase, dacă modelul implică. Cea pe care o folosesc eu se găsește tot la mercerii sub formă de scul. Firul este format din mai multe fire ce se pot despărți. 
4. Ace. Unul obișnuit și altul mare. De ultimul avem nevoie pentru a băga șnurul pe tivul de la gât și de la mâneci.


Cum croim

Croiala iilor este foarte simplă, este lejeră, dreaptă pe talie, mânecile sunt  largi. Iile sunt versatile,  ia ce o port eu poate fi purtată și de fiica mea cea mică, ajustarea lățimii la umeri si a lungimii mânecilor se face prin șnurul de la gât și cel de la mănecă, ultimul nefiind obligatoriu.

Pentru piept și spate se croiesc două bucăți dreptunghiulare identice. Pentru lungime și lățime vă ghidați după o bluză mai lungă și mai largă pe care o purtați peste blugi spre exemplu. Trebuie să țineți cont că la tiv mai intră aproximativ câte 2 cm pe  toate laturile.

Pentru mâneci se croiesc de asemenea două dreptunghiuri identice. Mânecile trebuie să fie mai largi. 


Dimensiunile trebuie musai adaptate la dimensiunile fiecareia. Spre exemplu, pentru mine o lungime a pieptului/spatelui de 80 cm este mult prea mare, iar ca latime 50 cm este cam putin (mai intra si la tivuri) mie imi place putin mai larguta. 

Pentru ca tăietura să fie dreaptă se scoate un fir după ce s-au făcut măsurătorile pe cuponul de pânză. Mergem cu tăietura foarfecii după firul scos. Mai trebuie ținut cont ca lungimea fiecărei bucăți în parte, piept, spate, mânecă, să fie croită pe lungimea cuponului, altfel modelul cusut va apărea, în unele cazuri, turtit.

Eu mă voi folosi pentru piept și spate de două bucăți de material care mi-au rămas de la alt... proiect (că așa-mi place mie să-i zic), sunt deja tivite, deci voi croi doar mânecuțele.




După ce s-au tăiat bucățile de material se înseilează tivurile astfel: 

* se scoate câte un fir cam la 2 sau 3 cm de fiecare margine, in functie si de grosimea materialului. Materialul meu est gros deci am scos firul la 3 cm de margine. Pentru ca am pieptul deja tivit, ramas de la un alt proiect, atunci o sa am grija ca si tivurile de la spate si maneci sa aiba aceeasi latime. Voi puteti face tivurile mai inguste, mai delicate far nici foarte foarte inguste nu e bine sa fie, cel putin la gat, pentru ca trebuie sa intre cu lejeritate snurul.


 * se îndoaie marginile de două ori (se poate folosi fierul de călcat dar nu e obligatoriu)


Se înseilează marginile îndoite astfel încât să nu se acopere marcajul făcut prin firul tras. (Pe acolo vom coase faimoasele găurele :))
Aici trebuie avut grijă ca tivul din partea de sus a fiecărei bucăți, deci cea care vine la gât, să arate ca în poza de mai jos. Partea orizontală să vină peste cea verticală și nu invers. De ce e asta important? Pentru că pe acolo trebuie să intre snurul de la gât când încheiem.


Ca să concluzionăm: iisoara mea va lua naștere din 4 dreptunghiuri identice două câte două. Simplu, nu? :)


Sper că nu v-ați plictisit și nici n-ați obosit. Vă aștept și mâne să învățăm  să facem găurele. 
Spor în toate să aveți!





81 de comentarii:

  1. Pare supersimplu! Devine mai complicat cand o sa ne treaca transpiratiile inainte sa taiem dreptunghiurile :)
    Panza topita se poate gasi in Bucuresti prin magazinele de metraje de pe Lipscani si la Obor. Si mai simplu amj vazut ca se pot comanda de acasa - panza topita, ata si acele - de la Demetria: https://www.facebook.com/253810988071702/photos/a.253813234738144.55902.253810988071702/416931865092946/?type=1&theater
    Eu prefer sa vad materialul inainte sa-l cumpar, sa-l simt, sa-l pipai putin :)
    Spor la lucru! O sa va anunt cand incep sa trec la fapte :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia aștept vești de pe frontul...de lucru. Mulțumim de informații, cred că vor fi utile multor doritoare de ii.

      Ștergere
    2. Cu mare drag, Ina! In weekend vine prietena pentru care voi coase ia (de la Timisoara) cu materialul propriu; are ceva panza topita mostenita de la bunica ei si ar vrea sa o cos pe acel material, daca o sa fie potrivit. Pentru mine voi coase o ie de Arad, dar o sa caut un material de bbc ceva, ca motivele nu prea se preteaza pentru panza topita. Cu timpul stau mai rau in perioada asta, dar macar sa fac niste probe si sa croiesc tot o sa-mi fac vreme.

      Ștergere
    3. Alina, îți doresc spor la treabă și timp din belșug ca să-ți termini ce ți-ai propus. Poate ne arăți și nouă când vor fi gata iile tale.

      Ștergere
  2. Draga Ina, eu nu am panza topita, dar am gasit o panzica alba cu niste fire de ata mai groase din loc in loc in tesatura. Poate am sa brodez mai putin, dar cel putin prima lectie, croitul il pot face!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu am folosit de multe ori altfel de pânză decât cea topită. Dacă se poate coase pe ea, de ce nu? Spor la croit!

      Ștergere
  3. Bravo, geniala ideea.. Si cred ca m-ai convins sa incep si eu una.. Deja am intrat in starea aceea de nerabdare care precede orice activitate noua si interesanta... Abia astept sa ajung acasa..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo, Cori! Ai citit mai sus in comentariul Alinei că s-ar putea să găsesști pânză topită prin magazinele de metraje de pe Lipscani și Magheru? Nu-i așa că ai drum prin zonă? (Și acum am făcut mutra aia de câine bleg, care cerșeste adică :))

      Ștergere
    2. Da, inteleg .. Chiar m-am gandit sa trec pe-acolo....

      Ștergere
  4. Draga Ina , ma bucur tare mult ca am gasit blogul tau . Fiica mea isi doreste mult o ie. M-as apuca sa-i fac una dar as vrea sa fie o surpriza asa ca nu-mi dau seama cat de mari sa tai dreptunghiurile pt fata, spate si maneci . Ea nu are bluze mai largi ca sa pot sa-mi fac o idee si nici nu pot s-o masor , ca-si da seama si gata surpriza . Daca ma poti ajuta cu o idee... mentionez ca poarta marimea 38. Multumesc mult :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Anaria Art, bun venit la sezatoare! Desi se spune ca dimensiunile unei ii si le stabileste fiecare in parte, eu pot sa-ti spun ca am masurat sambata, cand am fost la tara, o ie facuta acum mult timp de o matusa de-a mea: piept si spate 67(latimea iei) x 75(lungimea iei) cm, manecile 60 (latime)x42 (lungime maneca)cm. Dimensiunile sunt la gata, deci mai trebuie adaugati 3-4 cm pentru tivuri. Masurile sunt orientative, oricum iile sunt largi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Ina . Azi merg sa-mi iau panza si ma apuc de croit . Abia astept sa vad ce iese .

      Ștergere
    2. La un material lat de 1.5 m, cam 1.3 m trebuie sa cumperi. Spor la croit/cusut!!!

      Ștergere
  6. Nu-mi dau seama cat de subtire este panza pe care ati comandat-o. Panza din pozele tutorialelor mele nu e chiar panza topita, e mai groasa dacat panza topita, se si coase un pic mai greu, firele distingandu-se cu mai mare greutate. Urmatoarea ie pe care am inceput-o, o fac pe panza toipita, e mai rara, se vede prin ea dar se si coase mai usor. Eu la gaurelele duble pe panza topita am scos extrem de putine fire, numai 6 si mi-a placut ca au iesit finute. Nu pot decat sa va sfatuiesc sa incepeti sa coaseti pe un esantion, sa faceti mai multe incercari, cu firul mai subtire, cu firul mai gros, la 3 fire, la patru fire, si apoi sa vedeti daca va multumeste vreun rezultat. Abia mai apoi sa incepeti, eventual, lucrul la ie. Daca faceti incercarile saptamana aceasta va puteti inscrie si la concursul meu care are ca premiu un cupon de panza topita pentru o ie si o pernita de ace.

    http://handmadeina.blogspot.ro/2014/04/concurs-si-eu-cos.html

    Oricum, spor la treaba!

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi caut panza ptr iie si nu gasesc ceva potrivit. Imi place genul de panza care este in imaginile de mai sus. Te rog poti sa-mi spui ce fel de panza este si de unde ti-ai procurat-o. Cineva pe fb a recomandat panza topita alba plina de aici http://www.kristadesign.ro/kristadesign/eshop/0/3/5/853-Panza-topita-alba-plina Cred insa ca este mare diferenta intre panza din imaginea ta si panza topita. Mi-e teama sa iau panza topita pentru prima iie, mai ales ca nu stiu daca ma descurc cu numaratul firelor. Multumesc mult de ajutor

    Cristina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristina, panza din imagini nu este chiar panza topita, nu stiu cum se cheama, este un rest de la un alt proiect de acum vreo 11 ani. Trimite-mi te rog un mail la irina.popescu08@gmail.com si discutam mai pe larg acest subiect pe mail.

      Ștergere
  8. Si eu am incercat sa-mi cos iie, mi-am cumparat panza topita de la Artizanat Romania pe Facebook (au panza subtire si groasa, pretul era 20 lei/m), dar cand am vazut cat de rabdatoare si migaloasa trebuie sa fi, am renuntat si mi-am cumparat iia gata facuta ! :) Succes va doresc!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E vine si asa. Dar panza este, rabdarea poate veni pe parcurs :)

      Ștergere
  9. Materialul meu nu este prea bun, nu pot sa scot fir, se rupe... Nu stiu cum sa fac la guler, vreau sa fac pentru baiatul meu. Pentru baieti/barbati se croieste altfel? Nu prea ma pricep la croitorie, sper sa-mi iasa ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Firele ar trebui sa se poata scoate, luati-le asa cu binisorul. Daca nu reusiti, nu stiu ce sa zic... Pana la urma la camasile barbatesti nu cred ca aveti nevoie de fir scos decat pentru a croi si tivi. Cu putina atentie se pot face si astea doua fara fir scos. Intrebarea este daca materialulce-l aveti se preteaza a fi cusut. Asta eu nu pot sa zic daca nu-l vad/pipai.
      Da, camasa barbateasca se croieste diferit, eu nu am croit, dar am vazut pe net un tipar de camasa barbateasca, din pacate nu stiu exact unde. Daca dati o cautare e posibil sa gasiti.

      Ștergere
    2. Materialul meu este un fel de in, nu este alb, insa pentru a-mi face mana este foate bun.

      Ștergere
    3. Spor la cusut atunci! :)

      Ștergere
  10. Draga INA
    Visez de mult la o ie adevarata,cautand am descoperit tutorialele tale si iti multumesc pt. ele.Am cautat si am gasit undeva la Timisoara maerialul(eu sunt din Slatina/Olt) si am gasit si ata.Am verificat-o, cum am citit la tine ,cusand pe o bucata de material cu mai multe culori.Nu au iesit culorile si sunt tare multumita.Acum trebuie sa imi fac curaj si sa ma apuc de ie.Sper sa iasa bine,m-am gandit sa incerc un model mai usor pt. prima mea ie.Inca o data iti multumesc si te voi tine la current cu lucrarea.

    RăspundețiȘtergere
  11. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  12. foarte bun si la obiect tutorialul dvs.ca dovada m-am si apucat de lucru la o ie.am ajuns la gat la burta vacii si m-am impotmolit.imi iese stramb.imi puteti da vreo idee?
    multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Carmen, ma bucur tare mult ca ai fost atat de harnica si ai ajuns aproape de finalul uneiiii. Problema pe care o amintesti am avut-o si eu la ultima ie pe care am facut-o. Oricat de atenta eram, oricat ma straduiam nu-mi ieseau "fagurii" egali. Tot faceam si tot stricam. Familionul meu m-a sfatuit sa iau o pauza. Ei bine, dupa pauza am cam inteles care-i problema, Panza asta topita ce-o am acum este foarte moale asa ca m-am gandit s-o apretez putin. Dupa ce a devenit panza un pic mai rigida mi-au iesit si mie fagurii cum trebuie. Asta te sfatuiesc si pe tine :) Spor la cusut!

      Ștergere
    2. Cu placere, Carmen, sper ca ti-am fost de ajutor. Uite, chiar ieri am aflat, o alta "fata", inainte de a incepe burta vacii, a trasat cu un creion niste linii la distante egale de tiv, un fel de ghidaj pe care a cusut. Se pare ca i-a iesit cretul perfect. Creionul, daca nu apesi exagerat de tare, iese la spalat.

      Ștergere
  13. Imi cer scuze sunt noua aici si nu prea stiu cum functioneaza totul. As fi vrut sa postez o fotografie cu iia facuta de mine dupa instructiunile dvs. dar n-am reusit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Caremen, ma bucur ca ai terminat ia, inseamna ca ai depasit problema cretului ce nu iesea uniform. Nu este posibil sa postezi poze aici pe blog, poti sa mi le trimiti pe mail: irina.popescu08@gmail.com Am strans ceva poze de la "fetele" care cos dupa tutorialele mele (aici pe blog suntem fete si baieti indiferent de varsta, cel putin mie nu trebuie sa-mi vorbeasca nimeni cu dvs :)) La un moment dat o sa fac un colaj cu aceste poze. Daca esti de acord voi include si ia ta in acest colaj. Spor la cusut in continuare!

      Ștergere
    2. multumesc.
      sigur ca sunt de acord, chiar te rog.

      Ștergere
  14. te rog sa-mi dai un sfat in ceea ce priveste tivul din partea de sus a unei ii
    ma refer la faptul ca tivul cu gaurele mi se pare fragil atunci cand trece snurul prin el
    si mi-e frica, ca daca trag un pic mai tare sa nu se desfaca
    se poate coase si la masina?
    si mai am o intrebare, te rog, de ce in partile laterale, jos, a unei ii se ridica un pic
    MULTUMESC!

    RăspundețiȘtergere
  15. Tivul din partea de sus nu ar avea de ce sa se desfaca, decat daca e foarte foarte ingust si snurul ce trece prin el foarte gros. Atunci din cauza frecarii ar putea sa se desire tivul. Sau daca ai luat multe fire odata la gaurele si au iesit gaurelele prea "sparte" ca sa zic asa. Sau daca e panza extrem de rara, dar in cazul asta si la masina si de mana cam tot aia e.
    Poti face tivul la masina, in cazul asta nu mai este in totalitate lucratura autentica manuala, dar nu vad de ce ar deranja pe cineva, daca te simti mai in siguranta sa faci tivul la gat la masina, de ce nu? Dar nu ti-as recomanda sa faci toate tivurile la masina, pentru ca cele de pa lateral sunt vizibile si atunci se vede ca a intervenit si masina. Eu spun ce as face eu, fiecare e liber sa hotatasca cum crede, cum ii e la indemana. Eu nu as judeca pe nimeni care are vointa de a coase ceva de mana pentru folosul propriu, indiferent cum o face. Am toata admiratia pentru cele care, mai dibaci, stangaci, s-au apucat de treaba.
    Despre partile laterale (am vazut poza in semne cusute, dar nu am putut sa-ti scriu ca eram pe telefon si e mai greu asa), e posibil, asa cum a zis cineva, ca una din parti sa fie o idee mai lunga. Se poate remedia descosand si scurtand excesul de material. Ar mai putea fi cheita de incheiere facuta prea strans, dar zici ca nu. Alta explicatie ar putea fi tivurile, din nu stiu ce motiv sa fie mult mai rigide decat restul materialului. Ai indoit de mai multe ori materialul cand le-ai inseilat?
    Sper sa gasesti remediul, daca nu cumva l-ai si gasit, si sa indrepti acea problema. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  16. Si gata, ma apuc.
    In Bucuresti am gasit in mai multe locuri panza topita: Obor, si pe str. Lipscani la un magazin pe stanga, numit Sharbek (sau cam asa ceva). Pret 15 lei m, sau 30 lei (functie de densitate).
    In plus, am gasit o mica comoara la un magazinas in centrul vechi, in Pasajul francez (din str Covaci) - magazinul se numeste Artizana si o doamna a adunat in 6mp2 o cantitate mare de ii si camasi vechi. Majoritatea sunt din sudul tarii, vechi, purtate, patate etc. dar am luat niste bucati din camasi, din panza de casa, care vor deveni ii pt copil.

    Pt inceput voi face una pt mine fara cusaturi sofisticate, sa lupt la tipar / scos fire, si sa capat incredere in mine si in ac.

    RăspundețiȘtergere
  17. Arakelian, scuze ca raspund cu asa intarziere, am cam neglijat calculatorul, cos intr-o veselie la doua ii. Da, asa fac eu, imi place sa variez :)
    Ma bucur tare mult ca ai gasit panza si ca ti-ai facut curaj, sunt convinsa ca o sa-ti iasa ceva grozav. In ultimele zile am avut multe dovezi de acest gen, "fete" care n-au cusut decat in scoala generala, la "Lucru manual", mi-au aratat ii facute dupa tutorialele mele de am ramas cu gura cascata. Si ele erau tare mandre, dar si eu :) Spor la treaba iti doresc!!!

    RăspundețiȘtergere
  18. Multumim pentru explicatii. Nu toate femeile care stiu sa coasa sunt dispuse sa arate si altora. Eu am o rochita cusuta de bunica mea, pe care a purtat-o fetita mea cea mare si acum cea mica. Sunt minunate iile. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  19. Buna seara,aveti sfaturi si pentru o ie de baieteii,cum s-ar croi?felicitari pentru tutoriale,mi-ati facut pofta de o iisoara!

    RăspundețiȘtergere
  20. Felicitari pentru tutoriale,sunt minunate!Ma puteti ajuta cu cateva sfaturi despre croiala unei ii pentru baieteti?

    RăspundețiȘtergere
  21. Buna! Imi pare rau, camasi de baieti n-am facut, deci nu pot da sfaturi. Oricum, spor la cautari :), trebuie sa fie pe aici pe undeva pe net si indrumari pentru camasile barbatesti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La ia barbateasca nu se separa dreptunghiurile-fata+spate,-se lasa un dreptunghi dublu cum ar veni,netaiat.Se asambleaza manecile iar pieptului i se face o taietura pe verticala mai lunguta,si pe cant,(se rotunjeste usor) dar tb masurat, un fel de litera T, pe acolo se va baga capul.Apoi cine doreste poate atasa un guleras croit din ac material, ori mai simplu, doar cusut cu ornamente.Eu nu am facut niciodata, am vazut doar o camasa facuta de mamaia mea, dar era neterminata din pacate.

      Ștergere
  22. Buna, incerc si eu sa imi fac singura o ie dar nu gasesc materialul potrivit. Am luat o panza topita dar din nefericire este prea deasa si nu vad bine firele, si nici nu se intinde bine la calcat. Citisem undeva ca materialul ar trebui sa contina cam 14-16 fire pe cm. Imi poti spune te rog unde pot sa gasesc materialul potrimit. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am găsit și eu prin magazine pânză din aceasta groasă care nu se întinde bine la călcat. Mie mi s-a părut a avea mult sintetic în ea. Nu știu unde sa va îndrum, nu știu de unde sunteți. Pe net se mai găseste pânză topita, dar tot asa pe nevazutelea. Scrieți-mi într-un mesaj mail-ul dvs (nu o să-l public) și va mai țin la curent când o sa am mai multe informații.

      Ștergere
  23. buna ina, incerc si eu sa.i fac fetei mele o ie .de o saptamana de zile incerc sa ma documentez..... din fericire ieri am gasit blogul tau ,l.am urmarit cu foarte mare atentie si am constatat ca am invatat de la tine in cateva minute mai multe de cat am invatat toata saptamana. pt inceput am si eu o mica curiozitate ....de mica mi.am tot ajutat bunica la brodat fete de masa dar pe atunci nu conta foarte mult cum arata dosul materialului brodat insa acum la o ie banuiesc ca este foarte important si as vrea sa stiu daca este vre o metoda anume cu, cusatura musca, incat si pe dos sa se vada bine. as vrea sa vad o foto cu dosul unei ii brodate daca se poate..macar imi fac o idee. multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună Georgiana. Ai dreptate la ie este important și cum arata pe dos, știi cum se zice, o ie bine făcută poate fi purtata pe ambele fețe . Eu nu am niște reguli general valabile, fiecare model în parte trebuie gândit astfel încât trecerile pe dedesubt sa nu fie făcute prin pași mari. Când trebuie sa pășesc mai mult, întorc materialul pe dos și bag ață prin modelul deja cusut. O sa încerc sa pun o poza cu dosul unui model.

      Ștergere
  24. multam pt raspuns ...esti foarte draguta si de mare ajutor.

    RăspundețiȘtergere
  25. Felicitari pentru tutorial!! Este foarte bine descris procesul de cusut al iei, atat de bine incat m-a convins sa-mi cos si eu o ie. Multumesc!
    Am tot cautat si eu panza topita si am gasit la http://www.fabrix.ro/
    Spor la cusut la toata lumea! :)

    RăspundețiȘtergere
  26. Mulțumesc, Culorifericite! Spor la cusut deci! ☺

    RăspundețiȘtergere
  27. Draga Ina, ai incercat sa brodezi pe matase naturala? Vreau sa cos o ie din matase...si sunt cam sceptica in privinta broderiei pe matase :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu am cusut niciodată pe mătase, nici nu am auzit sa se poată asa ceva, dar... știu și eu... o fi posibil.

      Ștergere
    2. ba da. eu am facut o ie pe voal de matase si cusuta cu matase. este foarte greu dar nu imposibil.

      Ștergere
  28. Feliciari pentru tutorial eu va urmaresc de mult... am vazut aici explicatii,am cautat mult material de ii...(sunt in Spania)... in sfarsit ... azi l-.am gasit ,l-am croit si acum il insail..!..Multumesc mult din suflet ...ptr mine e un vis care mi se va implini sa-mi pot realiza eu cu mana mea!!Vreau sa fac multe!!!Multa sanatate si mule realizari!

    RăspundețiȘtergere
  29. Ah, ce frumos! Si Spania poarta ie romaneasca... Spor la treaba si rabdare cu carul sa aveti! :)

    RăspundețiȘtergere
  30. Draga mea esti o comoara pentru toate incepatoarele, ptr doritoarele si iubitoarele de ii .. Am o nepotica si o sa incerc si eu sa fac dupa indrumarile tale .. Tot timpul am admirat cu mare drag iile .. Le ador .. Tutorialul l-am postat si in grupul meu de pe F.B. "Pasiunea mea - lucrul de mana" pentru a ajuta si pe celelalte doritoare de aceste frumuseti .. Sa ai o zi minunata si sa ai spor la lucru! Te pup cu mare drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze ca răspund cu asa întârziere, acu' văzui... ☺
      Mulțumesc de urări și spor la treaba!

      Ștergere
  31. Buna ziua. Azi am descoperit si eu blogul, e foarte explicit si ma voi apuca si eu de cusut, material am cumparat, azi croiesc, maine ma apuc de alegerea modelului si culorii. Am 2 fete si o nora, primul pas e facut, va dau de veste cum merge treaba. Am uita sa spun sunt din Bucuresti.

    RăspundețiȘtergere
  32. Dragele mele poate cineva să îmi dea şi mie un pont de unde sa iau pânza pentru ie din zona Militari București? Am luat o dată de la Gorjului dar când am fost a doua oară a zis ca o sa adică peste două săptămâni......şi de atunci a trecut o lună şi tot aşa îmi zic....am facut două ii şi am prins gustul....parcă nu pot sa mă mai opresc acum.....

    RăspundețiȘtergere
  33. Draga Aura, in comentariul din 11 martie 2014 o tanara spunea ca panza topita poate fi gasita in magazinele de metraje de pe Lipscani sau Magheru. A trecut totusi cam mult timp de atunci. Eu sunt din Galati si pentru ca nu mai vad f bine, am cumparat matador, o panza mai groasa, pe are se tes mileuri si fete de masa. Se gaseste la el in magazinele de metraje.

    RăspundețiȘtergere
  34. Extrem de utile aceste informatii. Multumesc ca v-ati gandit sa le impartasiti spre a ne usura drumul pana la realizarea unei ii. Visez de mult timp sa-mi fac singura un costum popular si acum, descoperindu-va, chiar doresc sa ma pun pe treaba. Dar prima si cea mai mare provocare o constituie panza potrivita pe care sa cos. Va rog sa-mi sugerati o sursa sau mai multe, daca este posibil. Spre exemplu, panza cu codul 12514http://texline.eu/applications/texline/index.php/products/70 credeti ca ar fi potrivita? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu pânza e mai complicat sa dau sfaturi. Eu nu am cumpărat ce nu am văzut, deci nu am luat pana acum de pe net. Și link-ul de mai sus nu pot sa îl accesez. Îmi pare rău, prea mult nu va pot ajuta în aceasta privința.

      Ștergere
    2. Cu pânza e mai complicat sa dau sfaturi. Eu nu am cumpărat ce nu am văzut, deci nu am luat pana acum de pe net. Și link-ul de mai sus nu pot sa îl accesez. Îmi pare rău, prea mult nu va pot ajuta în aceasta privința.

      Ștergere
  35. Buna. Am citit tot tutorialul tau. Este superb si tare mult as vrea sa fac si eu o ie. Acum nu stiu...patratelele alea mici de la subrat trebuie folosite si la tiparul pt femei? Imi poti arata te rog mult o ie pt femei? sigur ca pe net gasesc zeci dar nu am gasit acest detaliu. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Cristina. Am trimis poze pe fb, după cum ai văzut. Spor la cusut deci!

      Ștergere
  36. Buna,harnicutelor,
    Acceptati si sfaturi de la o bunica? Eu cos pe panza Albinuta. Aceasta nu are acelasi nr.de fire pe orizontala casi pe verticala si de aceea e indicat a se coase 2*3 fire. Va spun din experienta, dupa ce am cusut 2 ii, 2*2 fire si modelul a iesit turtit. Si inca un lucru f.important, puneti intai panza in apa calduta de azi pana maine sau mai lasati rezerve de inca 2 cm, atat pe orizontala cat si pe verticala.Modele gasiti pe Pinterest.ro Spor la lucru!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acceptam sfat de la oricine dacă ne ușurează munca și ne face sa evoluam. Eu pe Albinuța nu am cusut niciodată dar mi s-a întâmplat sa dau peste cate o pânză mai mult lata decât lunga (sau invers) și atunci ca sa nu para modelul turtit am făcut exact cum ați făcut dvs, musculițe de 3x4 fire.
      Despre băgatul la apa al pânzei am zis rus și eu. N-am avut curaj încă sa cos pe pânză înainte de a o lasă în apa pentru câteva ore cel puțin. Fiecare pânză intra la apa în mod diferit și decât sa risc sa rămână prea mica mai bine mai amân un pic începerea lucrului pana ce am rezolvat și treaba aceasta.

      Ștergere
  37. Tocmai ce am terminat ia, urmând îndeaproape paşii descrişi de dvs. Mulţumiri, mulţumiri, mulţumiri!
    Chiar dacă am blog de o grămadă de vreme, nu ştiu cum să ataşez poze în comentariu. Aştept să îmi daţi o adresă de mail pe ladacuminuni@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

  38. Dragă Aurelia, ma bucur sa aud ca ti-ai cusut propria ie. Sa știi ca la comentarii nu se pot atașa poze, o sa îți trimit mail. Spor în toate, dar mai ales la cusut!

    RăspundețiȘtergere
  39. Multumim pentru ca impartasiti cu noi modul de confectionare a unei ii romanesti. Ce nu prea am inteles eu este modul de ansamblare a celor 4 piese.Vreau sa-mi lucrez o ie si vreau sa stiu exact ce pasi sa urmez.Daca ati aratat deja asta, va rog sa-mi spuneti unde sa caut.Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, toți pașii sunt aici:
      http://handmadeina.blogspot.ro/2014/04/ia-de-la-la-z-tutoriale.html

      Ștergere
  40. Răspunsuri
    1. Delia, in raspunsul de mai sus am pus link spre toate cele 18 tutoriale. Printre ultimele il gasesti si pe cel cu "cum inchei".

      Ștergere
  41. Răspunsuri
    1. Aici găsiți toate tutorialele, inclusiv cele pentru incheiat
      http://handmadeina.blogspot.ro/2014/04/ia-de-la-la-z-tutoriale.html

      Ștergere
  42. Buna Ina. As dorii sa fac si eu o ie pentru fetita mea. Are 2 ani si jumatate. Poti sa-mi dai dimensiunile pe care le-ai folosit la ia pe care ai pregatit-o pentru acest tutorial?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună! Imi pare rău, ia am donat-o, a fost vanduta in scop caritabil, deci nu mai am ce masura. Poti masura o rochita mai larguta de a fetii.

      Ștergere