O bila alba, una neagra, una alba

Nici nu mai știu cat a trecut de când m-am reapucat de rotunjit mărgele,  doua,  trei săptămâni.  Uitasem cât de migăloase sunt și cât de greu înaintez... La un moment dat mi-a venit ideea să  mă cronometrez să văd cam cât  zăbovesc la o singură mărgică, doar la rotunjit mă refer.  Când am văzut rezultatul am zis că nu e posibil așa ceva, trebuie neapărat să aduc imbunătățiri și ceva-ceva rezultate s-au văzut,  am reușit să-mi perfecționez metoda de porționat lutul astfel încât  operația asta să dureze mai puțin și  să și obțin bile aproape identice ca dimensiune.  Aici mi-am acordat o bilă albă. 

Dar când mi-am mărit viteza de rotunjire a mărgeluțe lor ca să obțin mai multe mărgele rotunjite într-o oră,  rezultatul a fost dezamăgitor.  Deși am reușit sa dublez numărul de biluțe,  după ce s-au uscat am văzut cât de neuniforme sunt, deci n-a greșit cine a spus că graba strică treaba, mi-am acordat bila neagra cum s-ar zice.  Bine ca nu am făcut prea multe strâmbene,  o să fac pentru mine un șirag.  Iar de aici înainte o să le bibilesc așa cum am făcut-o și până  acum, fără a mai sta cu ochii pe ceas.

Alaltăieri,  după ce începusem să văd dublu de la atâta pictat rămurele pe mărgele nu mai mari de 1,5 cm, colac peste pupăză m-a mai invadat si un sentiment de nemulțumire,  că  așa sunt eu,  niciodată nu-s mulțumită de un lucru pe care tocmai l-am terminat.  Am lăsat deoparte mărgelele,  oarecum tristă,  și m-am apucat să fac niște pateuri cu brânză.  După ce le-am băgat la cuptor,  exact când începuseră să  emane mirosurile alea dedicate năsucurilor sensibile și stomăcelelor infometate deschide ușa Firicel zgribulit întors,  cum altfel decât înfometat, de la școală. 

- Ce miroase aici așa frumos? 

- Nimic...

- Cum nimic?  Ce ai în cuptor? 

- Pateuri cu brânză. 

- Hiiii,  nu pot să cred!  Toată ziua le-am înnebunit pe fete la școală că mi-e poftă de niște foietaje și ele au zis  că de ce nu te sun să te rog să îmi faci, dar le-am zis: nu pot măi acuma,  mama face margele,  nu vreau s-o deranjez.  Dar tu mi-ai făcuuuuut, mami, te iubesc! 

Și după o îmbrățișarea cu părăit de oase (ale mele  că v-am zis, am rămas cea mai mică din familie)  i-au picat ochii pe mărgelele roz cu ramurele:

- Wow,  ce frumoase sunt,  ai pus și lemn,  parcă ar fi de gheișe.

Iaca leacul pentru tristețe și nemulțumire... Cred că întâmplarea asta  merită un bilețel colorat în borcanul cu fericire.

Și dacă privesc mai bine mărgelele,  constat că nu sunt rele, ba chiar îmi sunt dragi din cale afară,  iar când vor fi și lăcuite sigur ma voi topi după ele. Deci o presupusă bilă albă, până la urmă ☺.