Șa-la-la-ul cu secrete

Stau intr-o zi cu Pufi la un șa-la-la. O apucă pe ea febra destăinuirilor si-mi spune un flecușteț de secret al ei, după care zice:

- Aaaah, ăsta era un secret al meu, acuma ar trebui sa te omor ca să fie secretul in siguranță? 

 Eu râd, că-s obișnuită cu glumele astea, in familia noastră, vorba cântecului, "toți suntem puțin luați ", și-i ofer o variantă  mai elegantă:

- Las' că iti spun și eu un secret și suntem chit.

- Ia s-auzim...

- Da' parcă nu ți l-aș spune că după aia o să-ți schimbi părerea despre mine... Biiiine, hai, uite-ți zic. Tu știi ce fac eu când sunt singură și mănânc pufuleți?

- Ce faci?

- Plescăi ! Dar nu așaaa ... ca toata lumea, plescăi tare de tot, mă  prostesc ...

- Pe bune? Wow, si eu fac la fel! Bate palma!

- Ce mai seamănăm... parc-am fi rude... Uite, chiar avem o punga de pufuleti, vrei s-o plescăim impreuna?

- Bine!

Si scot pufuletii pe masă, la mijloc, si ne continuam șa-la-la-ul nostru. Când ajungem pe la jumatatea pungii zic:

- Păi ce facem noi aici? Că nu plescăie nimeni.

- Mneaa, nu pot cu tine aici.

- Mda, nici eu...

Acum că ați aflat secretul nostru,  știți ce vă așteaptă,  da?