(Pentru cine a ajuns mai tarziu pe aici, urmeaza episodul doi al intamplarilor traite de Maria in Franta. Am predat stafeta cum s-ar zice. )
Intr-una dintre dupa-amiezi am plecat cu autocarul nostru intr-o excursie la o manastire. Pe drum am fotografiat cateva locuri care mi-au parut mai interesante.
Manastirea Mont Saint Michel este construita pe o mica peninsula care, in timpul fluxului, devine o insula complet izolata in mijlocul marii. Noi am prins refluxul.
Vizita a fost frumoasa, dar nimic nu se compara cu peripetiile prin care am trecut dupa ce a inceput sa ploua. Ce parea la inceput o ploaie enervanta s-a transformat intr-o furtuna care ne-a rupt umbrelele si mai avea putin si ne lua si pe noi pe sus. A fost si mai si cand a trebuit sa asteptam jumatate de ora un autobuz care sa ne duca la locul unde ne astepta autocarul. Intr-un grup imens de turisti nervosi, uzi pana la piele si degerati, erau vreo 30 de copii romani care tipau si radeau ca prostii din absolut orice. Doua fete au alunecat pe jos si nu s-au mai putut ridica singure de ras. Aveam toti hainele si parul fleasca, ne plesnea ploaia din toate directiile si incepusem sa stranutam, dar noi radeam. “O sa MURIIIIIIM”, “Nu stiu daca asta e doar ploaie sau lacrimile meleee”. In fine, toti oamenii de acolo au parut molipsiti de veselia noastra tampita si s-au amuzat si ei, desi nu stiau de ce :)).
Intr-una dintre dupa-amiezi am plecat cu autocarul nostru intr-o excursie la o manastire. Pe drum am fotografiat cateva locuri care mi-au parut mai interesante.
Manastirea Mont Saint Michel este construita pe o mica peninsula care, in timpul fluxului, devine o insula complet izolata in mijlocul marii. Noi am prins refluxul.
Ce e interesant e ca pe delusorul asta exista chiar un orasel, iar intre biserica si zecile de magazine si restaurante sunt locuinte ale oamenilor.
Vizita a fost frumoasa, dar nimic nu se compara cu peripetiile prin care am trecut dupa ce a inceput sa ploua. Ce parea la inceput o ploaie enervanta s-a transformat intr-o furtuna care ne-a rupt umbrelele si mai avea putin si ne lua si pe noi pe sus. A fost si mai si cand a trebuit sa asteptam jumatate de ora un autobuz care sa ne duca la locul unde ne astepta autocarul. Intr-un grup imens de turisti nervosi, uzi pana la piele si degerati, erau vreo 30 de copii romani care tipau si radeau ca prostii din absolut orice. Doua fete au alunecat pe jos si nu s-au mai putut ridica singure de ras. Aveam toti hainele si parul fleasca, ne plesnea ploaia din toate directiile si incepusem sa stranutam, dar noi radeam. “O sa MURIIIIIIM”, “Nu stiu daca asta e doar ploaie sau lacrimile meleee”. In fine, toti oamenii de acolo au parut molipsiti de veselia noastra tampita si s-au amuzat si ei, desi nu stiau de ce :)).
Pe drumul de intoarcere am avut cea mai mare bucurie posibila: am descoperit in autocar paturile pe care le folosiseram la plecarea din tara, asa ca ne-am infofolit toti cum am putut. Ne-am trezit totusi ca am ajuns inapoi in Saint Malo prea devreme, "parintii" urmau sa vina dupa noi la scoala abia peste o ora. Din cauza vremii nu se mai punea problema sa facem vreo plimbare, asa ca a ramas sa se descurce fiuecare cum poate. Salvarea mea a fost o prietena care era cazata aproape de scoala si care s-a oferit sa ma duca si pe mine la "parintii" ei, sa-mi dea niste haine uscate si un uscator de par. De cum am intrat insa in casa, mi-a facut semn sa vorbesc incet. N-am inteles de ce pana nu am vazut gazda, care m-a intampinat cu o grimasa. Cand am intrebat-o daca e in regula sa raman la ea o ora fiindca aveam hainele ude si nu aveam numarul de telefon al gazdelor mele, s-a strambat si mai rau si a zis un "da" cu jumatate de gura. Ne-am retras cat de repede am putut in camera Ioanei si mi-a spus sa vorbesc in soapta ca sa nu deranjam gazda. Pana la urma s-a razgandit si in legatura cu uscatorul, fiindca parea un deranj prea mare pentru frantuzoaica. In cele din urma, am iesit prudente din camera si ne-am dus sa vorbim cu ea, fiindca nu voiam sa dau impresia ca sunt nepoliticoasa. Pe parcurs, a devenit mai prietenoasa, probabil pentru ca si-a dat seama ca nu am venit cu intentii rele. Si-a cerut (intr-un fel) scuze pentru primirea ostila, explicandu-mi ca a avut experiente neplacute datile trecute cand elevii straini pe care i-a primit si-au adus prietenii. Cand am plecat, s-a si oferit sa imi imprumute o umbrela, nu inainte sa se asigure de 5 ori ca o sa i-o inapoiez prin Ioana a doua zi.
Intalnirea neplacuta m-a facut sa realizez nu numai ca eu am avut mare noroc cu familia pe care am primit-o, dar si ca trebuia sa inving o groaza de prejudecati cand vorbeam cu oamenii de acolo. Am descoperit in continuare ca ei au o imagine foarte limitata despre tara noastra. Spre surprinderea mea, m-am trezit intrebata chestii de genul "Voi aveti Facebook?" sau "La voi femeile au voie sa voteze?". Ca sa nu mai zic ca majoritatea francezilor sunt surprinsi ca noi am iesit din comunism (desi se pare ca stiu destule despre Ceausescu, fiind aproape la fel de cunoscut ca si Dracula) si ca nu suntem toti tigani. Totusi, sunt mandra ca pot sa spun ca atunci cand am plecat, i-am lasat pe oamenii pe care i-am cunoscut cu o idee complet diferita. In primul rand, au fost impresionati de cat de bine vorbesc franceza (desi mie mi se parea ca nu ma descurc si stateam mereu stresata sa nu uit vreo conjugare). Atunci cand le-am spus ca majoritatea romanilor cunosc engleza, multi chiar mai multe limbi straine, au recunoscut ca aici le dam clasa. Cred si eu, avand in vedere ca toate filmele lor sunt dublate (am vazut Grey's Anatomy in franceza, am ramas traumatizata). Daca ar fi crescut si ei cu Cartoon Network in engleza, ar fi stiut si ei! Sau daca nu s-ar mai crede buricul Pamantului... Am avut chiar o discutie interesanta cu domnul Daniel intr-una din seri, cand ma simteam eu increzatoare pe vocabularul meu si mi-am dat drumul la limba mai mult. I-am explicat cum noi, mai ales generatiile tinere, suntem incurajati sa invatam limbi straine ca sa ne descurcam in afara, grija pe care ei nu o au. I-am mai spus si ca e pacat ca strainii cunosc doar o parte atat de mica din ce inseamna Romania, ca nu toti romanii sunt tigani si ca nu toti tiganii sunt cersatori si hoti; ca in Romania sunt multi oameni inteligenti, muncitori si talentati de care nu se aude cine stie ce, dar care trebuie sa munceasca mai mult decat ceilalti ca sa treaca de parerile preconcepute. A cam strambat din nas cand am zis "mai mult decat ceilalti", dar asta e, am zis-o! A fost totusi de acord cu mine si mi-a spus ca e impresionat de mine si de grupul nostru. Si profesoarele ne-au spus ca suntem foarte politicosi, desi mie nu mi s-a parut ca am facut ceva deosebit.
(Va urma! Sper :))
