Miercurea fara cuvinte

Sigur e ceva-ntre noi

 Cu siguranta, iata:

Miercurea fara cuvinte

Asta este

Miercurea fără cuvinte

Ce să fie, ce să fie? 

Mai multe detalii despre "Miercurea fără cuvinte" la Carmen.

Cum spuneam, ieri am fost iar la liceu. De data asta elevii au pictat mărțișoarele confecționate în urmă cu două zile, iar  pe niște pietre au pictat ce au văzut ei interesant în România (e vorba de elevii polonezi). O să vedeți peisaje de la mare (au prins o vreme extraordinară de-au putut chiar să se bălăcească), floricele, sonde, păsări, și chiar o focă...  Asta nuș' pe unde or fi zărit-o, dar tre' să-i credem pe cuvânt, sunt musafirii noștri...

Eu am promis că fac poze, mi-am pus chiar telefonul în buzunar să-mi fie la îndemână în naveta mea dintre clase, dar când s-a dat startul la pictat numai de poze n-am avut timp.

Am avut tuburi mari de vopsele acrilice, din acelea care se usucă foarte repede, așa că eu și doamnele profesoare mergeam  printre bănci și puneam fiecărui elev, pe paletă, câte o "boabă" din fiecare culoare. Când pictorii noștri terminau o culoare eram strigate pentru refill. Când am vrut să scot telefonul din buzunar a fost de ajuns să-mi privesc mâinile. Roșu, alb, negru, galben, verde, albastru. Neeeeh, nu pe blugii mei cei noi, mai târziu, după ce mă spăl pe mâini!

Eu zic că atelierul a decurs normal. După ce s-au uscat mărțișoarele, doamna de engleză le-a spus polonezilor, așa pe scurt, legenda mărțișorului. Ceva probleme au fost la legarea șnurulețelor. Mulți dintre ei, fete, băieți, români, polonezi, nu știau să facă o fundă. Chiar le-am zis: măăăăi, voi ori aveți toți adidași cu arici, ori vă fac mamele voastre fundă la pantofi. Un băiat mi-a  răspuns, arătându-mi adidașii legați regulamentar, nuuu, eu special mi i-am ales pe aștia, sar în ei fără să dezleg șireturile. Braaaavos, ești genial, ce atâta muncă... 

Uite așa am ajuns eu să-mi revizuiesc atitudinea față de moștenitoarele mele. Dacă elevii de liceu nu-s în stare, ia să nu mă mai iau eu de ele când văd în ce mod întortocheat se leagă la șireturi. Cum necum fac și ele o fundă acolo, ce dacă se desface la colțul străzii? Măcar au încercat. 

Înspre final reușesc și eu să dau o fugă la baie să mă spăl pe mâini. Când mă întorc în clasă elevii erau deja în picioare, aduseseră capodoperele la catedră, așa primiseră indicații.  Bun, las' că mai am o speranță, alerg (la propriu) la clasa cealaltă, care, să nu vă imaginați că era alături, nuuuu... hăt, la un culoar distanță. Aici am o surpriză și mai mare, nu mai era niciun copil în clasă. Dar să știți, nu plecaseră de capul lor, terminaseră treaba și doamnele profesoare le dăduseră liber. Era ora 17, ei începuseră activitățile de dimineață, deci obositor pentru ei.

Am pozat totuși o parte din lucrările finale selectate pentru expoziția din holul liceului. De fapt, toate au fost expuse în holul liceului, pe panou, pe măsuțe sau pe farfurioare (mărțișoarele).

Mie una mi-a plăcut această experiență. Am văzut cu ocazia asta un liceu foarte frumos  și niște copii normali. Fiuuu, deci nu toți liceenii sunt ca ăia ce-i văzui în vară pe la știri, cu cercei în nas și creste în vânt, care se grozăveau că n-au citit în viața lor o carte, iar pentru bac au învățat vreo două ore? Da, mi-am luat o piatră de pe inimă, mai sunt copii normali în țara asta, dar nu-i filmează nimeni. Uite, nici măcar eu, netrebnica de mine, nu am putut face un efort să fac niște poze, să vedeți ce copii frumoși avem... și talentați... și cuminți. Vorbesc serios, au fost chiar cuminți. Cu legatul șireturilor stau ei mai prost, în rest n-am ce să le reproșez. Mi-a fost drag să stau în compania lor!

Miercurea fără cuvinte

Ați observat ce enervante sunt umbrele? Ce facem noi, hop, fac și ele... Lipsă de imaginație, zic.

Regulament și info. pentru "Miercurea fără cuvinte" la Carmen

Mărțișoritul de toamnă

Iaca grozăvie, ieri am fost la liceu... Grozăvie și mai mare... am fost să fac mărțișoare.  Am făcut mărțisoare cu niște elevi, români și polonezi, într-un proiect intercultural. Una din temele proiectului era un atelier în care să se realizeze ceva specific românesc. Și ce putea fi mai specific românesc decât mărțișorul? Ouăle încondeiate, mi-a răspuns un prieten. Uite că la asta nu m-am gândit. Bine că nu s-au gândit nici cei ce m-au invitat, că la încondeiat nu mă pricep.

A fost interesantă ziua de ieri. A început cu un spectacol în sala de sport a liceului, pregătit deopotrivă de elevii români și de cei polonezi. Toți au fost simpatici și s-a văzut că s-au pregătit foarte mult, dar așa ca o constatare personală... polonezii păreau a fi obișnuiți '' să se joace" în felul ăsta, și când dansau și când cântau o făceau cu bucurie...

După spectacol copiii din acest proiect au intrat în două clase și a primit fiecare farfuriuța cu materiale și indicatiile, mai în românește,  mai în engleză, mai prin semne... Au fost 64 de copii, eu... singură. Adică singura care știa ce e de făcut. Au fost câteva doamne profesoare foarte drăguțe care au roit ca niște albinuțe pe acolo, dar cel mai mult m-a ajutat Pufoasa și cu Maria, colega ei de clasă, care au fost responsabile cu distribuirea materialelor. Nu știu ce m-aș fi făcut fără ele...

Ca reacții ale copiilor... unii au fost curioși, alții entuziasmații, alții... abia așteptau să ajungă în oraș la pizza. Mi se pare normal. Și eu m-aș gândi la o pizza dacă mi-ar da cineva să rezolv ceva în excel, spre exemplu. Fiecare cu pasiunile lui :)

Poze nu am reușit să fac decât în timpul spectacolului, dar n-am avut o poziție tocmai propice pozatului. În timpul mărțișoritului nici nu se putea pune problema de așa ceva. Eram strigată simultan în cel puțin  cinci locuri, plus că făceam naveta între cele două clase, deci telefonul meu (mda, tot cu telefonul fac poze) a stat cuminte pe catedră. Acum mărțișoarele sunt la uscat, pe farfurioare etichetate și numerotate (Ioana și colega ei s-au ocupat de asta), iar mâine fiecare copil își va picta minicapodoperele. Sper ca mâine să pot face mai multe poze.