21 octombrie 2014

Dintr-una intr-alta

Cred ca am ajuns la varsta la care ar trebui sa ascultam mai mult de copii. Uite, daca nu era Firicica asa de pornita impotriva noastra, n-am fi ajuns sambata la sindrofie si nici nu ne-am fi dicstrat, ca sa zic asa :) 
"Cum adica sa nu va duceti la intalnirea de 20 de ani? Eu abia astept sa am o astfel de intalnire... Hai mai tati, du-te acolo sa te lauzi ca ai doua fete frumoase si destepte..., ooof!" (a uitat de modeste :))

Am confirmat prezenta chiar pe ultima suta de metri, si ne-am dus. Contrar asteptarilor mele cunosteam multa lume, desi erau numai colegi de-ai jumatatii, pe multi ii intalnisem cu diverse ocazii, pe unii chiar ii vizitasem acasa, cu altii am facut un revelion acum niste ani, deci ne cunosteam cat de cat.

Una peste alta mi-a placut la sindrofie, sotului cred ca si mai mult. Mie mi-a placut mult filmuletul care s-a derulat non-stop pe un ecran cat am stat noi la restaurant. Era filmuletul de la festivitatea de incheiere a cursurilor si de la petrecerea de acum 20 de ani. Eu am stat cu ochii bolditi in ecranul ala, voiam sa-mi vad jumatatea cu pleata in vant cum zice el, ca eu nu l-am cunoscut asa si nici poze doveditoare n-are :)

Dar cel mai tare pe mine m-a "atins" faptul ca petrecerea s-a tinut in restaurantul in care n-am mai calcat de 17 ani si un pic. Hotelul s-a schimbat foarte mult, a fost renovat, totul arata diferit, de aceea am avut probleme in a identifica exact sala in care am fost noi eroi principali intr-o... piesa mai iesita din comun. Eu costumata in mireasa, jumatatea in costum de ginerica :) 
Dupa ce am iesit in recunoastere, jumatatea mea zice: "ma, eu zic ca asta e sala, asta in care suntem noi acum". Nu, nu cred, ca sala aia era mai mare, si din ea dadeai intr-un patratel descoperit, ai uitat ca ieseam sa ne racorim in patratelul ala? "Pai uite si patratelul!" Hiii, ai dreptate, uite patratelul. Si, la fel ca acum 17 ani, la miezul noptii, si acum ploua.




De bucurie ca am dezlegat misterul, punem mana pe telefon, mesaj la copii acasa, sa stie si ei in ce loc important ne aflam. Raspuns: "Distrati-vaaaa si nu mai stati pe telefon!!!"
Cand zic eu ca-s buni copiii la casa omului, te aduc cu picioarele pe pamant cand o mai iei razna...  Ne-am conformat, n-am mai pus mana pe telefon... decat sa cautam poze, sa ne laudam si noi cu cele doua fete frumoase si destepte din dotare, ca asa facea toata lumea, doar nu era sa ramanem noi mai prejos.

Plecarea de la restaurant o planificasem cu un taxi, dar fiindca pana acasa nu faceam mai mult de 20 de minute pe jos, ne-am gandit sa refacem drumul de acum 17 ani. Da, si atunci am plecat pe jos. Nu va fie mila de rochia mea de mireasa, nu s-a murdarit, era scurta! 
Asa am plecat de la restaurant, noi doi tinandu-ne de mana, eu cu haina proaspatului meu sot pe umeri si cu buzunarele doldora de bani, darul de nunta!
Daca ar fi sa arunc o privire inapoi si sa trag o concluzie, aceasta ar fi: 
hai ca am facut treaba buna!!! :)

17 octombrie 2014

Nici 80, nici 80!

Eram pe drum. Suna telefonul, ma uit, tata! Bateria aproape epuizata. Raspund.
- Alooo, Iri, tu esti? (Stilul arhicunoscut, americanesc as spune, fara salut de inceput)
- Pai cine? Salut! Vezi ca am bateria epuizata, s-ar putea sa se intrerupa...
- Auzi, vezi ca a venit Liviu cu 200 de nuci, le vrei?
- Normal ca le vreau.
- Da' m-a intrebat daca mai vrei.
- Pai mai vreau.
- Cate?
- Hai ca sunt pe drum, vin acasa, vorbim cand ajung, ca ma lasa bateria.
- Ah, bine, dar vezi sa nu uiti, cand ajungi acasa sa ma suni de pe fix, ca asteapta baiatul raspuns.
- N-auzi ca vin la tine? Sunt in statia de autobuz, vin acasa, nu ti-am zis de ieri?
- Ah, acasa, adica la mine? Pai mi-ai zis tu ceva, dar nu mi-ai zis ca vii asa cu noaptea-n cap. Las' sa-ti tie Dumnezeu obiceiul...

Cand am ajuns acasa, la primul acasa pe care-l stiu, tata fremata de bucurie, dar si de curiozitate... 

Fiindca plecasem fara sa-mi iau micul dejun, bausem doar o cafea in Autogara, si nici tata nu mancase, m-a rugat, adica e incorect spus rugat, tata nu e asa "simandicos", nu umbla el cu te roguri, cu multumescuri prea multe, a zis: "hai, faci o omleta d-aia buna, cu de toate, cum numai tu stii sa faci?". Si ne-am inghesuit amandoi la masuta mica din bucatarie (cum om fi mancat noi, patru oameni, la masuta aia, nu stiu), si am mancat omleta si branza cu gogosar si fasole batuta si am povestit...
Dupa aia ne-am mutat in dormitor, cu cafelutele, ce daca mai bausem una, asta era "vorbita" nu puteam sari peste ea.
Eu cu tata n-am stat prea mult la taclale in copilarie, sau adolescenta. Acum chiar imi face placere sa-l descos, sa aflu cum a trait, cum era cand era mic, sa-mi spuna despre fratii lui, despre bunica lui (ca parintii i-au murit cand era mititel) despre cum era gradina noastra pe vremuri si tot ce-i mai trece lui prin cap. Si are o groaza de povesti de spus, de pe vremea razboiului, a foametei, din scoala generala, are multe de spus si chiar au farmec povestile lui. (Intr-o zi l-am inregistrat ca prea radeam de cum povestea el cum a incasat o bataie de la frate-su, fiindca fugise pe terenul de fotbal si lasase vaca nesupravegheata si aceasta mancase toate sarmalele dintr-o oala pe care bunica lui o pusese la racit afara.)

La un moment dat nu s-a mai abtinut si a bagat replica aia a lui dupa care ai impresia ca o sa urmeze o intrebare de departajare pentru premiul Nobel:
- Ia sa-mi spui tu mie acumaaaaa... (aici e pauza pentru suspans), ce-ti veni tie sa te urci in autobuz si sa vii la mine, asa fara barbac'tu, fara copii, cand puteai sa vii sambata cu masina? Ce motiv ai avut?
- N-am avut niciun motiv, am vrut sa vin asa... pur si simplu.
- Lasa ca ceva ceva ai avut tu, ca e prima oara cand faci asta...
- Ei, am imbatranit si eu...mi-e dor de-acasa!
- Ei, nu mai spune... ai imbatranit...
- Da, am imbatranit... si am vrut sa stau si eu mai mult cu tine.
- Bine, ma tata........ sa-ti tie Dumnezeu obiceiul!

Pe seara, cand am vrut sa sun acasa, la celalalt acasa, am constatat ca bateria murise si incarcatorul uitasem sa-l pun in bagaje. Ma duc la fix, formez numarul de fix de acasa dar ce sa vezi, greseala. Stiam eu ca e ceva in neregula cu numarul ala. Il intreb pe tata unde e dosarelul cu numere de telefon, ca el asa tine foile cu numere de telefon, intr-un dosarel pe frigider. 
- Da' ce-ti trebuie? 
- Fixul meu de acasa. 
- Pai nu-ti stii fixul de acasa ?????
- Nu, ca il am in mobil si nu e nevoie sa-l memorez.
- Pai eu stiu pe de rost aproape toate numerele de telefon din dosarul ala.
- Vorbesti seriooooos?
- Pai dar cum? (Si incepe sa-mi spuna numarul meu de fix)
- Ar trebui sa memorezi si tu numerele tale, ca uite mai ai nevoie.
- Vezi de treaba, ca eu nu le tin minte.
- Aoleuuu....... chiar c-ai imbatranit!



Asta e tata meu, acum cativa ani, cand era mai "verde", acum s-a mai imputinat, nu mai e chiar asa in putere, dar tot se mai suie prin pomi, pe magazie...
Imi povestea ca in primavara cand era cocotat in marul ionatan, sa-l curete, a trecut o femeie pe strada si l-a intrebat: "da' cati ani ai, de te mai sui in pomi?"
Nici 80, nici 80! :) 


14 octombrie 2014

Stiri de la "mosie"

In week-end am fost iar la "mosie". Eu cu familionul meu si frate-meu cu cumnata-mea. Ar fi trebuit sa culegem strugurii si sa facem vin, sau oricum sa-i zdrobim...


In fiecare an facem asta, dar pentru ca nu stam acolo sa culegem strugurii exact cand sunt copti, ne ducem cand avem timp si cand ne cheama tata ca "tre' sa culegeti strugurii ca da bruma peste ei si dupa aia ii culegem de pe jos", s-a intamplat sa nu fie copti indeajuns si vinul sa iasa acru. Asta mai multi ani la rand, pana acum cand s-a trezit cineva, respectiv fratele meu si a zis: da' cine  a zis ca trebuie sa-i culegem acum si cine a zis ca e obligatoriu sa facem vin? Oricum nu-l bea nimeni...

Deci anul asta ii mancam, facem cura de struguri, am zis! 


N-a fost an bun pentru fructe la mosia noastra. Astea-s cam toate merele ce le-am cules din marul ionatan, iar despre prune ce sa mai zic, o galeata din toti prunii, nici nu stiu cati or fi, vreo 6-7 in total. 


Cu nucile povestea e si mai... tragica. Dupa ce am scotocit pe sub frunze am gasit 8 minunate nuci, patru mie, patru lui frate-meu (pe familii adica:)), ca asa impart fratii buni, nu? Doua le-am mancat pe loc, ca erau verzi si li se lua pielita aia amara si mie imi place de mor miezul asta crud.
Tocmai anul asta a intrat nuculetul nostru in greva, cand ma hotarasem si eu sa mananc cate 8 nuci pe zi ca am citit ca e foarte sanatos. Si chiar m-am apucat de saptamana trecuta, dar in timp ce glojgaiam eu niste mieji am incercat sa fac un calcul, cam cate nuci mi-ar trebui pana anul viitor pe vremea asta? Stai ca e greu cu socotelile astea, sa iau calculatorul. Dar cum sa mananc eu singura, ia sa-i bag pe toti  ai casei in calcule... Oooh, ies prea multe nuci, las' ca nu e obligatoriu cate 8, or fi bune si 5. Ei, am redus eu cat am redus si tot mi-a dat ca am nevoie de vreo 12 mii de nuci. Valeeeeu!!!


Macesul asta nu stiu cand s-a fofilat pe hotarul cu vecinul, anul asta l-am vazut prima oara plin de fructe. Mi-a fost mila sa culeg, ca prea erau frumoase...


Si daca la fructe n-avuseram productie prea mare, la oua lucrurile se schimba.
Poate nu stiati, gaina de aur se afla in ograda lui tata, nu face oua de aur, dar face doua deodata! (hihih, sa nu credeti chiar tot ce spun eu:))


Astea-s stirile de la mosie... 
Tare mandru ar fi tata sa afle ca-i zic "mosie". Pana mai acum ceva vreme avea si ele o grija, nu  care cumva sa vindem dupa ce n-o mai fi el. Sper ca l-am lamurit ca nu ne trece prin cap asa ceva.

Zi faina sa aveti!



13 octombrie 2014

Pusculita săptămânală

Am toată admirația  pentru oamenii organizați,  ordonați, pentru cei care fac liste de cumpărături și le respecta cu sfințenie, pentru cei ce-si  planifica activitățile pe zile,  ore și reușesc sa se tina de ele. De ce? Pentru ca eu NU sunt asa. Adică liste de cumpărături mai fac și eu dar în 9 din 10 cazuri le uit pe masa la bucătărie,  iar despre alte planificări nici nu vreau să amintesc... Totuși... sunt mandra ca am reușit sa respect pana azi un fel de grafic de economisire, ca sa zic asa,  pe care l-am început chiar din prima săptămână a acestui an. 

Rezultatul nu este unul spectaculos,  dar având în vedere ca în preajma sărbătorilor de iarna toți suntem tentati sa băgăm mai adânc mana în buzunar,  eu zic ca un extra-buzunar e oricând binevenit ☺. 
Despre ce vorbesc eu aici? Despre un fel de pusculita. Ideea originala era cu un borcan mai mare, cu filet,  dar mie nu mi-a surâs ideea de a sta cu "dusmanul" la vedere și unde mai pui ca filetul ala parca te invita sa desfaci capacul,  să-ți bagi degețelele înăuntru și sa extragi o hârtie fosnitoare.  Nu,  eu am optat pentru o cutie de conserva (iacătă o noua modalitate de reciclare) căreia i-am lipit deasupra un carton,  în carton am făcut o fanta prin care sa pot introduce bancnotele și apoi totul am înfășurat cu un scoci închis la culoare. E ciudatica pusculita mea,  dar asa am și vrut sa fie,  nu-mi doream un bibelou ci o chestie anosta care sa nu atragă atenția


Cel mai important lucru la aceasta pusculita (în afara de conținut bineinteles) este tabelul lipit pe ea. El ma informează în fiecare săptămână căți bani trebuie sa introduc la cutiuță și ce sumă s-a strâns deja (asta nu prea-mi place pentru că mie îmi plac surprizele :)) 
Regula e simpla,  în săptămâna 1 din an se pune la pusculita 1 leu,  în săptămâna 2, doi lei,  în săptămâna 42,  42 de lei s. a. m. d
Eu nu am pus bancnote de 1 leu pentru că s-ar fi umplut repede cutiuța,  am folosit bancnote mai mari și am tăiat din tabel mai multe săptămâni deodată.
Dacă ma țin de planificare și sper sa ma țin,  la sfârșitul anului în cutiuță mea vor sta extrem de înghesuiți vreo 1300 și ceva de lei.  
Încă nu știu ce-am sa fac cu ei,  dar nu-mi fac griji pentru lipsa de inspirație ☺

12 octombrie 2014

Spor la bucatarit!

Wekend-ul acesta am  "confectionat" un dar mai aparte.  De fapt... nu a fost in totalitate handmade, numai bunatatile (zic eu bunatati, astept confirmarea :)) din borcanele, caserole si pungute au fost bucatarite de mine. Infulecabilele (ce, asa cum exista "iubibila" poate exista si "infulecabil", si daca nu, il inventez eu acum, poftim!) au fost completate de un cantar de bucatarie, ca daca la reteta scrie sa pui 56 grame de zahar, apai 56 grame sa pui...

Eu sper sa fi fost un dar frumos, sau macar gustos si de folos. 
La multi ani inca o data si spor la bucatarit! 
(Stie ea cine :))


09 octombrie 2014

Zi cu/fara chef

N-am mai scris de mult, n-am prea avut ce, ca daca nu se intampla ceva iesit din comun nici nu-mi vine sa ma asez in fata calculatorului. Ma mai asez eu, mai caut o reteta, mai citesc bloguri dragi, dar scrisul parca nu se mai lipeste de mine...
Despre azi... Azi a fost ziua lui "n-am chef". Dupa ce m-am trezit dimineata si-am vazut ce racorica e in casa, m-am strecurat inapoi in plapuma: "n-am chef sa ma trezesc". Jumatatea mea mai mare mi-a raspuns incurajator: "eu n-am chef sa ma duc la serviciu", iar cand, in sfarsit am ajuns la bucatarie si ma uitam la ceas cu disperarea lui "iar intarzie copiii astia", apare copil pufos si adormit, inca in pijama: "n-am chef sa ma duc la scoala". Dar cine are? Dupa pupacelile inerente, pipaieli cu buzele pe frunte, "hai ca n-ai febra, in gat nu te doare, n-ai motiv sa stai acasa", ne-am mobilizat cu totii si am plecat fiecare la treaba lui.

Eu acuma m-am asezat la calculator sa caut o reteta pentru friptura de iepure. Am gasit la Lidl iepure intreg, bun la pret, am luat si eu desi nu am facut niciodata, de mancat am mancat o singura data, in copilarie, si parca mi-a placut. Incerc si eu o reteta la cuptor, ca n-o fi foc...

Ah, am zis ca nu s-a mai intamplat nimic memorabil, de cand cu ploile astea nu ne-am mai riscat cu vreo drumetie la munte, dar sambata am fost la o... nunta. 


Noi nu suntem mari amatori de asa evenimente, ne facuseram socotelile ca pe la miezul noptii s-o stergem frumusel, dar, surpriza, ne-a placut foarte tare, am dansat pana pe la 3 dimineata, asa ca s-a verificat inca o data vorba din batrani: nu se potriveste socoteala din targ cu cea de acasa ...

Acum ma duc sa-mi fezandez (ce pretentios suna :)) iepurele. Tineti-mi pumnii!
Zi faina, cu chef, va urez!