Dintr-una intr-alta

Cred ca am ajuns la varsta la care ar trebui sa ascultam mai mult de copii. Uite, daca nu era Firicica asa de pornita impotriva noastra, n-am fi ajuns sambata la sindrofie si nici nu ne-am fi dicstrat, ca sa zic asa :) 

"Cum adica sa nu va duceti la intalnirea de 20 de ani? Eu abia astept sa am o astfel de intalnire... Hai mai tati, du-te acolo sa te lauzi ca ai doua fete frumoase si destepte..., ooof!" (a uitat de modeste :))

Am confirmat prezenta chiar pe ultima suta de metri, si ne-am dus. Contrar asteptarilor mele cunosteam multa lume, desi erau numai colegi de-ai jumatatii, pe multi ii intalnisem cu diverse ocazii, pe unii chiar ii vizitasem acasa, cu altii am facut un revelion acum niste ani, deci ne cunosteam cat de cat.

Una peste alta mi-a placut la sindrofie, sotului cred ca si mai mult. Mie mi-a placut mult filmuletul care s-a derulat non-stop pe un ecran cat am stat noi la restaurant. Era filmuletul de la festivitatea de incheiere a cursurilor si de la petrecerea de acum 20 de ani. Eu am stat cu ochii bolditi in ecranul ala, voiam sa-mi vad jumatatea cu pleata in vant cum zice el, ca eu nu l-am cunoscut asa si nici poze doveditoare n-are :)

Dar cel mai tare pe mine m-a "atins" faptul ca petrecerea s-a tinut in restaurantul in care n-am mai calcat de 17 ani si un pic. Hotelul s-a schimbat foarte mult, a fost renovat, totul arata diferit, de aceea am avut probleme in a identifica exact sala in care am fost noi eroi principali intr-o... piesa mai iesita din comun. Eu costumata in mireasa, jumatatea in costum de ginerica :) 

Dupa ce am iesit in recunoastere, jumatatea mea zice: "ma, eu zic ca asta e sala, asta in care suntem noi acum". Nu, nu cred, ca sala aia era mai mare, si din ea dadeai intr-un patratel descoperit, ai uitat ca ieseam sa ne racorim in patratelul ala? "Pai uite si patratelul!" Hiii, ai dreptate, uite patratelul. Si, la fel ca acum 17 ani, la miezul noptii, si acum ploua.

De bucurie ca am dezlegat misterul, punem mana pe telefon, mesaj la copii acasa, sa stie si ei in ce loc important ne aflam. Raspuns: "Distrati-vaaaa si nu mai stati pe telefon!!!"

Cand zic eu ca-s buni copiii la casa omului, te aduc cu picioarele pe pamant cand o mai iei razna...  Ne-am conformat, n-am mai pus mana pe telefon... decat sa cautam poze, sa ne laudam si noi cu cele doua fete frumoase si destepte din dotare, ca asa facea toata lumea, doar nu era sa ramanem noi mai prejos.

Plecarea de la restaurant o planificasem cu un taxi, dar fiindca pana acasa nu faceam mai mult de 20 de minute pe jos, ne-am gandit sa refacem drumul de acum 17 ani. Da, si atunci am plecat pe jos. Nu va fie mila de rochia mea de mireasa, nu s-a murdarit, era scurta! 

Asa am plecat de la restaurant, noi doi tinandu-ne de mana, eu cu haina proaspatului meu sot pe umeri si cu buzunarele doldora de bani, darul de nunta!

Daca ar fi sa arunc o privire inapoi si sa trag o concluzie, aceasta ar fi: 

hai ca am facut treaba buna!!! :)