21 octombrie 2014

Dintr-una intr-alta

Cred ca am ajuns la varsta la care ar trebui sa ascultam mai mult de copii. Uite, daca nu era Firicica asa de pornita impotriva noastra, n-am fi ajuns sambata la sindrofie si nici nu ne-am fi dicstrat, ca sa zic asa :) 
"Cum adica sa nu va duceti la intalnirea de 20 de ani? Eu abia astept sa am o astfel de intalnire... Hai mai tati, du-te acolo sa te lauzi ca ai doua fete frumoase si destepte..., ooof!" (a uitat de modeste :))

Am confirmat prezenta chiar pe ultima suta de metri, si ne-am dus. Contrar asteptarilor mele cunosteam multa lume, desi erau numai colegi de-ai jumatatii, pe multi ii intalnisem cu diverse ocazii, pe unii chiar ii vizitasem acasa, cu altii am facut un revelion acum niste ani, deci ne cunosteam cat de cat.

Una peste alta mi-a placut la sindrofie, sotului cred ca si mai mult. Mie mi-a placut mult filmuletul care s-a derulat non-stop pe un ecran cat am stat noi la restaurant. Era filmuletul de la festivitatea de incheiere a cursurilor si de la petrecerea de acum 20 de ani. Eu am stat cu ochii bolditi in ecranul ala, voiam sa-mi vad jumatatea cu pleata in vant cum zice el, ca eu nu l-am cunoscut asa si nici poze doveditoare n-are :)

Dar cel mai tare pe mine m-a "atins" faptul ca petrecerea s-a tinut in restaurantul in care n-am mai calcat de 17 ani si un pic. Hotelul s-a schimbat foarte mult, a fost renovat, totul arata diferit, de aceea am avut probleme in a identifica exact sala in care am fost noi eroi principali intr-o... piesa mai iesita din comun. Eu costumata in mireasa, jumatatea in costum de ginerica :) 
Dupa ce am iesit in recunoastere, jumatatea mea zice: "ma, eu zic ca asta e sala, asta in care suntem noi acum". Nu, nu cred, ca sala aia era mai mare, si din ea dadeai intr-un patratel descoperit, ai uitat ca ieseam sa ne racorim in patratelul ala? "Pai uite si patratelul!" Hiii, ai dreptate, uite patratelul. Si, la fel ca acum 17 ani, la miezul noptii, si acum ploua.




De bucurie ca am dezlegat misterul, punem mana pe telefon, mesaj la copii acasa, sa stie si ei in ce loc important ne aflam. Raspuns: "Distrati-vaaaa si nu mai stati pe telefon!!!"
Cand zic eu ca-s buni copiii la casa omului, te aduc cu picioarele pe pamant cand o mai iei razna...  Ne-am conformat, n-am mai pus mana pe telefon... decat sa cautam poze, sa ne laudam si noi cu cele doua fete frumoase si destepte din dotare, ca asa facea toata lumea, doar nu era sa ramanem noi mai prejos.

Plecarea de la restaurant o planificasem cu un taxi, dar fiindca pana acasa nu faceam mai mult de 20 de minute pe jos, ne-am gandit sa refacem drumul de acum 17 ani. Da, si atunci am plecat pe jos. Nu va fie mila de rochia mea de mireasa, nu s-a murdarit, era scurta! 
Asa am plecat de la restaurant, noi doi tinandu-ne de mana, eu cu haina proaspatului meu sot pe umeri si cu buzunarele doldora de bani, darul de nunta!
Daca ar fi sa arunc o privire inapoi si sa trag o concluzie, aceasta ar fi: 
hai ca am facut treaba buna!!! :)

18 comentarii:

  1. Deși nu se vrea,( cred) gândul tău lăcrimează, așa-i?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu, deloc, n-am niciun motiv. N-am plâns nici la nunta, nu plâng nici acum când ma gândesc la nunta, n-am pierdut nimic ca sa am ce plânge. Consider ca drumul nostru (în 4 acum) nu e nici la început nici la sfârșit, mai avem cale lunga împreună, cat o vrea cel de sus. Lucruri și bune și rele, au fost și vor mai veni, important e sa le primim cu optimism.

    RăspundețiȘtergere
  3. tii, ce frumosi erati! Frumoase amintiri, zau.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Doamne, ce noroc aveti cu copila! :)) Pai cum sa ratati o astfel de întâlnire, mai oameni buni?! Eu vin din Germania pentru asemenea eveniment si voi acolo la doi pasi sa ziceti... pas?!? :)) Ce frumooooos! ma bucur mult pentru voi, va doresc sanatate si ani muuuulti fericiti, împreuna la bine si la greu! si acum ramân sa admir pe saturatelea fotografia voastra.... Vai cât sunteti de dulci! ♥ pupici la tot familionul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, eu am fost capul răutăților, am zis ca nu merg ca nu cunosc pe nimeni, "du-te singur". Și cum jumătatea mea nu merge nicăieri fără mine, uite asa era sa stam amândoi acasă... Noroc ca nu suntem de capul nostru pe lumea asta, ne mai pun copiii la punct ☺

      Ștergere
  6. Multi ani mai departe, Ina, cu dragoste si buna-intelegere! Da, ati facut treaba excelenta, nu poti face treaba mai buna decat copii asa cum aveti voi! Dar Doamne, cata treaba va mai asteapta, mai ales ca bunici!!
    Si da, din nou, cred ca trebuie sa mai ascultam si noi de copii, uneori mi s-a parut ca fiu-meu ma despovara de poveri nenecesare asumate...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asa e, una peste alta eu consider ca am făcut treaba buna, si nu numai legat de copii. Chiar și simplu fapt ca suntem împreună, ca ne respectam, ca luam toate deciziile de comun acord și multe multe altele, ma face sa spun ca... e de bine! Mulțumim de urări, Maria!

      P. S. L-am sunat și pe tata să-i povestesc unde am fost noi și cum am refăcut noi drumul de acum 17 ani. Acum a aflat și el ca noi am plecat de la nunta singuri și eu avem buzunarele hainei pline de bani. Știi ce a Zis? Cum ma, voi ați plecat pe jos cu toți banii în buzunare ? Vai de capu' vostru! Asta e tata!

      Ștergere
    2. Acum, hai sa-ti spun si eu...! Noi eram studenti inca, vorbim de "epoca de aur", facusem rost de bilete la teatru, piesa cu Caramitru, s-a intamplat sa fie tocmai in ziua cununiei (noi nunta n-am facut, a venit Parintele acasa si asa ne-am cununat si religios), pai cum sa ratezi piesa cu Caramitru...Asa ca ne-am facut nevazuti la propria petrecere...Am fugit la teatru...unde au gresit aia banda si au pus marsul nuptial la inceput...lumea se uita nedumerita, noi am inceput sa radem si ne-am ridicat in picioare, multumim, multumim!!! Strict autentic! Nu eram zdraveni, Doamne, cat de nonconformisti eram...

      Ștergere
    3. Bravo, ești de-a mea!!!!

      Ștergere
  7. Ce pereche frumoasa! Iar de mireasa nu mai zic!! Intotdeauna m-au fascinat miresele imbracate in rochie alba, cu buchetzelul de flori si venite parca dintr-o poveste! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim!
      Buchetele au o poveste foarte nostima. Era sa facem nunta fără ele. Eu am crezut ca le face nașa, nasa a crezut ca le fac eu. Asa ca după cununia civila, unde am primit sute de flori, am adunat garoafele albe și pe cele roșii și în 10 minute am încropit cele doua buchete pe care le vezi în poza. Mi-amintesc ca nasa intrase un pic în panica, cum sa nu avem buchete? Și eu am zis: pai ce-am mai avea noi sa povestim la nepoți dacă toate ar merge ca pe roate? Uite, te poți considera nepoata mea ☺

      Ștergere
  8. Chiar ca ati facut treaba buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă nici nașa nu știe... atunci nimeni nu știe... Săru'mana nașa!

      Ștergere
  9. Ti-a iesit o superbitate de postare. Plina de emotii, nostalgie si ingredientul tau miraculos, umorul!

    RăspundețiȘtergere
  10. Mulțumesc, Silvia! Pai ce e viata asta fără un pic de umor ? (ma dau și filozofia acuma, vezi? :) )

    RăspundețiȘtergere