29 octombrie 2013

Noutati

Pe taramul handMADEina lucrurile nu se misca atat de rapid cum mi-as dori eu. Ba, in ultima vreme, s-au incapatanat sa stea pe loc sau sa se miste "in reluare". Avusei o stare proasta, nu stiu cum altfel s-o numesc, ca n-a fost nici raceala nici gripa, ceva pe aproape, nu intru in amanunte, cert e ca m-am "odihnit" cateva zile impotriva vointei mele. Asta fix cand aveam ceva urgent de terminat. Pana la urma sper sa nu fie asa mare bai, am terminat o parte din ce mi-am propus, si de restul o sa ma ocup in continuare, ca mare chef mi-a mai venit...
Iata ce am terminat, inca un set muzical, de data asta pe langa note muzicale si cheia sol am adaugat si niste clape. Mie-mi place ce-a iesit.


Si noua mea pasiune... suporturile de creioane din materiale reciclate, doua la numar, care deja nu mai sunt ale mele...


Sanatosi sa fiti! (Va doresc si imi doresc :))

P.S. Tocmai m-a anuntat Simona ca si ei ii plac foarte mult margelele, de fapt ea le-a dorit asa, cu clape, ca sa le ia la concerte!!! Simona canta la pian iar eu ma simt onorata ca margelele mele vor fi martore concertelor ei. Mult succes, Simona!

23 octombrie 2013

Miercurea fara cuvinte

Drumul care-mi place mie
Duce laaaa....


... cofetarieee

(Drumetie facuta asta vara, peste deal, sa mancam o prajitura la o cofetarie careia i s-a dus vestea)
Miercurea fara (prea multe) cuvinte, pornita la Carmen

18 octombrie 2013

Am pus mana pe pistol

Creioane pe birou, sub birou, pe masa la bucatarie, pe pervaz la bucatarie, pe soba de teracota, pe masina de spalat, pe masa de televizor, sub pat, in pat!?   Le strang, dau sa le pun in suporturile de creioane de pe biroul fetelor, nu incap, le indes, nu vor si pace, le imprastii pe jos... Offf!!! (Va suna cunoscut?)
Cand sa ma declar invinsa, imi vine ideea salvatoare, declar RAZBOI instrumentelor de scris! Pun mana pe PISTOL... Heeei, pe pistolul de lipit, ce credeati? Timp de vreo 20 de minute ma razboiesc cu o cutie de conserva si cu niste fasii textile ramase de la niste tricouri si blugi.


Bun asa... acum pot sa declar oficial incheierea razboiului de... 20 de minute. 
Hm, n-ar fi rau ca toate razboaiele sa se incheie atat de repede, nu ? (Si atat de frumos, as completa eu, de n-as fi ataaaaat de modesta :))

16 octombrie 2013

Miercurea fara cuvinte

Maaai, cine a zis ca vine iarna? La mine au inflorit capsunile, iar unele mititele-mititele asteapta sa se coaca. Bagati-va mintile-n cap!


Miercurea fara (prea multe) cuvinte. Initiatoare, Carmen.

14 octombrie 2013

Am fost la inaltime

Sambata am fost la tara mea si am cules si am mancat fructe direct de la sursa. Mai proaspete de atat nu se poate!



Aici avem Ioana-n pom. Cu mar bineinteles.



Acesta este "liftul" nostru pentru mere. 





Pruna unicat, altele n-am mai vazut, n-a fost an bun pentru prune.


Struguri "uitati" in bolta, special pentru a fi savurati.

Acum am fructe prin toata casa, in special pe holurile mai racoroase, fetele sunt incantate ca miroase a mere peste tot. Pana si pe pervazul geamului de la dormitorul meu aveam ieri vreo sase mere, ca sa nu mai fiu nevoita sa cobor de cate ori am chef de rontait un mar. Am zis bine ca erau, niste "termite" le-au devorat.

Acum stau si ma gandesc, in afara de placinte si budinci, ce as mai putea face din merele cu oaresce dizabilitati? Acelea care sigur nu vor rezista prea mult si ar fi pacat sa se strice degeaba.

11 octombrie 2013

Ghebe si sufixe

Imi place joia! Ioana vine de la scoala impreuna cu Ana, buna ei prietena si colega de banca. Asta asa ca sa faca temele impreuna si sa se mai joace. Si eu pe langa ele... cu o mancarica, o prajiturica, un ajutor la mate, chestii d-astea. Azi m-au sunat de la scoala ca au ghiozdane grele, si geci multe, si afara e cald rau, si... Bine, bine, vin eu sa va iau!
Dupa ce au mancat le-am intrebat cata pauza de joaca vor. S-au uitat la ceas si au zis "o juma' de ora". Haiti, ce-o fi cu voi, numai atat? 
Ele au plecat la joaca, eu mi-am vazut de treburile mele, respectiv niste ghebe mititele, mititele, pline de pamant care ma asteptau sa le spal. N-am apucat sa le termin ca fetele au si coborat, trecuse jumatatea de ora si ele s-au tinut de cuvant. Maaaai, da' cuminti v-ati mai facut, sau aveti vreo testare maine? "Nu, avem mult de scris la romana si ne si asculta din tot ce ne-a predat pana acum. Si mai avem si la mate si la germana". Le-am lasat sa faca singure la romana, ma strigau doar cand nu stiau sinonimul vreunui cuvant mai simandicos, sau ceva de genul asta. Au avut dreptate, au avut mult de scris la romana.
Cand a venit randul matematicii  erau deja scofalcite, eu mereu le zic sa inceapa cu matematica, dar ma asculta si pe mine cineva? M-am chinuit ceva cu ele la matematica. E  greu domnule sa faci un copil de clasa a cincea sa priceapa cum e cu datul factorului comun intr-un carnat cu multe paranteze si multi de x. Stiu ca si cu Maria am avut aceeasi problema cu factorul asta comun. Si-a amintit si ea azi si zambind mi-a zis: lasa-le mai mami ca or sa se prinda ele, dar mai incolo...
N-am vrut sa le las, daca am vazut ca nu merge le-am dat cateva exercitii suplimentare mai banale ca sa se obisnuiasca cu parantezele alea amarate. A mers ceva mai bine dupa aia, numai ca le vedeam cum le aluneca capul spre masa sau spre spatarul scaunului, erau obosite. Cand am ajuns la ultimul exercitiu, deja priveau asa prin mine si se scurgeau de pe scaune. Hai, luati o pauza, dupa aia vedem cum ii dam astuia de cap. Eu am iesit afara, ele nu stiu in ce camera s-au dus.
Cand a venit jumatatea mea m-a gasit trebaluind pe afara si dupa ce am schimbat doua-noua vorbe a intrat in casa. Se intoarce dupa cateva minute cu o fata serioasa si ma intreaba: tu ai vazut ce fac copiii aia? Eu ridic din umeri si ma gandesc ce dandana or fi facand fetele, ca nu e genul lor, n-au stricat niciodata nimic, se joaca atat de frumos... Dar jumatea nu se mai poate abtine, il umfla rasul si zice: le-am cautat prin toata casa si nu le-am gasit, dar pana la urma am dat de ele, dorm! Ei, dorm! Da, sunt infofolite in plapuma si dorm. Asta nu puteam sa cred, nu cumva se prefaceau ca sa scape de ultimul exercitiu la matematica? M-am dus pas-pas pana in camera fetelor si ce sa vezi? Adica sa auzi? Un usor sforait. Dragele mele dormeau duse, nu s-au trezit nici macar cand am aprins lumina. 
Le-am lasat sa doarma vreo ora, dupa aceea le-am trezit si s-au apucat fain frumos de tema la germana. Ultimul exercitiu la mate mi-a revenit mie, mi-am tocit cateva  minute neuronul cu el pana am constatat ca era enuntul gresit, asa ca l-am lasat balta.


Ce sa mai zic? A fost frumoasa joia asta! Acum stiu cu certitudine  ce este acela un sufix si un afix, stiu (oarecum) cum se poate rezolva o ecuatie de gradul doi fara delta si radical, si mai stiu ca trei pungute de ghebe s-au instalat bine mersi in congelatorul meu. Mult, putin, cam astea sunt realizarile zilei de azi. Pardon, aziul asta s-a transformat deja in ieri. Hai noapte buna!

08 octombrie 2013

Din pod pe acoperis si inapoi

Ieri am fost intr-un fel de  expeditie. Am vrut sa vad in ce stadiu mai sunt nucile mele din pod, puse la uscat pentru iarna, dar Pufoasa s-a tinut scai de mine, vreau si eu sa vad  cum e in pod, vreau si eu. Bine, cauta-ti incaltaminte adecvata si hai. Intrarea in podul casei e cam anevoioasa, eu rar ma incumet, dar fie vorba intre noi si lenea e mare...
Dupa ce am tras-o si pe Pufi dupa mine, a facut cativa pasi si a zis: "hm, pana acum e bine, n-am dat de niciun animal." Da' ce animal te asteptai tu sa gasesti in pod? "Eh, nu stiu, nu e niciun paianjen, niciun soricel." Ah, despre animalul paianjen era vorba, am inteles...
Daca tot ne-am obosit sa urcam in pod am zis sa deschidem si cutiile mari pline cu carti, poate om gasi cartea de franceza pe care o cauta tati de vreo doua saptamani, pentru Maria. Ea trebuie sa o ia de la zero cu je suis, tu es, fiind singura din clasa ei care a facut germana in generala, restul lumii facand franceza. Se subintelege, nu-i asa, ca trebuie sa pape franceza cu polonicul pana i-o prinde din urma pe colegii ei cu patru ani de franceza la activ.
Cartea de franceza pentru incepatori, care sigur exista pe aici prin casa, nu s-a vrut gasita nici in cutiile din pod, asa ca am avut o dubla dezamagire. Eu, ca n-am gasit cartea, Ioana ca nu a gasit nimic interesant ascuns prin pod. "Prin desenele animate si prin filme, toate podurile sunt pline cu lucruri interesante, cufere cu tot felul de chestii, chiar comori." Da, asta e, comoara din podul nostru, daca o fi vreuna,  nu se vrea gasita asa cu una cu doua. 
Acuma daca tot am urcat pana in pod, de ce nu ne-am sui si pe acoperis? Iesirea din pod pe acoperis e mai putin riscanta decat urcatul pe scara in pod, pe bune! Am urcat eu prima, am ajutat-o si pe Ioana si dupa ce am admirat imprejurimile, sau mai bine zis, am studiat imprejurimile, ne-am asezat in fund,  intr-un loc unde acoperisul are o portiune orizontala,  si ne-am pus pe depanat amintiri, adica eu, ca Ioana, de unde amintiri cu acoperisul?  
Dupa ce m-am maritat si m-am mutat in casa asta, o gramada de ani de atunci, imi lipseau mie multe lucruri, printre care si curtea parinteasca in care vara, cand nu aveam alta treaba, intindeam o patura la soare si faceam plaja, chit ca se lipea soarele de mine cum se lipeste apa de gasca. Aci nu prea am unde sa fac plaja, curte mica, umbra multa, deci nu! Asa ca ce-mi trece mie prin cap, de ce n-as face eu plaja pe acoperis asa cum faceam la Brasov, pe camin? (Oare or mai fi facand studentii plaja pe camin si acum? Probabil ca nu, se duc la aqua park). Asa ca intr-o dimineata mi-am luat paturica si o carte si m-am tolanit la soare pe acoperis, fix pe zona aia orizontala ce parea a fi conceputa anume pentru mine. Nu stiu cat am stat, cert e ca aerul devenise cam de nerespirat, se incinsese tabla si eu nu ma bronzam, ma coceam la abur. Am indurat eu cat am indurat, in cele din urma mi-am strans catrafusele si-am dat sa plec, dar si plecatul devenise o adevarata aventura. Se incinsese atat de tare tabla ca-mi ardea talpile si eu am coborat mai mult in pasi de dans, cand pe un picior cand pe celalalt. Si uite asa mi-a trecut mie pofta de a face plaja pe casa, si nici chef de a mai urca pe acoperis n-am mai avut, pana in anul in care jumatatea mea a decis ca trebuie vopsita tabla. Eu, fata harnica, m-am oferit sa-l ajut. Lumea nu prea credea ca as fi in stare sa stau cocotata pe acoperis cu pensula in mana, dar  m-am ambitionat sa le arat eu cu cine au de a face. Numai ca, nu stiu de ce mi se tot facea rau. Si dupa ce am terminat noi doi de grunduit tabla, jumatatea mea a decretat ca eu trebuie sa stau jos ca se ocupa el de restul. Eu am fost dezamagita, adica ce naibii, nu sunt si eu in stare sa dau cu bidineaua  pe un amarat de acoperis? Si cu raul asta pe capul meu ce-o fi, ca de inaltime n-am avut niciodata rau? Ei, pana la urma s-a dezlegat si acest mister, raul nu venea de la mine, venea de la Firicica, da, aveti dreptate, nu se nascuse inca, era la purtator, aveam s-o aflu si eu curand.
Si dupa ce am depanat aceste frumoase amintiri ne-am dat jos de pe acoperis, am ajuns iar in pod unde pe Ioana a lovit-o ideea geniala de a ascunde pe undeva o capsula a timpului. O cutiuta cu un mesaj si cateva obiecte, ceva special pentru nepotii sau stranepotii ei, sau cine-o cotrobai peste 100 de ani prin podul nostru dupa ceva lucruri interesante.  Bine, zis si facut, ea a coborat sa confectioneze acea capsula a timpului, eu am ascuns-o. Ea nu stie unde e ascunsa, eu nu stiu ce-i inauntru. Destul de corect, nu?