31 decembrie 2009

Revelion linistit

Se spune ca asa cum te prinde miezul noptii intre ani, asa iti va fi tot anul. Nu acesta e motivul pentru care am ales sa facem un revelion linistit, acasa, in familie... Dar nu mai conteaza motivele, asa ne va fi revelionul, linistit, si asa va fi si anul care vine, stiu eu , promit eu!
M-am trezit vesela, cu chef de joaca. Am fost cu totii in oras la o plimbare, am lasat balta toate treburile neterminate, parca n-ar mai fi vreme pentru ele... Si maine e o zi. Chiar daca din alt an.
Fetele isi cauta acum rochitele, ne gatim, ca asa e de revelion. Mai tarziu o sa facem cinematograf acasa, o sa ne inghesuim unul in altul si o sa ne uitam la niste filme, si-o sa ne amuzam si o sa fie placut, cald si bine. Pe seara o sa mancam chifle cu seminte, branzeturi, struguri si peste. Si sper ca doar atat (dar la cat de pofticiosa sunt nu garantez ca nu o sa ma ating si de altele mai... hard) Ah, sa nu uit de tort. Am incercat o reteta noua, inca nu l-am ornat, cum ziceam, nu e nicio graba...
Ma mir si eu de unde atata calm pe capul meu. Dar e o vreme atat de frumoasa afara, soare, cer senin, ar fi pacat sa nu fie si in casele noastre la fel.
Da, asta e dorinta mea pentru anul ce vine, sa fie unul linistit, pentru toata lumea!

26 decembrie 2009

Promit sa-mi iau carnet...

Mi-aminteam zilele trecute de orele de la scoala de soferi. Stiu ca am zis ca n-am carnet, dar asta nu inseamna ca n-am trecut pe la scoala de soferi. E poveste cam lunga si mi-e teama ca am sa va plictisesc, sau ma plictisesc eu inainte sa o termin, si ar fi neplacut in oricare dintre situatii. Apropo de plictiseala, intr-o zi am citit ca numai prostii se plictisesc (evident nu mai stiu cine a zis asta, Octavian Paler?), si mi-am propus sa incerc sa nu ma mai plictisesc sau macar sa nu mai recunosc. E destul de greu, ca n-am gasit inlocuitor pentru "ma plictisesc", ca "imi pierd rabdarea" nu merge intotdeauna (Sugestii?). Am gasit tot felul de jocuri antiplictiseala, daca sunt in masina citesc numele firmelor de pe marginea drumului, reclamele de pe banere, le citesc si de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga. E adevarat ca-mi da oarecari satisfactii cititul asta pe de-andoaselea, ca-s tare bucuroasa cand iese un cuvant inteligibil, dar exista si reversul medaliei, adica ma incurca ingrozitor la deschis de usi. Stiti usile alea cu geamuri de la diverse magazine (ex. McDonalds), pe care s-au gandit sa lipeasca intructiuni de deschidere? Pe o parte scrie TRAGE pe cealalta parte scrie IMPINGE. De oricare parte esti vezi ambele texte numai ca pe unul il vezi in oglinda. Ei bine, asta imi da mie batai de cap, pentru ca in virtutea inertiei, il citesc intai pe ala scris invers si neuronul meu singuratic mai si tresalta de bucurie: "ce, credeati ca daca ati scris invers eu nu stiu sa citesc? Ete scrie IMPINGE" Si eu imping. Numai ca de fapt ar fi trebuit sa trag si uite asa o iau eu in freza... Daca nu scrie nimic pe usa e perfect, eu o studiez de la departare si gasesc imediat varianta cea mai usoara de a intra.
Daca am promis ca va spun cum a fost cu scoala mea de soferi hai sa ma tin de cuvant...
Toata tarasenia a inceput acum citiva ani, cand mergeam pe la diversi prieteni si cunoscuti si Cornel refuza sa bea pe motiv ca e cu masina. Instantaneu toate privirele erau atintite, nu pe Cornel, cum ar fi fost normal, ia sa vedem domne care e barbatul ala asa corect de nu bea si el o bere?... ci pe mine, ia sa vedem care e sotia aia asa de haina, nu-si ia si ea carnet sa bea si baiatul asta o bere cu prietenii si sa-l duca ea acasa... Eu de cand il auzeam pe Cornel ca zice ca nu bea imi si faceam ochii roata sa vad daca gasesc un coltisor unde as putea sa ma ascund. Nu gaseam... Cu cat incercam eu sa explic ca nu ma atrage, ca mi-e frica, ca n-am nici cea mai mica dorinta sa conduc vreo masina, cu atat mai mult insistau. Cele mai infocate mi s-au parut femeile, cele cu carnet bineinteles, care-mi explicau de-a fir a par cum le-a fost si lor frica, dar uite acuma nu s-ar mai da jos din masina, se duc si pana la coltul strazii dupa tigari tot cu masina. Cornel zicea si el, dar mai domol, ca el e dependent de mancarea calda, mai ales aia de-o fac eu si stia ca daca ma cicale prea tare trece pe pilot automat (a se citi hrana rece). Asta devenise de-a dreptu' un subiect tabu, dar se pare ca nu se mai putea petrecere, nunta, intalnire cu prietenii, cu neprietenii, fara discutia asta despre aptitudinile mele inascute de soferita pe care nu mi le descoperisem inca dar stateau acolo undeva ascunse. Asta a fost pana intr-o zi cand i-am zis lui Cornel: uite, ma apuc de scoala, vad cum e, dar daca nu-mi place sau nu iau carnetul din prima tre' sa-mi promiti ca nu mai insisti niciodata cu scoala asta de soferi. Cornel a fost imediat de acord. Ah, si am mai pus si conditia sa-mi gaseasca un instructor pe o Solenza, ca masina d-asta aveam noi atunci. (Recunosc ca speram sa nu gaseasca sau sa gaseasca cat mai tarziu, mai trageam si eu un pic de timp...) La cateva zile dupa ce am luat hotararea asta, se ia unul din sefii mei de mine (cred ca intarziasem): bine ma, masina ta sta in curte si tu-ti duci copilul pe jos la gradinita si vii pe jos la servici? Eu ii spun repede de hotararea luata si mentionez si faza cu Solenza. Esti hotarata? Eu zic: sunt ho..ta..ra..ta. Bine, atuncea il sun eu pe nea Frusinoiu, ca el are Solenza, e baiat de treaba. EU SI GURA MEA CEA SPARTA!!!! Ce trebuia sa ma intind eu la discutii cu sefu'? Na, ca deja mi-a si stabilit prima ora de condus.
Intalnirea cu nea Frusinoiu mi-o amintesc foarte bine. Stiu ca am fost foarte mirata ca m-a pus sa ma urc in masina, asa din prima. Ma asteptam sa deschida capota sa-mi "prezinte" masina, sa-mi dea vreo carte de studiat si sa ma convoace peste vreo 3 saptamani. Nuuu, m-a pus sa ma sui in masina si mi-a intins un cartonas pe care erau scrise niste chestii. Orice as face nu-mi amintesc ce scria pe cartonas stiu doar ca am fost fericita ca e ceva scris si ca sta tot timpul pe bord, ca de emotionata ce eram intelegeam tot ce zicea nea Frusinoiu dar nu retineam absolut nimic. Eram fericita ca a pus cartonasul la vedere, ca daca avea sa ma chestioneze mai tarziu puteam sa-mi arunc ochii pe cartonas. Dupa ce m-a pus sa-mi aranjez oglinda, scaunul si mi-a facut cunostinta cu frana, ambreiajul (n-am inteles niciodata de ce seamana atata de tare si de ce sunt puse atat de apropiat, eu prin ce sa le deosebesc?) mi-a explicat cum se porneste masina, si mi-a zis "hai la drum". Aoleu, asa de-odata, fara nicio alta pregatire? Recunosc ca initial mi-a placut un pic, pe stradutele alea mai pustii, dar dupa aia mi-a pierit chefu'. Nea Frusinoiu era baiat de treaba, nu se enerva, imi vorbea frumos, desi la un moment dat m-a intrebat daca stiu sa injur. Cine, eu? Si ca sa-i fac o demonstratie, am scos capul pe geam si am strigat la un sofer de Tir: "Ce mama zmeului claxonezi asa, ca m-ai speriat, da-te-n pisici..." Dupa demonstratia asta (facuta in gand, ca numai in gand pot fi eu asa de dura) mi-am dat seama ca nea Frusinoiu ar fi fost prea oripilat, asa ca m-am limitat la a da din cap in sensul ca NU. Dar nici pe el nu l-am auzit injurand, nici nervos nu l-am vazut desi cred ca i-am dat destule motive sa fie. Cand faceam vreuna mai gogonata asa ma punea sa trag pe dreapta si ma inteba parinteste: Bine mai Iubire, sa-mi zici daca te deranjeaza ca-ti zic Iubire, ca eu imi fac cursatii in fel si chip... Nu, ziceam eu, e bine-asa. (Numai Papusa sau Pasarica sa nu-mi zici, ca ma calca pe nervi, completam eu in gand). Bine mai Iubire, cum de primele 20 de minute conduci impecabil si dupa aia esti varza? Nu stiam ce sa-i raspund. Poate asa sunt eu, sofer de 20 de minute. Si-mi faceam socoteala in gand cam pana unde am fi ajuns in cele 20 de minute, de acasa plecand. Adica avea si Cornel unde sa bea o bere la 20 de minute departare de casa? Cam avea, dar merita oare efortul?
Orele mi le-a pus nea Frusinoi cum mi-a convenit mie mai bine, ma lua de acasa sau de la servici, din doua in doua zile. Si eu tot asa dormeam, din doua in doua nopti, adica in alea de dinaintea zilelor fara scoala. Ca in celelalte, daca adormeam, ma visam sandwich intre doua Tiruri si alte chestii de nepovestit. Ce mai tura vura, era scoala asta o asa sperietoare..., nu-mi amintesc sa-mi fi fost frica de ceva asa cum mi-era cand ma suiam pe scaunul soferului. La un moment dat chiar l-am intrebat pe nea Frusinoiu daca el, cu experienta lui, crede ca o sa-mi treaca vreodata. Eu asteptam un raspuns afirmativ spus asa cu convingere, ca sa prind curaj. Numai ca nea Frusinoiu a zis: asta o sa vezi tu, in timp... Ei, pai asta asteptam eu de la matale, Nea Frusinoiule? M-ai cam dezamagit si-ai picat la examen, na!
Hai s-o scurtez, ca m-am cam plic... mi-am cam pierdut rabdarea. Dupa 12 ore de scoala, m-am imbolnavit, dar nu cred ca din cauza masinii sau a lui nea Frusinoiu... am stat vreo 2 saptamani in spital, timp in care l-am sunat sa-l informez. Lasa mai Iubire, fa-te tu bine si cand esti in regula ma suni si reluam orele. Cum, la atatea absente nu ma exmatriculeaza? Ce debandada in scolile astea de soferi, uite, d-aia se intampla atatea accidente, ca nu e domnule disciplina... Am iesit din spital, dar aveam de urmat un tratament pe durata mai lunga si cum citisem eu in prospect ca nu era compatibil cu sofatul (imi venea sa pup prospectul ala!!!), iar l-am sunat pe nea Frusinoiu, iar mi-a zis ca ma asteapta. Am vrut sa-i platesc orele facute, el a zis ca nu-i nevoie, le platesc la sfarsit pe toate. Hai ca e prea de tot! Prin decembrie iar l-am rugat cu banii, iar n-a vrut decat la sfarsit dar am bagat textul ala cu "nu-mi place sa raman cu datorii de pe un an pe altul" si l-am convins, ne-am intalnit i-am dat banii. Mi-a zis ca ma asteapta cand termin tratamentul, i-am zis ca-l sun (nu ma intrebati numarul lui ca nu-l stiu, l-am stres din memoria telefonului. Din greseala!) m-a pus sa-i promit ca nu ma dau batuta si-mi iau carnet pana la urma.
Si eu, aici in fata voastra, promit sa-mi iau carnet... cand m-or lasa astia sa merg cu Tico pe trotuar!

22 decembrie 2009

Si eu am fost Mos Craciun necunoscut

Cadoul pentru Miki si fetitele ei...



A venit Mos Craciun cel secret

M-am inscris la un joc frumos aici. Prin tragere la sorti, fiecare participanta trebuia sa confectioneze si sa trimita un cadou unei alte participante. Partea frumoasa a fost ca stiai doar cui trebuie sa-i trimiti nu si de la cine si ce o sa primesti cadou.
V-am spus eu ca zilele astea se intampla ceva magic... Am primit de la Aurora din Botosani, EXACT ce-mi doream de mult. Asta nu se cheama magie?


Ah, mai era si un saculet de bijuterii (tot handmade) cu o brosa din material textil dar a fost acaparat de Pufoasa care are o intreaga galerie de pungute si cutiute, ascunse pe unde nu te astepti. Cica-s purtatoare de noroc. Dar trebuie sa stie doar ea de ele... Cand o sa plec intr-o expeditie si o sa inspectez fiecare coltisor al casei, daca dau de saculet si brosa, promit sa le fotografiez...


18 decembrie 2009

Azi am facut un drum la Bucuresti si mi-a placut drumul asta... O sa ziceti ca am inebunit sa conduc pe o astfel de vreme. Dar n-am condus eu, fiindca n-am carnet, remember? Eu sunt doar copilot. E necesar cateodata si un copilot la casa omului (sau la masina omului), nu? Cornel a recunoscut ca i-ar fi fost mult mai greu sa razbeasca prin Turcia, verile trecute, daca nu eram eu copilot constiincios, asezat cu ditamai cearceaful de harta in dreapta lui. Atunci am putut eu verifica o teorie pe care o citisem undeva, nu va suparati ca nu-mi amintesc unde, v-am povestit de neuronul ala al meu singuratic, ce sa-i ceri, il menajez si eu... Deci, am citit undeva prin ce se deosebeste, printre altele, o femeie de un barbat. Se pare ca barbatul nu poate asculta simultan doua discutii. Pe care sa le si inteleaga bineinteles. Eu pooooot, si inca cum (scuzati cacofonia). Adica daca stau cu o prietena la o cafea si sotii nostri discuta mai incolo de-ale lor, eu pot sa aud, sa pricep si sa inregistrez tot ce se dicuta in ambele tabere, chiar daca par a fi absorbita total de discutia cu prietena. Acuma m-am cam desconspirat, dar hai, treaca de la mine... Si aici mi-ar place sa aud si parerea barbatilor... Asa... si tot teoria aia mai zicea ca o femeie nu poate urmari harta decat daca drumul de pe harta este fix paralel cu directia de mers. N-am inteles ce vrea sa zica asta decat atunci cand am fost copilot prin Turcia, ca daca drumul meu o facea la dreapta intorceam si eu harta astfel incat liniuta aia de juma' de micron trasata pe harta sa se suprapuna cu axul drumului meu, altfel eram foarte bulversata. Deci, din pacate, cine a zis chestia aia despre femei, jos palaria, avea dreptate... Cel putin in cazul meu.
Ca veni vorba de Turcia, mi-am amintit ca in cele doua drumuri pe care le-am facut am intalnit niste oameni atat de serviabili cum nici nu-mi imaginam ca mai exista. Sa va explic. Prima oara cand am fost, cu mine copilot bineinteles, nu ne-am ratacit nici macar o data. Ah, am uitat, mai eram cu niste prieteni care stiau drumul... Dar oricum, eram si eu cu harta mea care se rotea ca dupa soare, deci am ajutat si eu putin... A doua oara insa, tot eu copilot, noi probabil mai relaxati, ca doar na, nu era un drum nou, am reusit sa ne ratacim de 3 ori. Prima oara am iesit dintr-un oras pe un teren viran, unde se construia de zor, am dat de niste muncitori, le-am explicat ca ne-am ratacit, ce pierdere de timp! Se vedea cu ochiul liber ca ne-am ratacit si oricum oamenii aia nu intelegeau boaba de engleza, noi boaba de turca. Daca a vazut un nenisor ca n-o scoate la capat cu noi, s-a suit in masina noastra, noi intelegand prin asta ca vine sa ne arate drumul. El statea pe bancheta din spate langa fete, eu cu harta mea inutila (la minutul respectiv) in brate. Initial m-am bucurat ca s-a oferit sa ne indrume, dar cand am intrat pe un drum de tara care parca se departa si mai mult de civilizatie, am bagat-o pe maneca, m-a cuprins o transpiratie rece cu toate cele 40 de grade de afara. Nenisorul vorbea non-stop si zambea non-stop iar noi in afara de zambetele lui nu intelegeam nimic. Noroc ca din cand in cand mai arata asa si cu mana si eu care stateam cu ochii pe el ca pe butelie, ziceam: vezi ca arata la stanga, ia-o la stanga, daaa, asa zice, ia-o la stanga, da, pe fundatura asta, da domne ca da din cap ca e bine, fii atent ca acu' tre sa mergi drept in fata, aci la dreapta, aoleu, Corne, in ce ne-am bagat, ce e cu fundatura astaaaa, de ce nu mai e nicio masinaaa, asta ne rapeste, de ce naiba l-am luat cu noi, vezi ca cica tre s-o faci aci la stanga, hiii, uite-aci masini, autostrada, daaa, autostrada, asta e, nenisorule sa-ti dea Dumnezeu sanatate, sau Allah al matale sau cine-o fi, ce bine ca te-am luat cu noi ca ne prindea noaptea pe coclaurile alea. Fiuuu... si nenisorul ala care a vorbit vorbe doar de el intelese si a zambit tot timpul, s-a dat jos din masina, urmand sa faca tot drumul ala inapoi pe jos. Acuma imi cer scuze ca am gandit ce-am gandit despre el, chestia cu rapitul, ma intelegeti, eram si eu putin stresata ...
A doua oara cand ne-am ratacit stiu ca trebuia sa fi ajuns deja intr-un oras si noi aveam cam de multa vreme camp in stanga, camp in dreapta si cam atat, nici masini nu prea treceau, era cam ciudat. Am tras pe dreapta sa se uite si Cornel mai bine pe harta. Nu stiu daca am stat asa in masina cu nasul in harta mai mult de un minut ca a si oprit o dubita, din care au coborat doi tinerei, si astia cu zambet larg pe buze si vorbitori de turca... si-atat. Oprisera fiindca observasera harta aia pe care o consultam noi de zor si s-au prins ca ne-am ratacit. Le-am aratat pe harta unde vrem sa ajungem, ca asa cum pronuntam noi numele orasului nu intelegeau ce vrem sa spunem, ne-au aratat ca tre' sa facem cale intoarsa si sa tinem drumul drept. Noroc ca pentru toate aceste indicatii a fost suficient limbajul semnelor pe care-l stiam si noi si ei. Am intors, muti de uimire, ce chestie domnule, au oprit doar pentru ca PRESUPUSESERA ca ne-am ratacit si au vrut sa ne dea o mana de ajutor. Chiar inainte de plecarea noastra din tara vazuseram la stiri ca se facuse o simulare de accident pe una din soselele patriei, asa de chichi, doar ca sa vada cate masini ar fi oprit sa acorde un prim ajutor eventualilor raniti din masina. Nu va spun scorul ca n-are rost... Si oamenii aia oprisera doar fiindca noi paream... nu accidentati ci rataciti... asta da surpriza. Adica inca una!
Am urmarit noi drumul pe care ni-l aratasera domnii zambitori din dubita, am ajuns in faimosul oras, aici totul trebuia sa fie relativ usor, aveam harta, fuseseram si cu un an inainte, ce putea sa se intample? Ei, se intamplase ca se lucra pe niste strazi, fix pe alea pe care trebuia sa trecem noi, si puteam sa rotesc eu harta aia in fel si chip, puteam s-o si mananc si tot nu m-ar mai fi putut ajuta. Ne-am invartit ce ne-am invartit, cand am realizat, a treia oara, ca ne-am ratacit, am pus ochii pe un taximetrist. Numai ca pana sa-l abordam noi el a oprit masina, a incuiat-o si s-a indreptat frumusel spre intrarea unui bloc. Probabil isi terminase tura. Nu mai stiu cum l-om fi strigat, cert e ca i-am atras cumva atentia. Bineinteles si el era paralel cu limba engleza, dar insista sa ne explice in turca, asta m-a uimit foarte tare la toti, se vedea pe fata noastra ca nu pricepem boaba, dar ei continuau sa ne explice. Daca ne-a vazut dezamagiti de discutia purtata, ca dupa cum gesticula el si arata si la stanga si la dreapta si iar la stanga si iar la dreapta, noi am realizat ca nu vom sti niciodata UNDE sa facem la stanga si la dreapta alea pe care ni le arata... s-a suit omul in masina, ne-a facut semn de "folow me" si ne-a scos la liman. L-am trecut si pe el pe lista celor pentru care trebuie sa ne rugam de sanatate si ne-am vazut de drum.
Da, cam asta a fost experienta mea de copilot in Turcia. Ei, dar daca nu se intamplau toate astea, ce mai povesteam eu aici? Ah, da, despre drumul la Bucuresti, ca de la asta pornisem...
Azi... cred ca am fost de si mai mare ajutor prin Bucuresti. Nuuuu, aici nu mi-am mai luat harta. Dar tot am fost de ajutor. Cand ne-am impotmolit (de 2 ori!) in zapada, cu coada de cateva masini in spate, cine s-a dat jos sa impinga de masina? Eu! Ce daca nu am decat vreo 50 de kile, puterea exemplului s-a vazut imediat. Cand au vazut soferii din spate o furnica impingand un elefant, au sarit repede din masini si-au dat o mana de ajutor. Era si interesul lor, patinam noi inca juma' de ora, patinau si ei tot atat in spatele nostru... As putea sa bag mana in foc ca daca nu eram eu, Cornel ar mai fi turat si acum motorul prin Bucuresti. Pe cand asa... sta bine mersi si citeste cu cana de ceai aburind langa el...
Ma duc si eu sa citesc...

17 decembrie 2009

Multumesc, Spiridusule!

Sunt obosita si multumita. Am facut ceva drumuri. Am daruit o "bucatica" din ce aveam de daruit. Restul asteapta pe masa. Mi-e teama sa nu fi uitat pe cineva. E magic ce se intampla. Am pus suflet in ce-am facut si nu-mi pare ca m-am risipit. Daruiesc dar de fapt primesc.Primesc multa bucurie in schimb. Ma incarc cu bucuria asta si totodata capat certitudinea ca fac ceea ce trebuie. Astazi m-am intrebat: este oare o coincidenta ca ceea ce daruiesc se asorteaza perfect (la momentul respectiv) cu tinuta celei careia ii daruiesc? Parca un spiridus nevazut m-ar ajuta sa fac cadoul potrivit la momentul potrivit. E placuta asenzatia asta.
Multumesc, Spiridusule! Stai prin preajma ca mai am multe de oferit.

15 decembrie 2009

Leapsa foto

Am luat o leapsa foto de la vivianab. Trebuie sa postez o poza de suflet si una amuzanta. Mi-am luat sarcina in serios si dupa multe scotoceli iata ce-am gasit:
Poza de suflet este aceasta cu fetele mele:


Si poza amuzanta... TADAAAA... Ioana cu o peruca si-un castron.

Ah, era sa uit, se pare ca regula e ca daca ai intrat si-ai vazut postarea asta cu leapsa foto, tre s-o preiei. Dar stii vorba aceea... orice regula e facuta sa fie incalcata. Deci, faci cum vrei...

12 decembrie 2009


M-am speriat degeaba... sunt destule sanse sa termin toate cadourile pana la Craciun (ma incurajez si eu, ce sa fac...)
Asa arata biroul meu ieri noapte pe la 1.


Si asa pe la pranz...


Dupa ce vor trece sarbatorile o sa-mi fie dor de oboseala asta placuta...

09 decembrie 2009

La mine a venit Mosu' de doua ori

Am uitat sa va povestesc despre Mos Nicolae. Asa o grozavie nu i s-a intamplat de cand se stie... Banuiesc. Dupa ce ne-a lasat la toti cate ceva prin pantofi, ca ne-au convins fetele si pe noi astia mari, sa ne lustruim pantofii, sa nu mai presupunem noi asa din start ca nu ne aduce Mosul nimic, ca n-avem noi de unde sa stim dinainte ce are Mosul de gand, deci cum spuneam, dupa ce am luat toate dulciurelele si ce-a mai lasat el pe acolo... Mosul s-a intors. Uitase sa puna sucurile si fructele. Vaaaai Mosule, si la matale e neuronul ala in concediu? L-au dat astia in fara plata? Eu acuma ca sa-l ajut, m-am dus la fete si le-am spus ca am auzit usa de la intrare, nu s-o fi intors Mosul? Firicica zice: ar fi foaaaatre ciudat. Pufoasa zice: ia sa vedem noi...
Bineinteles ca fusese Mosul, uitucul, care adusese si restul de cadouri. Dar Mosule, stai linistit, nu s-a suparat nimeni pe tine, ba chiar Ioana era foarte fericita cand vorbea cu prietena ei la telefon si-i spunea: "La mine a venit Mosu de doua ori!"

Eu... tot ocupata, mesteresc la cadouri, dar lista nu prea scade, ca-n fiecare zi imi mai aduc aminte de cineva omis initial. Daca nu termin, am putea muta Craciunul pe 1 iulie? Va rog, doar anul acesta...

07 decembrie 2009

Tot pe fuga

Azi am fost tot o alergatura...Dus copii la scoala, facut piata, luat copil nr. 1 de la scoala, mers cu el la platit facturi.(Apropo, plictiseala mare la UPC, n-am mai avut ce citi si eu, toate doamnele si domnisoarele aveau cate un pulover peste tricou. Pacat!). Apoi recuperat copil numarul doi de la cealalta scoala, tagartat doua ghiozdane, ajuns acasa, preparat 4 pizza, mancat, alergat cu copil numaru'1 la logoped, lasat acolo pentru o ora, eu in timpul asta spart avioane prin oras (a se citi "cheltuit toti banisorii din buzunar pe chestii neaparat trebuincioase margelitului"). Alergat inapoi la logoped, luat copil, returnat acasa, baut 2 cani de suc, asezat la birou, mesterit chestii din coral alb si organza pana mai acum vreo juma' de ora cand am venit la calculator sa verific mailuri.(Texte, mai ard si eu gazul pe aici...)
Dar stiti ce a fost cel mai frumos?
V-am zis ca jumatatea mea a suferit o operatie. Inainte de asta ma si pregatisem sufleteste, ca timp de vreo doua trei saptamani, sa-i vin cu supita si fripturica la pat. Nici pomeneala!!!! Azi in timp ce mesteram la biroul meu niste chestii (v-am zis mai sus) ia ghiciti cine mi-a adus pe o farfurie feliute de branza si paine graham din aia dulce, cu seminte prin ea? Ah, si sa nu uit, si un pahar cu bere... Ati ghiciiiit... Cornel. Fiindca nu vreau sa ma bucur prea devreme (ca stim noi cine) nu o sa va spun ca se simte foarte bine. Mai astept cateva zile, sa nu se intample Doamne feri, ceva nashpa...

06 decembrie 2009

Pe fuga

Ce sa zic... am fost harnica in ultimele saptamani, am facut si niste drumuri, dar m-am ocupat foarte tare de margelit si migalit. Nu prea am ce sa arat pentru ca multe s-au vandut inainte sa le pozez, iar altele sunt la sertar, pregatite spre a fi daruite, deci nu le pot posta fiindca ce surpriza ar mai fi, nu?
Poate ce am sa fac de maine in colo sa apara pe aici.

M-am rupt de la margelit (chiar am lut pe degete, pe cuvant, am murdarit si mousul) pentru ca vreau sa scriu despre ceva. Initial am zis ca nu-si are sensul sa scriu despre asta aici, dar inca n-am uitat cat de disperati am fost pana vineri dupa o informatie, care sa ne linisteasca sau sa ne lamureasca pe ce drum sa apucam. Asa ca, da, am sa scriu despre operatia pe care a suferit-o Cornel vineri. Hernie de disc operata de medicii israelieni, aceia despre care s-a vorbit intr-o emisiune la Antena 1 (parca) acum vreo luna. Vineri la 12 era in operatie, la ora 15 era acasa. Pana acum totul e in ordine. Speram ca si de aici inainte sa fie tot asa.
Daca are cineva nevoie de detalii, raspund cu drag.

Acum fug, mi se usuca lutul!!!